Asertorica Rezonanţei Schuman în actualitatea devenirii umane

Eugen EVU

   Esenţializarea exploratorie a ştiinţelor,  cuantificarea  Inteligenţei- cercetării şi  aplicării rezultatelor ultra- eficiente, anticrize,  de natură intuitivă, experimentistă şi  tot mai dinamizate de controlul marilor puterii, cu scopul clamat desigur „ civilizator”, al dezvoltării  concurenţiale. Acestea întreţin un continuu război al specializărilor şi algoritmurilor ce etalează frontal, sau disimulat, politici tot mai dure, uneori divergente la extreme, susbtituindu-se ineficientelor „ clasice” confruntări ideologice sau armate.

       Psiho-patologia cunoaşterii raţionaliste,  dar şi a  „bătrânelor paradeigme mistice -revelatorii”  lor sub numele de „ genialitate”   ne relevă  sensuri  colaterale, ale mişcărilor forţei energetice  specifice Omului în teritoriul dat, fie ab origine, fie acaparat- cucerit în momentele istorice proprice „ schimbării”...Această sumă de contorsiuni, revoluţii, societăţi obsesional- experimentale (!)  sunt  chinuitoare pentru omenire, pe toate palierele SUFERINŢEI  pledate de teoreticienii vremilor pre- creştine şi actuale, dreăt CONDIŢIE existernţială a „ devenirii”  umanităţii în lume: modelul ab origine este  unul atribuit Divinului, iar  fenomenul inteligenţei MANIFESTATE  este conceptul GENIALITĂŢII.  Cum creatura-om, operă a Cerului (...)  funcţionează impregnând psihologic Gesticulaţia acelei divinităţi  panto-creative, Geniile au făcut -  explicit sau nu,- recurs la  analogiile  cu Originile  epopeice, ori vechi- testamentare,  (RE) descoperind glorioasa cunoaştere şi oferind-o  spre „ progresul omenirii”, idolatrizaţi ori reprimaţi  antum, ( GENII NEÎNŢELESE LA TIMP, de unde şi sub-specia genialoizilor...) - spre exercitarea PUTERII  de către  liderii tipologici- eroici, şefi de state sau  de  uniuni, toate având ţintă IMPERIUL... Acestui obsesional imperiu gonflabil care reface mereu hărţile şi atlasul, iar deobicei uzurpat,  este resuscitat ulterior şi reinstaurat în alte „ ecuaţii rezolvate”, i s-a opus cumva „ imunitar” sau consolator, ţinta- incohnoscibilă, atemporală (!) a  unui Imperiu Ceresc, metafizic, însă în spatele „ cortinelor” – catapetesme în post- modernismul rezonant acutizat...,se confruntă forţe precipitat – an antagonice, nemai camuflabile în teorii, ideologii, noi utopii care să facă „ dinamica lumii”...Nanes techel farres  pare a fi o proiecţie hologramică a vreunui aparat al lui Uriel, ocultat în milenii ? În recentele convulsii dein Arabia, Caior- Egipt, Africa de Nord, Siria, dar şi la Ierusalem, video- mediile au redat chiar păroiecţii de „ călăreţi apocalitpici” în mulţimile agitate, surescitate, sau OZN-uri interpretate toate acestea ca „ semne „ apocaliptice...

       În istorie ( profan, se perpetă de milenii, o dimensiune a ceea ce numim sacru, ocult, inaccesibil prin cunoaşterea raţionalistă. Cuvântul- cheie ( multiplă sau răsucită, ca la seifuri)  pare a fi FRICA de un Sfârşit al Lumii, ca un program preexistent ( sau dobândit empiric?) în Memoria colectivă. Fiecare individ la senilitate, are spaima firească a sfârşitului „ lumii” odată cu el. De unde reţeaua sinistră de frici ESCATOLOGICE, probabil venind din „ amintirea adeneică” a catastrofelor geologice....Creikerul nostru este INTERCONECTAT – ca sistem BIOENERGETIC DESCHIS ( particulă, vibraţie şi undă) –la Sitemul solar- planetar, deoarece energiile cuantice şi cele subcuantice, susţin Cosmosul, reciclând ( sacrificându-se  reciproc- energofage ) Fenomenul Creaţiei în rezultantele operei : în CONTINUUM-ul ACUM, spaţiu- timp. Inteligenţa Materiei a fost cuantificată ca un principiu ordonator suveran, omniprezent şi ubicuu: dacă vreţi Inteligenţa divină, recte Empatia divină.

