Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

Ce va face stăpânul viei?

Din însemnările unui preot unit într-un spital de neuropshiatrie

Pr. Sorin Crăciun

„Şi a început să le vorbească în pilde: Un om a sădit o vie, a împrejmuit-o cu gard, a săpat în ea teasc, a clădit turn şi a dat-o lucrătorilor, iar el s-a dus departe. Şi la vreme, a trimis la lucrători o slugă, ca să ia de la ei din roadele viei.  Dar ei, punând mâna pe ea, au bătut-o şi i-au dat drumul fără nimic.  Şi a trimis la ei, iarăşi, altă slugă, dar şi pe aceea, lovind-o cu pietre, i-au spart capul şi au ocărât-o.  Şi a trimis alta. Dar şi pe aceea au ucis-o; şi pe multe altele: pe unele bătându-le, iar pe altele ucigându-le.  Mai avea şi un fiu iubit al său şi în cele din urmă l-a trimis la lucrători, zicând: Se vor ruşina de fiul meu.  Dar acei lucrători au zis între ei: Acesta este moştenitorul; veniţi să-l omorâm şi moştenirea va fi a noastră. Şi prinzându-l l-au omorât şi l-au aruncat afară din vie.  Ce va face acum stăpânul viei? Va veni şi va pierde pe lucrători, iar via o va da altora.  Oare nici Scriptura aceasta n-aţi citit-o: "Piatra pe care au nesocotit-o ziditorii, aceasta a ajuns să fie în capul unghiului?  De la Domnul s-a făcut aceasta şi este lucru minunat în ochii noştri".  Şi căutau să-L prindă, dar se temeau de popor. Căci înţeleseseră că împotriva lor zisese pilda aceasta. Şi lăsându-L, s-au dus.”(Mc 12, 1-12)

În urmă cu câteva luni un bătrân plin de evlavie a venit să-mi prezinte durerea sufletului său. „Părinte singurul meu fiu pentru care am făcut tot ceea ce am agonisit într-o viaţă atât eu cât şi răposata mea soţie m-a internat aici la dumneavoastră în spital (Spitalul de Neuropsihiatrie din Oradea n.a.),[1] pentru a avea o scuză în faţa rudeniilor şi-a prietenilor noştri pentru atitudinea pe care o au atât el cât şi nora mea faţă mine. Sunt tratat pur şi simplu ca şi ultimul om în casa pe care eu am construit-o, mobilat-o şi le-am pus-o la dispoziţie. Se fac acum stăpâni chiar şi pe lucrurile mele personale, dar nu asta e marea mea durere ci răceala cu care sunt tratat, indiferenţa nepoţilor mei care fac ceea ce văd la copii mei, şi ipocrizia cu care mă tratează, cel pe care mai mulţi ani a fost purtat de multe ori pe braţe pe la medici atunci când aceştia nu-i mai dădeau nici o şansă de a trăi, şi totuşi a trăit datorită efortului şi încrederii mele şi a soţiei mele în ajutorul Tatălui ceresc. Toate acestea sapă o rană adâncă în sufletul meu, mă determină adesea să mă retrag şi să plâng după soţia mea şi poate împreună cu ea, părinte.  Dar cea mai mare frică a mea, este că dreptatea divină îşi va spune odată cuvântul şi cel pe care-l iubesc aşa cum este, cel care e din mine, fiul meu rătăcit şi cu inima împietrită va fi odată pedepsit de Bunul Dumnezeu . Plâng şi sufăr, părinte şi dacă aş putea aş lua toate păcatele lui asupra mea pentru că aşa cum este, e unicul meu fiu în care am investit atât de mult şi ţin la el ca şi la lumina ochilor mei.”

Cutremurătoare această mărturisire. Şi  cât de mult se aseamănă cu Evanghelia zilei, în care scriu aceste randuri, doar că, aici avem un singur vier, în persoana fiului acestui biet tată, care din nefericire mi se pare mai rău decât toţi cei din Biblie la un loc, deoarece el îşi chinuieşte tatăl nu stăpânul, pe tatăl cel care i-a dat viaţă, cel ce-l purta pe braţe la medici, cel care i-a purtat de grijă şi i-a făcut cadou tot ceea ce acum avea. În loc de recunoştinţă şi mulţumiri acesta primeşte sfidări, jigniri şi în cele mai fericite cazuri ignoranţă, cu un cuvânt un chin care îţi asigură o moarte lentă dar sigură.

