CÂTEVA CONSIDERAŢII CU PRIVIRE LA RITURILE DE TRECERE PREZENTE ÎN FOLCORUL ROMÂNESC

Conf. Univ. Dr. Veronica Laura Demenescu, Universitatea de Vest din Timişoara

Facultatea de Muzică

  Antropologia, etnologia şi folcloristica sunt ştiinţe al căror obiect de studiu cuprinde în mod necesar şi riturile de trecere, dată fiind universalitatea acestora şi apariţia lor frecventă în aproape toate momentele vieţii sociale şi culturale a unei comunităţi. „În toată lumea şi în toate civilizaţiile, de la cele mai primitive până la cele mai evoluate, orice schimbare de loc, de situaţie socială (...), orice inovaţie şi foarte adesea orice modificare este însoţită (...) de rituri (...) care urmează întotdeauna aceeaşi ordine şi constituie schema-tip a riturilor de trecere.”[1] Nu numai că întâlnim aceste manifestări peste tot, dar şi pattern-urile sunt universale, cu alte cuvinte riturile şi ceremoniile diferă în detalii, dar au o funcţie comună. âDin analiza riturilor de trecere ajungem la înţelegerea dimensiunii culturale pe care o au fenomenele naturale, precum naşterea, pubertatea şi moartea sau fenomenele sociale dintre care cel mai important este căsătoria. Arnold van Gennep identifică baza ideologică a trecerilor puternic marcate ritual în dihotomia fundamentală dintre sacru şi profan. Însă în gândirea semi-civilizatului sau a omului civilizaţiilor anistorice nimic nu este cu totul independent de sacru, legătura cu acesta fiind accentuată tocmai prin actul ritual, menit să fundamenteze o realitate materială, văzută, relativă, în absolutul transcendent, singurul care îi poate conferi valoare şi durabilitate.

  Pentru Mircea Eliade profanul nu este decât camuflare a sacrului. Incompatibilitatea între cele două apare abia în societatea europeană modernă şi este determinată de viziunea mecanicistă asupra vieţii, inaugurată odată cu iluminismul francez şi care, deşi depăşită chiar de ultimele descoperiri ştiinţifice – un exemplu concret fiind cel al fizicii cuantice – continuă să marcheze schemele de gândire ale omului contemporan. Şi totuşi, chiar în societatea noastră riturile de trecere se menţin, ignorate însă, camuflate sau lipsite de sensul profund pe care li-l atribuie o conştiinţă religioasă. „Cât timp oamenii se nasc, se maturizează, se căsătoresc, fac copii, îmbătrânesc şi mor, cât timp oamenii dau examene de intrare în liceu şi la facultate, absolvă diferite trepte şcolare, se angajează să lucreze, satisfac serviciul militar, se înrolează în diferite organizaţii sau grupări socio-profesionale, politice, sportive; cât timp celebrează ciclurile naturale, începuturile şi sfârşiturile calendaristice; cât timp călătoresc într-o lume divizată, cu graniţe pentru unii bine păzite, cu puncte de control şi vămi, ei practică sau sunt supuşi, cu sau fără ştiinţa lor, unor rituri de trecere.”[2] Din această perspectivă absolut toate momentele importante ale vieţii care presupun o schimbare de orice fel sunt treceri, mereu însoţite de obiceiuri cu rolul, cel puţin în primă instanţă, de a le pune în legătură cu sacrul şi cu universul în care există de asemenea treceri. Riturile de trecere se împart în trei categorii importante – rituri de separare de lumea respectiv de starea anterioară, numite şi postliminare; rituri liminare sau de prag, despre care Ovidiu Bârlea spune că deţin rolul cel mai important în repertoriul funebru românesc[3], care reprezintă trecerea graniţei, a punctului de frontieră, a pragului către „o lume nouă”, un exemplu concret fiind „usciorii” unşi cu sânge de israeliţi înainte de Ieşirea din Egipt; rituri postliminare, de agregare la lumea nouă. [4]

     Cu toate că sunt prezente permanent şi peste tot în toate societăţile, fie ele moderne sau de tip tradiţional, riturile de trecere nu fac obiectul unui studiu în literatura românească de specialitate, iar binecunoscuta lucrare a lui Arnold van Gennep este o prezentare generală a schemelor, exemplificată prin obiceiuri prezente la mai multe popoare, care însă nu şi-a găsit urmarea, adică demonstraţia pe baza tradiţiei unui singur popor. Desigur, începând cu Constantin Brăiloiu, folcloriştii români au tins de fiecare dată şi aceste rituri, însă nimeni nu s-a ocupat separat şi în mod special de ele. O contribuţie foarte importantă a avut-o Mircea Eliade (foto stînga, sursa foto: http://www.intelepciune.ro/poze/Mircea_Eliade.jpg), care a studiat tangenţial riturile de trecere şi forma pe care au îmbrăcat-o la români din perspectiva istoricului religiilor, comparaţia cu tradiţiile altor popoare ajutându-l să desluşească sensuri greu de intuit şi chiar să îndrepte anumite interpretări nu atât greşite cât incomplete. Lucrarea de faţă este o introducere la studiul riturilor de trecere, iar scopul ei este să îmbine cunoştinţele folcloristicii, antropologiei, istoriei religiilor şi teologiei pentru a oferi o imagine cât mai completă şi o înţelegere cât mai clară. Un studiu amănunţit ar necesita mult mai mult timp şi spaţiu, şi de aceea mă voi opri asupra unor aspecte esenţiale şi în acelaşi timp asupra celor trei „treceri” care mi se par cele mai importante, naşterea, căsătoria şi moartea. Trebuie însă făcută o distincţie clară între ce este într-adevăr rit de trecere şi riturile de fecunditate, de apărare etc., prezente şi el în aceste etape ale vieţii. Punctul de pornire va fi evident folcloristica românească, însoţită mereu de interpretarea filosofico-teologică menită să arate că riturile de trecere la români au fost în proporţie mare asimilate de creştinism, care le-a luminat sensurile şi le-a dat noi interpretări. Din acest punct de vedere vom folosi adesea sintagma lui Eliade de „creştinism cosmic”, aplicabilă într-o mare măsură întregii creştinătăţi răsăritene, dar poate mai vizibilă la români, prin autentica îmbinare cu obiceiuri străvechi.

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com