   Aceste convulsive sau aparent- periodic temperate experimente – politici- cvasi- sociale, asupresc de fapt Fiinţa individuală şi in extenso cea colectivă, chinuie biologic animalul trestru- ceresc (...), numit OM,  deci Umanitatea, cu toate ISMELE ei, eşuează „ asomptic” ( omul este suma distrugerilor sale, s-a scris!) – în  alienare, sporind procentual, în schizofrenie, autizare agravată şi „complice” cu abisalul  disfunţional al lui ...Psyche. Filosoful român- francez Emil  Cioran, cinicul diogenian, optase pentru scepticism – o atitudine s „ suspendării” neutrale, a izolării într-un docle farniente a lui homoo faber, vs auto- schingiuire psihotică ! – a  „animalului” pe care munca îl înjoseşte, îl lasă pradă societăţii, „Zeului social”, miriapodic,  al mulţimii lui Gustave le Bon, adică monstrului abstract- diform- orb- manipulabil, mancurtizabil, care, prin dirijism sistematic ( ideologic) – agonizează de fapt istoric, se massifică, este decimat de Satrapul Istoric, idolul emanat de pluralitate, unul de tip sado- massochist, după binomul complicităţii perverse dintre „ victimă şi călău”...Iată aşadar o dimensiuune obsesiv maniacală, operantă paradigmatic – ideologic, în civilizaţii.

 *

Etimologia conceptului elin  de IDEE( paideea,etc) – este prefix al  lui Idol- ideologie- iudeologice (?) . Lexicul ne poate fi folositor asemeni siturilor arheologice, descoperim relicte pe care le vom numi ale „ arheofiinţei”- colective, als subconştientului colectiv freudian sau jung-ian.

*

Ceea ce ne este existenţa, implică continuu re- descoperirea de Sine a Id- dentitarului.

În fond cine este acel Alter Ego, dacă nu golemul plăsmuit stihial, de gândirea – cogito-ul „ nostru”, captiv în dualitate ?

De rerum creatura...

    Sintagme biblice, vechi testamentare, ebraice: „jerta plăcută Domnului”- strict referindu-se la arderile de animale ca jertfire de viu ( vietate ) către Elohim, fumul de grăsimi animale, etc. – sugerează că acelei entităţi divine , sau unui substitut al Aceluia? ) – îi este agreabil gazul, aşadar este o entitate de tip eteric, una gazoasă...Noi suntem, creaturi fiind, („ după chipul şi asemănarea ...” ) – animale ieşite din Ape, în Aer- adică în compusul gazos de Oxigen, Hidrogen şi Azot...

*

  Ex nihilo nihil!..Este ceva suspect în raţionamentul biblic al unei finitudini, al unui început şi sfârşit, cel puţin în dimensiunea accesibilă cunoaşterii umanului. Păi „ eu sunt Alfa şi Omega”, ( literele limitative ale alfabetului vechi grecesc) – adică „ începutul şi sfârşitul”, este un enunţ paradoxist, absurd....Este cel mult pe lungimea de undă a minţii umane, proporţia Infinitului universurilor –eventual concentrice şi repetitive- ciclice) –

Prin aceasta că omul, cu durata de viaţă a unui „ început” – naştere şi unui sfârşit- murire,

anunţul biblic este al unei asertorici RELATIVE.