Cât de puţin recunoscători suntem pentru binele pe care-l primim şi cu atât mai puţin această recunoştinţă a noastră azi se transformă în fapte, acte de caritate pentru cei mai mici fraţi ai lui Isus, cel care mijloceşte de la Tatăl nostru cel ceresc tot ceea ce ne trebuie pentru mântuirea sufletelor noastre. Ba mai mult de multe ori şi noi suntem asemenea fiului rău, nişte nerecunoscători care, după ce am fost binecuvântaţi de tatăl cu mulţimea de daruri de care suntem sau nu conştienţi îl rănim întorcându-i spatele, sfidându-l, rănindu-l şi în cele din urmă ucigându-i unicul Fiu şi mijlocitor  al nostru către Dumnezeu Tatăl.

Sunt conştient că, de multe ori ne însuşim ceea ce ne-a fost încredinţat spre păstrare, spre pază, mare ispită este aceasta pentru mulţi foarte mulţi dintre noi. Corupţia în structurile de conducere de la noi dar şi de prin alte părţi de la toate nivelele este cunoscută şi se răspândeşte repede precum neghina în ogorul de grâu, de aceea sunt necesare justiţia şi structurile de control şi sancţionare din societate.

Cum îşi controlează Bunul Dumnezeu lucrarea? Parabola din Evanghelie zice că-l trimite pe servul său. Acest serv este orice aproape al nostru care ne cere ajutor. De multe ori îl alungăm cu mâinile goale, zicând că peste tot ceea ce avem suntem noi stăpâni absoluţi şi nu putem şi nu avem dreptul să dăruim nimic. Nu ne dăm seama că servul a fost trimis de stăpân şi nu ne aducem aminte că „adevăr vă spun încât aţi făcut unuia dintre aceştia foarte mici fraţi ai mei, Mie Mi-aţi făcut.”(Mt 25,40)

         Faptul că ne însuşim lucruri care nu sunt ale noastre, nu sunt binecuvântate: ceea ce se fură pe de o parte arde în cealaltă. Cel ce-i refuză aproapelui ajutorul îi pierde prietenia, rămâne izolat, prin urmare pierde mai mult decât ceea ce a crezut că economiseşte. Se întâmplă cu uşurinţă „să-l bată pe slujitor” pentru că acolo unde nu există prietenie înfloresc disputele, adversităţile, concurenţa neloaială, lupta şi violenţa.

Bucuria păcii şi a liniştii divine creşte pe terenul generozităţii şi a bunătăţii inimilor noastre. Ea este întreţinută de un zâmbet şi de o vorbă caldă pe care o dăruim celor mai neînsemnaţi şi desconsideraţi semeni de-ai noştri. Cât de bine e să cultivi via Domnului, dar este şi mai sublim să ştii să-i împarţi din roadele pe care Stăpânul ţi le dăruieşte.

Parabola aceasta este şi o profeţie care trebuia să se împlinească în curând şi Isus ştia acest lucru. Are un sens simbolic care sugerează aplicaţia sa morală. Lucrurile pe care ni le amintim sunt vii şi adevărate cel puţin în mintea noastră, ceea ce uităm este ca şi mort. Omul care-şi însuşeşte nişte lucruri fără să ţină cont de ceilalţi, îl uită pe Cristos, îl alungă din gândurile sale, face să tacă vocea sa în conştiinţă. Îl ucide aruncându-l afară din vie. Cei ce au distrus şi distrug şi azi biserici şi icoane sfinte vor să şteargă orice amintire a lui Dumnezeu, pentru ca lumea să devină proprietatea lor exclusivă. În acest context sumbru, în aceste cazuri dureroase ne punem firesc întrebarea: Ce va face stăpânul viei? Harul nu acţionează întotdeauna pe loc. Atenţie, stăpâni ipocriţi ai bogăţiilor acestei lumi!

Lăudat să fie Isus!

Pr. Sorin Crăciun

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)