Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

CARTEA NU ESTE O AMĂGIRE ! 

Vavila Popovici - SUA

     O carte pe care o ţin în mâini, mi s-a deschis în faţa ochilor şi un mesaj obsesiv mi-a apărut în gând:  Să iubim cărţile! Paginile cărţii îşi arată podoaba, măruntele şi ordonatele şiraguri de perle strălucitoare… Mâinile prind un uşor tremur de fericire… Citesc, mă opresc, reflectez şi cartea, cu blândeţea ei, îmi îngăduie un timp de meditare…

     Bucuriile şi suferinţele întâlnite într-o carte au efectul vaselor comunicante asupra cititorului. De cele mai multe ori o carte bună te transportă în lumea ei, aşa încât uiţi de toate durerile vieţii care te frământau până în clipa în care ai pătruns în lumea ei.

     Tudor Arghezi în poezia Testament, scria: “Nu-ţi voi lăsa drept bunuri după moarte/ Decât un nume adunat pe-o carte.” Fiindcă o carte scrisă reprezintă o valoare, precum valoros poate fi şi numele celui care a scris-o. Cartea îşi păstrează valoarea în oricare vremuri, chiar  dacă ea nu iese „în faţă” în anumite perioade. Sunt perioade când circulaţia cărţilor este mai anevoioasă, din diferite motive. Să nu uităm printre altele şi intervenţia factorului politic, pe care noi l-am simţit în perioada comunistă,  în editarea şi răspândirea anumitor cărţi; ele, ca şi oamenii au o soartă. Despre tragica soartă a cărţilor din antichitate a scris autoarea Aurora Peţan, citând afirmaţiile lui Alexandru Papadopol, istoric, publicist şi om politic din secolul  XIX, privind „îngustimea şi fanatismul celor care au incendiat cele mai preţioase biblioteci din lume, preocupările împăraţilor bizantini pentru politică şi dispreţul lor faţă de cultură, decadenţa şi uriaşele cheltuieli inutile de la curţile lor…  tragica soartă a multor manuscrise de la Athos, folosite la confecţionarea explozibilului pentru tunurile păgâne…” Dar despre cărţile care au fost arse în perioada comunistă la noi ţară?... Copil fiind, am pătruns în curtea casei devastate a unui general român, unde focul mai ardea mocnit şi foile cărţilor îşi dădeau sfârşitul…

    Cartea poate fi percepută ca instrument de cultură, deoarece ea este aducătoare de cunoştinţe în mintea şi sufletul omului. Şi nu numai de cunoştinţe ci şi de sentimente, întrucât cel care o scrie, o scrie într-un moment de maximă concentrare şi emoţie. Valoarea unei cărţi o dă sensibilitatea celui care o scrie, prin selectarea cuvintelor din tezaurul limbii, cu ajutorul cărora emoţiile capătă forma gândurilor, a întrebărilor şi răspunsurilor. O carte trebuie să încălzească inima celui care o citeşte şi să-i exerseze mintea, să-i antreneze şi raţiunea şi credinţa. Ea se adresează cititorilor, unii obişnuiţi cu acest minunat „drog”, alţii - începători, alţii - timizi degustători.

     Când citim o carte, creierul nostru vede o serie de imagini şi asimilează multe informaţii într-un timp destul de scurt. Timpul parcă îşi încetineşte mersul şi chiar pleacă de lângă noi… De câte ori citind o carte, am uitat de timp ! Cartea nu este numai producătoare de imagini, ea produce diferite stări, sentimente, ne integrează într-o realitate socială, într-un timp anume, într-o etapă a istoriei, ne dirijează spre  o trăire morală şi spirituală dreaptă, ne formează  bunul simţ, ne face să putem pătrunde, cunoaşte şi  înţelege orice, şi ne deschide apetitul şi căile spre alte cărţi valoroase. La fel cum unii învaţă un meşteşug teoretic, adică din cărţi, alţii practic, adică văzând şi făcând, tot aşa viaţa poate fi învăţată din cărţi precum şi din experienţele noastre dure, sau ale altora de lângă noi. Fericit este cel care are cunoştinţele cărţilor şi cu ele începe lupta în viaţă! Gabriel Liiceanu a făcut o afirmaţie pertinentă :  „Toate cărţile adevărate sunt la origine cărţi de călătorii : autorul lor pătrunde pe un teritoriu necunoscut, indiferent care este acela, o insulă, un suflet, un război (troian), o religie, un infern etc. şi vrea să le spună celorlalţi ce a văzut acolo. ”

     De-a lungul mileniilor cartea a contribuit la schimbarea raporturilor dintre om şi lumea înconjurătoare, la modificarea viziunii asupra acestei lumi; să amintim în acest sens Biblia sau Sfânta Scriptură, scrisă de Apostolii lui Iisus, denumirea de Biblie venind de la cuvântul grecesc „ ta biblia” care înseamnă „cărţile”, ea fiind o culegere de 73 de cărţi scrise. În ea, Dumnezeu ne vorbeşte în limbaj omenesc, viu şi plin de putere, în ea găsim adevărul etern  care ne călăuzeşte în viaţă.

     Să amintim de asemenea şi visul cărturarilor noştri de a lăsa urmaşilor drept moştenire “creşterea limbii româneşti şi a patriei cinstire”,  devenit realitate: drumul frumos şi intens pe care l-a parcurs cartea, de la prima tipografie a lui Macarie din 1508 şi până la numărul imens de volume ce ies  din tipografii în  zilele noastre.   

