Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri

Ce-ar fi fost, dacă...

Dana Antoaneta BĂLĂNESCU (foto)

O poveste de poveste pentru copii şi adolescenţi, dar mai cu seamă, pentru adulţi:  ar fi fost odată ca niciodată…Toate poveştile - ştim cu toţii - încep cu: a fost odată ca niciodată. Dar, eu mă întreb, de ceva vreme şi, mai ales privind acum, distinşii oaspeţi ai manifestării de astăzi (1 iunie 2007, lansarea site-lui, expoziţie de desene şi mini spectacxol, Reşiţa, Hotel Semenic).

Ce ar fi fost dacă:

• neasemuitul nostru colecţionar mineralog nea Constantin (Costan) GRUESCU ar fi ţinut doar pentru dumnealui florile adâncului ...Şi dacă, împreună cu, la fel de nepreţuita, Tanti Mia, nu ne-ar fi arătrat şi nouă asemenea comori de-adevăratelea?!

• matematicianul  Dan D. FARCAŞ ar fi rămas doar în turnul de fildeş al ştiinţei, fără să ne scrie (şi) despre misterele civilizaţiilor extraterestre şi, mai de curând despre Reşiţa noastră (încă) pierdută?!

• ori Doru MORARIU ar fi fost un artist, preocupat doar de compoziţiile sale proprii şi nu ar fi dirijat şi pregătit coruri devenite, iată, celebre…

• dacă doamna Stela BRIE ar fi şoptit doar fiului ori nepoţelului poveşti şi ne-ar fi uitat pe noi, ceilalţi…Am fi ştiut noi despre "Frumoasa RĂŞIŢĂ", despre "Frumoasa din stea," ori despre atâtea şi atîtea basme ale dumneaei, care ne mai încântă şi acum?!

• ori dacă bunul meu vecin, Petrică DALEA ar fi rămas doar un om de afaceri, fără să se preocupe de soarta diasporei româneşti din Toronto ori să păstreze prin cântecul vocal şi instrumental, tradiţiile Banatului nostru, tocmai, acolo, peste ocean, şi tocmai în nordul Americii...

• dacă colega mea de la grădiniţă şi până în ultima clasă de liceu, Carmen Huber  Becherescu şi soţul ei,  profesorul Gunther Huber (de la primăria din Munchen) ar fi uitat ţinutul nostru şi nu ar reveni cu încăpăţânare aici, în Reşiţa, în casa construită de tatăl ei, arhitectul Petru BECHERESCU,  lângă minunatul Parc „Ioan Crişan”..Şi tot ei, nu contenesc să facă cunoscute întruna, în Germania şi pretudindeni,  realizările noastre, măcar cât atât cât sunt, pe plan cultural!

            Ar fi fost vreodată, dacă…întrebările mele pot continua la nesfârşit. Colegii mei, scriitorii Ada D.Cruceanu, Liubiţa Raichici, Iacob Roman, dar şi inegalabila noastră „FRAU” Ani Dănescu (lucrând  vreme de 40 de ani doar în cultură), s-ar preocupa doar de creaţiile lor şi nu ne-am zbate, împreună, pentru păstrarea obiceiurilor populare, a monumentelor istorice, al patrimoniului spiritual bănăţean?! Şi chiar mulţi invitaţi din sală: arhitecţi, ingineri, preoţi, tehnicieni, scriitori, plasticieni, artişti, profesori, fiecare în parte cât şi împreună, izbutesc, prin creaţiile lor artistice ori tehnice, pedagogice, prin corurile, care, Slavă Domnului, mai fiinţează, prin armonia multiculturală, să ilustreze BANATUL NOSTRU.  Mă întreb ce ar fi fost Banatul fără Iulian Vitalis COJOCARIU, artistul-fără-de-pereche, Maiestrul, care nu lasă sabia în teacă, nici atunci când e biruit, vremelnic, de boală, ori de amărăciune? Şi, în sfârşit:  ce ar fi fost dacă nu ne-ar fi venit ideea, Mariei Volintiru şi mie, să facem un portal/site despre copilăria fără de sfârşit!….Adică, să comunicăm, aşa cum pe vremuri, oamenii întotdeauna au ştiut să comunice, strânşi în jurul focului, apoi în agora şi forum, apoi la horă, la biserică, în cafenele şi, acum, de ce nu, la discotecă? Să ne rămânem aşadar, prieteni şi nu însinguraţi…în faţa PC-ului! Şi tare cred că, tocmai de aceea, Dumnezeu ne-a lăsat comunicarea, colaborarea, cooperarea.

            Căci…"minunată-i prietenia, cel mai drag şi scump cuvânt"! .Câtă dreptate avea doctorul Pătruţ ILIASĂ, un prieten drag al copiilor şi al celor necăjiţi …O lume minunată-i copilăria, durând mai multe generaţii! Vreţi să vă dezvălui un secret? Să nu vă fie niciodată ruşine să  rămâneţi un pic copil! O, da, mie mi s-a spus că sunt copilăroasă, că văd lucrurile prea în roz, că am mintea unei fetiţe, că sunt zăpăcita de la…orice oră, ş.a.m.d…ÎNSĂ, de multe ori, mi-am revenit, recitind pe Jules Vernes şi pe Andersen, atunci când mi-a fost greu şi eram tristă…Am rezistat unei munci intense cu celebrul MICUL PRINŢ, pe biroul meu, lângă PC-ul meu antic! Şi, abia acum mi-am dat seama că, la fel de celebrul pilot şi scriitor pentru cei mari, Antoine de Saint-Exupery nu i-a fost ruşine să fie copil…

Am scris prin 1992, la primul ziar scos de liceeni („EXPERIMENT”, Liceul „Traian Vuia –de la pod, redactori: Anamaria Obădau şi Cristi Oneţiu, promoţia 1996): „SCRISOARE DESCHISĂ CĂTRE ADOLESCENŢII DIN ROMÂNIA”. Printre altele, le promiteam, atunci: "Dacă ei, cei mari, vor şti să rămână un pic copii, poate veţi dezlega împreună enigmele trecutului şi surprizele viitorului! Nu fiţi prea aspri cu cei mari. Si ei au fost cândva copiii…Şi ei au fost adolescenţi…Şi ei mai cred în Moş Crăciun!"

