|
 CARTE
DE COLORAT PUTEREA (PROSTIA)
"Păcală şi Ursul" – de Florentin Smarandache
(foto)
Liviu
Florian JIANU
Am încercat să
dau de urma alter-ego-urilor lui Pacală în literatura universală: l-am
gasit pe Nastratin Hogea, la albanezi, pe soldatul Svejk, la cehi, pe
Till Ulenspiegel, la olandezi. Toate, personaje decupate din mulţime,
înzestrate cu o minte şi o limbă ascuţite, supuşi încercărilor felurite
ale mai marilor, mai puternicilor, mai făţarnicilor, mai grosolanilor,
mai târşiţilor, mai lustruiţilor, mai tâlharilor...
Păcală, Nastratin, Svejk, sau Till, sunt oameni simpli, a caror
libertate, inteligentă, spirit, ingenuitate, rastoarna canoane, dogme,
legi imuabile, rastoarna false ierarhii, idoli, nemernicii, prostia, si
perpetueaza pe o lume a sabloanelor spiritul vesnicei copilarii. De
aceea, acesti oameni, care forteaza spiritul vremurilor, si le
ridiculizează, prin inteligentă, bunatate, naivitate, sunt niste genii
umane în travesti. Dacă Fat-Frumos este un fiu de împarat, ajutat de
spirite binevoitoare, de un cal fermecat, de slujitori cu puteri
supranaturale ( Gerila, Setila, Flamanzila, Ochila, in "Harap Alb" ),
Păcală este un ţăran care nu isi afla locul, un critic nelicentiat al
vietii contemporanilor, condamnat în poveşti să se descurce din putin,
si singur : din minte, si lucruri simple, puse în ecuaţia vietii în alt
punct si alta virgulă.
Există, desigur, similitudini intre "Păcală si ursul" , piesa de teatru
pentru copii a domnului Florentin Smarandache, si "Harap Alb", de pilda,
sau "Danila Prepeleac" : las cititorului placerea de a gasi scriitorului
nod în papură. După cum – la scara filozofală – Păcală poate fi comparat
vulpii, prin siretenia de a cânta Puterii ( Ursul ), din fabula "Corbul
si vulpea", a lui Esop, nu pentru a prinde bucata de caşcaval, ci pentru
a îngenunchea Prostia, care – ca orice putere – nu poate fi decat Mare.
După cum
exista şi o pleiada de elemente originale: împaratul, de pilda, este
"Albastru". Dramaturgul sesizează – cu o ironie care îl caracterizează –
că în basme exceda numai Imparatul Rosu si Verde. Si completeaza
hiatusul, cu o noua culoare. Neutra. ( ha, ha…).
Străjerul îl interoghează - ca un vajnic sef de birou paşapoarte - pe
Păcală la poarta palatului : "sa n-ai cumva ganduri ascunse, vreo rea
intentie", ridiculizandu-se singur, prin susceptibilitate.
In acceptiunea
autorului, Păcală este ghiduşul copiilor. Evrika ! Asa e. Păcală este un
vesnic copil mare. Dar un copil fără mamă, fără tată, fără casă, fara
nimic – doar cu mintea si trupul sanatoase, cu o inima mare, si fără
teamă de nimic, silit sa invete din propria experienta, si sa
impartaşeasca calailor, SI SPECTATORILOR – cu bunatate – din propria
experienta. ( viata autorului piesei nu este nici ea departe de spiritul
unui Păcală dezmoştenit, erupt din antiteze ).
Intriga piesei este si ea cea uzuală: fata de împarat este la cheremul
unei fiare ( Ursul ) , care îi mănâncă peţitorii. Dar teatrul în teatru
- si politica în spectacol – intervin cu repeziciune: " popularitatea ta
o să scada de-acum. Te vei face de ras in fata spectatorilor", ii spune
împaratul Albastru lui Păcală. Copiii sunt avertizati, si invatati, să
devină, de mici, nişte reticenti Păcală, în faţa Imparaţilor Albaştri,
care, mai tarziu, le vor cere voturile, ca să îi mintă, şi nu puţin.
Astfel, piesa se transforma încet, încet, într-o lectie de matematica cu
pian pentru raţiune, răbdare, si morală. Tătic inuman, împaratul
Albastru atinge - la celalalt capat al puterii, de aceasta data
dictatoriale – culmea absurdului : " un împarat nu trebuie sa fie milos
cu supusii sai fiindca mai tarziu I se vor sui în cap".