  Cel mult admitem că referirea este la „începutul şi sfârşitul unei dimensiuni” a unui cerc captiv în aparenţa spiralată a Mişcării gravitaţionale din Cosmos, a Fractalicului Univers infinit şi incognoscibil reportat la o viaţă de om, sau la câteva generaţii, eventual continuate prin criogenie, ca în SF-urile cu acest subiect. Finitudinea nu are cum ! a se raporta LOGIC – intuitiv, la Infinitudine, la Eternitate.

De rerum genialitate ...

Gândirea ne este eminamente un act abstract, asta ne separă de toate celelalte vietăţi. Geniile au fost ab origine entităţi civilizatoare asupra devenirii umane. Se poate reduce efectul lor în această „ continuă re- geneză”, devenire, emancipare progresivă prin intervenţii ciclice ...- un gest civilizator, prin corecţiuni succesive...” Creatorul” ceresc, astfel, se „ ascunde arătându-se” ( revelatoriu) şi se arată ascunzându-se” , cum s-a spus?

Genialitatea este un act- fapt- fenomen psihic al stigmei de origine mitologică, atribuită in illo tempore Divinităţii supreme sau unora substituite, demiurgice, diferenţiate doar conceptual în Pantheonurile civilizaţiilor arhaice, reitarate ciclic în „ profanul istoric”.. Iată câteva referiri despre genialitate ale unor recunoscute genii, esenţialmente toate având „ încărcătură” ( sarcină!)  mistică :

PLATON considera genialitatea „ nebunie divină’”.

( Poeta şi graficiană  Gabriela Melinescu la asta face aluzie cu cartea „ Boala de origine divină”, adică poieion – creaţie a umanităţii, ab origine rostire magică, orală, incantatorie, vindecătoare, oraculară, ş.a.m.d.) Numeroase femei- scriitoare, cumva corelativ- mistic, au această viziune  neo-  mistică, resurectă istoric- a” creaţiei geniale de Sophia- Fiul, concepte gnoseologice ulterior preluate religios, în creştinism. Fecioara, aşadar, este „ născătoare „ de Fiu – operă, fiinţă duală (!) – totuşi, deci damnată, deoarece Hristos- este şi Fiul lui Dumnezeu, dar şi al Omului...Nici teologia, nici teosifia, nici filosofia nu au răspunsul unic, enunţul „ adevărului absolut”, toate sunt himere, ale lui Abstractus cogitans. Un animism obsedant bântuie astfel „ cunoaşterile” subiectivităţii noastre, la vămile ( filtrele), dintre Rationem şi Revelation. Aşa ne-a fost „programat „ Genomul, din  arhetip şi străbătând itinerariul INVERS al TIMPULUI Eonic ?)

KANT vede în creaţia artistică de valoare o „ manifestare „ tipicm a geniului transferat operei de artă, ca părodus al creaţiei libere şi autonome( atenţie !) a spiritului ! Prin spirit, geniul concurează natura ( laboratorul genezei perpetue, succedând eonici distrugeri şi alte geneze, n),

EMINESCU : „ Dumnezeul geniului m-a sorbit din popor cum soarbe soarele  un nour de aur ( auriu,n) din marea de amar”.„ Căci demonii sunt îngerii de geniu”, ei sunt modele, tinzând spre absolut şi intangibili „ raportat la finitudinea duratei de viaţă post- diluviene , voila  n) .  

Geniul echivalează cu creaţia în sensul Imitatio Dei,aceasta impune sacrificiul, idee esenţială a Mitului cosmogonic universal...Cel genial, este stăpânit de daimonul ( demonul) creaţiei, în speţă un substitut (?) , asemeni îngerului căzut în uman, numitul Fiu al Cerului, din V.T.- Genesa, n). Dar atunci Omul este el un hibrid ? Un mutant? Şi care a fost ( sau gestează ascunsă cunoaşterii noastre) –Veriga Lipsă ?