     La scrierea unei cărţi trebuie să se ţină seamă de principiile morale, de care cititorii iau cunoştinţă sau îşi întăresc convingerile. Binele, frumosul, trebuie să învingă răul, urâtul acestei lumi! Cu aproximativ şaptezeci şi cinci de ani în urmă, Paul Papadopol scria: „Problema moralei în artă nu trebuie luată dintr-un punct de vedere filosofic, ci din acela al culturii generale a unui neam. O literatură "uşoară" care nu este la înălţimea cerinţelor morale, se răspândeşte mai uşor decât chintesenţa gândului întregului popor şi sufletului neamului.” Această idee trebuie susţinută în vremurile noastre, aşa încât cartea să nu slujească numai interesului comercial, ci în primul rând dezideratului moral şi creştin, fiindcă suntem un popor creştin.

     Scriitorul simte pulsul societăţii în care trăieşte şi inspiraţia lui este legată de trăirea timpului său. El e cel care observă, gândeşte şi trimite gândurile semenilor. Cărţile ne îmbogăţesc şi înfrumuseţează existenţa, iar cititorul are "antenele", după cum spunea cineva, îndreptate spre realitate şi cumpără cărţi după bunul său gust, de multe ori cărţi care reflectă starea sa de spirit, ori starea semenilor din societatea în care a trăit sau trăieşte în prezent. Astăzi scriitorul simte nevoia să nuanţeze şi să aprofundeze faptele şi judecăţile, să prezinte evenimentele şi oamenii în diverse ipostaze, întrucât viaţa a devenit mult mai complexă şi o carte trebuie să fie în primul rând oglinda fidelă a societăţii, dar să reflecteze şi visele oamenilor, sub formă de raze adiacente.

     Sigur că opinia criticilor asupra cărţilor este dorită şi ea contează, mai ales din punctul de vedere al îmbunătăţirii tehnicii scriitoriceşti, dar şi ca un „barometru” al scrierii, însă, din experienţa vremii, tot cititorii sunt cei care aleg cel mai bine cărţile, fiindcă nu orice carte este scrisă pentru toţi, ci fiecare carte îşi selectează, sau mai bine zis îşi atrage cititorii.

     Cineva exprimase ideea că literatura este o invenţie necesară. Cu adevărat, dacă nu ar exista, s-ar pierde atâtea şi atâtea  amintiri, întrucât, deşi istoria are această menire de a memora trecutul, literatura o face urmând altă cale, mult mai amănunţită, mult mai analizabilă.

     O carte este purtătoare de energie, ea poate influenţa omul, poate să-i deschidă porţi de gândire, poate să-l determine să plaseze faptele, întâmplările, la locul lor în istoria neamului, povestea fiecărui om fiind  o infimă parte din istoria neamului şi istoria neamului, din istoria lumii.

     Voltaire, spirit lucid, vorbea despre eternitatea cărţilor. El considera că „ cele mai bune cărţi sunt acelea pe care cititorii le îndrăgesc ; ei dezvoltă ideile în germene, îndreaptă ceea ce li se pare greşit şi întăresc prin reflecţii proprii ceea ce li se pare şubred.” Bineînţeles că era de acord cu trecerea în anonimat a multor cărţi, spunând : „ Cu cărţile se întâmplă ca şi cu oameni…”

     Cioran, cel răzvrătit cu Sinele, credea că o carte trebuie să fie realmente o rană, ea trebuie să răscolească într-un fel sau altul viaţa cititorului : „ Când scriu o carte ideea mea e să trezesc pe cineva, să-l biciuiesc. Nu-mi plac cărţile care se citesc aşa cum ai citi ziarul : o carte trebuie să zguduie, să pună totul sub semnul întrebării  DE CE ?  O carte care-şi lasă cititorul la fel ca înainte de a o fi citit, e o carte ratată.”

     De multe ori cartea poate constitui un summum al lecţiilor de viaţă : Să te afli între cărţi,/ într-o odaie luminată…/ Să-ţi roteşti  privirea,/ să te opreşti asupra unui titlu,/ să deschizi o carte,/ să-i vezi foile-ngălbenite şi friabile,/ să-i simţi respiraţia,/ parfumul învechit,/ şi să-ţi aduci aminte/ de povestea picurată cu dragoste,/ între coperţile ei./ Să retrăieşti atâtea poveşti/ din  zestrea cărţilor/ cândva citite…/ Şi vai! Să-ncapă atâtea vieţi/ într-o singură viaţă!...

     Să vorbim deci cu cărţile, să le dăruim şi să le primim cu dragoste, ca pe un simbol suprem, divin. Culorile coperţilor să ne bucure precum florile ; să le strângem la piept ca pe-o iubită (iubit), să le îngrijim, pentru că uneori  vărsăm lacrimi pe foile lor fine, albe-galbene sau râdem în faţa paginii ca într-o oglindă… Să auzim glasul celor ce vorbesc în cărţi, să înţelegem pe deplin tristeţile şi bucuriile lor, iar când răsfoim ultimele pagini şi cartea se închide ca petalele unei flori, să-i simţim parfumul, să închidem ochii şi să visăm… În acea clipă dragostea cărţii pentru noi ia sfârşit, dar noi o păstrăm mult timp, uneori chiar o viaţă întreagă. Nu vi s-a întâmplat să vă îndrăgostiţi de un personaj al cărţii, de o poveste pe care nu o puteţi uita?

     Cartea nu este o amăgire, ci este o lumină din lumina vieţii acestui pământ.

Vavila Popovici, SUA

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com