Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

BOCITORII. AŞTEPTĂTORUL

Editura Singur, 2007. Autor ŞTEFAN DORU DĂNCUŞ

Recenzie de  Melania Cuc. Cartea la zi

"Ca să nu exagerez, avem de-a face cu propriile orgolii." Aşa îşi începe cartea, sub semnul Prefaţei - lucru neobişnuit pentru un scriitor, Ştefan Doru Dăncuş, unul dintre cei care nu scriu doar pentru a-şi vedea mai apoi numele trecut pe pagina unei reviste, pe o copertă de carte. Scrie pentru că, fără a se autoflagela prin acest misterios exerciţiu de sinceritate frustă, el, Omul , binomul de carne şi spirit, nu poate duce povara vieţii personale şi comunitare, pe mai departe.

Ştefan Doru Dăncuş este un tip modern în forma scriiturii şi clasic în fondul problemei, una veche de când lumea şi Pământul- Libertatea individului.

"Noi bocim pentru că nu reuşim să renunţăm la automobilele noastre", scrie el , cu un sarcasm pe care-l resimţim acut  şi cum altfel, când adevărul pur ni se arată, aici, în forma sa dizgraţioasă şi care ni se aseamănă ca inşi alergând după valori strict materiale.

Trăind febril pe falia fragilă dintre viaţa mercantilă şi suferinţa cunoaşterii de sine, autorul pare să se certe în faţa unei oglinzi în care el însuşi a dat, mai înainte, cu pumnul. Fără mofturi şi grijă pentru estetica frazei, Ştefan scrie cu forţa telurică a izbucurilor din locurile sale de baştină, maramureşene. Numai că el, Scriitorul, nu aparţine doar unei singure felii din spaţiul planetei, el scrie şi se înscrie în acel imens angrenaj care ne malaxează pe noi, cei care ne luptăm continuu cu morile de vânt, căutăm un Dumnezeu care să ni se asemene nouă, plebei planetare.

"Unii au ajuns la concluzia că Dumnezeu nu ne-a creat după chipul şi asemănarea Lui. Dacă mai demult aş fi protestat cu furie, acum sunt rezonabil: aşa ne-a creat, numai că noi l-am trădat, L-am înşelat, L-am bagatelizat. L-am făcut ca noi. " Aşa supune şi crede, autorul, într-o disperare pe care ba o lasă să i-o ia înainte, ba o trage de zăbală, o pocneşte cu biciul raţiunii invincibile.

Într-un soi de monolog stric personal, Ştefan Doru Dăncuş reuşeşte, lucru greu şi tot mai rar, să construiască o lume evident antagonică ca sens şi valori, dar pe care el ştie că o poate coordona după legile unei Divinităţi, a unei energii supreme care nu îl sperie, dar care îi impune evident, dragoste necondiţionată şi, poate respect.

Dragostea în forma ei brută, de la începutul începuturilor, este cea planează peste fila de carte, musteşte din acţiunea , una dusă voit pe muchea de cuţit dintre realitate şi ficţiune. Dincolo de unele sintagme şocante, de-a dreptul violente, prezentate frust ca limbaj scriitoricesc, dragostea pare să fie elementul care face conexiuni remarcabile în închegarea Cărţii.

Înzestrat cu har şi patimă de scriitor inedit, Ştefan se cunoaşte foarte bine pe sine, de aceea nu se îndoieşte de puterea Cuvintelor când se dezlănţuie ca taifunul; loveşte, zdrobeşte laşitatea umanităţii, ca pe o mină personală sub talpa pantofului. El ia, cu seriozitate, în derâdere, mediul înconjurător dar mai ales ambianţa de carton a civilizaţiei în care ne bălăcim comunităţi sau doar indivizi,roşi de patimi, neputinţe, vanităţi şi invidii.

" Încă ne mai chinuim să aflăm dacă diavolul a fost aruncat pe pământ odată cu Adam şi Eva sau era deja acolo, aşteptându-i. (…) Conferenţiem pe rupte şi pe la tot felul de întruniri ştiinţifice internaţionale, despre noile ipoteze care "clarifica", "vor limpezi"… "vor aduce argumente solide", etc. Iar a doua zi după dezbateri, ne retragem în camera unui hotel de lux, cerem şampanie, gustarea şi femeia, ne îmbăiem pentru o noapte de desfăt şi brusc, printre cearceafurile mototolite, începem să plângem: suntem bătrâni, fleşcăiţi, cu un picior în groapă. Impotenţi!"

Aproape pe fiecare pagină din carte, autorul dă bătălii între esenţial şi efemer. Între cele două moduri de viaţă, la prima privire, nu apar puncte de conjuncţie, colaborare, dar, dincolo de spaima şi agasarea civilizaţiei în derivă şi de patetismul, folosit în texte cu tehnică personală şi cu o gradaţie a tensiunii lăuntrice numai bună să ne "enerveze" ( terapie dăncuşiană clară) , apare speranţa în Speranţă, apar breşe înguste desigur, dar sigure, în zidul implacabil al dezintegrării noastre, ca umanitate, ca naţiune, prin noi înşine.

Proza lui Ştefan Doru Dăncuş nu este potrivită a fi gustată de cei obsedaţi doar de profit şi plusvaloarea zilei prezente. Nu este o proză nici pentru cei necăjiţi. Ceea ce face el în scris, este un act de curaj oferit ca dar, celor care iau Viaţa asta, cu bune şi rele, de coarne şi dau cu ea de pământ, apoi o adună din cioburi, o reclădeşte după chipul şi asemănarea unui Dumnezeu omniprezent, dar nevăzut şi neauzit.

Melania Cuc

redacţia Agero

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)