HEGEL: „ geniul este spiritul care ţine, într-un contact mai strâns cu divinul, microcosmosul cel mai luminat de macrocosmos”..

Iar tot Eminescu reformulează un adevăr aparţinând axiomatic originilor umkanului: „ Geniul? O nefericire „, pentru că trupul, fiind doar un înveliş temporat al sufletului, o închisoare, nu contează”...

Sigur, Eminescu e un shopenuauerian, care considera geniul „ mintea aplicdată exclusiv la  obiect”... Shopenhauer pesimistul îşi axează teoria pe câteva elemente romantice, un pesimism metafizic...” Geniul are o anume anormalitate, neputând fi „ fericit” ( de la ...feerie?, n) –nici pe plan biologic, nici pe plan social; el rupe contemplarea existernţelor, vălul iluzoriu, Maya nirvanică, al individualităţii ( ID-ului), geniul este perfecţiune şi energie manifestată în „ aleşi”, aparţinând Cunoaşterii Intuitive, forma suerioară accesibilă Omului în lume. Am spune că nu e al ID-ului ( egoului), ci al Sinelui, sinelui Lumii ( Macrocosmos), reductiv în  Sinele unului- om, adică în Microcosmos !

„Noua” paradigmă trans- cende din pesimism, în optimism, prin porţile misterului Sinelui ( care, conform unui Konrad Lorenz sau Popper, este Hristosul ( în om, fiul, iar după gnostici era Sofia ( Inteligenţa Divinului, cunoaşterea revelatorie!).

Aşadar geniul este daimonul re- încarnat, factor influent al mersului ( devenirii) umanului, fie el descoperitor, profet,, sacredot, inventator, deoarece poate influneţa decisiv anumele mers inerţial al Lumii noastre, pe care o împărtăşim- remodelăm în parte cu...zeii ?

 Legea energofagiei cosmice reciproce

Nefericirea geniului este astfel aceeaşi cu a acelor entiăţi ( pluralul ELOHIM) „ căzuţi” în umanitate, luciferici sau cum vreţi, cu scop civilizator şi imperial.

(„Nemuritori şi reci? ” – sună ilogic, devreme ce au fost compatibili SEXUAL cu umanul cel fertil, din care au rezultat ca devianţi atipici, Uriaşii...

(De regândit ipoteza  lui Eminescu: Luceafărul, adică Lucifer, „ purtătorul de lumină” – recte planeta Feminină Venus ( Venera, Fecioara, Astarte, Isis, etc?). Gnoseologie egal idealism, iar ID- este etimon la IDOL, IDEE, IDEOLOGIE, aşadar paradigma şi... stigma...demonizărilor „ cunoaşterii carteziene”, raţionale. Q.E.D.!

„ Geniul nu cunoaşte moarte, însă pe pământ nu este capabil de a ferici pe cineva, nici apt de a fi fericit”.,,,”Nu are moarte, dar nici „ noroc”, este esenţialmente singur.  Reiese asta din Scrisori, Luceafărul şi Glossă). Lumea ca teatru este una Shakespeareană, o mare parte din opera sda este de fapt un poricet catedralic, neterminat, un şantier naufragiat în calea ...cercetătorilor care vin, poate...Dar cercetarea poate fi empirică, aşadar unde exsită geniu, există şi conştientizarea sfâşietoare pentru biologic, a Suferinţei în Cosmos, a legii sacrificiului Creaţie în Opera ei, a Masculinului Principiu, în femininul materiei ? „ Femeie, iată Fiul tău” ...

