Calea re-cunoaşterii

Eugen Evu

   „Beţia de timp”, editată de Ştefan Nemecsek, s-a epuizat şi m-am trezit cu un exemplar. Nu e prima cu care păţesc asta. Conţine piese semnificative, în formă prozodică „clasică”, însă de rezistenţă filosofică şi teosofică, cu unele reactivări ale mito-grafiei vag protocroniste, de care s-au sfiit să comenteze cei din preajmă, dar şi sferto-docţii sau clientelarii revistelor decăzute fie în stereotipie „echidistantă”, ori regionalistă, în evident recul capitulard...

Doi- trei semioticieni care au fost atenţi la calea cărţilor mele, au tăcut şi ei: asaltul retro de gest şi act al interpretării tipic (atipic) religios, ortodoxist, sunt de înţeles ... Iată, scriu şi cărţi care ... tac, despre care se tace. Iar la U.S.R, îmi spune cineva din sistem, majoritatea cărţilor venite din teritoriu, nu ajung „ pe liste”, nici titlurile nu sunt luate în seamă, de unde nominalizări?

Şi „daco-ologii” ce bat apa-n piuă pe demonetizate programe cu valută din diasporă, nu mă tentează, lor nu le semnalez aşa ceva. Apropos premiile Uniunii, oare când vom avea – să zicem odată la cinci ani, premieri retrospectiove, ca să atenueze măcar nedreptatea făcută atâtora? Cât despre dicţionare, se mărginesc la specula unor tomuri masive, conglomerate puzzle, seci, scumpe şi de rutină...

*

   Exotismul estetic reface structurile artei „ normale,” aşa cum furtunile limpezesc şi redau calmul respirabil al orizontalei. Tot astfel şi furtunile psihice.(  bioenergetice, magnetice).

*

  Încet- încet, mă liniştesc, după acutele uneori terifiante ale efectelor pe care le atribui acestor disturbaţii climatice, emanaţiilor solare, intemperiilor. E ca şi cum „ ecranajul” energetic se reface, se vindecă din interior. Dar  nu am resursele unei discipline, unui auto- control coşntent, cum îmi recomanda cândva  editorul, poetul Mircea Ciobanu.

*

  Greşesc cei ce îşi ascund suferinţele psihice, şi le reprimă, efectul se vede în agitaţia de un anumit tip, în atitudinea pseudo- religioasă, de faăt mistică...Am reînţeles asta în scurta vizită la Mănăstirea Prislop, cu Baki Ymeri, Ajder de la „ Eikon” , Mihaela Albu şi desigur  Maria Petrescu..Fiecare a înţeles desigur ceea ce el căuta. Am stat cu Baki pe rădăcinile uriaşe ale unui pin şi am dialogat un pic. Iar în mănăstire, tpcmai răsuna, cântate de un cor de absolvenţi ai unei şcoli teologice( ?) un ...marş cântat altădată prin spectacolele lui Păunescu sau Drăgan Munteanu, „ Treceţi batalioane române Carpaţii” !

   Mai sus, la mica incintă de cruci înnoite, cu un camion de flori scumpe şi sute de lumânărele întrreţinute de peregrini, fumega o arşiţă joasă, o ameţeală psihedelică (...), iar la crucea lui Arsenie Boca, sfântul locului, o călugăriţă bătrână şi doi popi- călători, se rugau mut în poziţia aceea amintind de musulmani. În micile grădini cultivate de monahi, petece de rai şi arborii de tisă care fremuie secular, dar niciun tril din păduri, cucii şi mierlele, pitpalacii şi căprioarele, fug de dangătele clopotelor şi de „ botezul cu benzină” ale eşapamentelor...Într-adevăr, aici e o „ altă dimensiune”, sau mai bine spus, o „ buclă de timp”....Iar piatra aceea sferică, pe care am stat şi genunchi peste genunchi, am pus fotografia pe coperta „ Grădinilor semantice”, a furat-o careva. Am fost aici şi cu Teresia Bolchiş, apoi cu Ioana Geier, ca şi la Densuş, ( adică „ cei din sus”) , pe itinerariul bizar, tot mai bizar, al unei memorii ce (mi) se retrage...

Hiatus

   Câteva chioşcuri de comerţ cu amintiri, relicve din plastic, kitsh-uri, adună chetă pentru nevoile băneşti ale mănăstirii. Micul iezer în care altădată erau şi apă izvorâtă din plinul stâncilor, acum e aproape secat. În el, tulburi, monede de un leu şi 5 lei, ca nişte ochi de peşte... Obiceiuri păgâne, medievale, preluate de creştinism, no problem. În fond superstiţii. La Densuş, acelaşi popă de acum cinci ani, cu aceleaşi dispute despre interdicţia de a se fotografia în interiorul bisericii, deoarece ar dăuna picturilor murale (?), flash-ul aparatelor. Dar la uşa bisericii, goale, măsuţele pe care el vinde albume, cărţi speicifice, fleeacuri comerciale, la preţuri piperate şi chivernisite desigur cum vrea, treaba lor. Albumele acelea abundă în fotografii ale imaginilor interioare cu pricina, unele kirshuri şi ele, însă cărora pare-se nu le-a dăunat fotografierea pe bani grei.... Mă simte şi se irită, e un om evident nevrozat, dacă nu nevropat. La intrarea în incintă, bustul relativ nou al lui Nicolae Nensuţianu, geniul locului, cam marginalizat, ca să zic aşa. Mitologia, mama bătrână de zile..., e altceva decât dogma.

*

Doi câini evident fraţi, ne cerşesc dacă nu un os, cel puţin mângîierile acelea care dau privirilor lor ceva indicibil. Alături, cimitirul cu statui medievale de altădată, a fost prădat de cruci, stele, menhire, doar una a mai rămas, probabil fiind prea mare , prea grea ca să fie furată. Vechiul conac, o vreme şcoală – internat, unde se refugiaseră după războiul din Coreea şi apoi cei din Grecia, ai lui Manolis Glezos..., acum e abandonat, în lipsa banilor de administraţie.

*

     A fost o vreme când aici era şi internat pentru elevii din satele din Haţeg şi Poiana Ruscăi, unde venisem – copil fiind- la un verişor. Între cimitir- biserică şi împrejurimi, se cască o ruptură, un hiatus cumva...

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com