Ce fain că mi-am amintit: Păi, voi, dragilor, ştiţi unde locuiesc Moş Crăciun şi Iepuraşul şi Moş Nicolae? Ei na, cum ar exclama prietena mea şi a voastră, Maria, atunci, când e uimită! Taman pe dealul Driglovăţ, pe Buginic ori pe Dealul Golului…Pe bune! Dacă nu ştiţi, înseamnă că nu aţi citit Legendele Reşiţei ale Stelei Brie, ori nu aţi ascultat basmele mele, citite împreună cu nepoata mea,  Gabriela Şiclovan, la Radio Reşiţa, în răstimpul 1995-1997? Nu-i bai, a venit vremea, ca prin acest portal să le cunoaşteţi sau să le reascultaţi! Dar, aşa cum vă scrie Maria, să vă încumetaţi şi voi să scrieţi!  Şi să nu uitaţi să-.mi răspundeţi la întrebarea mea de acum:

Ar fi fost vreodată …. dacă? Eu ştiu de pe acum răspunsul şi chiar vi-l şoptesc: NU AR FI FOST VREODATĂ LUMEA CA…LUMEA, FĂRĂ DARURILE OAMENILOR POMENIŢI mai înainte, darurile tuturor semenilor noştri, care ştiu să se dăruiască celor din jur…Din preaplinul fiinţei lor, cum îmi spunea, alt prieten al meu şi al copiilor, bibliotecarul şi scriitorul Nicu CRAMANCIUC…  Sau, „Fetelor, să împărţiti între voi toate cele bune, dar şi cele triste şi, mai ales,  să nu călcaţi niciodată pe fericirea altora, orice aţi face în viaţă!”  ne aminteau mie şi surorii mele gemene, Manuela Obădău, în copilărie, părinţii noştri, Petru şi Ioana Bălănescu, membrii odinioară ai Reuniunii de cântări şi lectură din  Reşiţa Montană.

Chiar dacă poveştile sunt fără de sfârşit, am ajuns totuşi la final. Ia să văd, mai ştiţi cum se încheie ele:  "A fost odată ca niciodată, că de nu ar fi nu s-ar povesti!  Şi am încălecat pe o şa ş-am spus povestea aşa.". Ce naşpa, aţi spune voi, ce mai, betoon, cool!  Am încălecat chiar pe o rachetă, am înconjurat Pământul şi Galaxia! Ce ziceţi, odată şi odată vom da emailuri şi altor civilizaţii? Il răspundem maestrului Dan Farcaş, de ce tac civilizaţiile extraterestre? Vom răspunde, noi: părinţi, bunici, străbunici, mătuşi, unchi, mereu laolaltă cu VOI! Să nu uităm, niciodată de niciodată, „atât cât mai pucem, un an sau doi, să fim copii”,  cum aşa de frumos spun poeta Dorina Şovre şi rapsodul Petrică Moise, în cântecul „La mulţi ani, tăicuţă”. Şi, mai departe, „Dar cum n-am decât un suflet, ţi-l pun, la pişioare-n prag!”

Deşi mi-e tare-tare greu, în finalul finalului, v-aş ruga, dragilor, să aveţi un picuţ de răbdare! Chiar dacă unii ne păcălesc încă cu carnavalul politicii şi ne mint iarăşi prin oglinda strâmbă a istoriei. V-aş ruga să nu plecaţi chiar de tot pe alte meleaguri.Sau dacă visaţi să călătoriţi, să reveniţi, întotdeauna, aici,  în România, aici, în Banatul de Munte, „la poale de Semenic”…V-aş ruga să mă credeţi că încă se mai poate face ceva, ca să redevenim ceea ce am fost odinioară: adică întotdeauna europeni şi universali în…ţoalele (hainele) noastre! V-aş ruga să ne privim în ochi, deschis, unii pe alţii şi să ne promitem cu tărie, că vom redescoperi împreună Reşiţa…pierdută, precum străvechea Troia, cum mai glumesc cu amărăciune, strat de strat: industrial, cultural, multietnic, sportiv, turistic ! V-aş mai ruga, să nu vă fie ruşine uneori că sunteţi români. Să nu obosiţi niciodată, să fiţi (prea) omenoşi… V-aş mai ruga, să mă iertaţi, că sunt de-a dreptul patetică!

Zău, închei chiar acum: Bunul Dumnezeu să vă ajute mereu! Să nu cunoaşteţi, vreodată dorul de ţară, iar dorul de ducă să vă fie numai dor de cunoaştere, de armonie şi de prietenie ! Dorul de adevăr, dorul de dăruire…

Dana Antoaneta BĂLĂNESCU

P.S.: Puteţi să-mi spuneţi doar: Dănuca, Dănica, Dănuţa! Orice variantă de nume alegeţi, rimează cu…bunica, fiindcă am şi eu un nepoţel năzdrăvan, Rareş Stoiacovici! Ori chiar cu…mătuşica, deoarece eu m-am ocupat de nepoţii mei, cărora le mulţumesc că mi-au înseninat viaţa şi "m-au făcut" scriitoare pentru copii…

   Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)