Însă, apropos, ce sens să regândim condiţiei femeii sterile ( ca Sara lui Avraam, care a recurs la inseminarea ( prin INCEST)  asujnicei- ţiitoarei arabe, spre a-l avea după fiul Israel, astfelt, pe un al doilea descendent, Ismaiel ? Alegoria aminteşte de miturile originare, de   Adam şi Eva ( poate şi  clonele Demonilor  cu  „ femela sublunară” Lilith din mitul Anunaki), vezi şi teoria Dublei seminţe-  de Cain şi Abel, de mitul cel omniprezent în civilizaţiile de dinaintea Potopului, al unui INCEST dintre DIVIN şi UMAN ( părinte – genetician ? şi Fiu- creatură ? ), sau şi mai vârtos, de Mitologia protodacică, a fraţilor GEMELARI şi al fratricidului ; al  Fârtaţilor şi Nefârtaţilor...( v. Lazăr Şăineanu,  Romulus Vulcănescu, ş.a.).

Evoluţia de sine revelatorie, prin genialitatea ca factor de emancipare în masse, pare a fi pe mai multe „ registre”, ca şi cum psihologia  CUNOAŞTERII, istoriei stră-vechi, se confruntă subteran ( subconştient) cu noile ei ramificaţii, ori dacă vreţi „ conexiuni neuronale” la nivelul scoarţei „ cerebrale – tectonice” ale conexiunilor ( reţelelor)  energetice gravitaţionale, modificând FUNCŢIILE genomice, pentru a se smulge din entropismul şi mortificările „ subgeniale”, ceea ce ne aminteşte de sentinţa lui Hermes Trismegistus, dar şi  legea lui Niels Bohr, inspirată ( intuită genial) din acea veche cunoaştere sacerdotală: precum în cer, aşa şi pe pământ, precum în Macrocosmos, aşa şi în  microcosmos...   

II. Cutia neagră

Nemai în stare, în istorie, de a avea demnitatea, nu „ iertării” de sine – act disimulat egoist,- ci de a-şi fce lustrul conştiinţei, act moral esenţial, omul – discipolid- l-a inventat pe Diavol şi astfel a transferat pe colaterala subconştinetului ( hruba labirintică) – culpa proprie. Astfel şi societăţile. Invenţia epifaniilor de toate tipurile, este tot o eludare a problemei, plonjând în stihial, misticisme, sau pseudo- religios. Codurile mitologice au propriile regresiuni în Memoria   empirică- şi cea asimilată- dobândită secular, sau în profunzimea ei  colectivă, ancestrală. Utopiile îşi consumă eşecurile consumând o crescătoare energie a umanului, proporţională cu populaţiile.

Astfel, istoria continuă fiind de fapt dirijată ( manipulată) şi religios- fundamentalist, şi politic extremist- radicalist, de cutia neagră a informaţiei, instrumentată de puteri în moduri diverse, specifice unei civilizaţii, actul conspirativ fiind unul absolut determinist, extremele ( mulţimea şi individul- idol - eroic) determinându-se reciproc. Trauma, frustraţia devin ordonatoare în procesul psihic de sub sintagma „ dictatura conştiinţei”, dar şi a „ relaţiei duale victimă- călău” – sado- massochism.

*

Atunci, undeva, cândva...Cuvinte care suspendă perspectiva imaginară, eludează „proporţia” şi desituează..Odată, altădată, vreodată...Freamăt difuz, paradoxal, al diafanităţii, al trasparenţei onirice a memoriei.    Dintotdeauna. Sau altceva ce ?

*

Dintotdeauna...”  Te ştiu dintotdeauna” ,. „ Te ştiu de undeva”... Un fior a ideii de bilocaţie. Sau două lungimi de undă ale Memoriei ?

*

Erorile, rătăcirile, numai ele conţin latentă şansa de a descoperi, necum obsesivele căi bătătorite ale „ ştiinţei” :  altora, cuiva, adică relative, subiective, fie învelite în logica altuia, străină ţie, inductibilă ţie.

*

Nimic paradoxal, că în acest asalt al tehnologieie informatice, se simte terifiant criza de comunicare, un anume proces de massificare, mult mai perfid, despersonalizant...Idolii de ieri sunt clonaţi acum, ecranul tv aduce în ultima colibă imperiul Umbrelor colorate, al neo- religiilor, numite generici „ politici”. ( economice, culturale, ecologice, etc etc).