Sugestive mi se par si elementele de recuzita reclamate de Pacala
inainte de coborarea in grota ursului, care vizeaza dpua elemente:
alimentele si frumusetea. Constient ca asupra ursului ( Puterii ) cerul
instelat al lui Kant, omul lui Hegel, Dumnezeul lui Rilke, nu au nici o
putere, Pacala stie – din propria foame – ca Puterea poseda stomac, este
vesnic flamanda, laudaroasa, si avida sa I se spuna ca este superba. "Am
uitat sa ma sperii", declamă Păcală ursului, cu mintea parintelui
paradoxismului. Păcală îl invată pe urs atat regulile paradoxului, cat
si cele ale politetii. "Noblesse oblige" - rosteste el, în romana. Este
– dupa mine – o lectie adresata spectatorilor, copiilor, mai ales pe o
lume teatrala din care, incet, incet, de dragul formei, este ucisa
morala ( am avut supriza ca fetita mea de 3 ani să se îndragosteasca
după "Albă ca Zăpada" de mama vitregă. De ce, dragă ? am întrebat-o.
Pentlu ca ela flumoasă. Acesta este, cred eu, dezastrul autorilor, si
regizorilor de teatru, ai zilelor noastre ).
Admirabila – in acelasi plan moral – mi se pare ( filonul popular exista
si in "Danila Prepeleac" ) evitarea luptei fizice, si transpunerea ei in
plan mental: ursul: "sa ne batem in sabii, în sulite, sau la trântă ?"
pacala:" nu-mi trebuie. Nu vreau vărsare de sânge, fie el si de urs.".
"Inter arme, silent muse" spunea latinul. Cate măceluri mondiale ar fi
fost – vor fi – de evitat – cat timp copiii acesti lumi nu vor uita
"Pacala si Ursul" sau "Danila Prepeleac". "Ne vom duela in cuvinte",
spune Pacala. De fapt, magister, si magistral, Domnul Smarandache, un
rezumat popular, si moral, al bunicului sau, Ion, zis Mandea, sau
Mandache, din Gorunesti, Valcea, el insusi, un rezumat de oralitate.
Puterea este vorace in a-si demonstra forta. Dar Păcală nu minte, precum
Danila, prin cuvinte, pe drac. El ofera alta masura Puterii ( oarbe ) ,
si alta masura, siesi. Fiecare competitor avand ( oare ? )
discernamantul sa aleaga. In finalul intrecerii, autorul ne ofera un
recital al barbieritului Puterii ( Ursului ). De ce ? Pentru ca visul
oricărei puteri este să fie FRUMOASA. Puterea este narcisista. Copiii
pot să vadă pe scenă ursul ras. Puterea ( proastă ) este convertită - si
bătută, simultan – la o norma omeneasca : la o sfioasa si suava
docilitate. "Sunt cel mai frumos urs din lume ! Singurul urs bărbierit
!"
Finalul este debordant : Păcală nu se însoară cu fata împaratului. Nu
vor trai fericiti pana la adanci batranete. Păcală se consideră – ca un
ascet autentic – nedemn. De fiica imparatului. De intreaga imparatie.
"eu am menirea sa umblu prin lume, sa mai scot si alti oameni din
necazuri, si sa indrept raul care exista". Un haiduc literar. Un Robin
Hood. Un Ivanhoe. Un Doctor Justice. Un don Quijote. Un Micky Mouse. Un
Superman. Dar altfel. " Eu nu averea o caut, sunt multumit cu saracia
mea curata si sloboda, doresc sa fiu liber ca pasarea cerului." Citez
din "Moara cu Noroc", a lui Ioan Slavici, cuvintele soacrei lui Ghita,
pe ruinele fumegande ale hanului: "… nu bogatia, ci linistea colibei
tale te face fericit…"
Am colorat această carte fără arme: fără armuri: fără armate. "Pacala si
Ursul" este o pledoarie pentru simplitate. De aceea, nu o vedem: căutăm
întotdeauna adevarul în cuvinte colorate.
Liviu
Florian Jianu
Craiova
|
Comentarii de la cititori |
|