*

GEB era  un zeu important în Egipt. Geb este  numele unui munte din Germania. Gebeleisi era un zeu important la geto- daci. Gebeleisis....cuvânt compus din doi zei : GEB şi ISIS. GEB poate avea şi etomonul zeiţei primordiale, GEEA?

*

Un poem poate conţine sâmburii a ceva esenţial, intuitiv, deductibil, aşa cum mitul, legenda cutare, ascunde şi i se relevă doar iniţiatului, un sens, un mesaj al cunoaşterii.

Metafora este mutaţie de sens, cu scop de sugestionare, de inducere a unei axiome, de aceea metafora plasticizantă este cea mai revelatorie. „ Raţionalul” se combină cu „ visul” şi întrezărim astfel ceva ce aparţine unei alte dimensiuni, a Fiinţei.  Fiinţa de sine oglindită. Starea asta este de „ mirare”, de „ uimire”, de inocentă „ dumirire”, de a re- decoperi un adevăr de „ dincolo”,  nu  cel camuflat de forme, culori,  ci  estras de vibraţii.

*

Nimic nu îmi spune  despre cine eşti, ca privirile tale, mai ales dimineaţa. Dar şi după împreunare.

*

 Doamna Aurelia (...), care afirmă că pentru domnia sa, muzica simfonică este egală cu orgasmul, cu a „ face dragoste” – ceea ce aş numi  un fel de auto- hipnoză, de auto- sugestionare, la vârsta a treia.   

*

Mulţimile,  acest mare orb cu multe picioare ..

*

Accelerarea timpului, despre care se vorbeşte tot  mai alarmant, este de fapt una a  percepţiei noastre, deci este o problemă de ecuaţie Einstein, relativistă.

 Între altele, tema abia revine după ce Niles Bohr ( Premiat Nobel), sau relativ recent Schuman, cu a sa „rezonanţă Schuman” – au dospit şi s-au copt dincolo de vălul fumuriu al istoriei.

*

Revăzând evoluţia a două civilizaţii –codificate în miturile lor pastorale (...) - cea campestră, deşertică, ( evreii, musulmanii, egipteni etc) – şi cea nordică, montană, (  Europa de Nord şi Protodacia,..) paralele cu cea deasmeni montantă, andină, a fostelor Popoare ale Soarelui ( incaşi, azteci, tolteci, mayaşi) – simbolurile Păstor- Turmă, recte oierit, - au Mielul sau Miala ( mioriţa) totem central...La deşertici a rezultat ( sincretic) . Mielul divin, apocaliptic, preluat şi de creştinismul nou- testamentar, iar la protodaci Mielul sacru, oracular, în varianta feminină ( Mioariţa)...Deloc straniu pentru semiotician, este antinomia semnului lycantropic, LUPUL, care paradoxal este prezent şi în stindardul Dacic, alături de celălalt arhaic simbol, al Dragonului – Bălaur, deoarece teritoriul protodacic stă sub semnul Constelaţiei Drago – Dragonului; axa imaginară cade exact pe sanctuarul sacru şi observatorul astronomic de la Sarmizegetusa Regală, din Munţii Orăştiei. Iar altarul dacic era soarele de andezit, pe care erau ab iniţior sacrificaţi oameni, ulşterior, la venirea Romanilor, ritul fiind transferat La jertfirea de animale...

Canalele de scurgere ale sângelui sunt la fel cu ale aztecilor, iar dacă e ceva tulburător, este „ apetitul” zeităţilor  acelor popoare ale Soarelui, pentru sânge, fumuri emanate, „ plăcute Domnului” ( zeului), vădit astfel a fi unul canibal, aşadar consumator ( ?) de energii din organic, conţinute în gaze...

 Eugen Evu, Hunedoara, iulie 2011

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com