Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

CENACLUL – Ca fenomen cultural gălăţean în ultimul sfert de veac

ISTORII LITERARE CONTEMPORANE

Cezarina ADAMESCU (Agero)

Este îndeobşte cunoscut că, demersul unui autor este singular. Munca lui creativă, laboratorul  acesta intim, revendică transpiraţia proprie în intimitatea unei încăperi, la diferite  ore ale zilei şi, mai ales ale nopţii. Şi anotimpurile pot fi roditoare şi propice creaţiei ori dimpotrivă.

            Harul, de asemenea, se coboară în atâtea mii de raze diferite peste creştetul şi inima fiecăruia, izvodind fructe de Lumină. În definitiv, fiecare face lumină cât poate – după o spusă străveche. Însă, la fel de adevărat este că, la un moment dat, creatorii de vise şi iluzii (fie pe hârtie, fie pe ecran, plasmă, scenă, pânză etc.) ori alte modalităţi de expresie – simt nevoia unei confruntări cu alţi confraţi de breaslă, mai ales atunci când se află la început de drum sau la o răscruce. De aici se naşte acea inefabilă emulaţie spirituală proprie creaţiei, care, dacă e folosită edificator, constructiv, poate duce la conturarea unei personalităţi artistice de prestigiu care să ne reprezinte ca popor şi ca limbă, să ne definească în spaţiul european şi mondial.

            De asemenea, îi poate ajuta pe creatori şi pe aspiranţii la cultură la găsirea acelui drum original, propriu, specific fiecărui creator care nu doreşte să străbată cărări deja bătătorite.

            Spontaneitatea, ingeniozitatea, originalitatea şi chiar sclipirea de geniu se nasc din mulţimile de voci care cântă în ansamblu la unison, iar într-o clipă neasemuită, poate izbucni ca o flacără, acea vibraţie unică, inefabilă, care să ducă la desăvârşire în oricare formă de cultură sau artă s-ar manifesta.

            Este clipa când Timpul devine Lumină, când harul te atinge şi nu te mai poţi sustrage. De aceea, aceste întâlniri semnificative şi rodnice sunt necesare pentru orice creator. Un alt beneficiu – constatat în timp – este dobândirea unei viziuni mai fecunde asupra propriei creaţii şi implicit, asupra propriei personalităţi.

            Să aruncăm o privire de ansamblu asupra fenomenului cultural de la începutul anilor 1980, şi mă refer la acest segment de timp fiindcă am fost martoră şi participantă activă la viaţa culturală a cetăţii de la Dunăre, numită Galaţi, ca şi creatoare şi interpretă a creaţiilor.

Foto 1 si 2. Lansari de carte la Galati. Fotografii din arhiva Adamescu (copyright)

            În „Viaţa Nouă” din 9 septembrie 1984, Ionel Manea consemna în articolul „Glasurile cetăţii”-  bogata mişcare de cenaclu de pe lângă aşezămintele culturale ale municipiilor, oraşelor şi comunelor judeţului Galaţi, astfel:

            „O statistică furnizată de Ionel Gheorghiu, instructor principal la Centrul de Îndrumare a creaţiei populare şi a mişcării artistice de masă, arată că în judeţul nostru funcţionează, nu mai puţin de 25 de cercuri şi cenacluri literare, organizate în 11 aşezăminte culturale, 12 sindicate şi câte unul de UTC şi Cooperaţie.”

            Deci, o mişcare largă de creatori literari amatori: poeţi, prozatori, dramaturgi, umorişti – cuprinsă în înalta şcoală a cenaclului, catalizator al valorilor autentice, adevărat atelier de creaţie pentru cei care bat la uşa afirmării  literare. Şi mai departe menţionează ca efect al acestei emulaţii: existenţa Cenaclului Tineretului din Galaţi, condus de poetul Corneliu Antoniu – frecventat  de – astăzi consacraţii – Ion Zimbru, Mihail Gălăţanu, Maria Timuc, Cristian Pavel, Dimitrie Lupu. Oţelarii de pe platforma siderurgică şi-au creat şi ei un cenaclu în 1974 – numindu-l firesc „Slova Oţelului” – condus de regretatul prozator Victor Pogor, timp de aproape două  decenii.

            Cenaclul „Calistrat Hogaş” din Tecuci, condus de prof. Dionisie Duma, având ca participanţi pe Vasile Sevastre Ghican, Lucia Cosinţeanu, Marin Mârza, Eleonora Bellu este unul din reperele culturale ale judeţului.

            Găzduite în locaţii propice, la Teatrul Dramatic „Fani Tardini”, Centrul Militar Galaţi, Casa Corpului Didactic, Casa de cultură a sindicatelor, Biblioteca Judeţeană „V.A Urechia”, Club SIDEX, biblioteci,  sau în unele mai puţin prielnice  desfăşurării în bune condiţiuni a şezătorilor literare, aceste grupări de oameni de diferite vârste şi profesii, uniţi de liantul universal care se numeşte FRUMOS, sub paleta lui diversă de forme şi nuanţe: literatură, artă plastică, muzică, teatru, film, arte vizuale – au punctat un moment de referinţă în viaţa judeţului creând comuniuni  şi afinităţi elective, fiind şi o modalitate de destindere şi de petrecere a timpului liber în mod cât se poate de agreabil şi constructiv. De-a lungul deceniilor,  au editat culegeri de versuri şi proză, cum au fost: „Imn pământului străbun”; „Incandescenţe”, „Pagini Dunărene” – ajunsă la cca. 20 de volume.

            Tot membrii cenaclului au dat spectacole de poezie, muzică, epigramă, panseu, pe scenele din oraş  şi din ţară, acompaniate de muzică clasică, muzică uşoară şi muzică de cafe-concert, ambientală. De asemenea, au participat la diverse concursuri de creaţie şi interpretare, câştigând distincţii şi trofee. Majoritatea grupându-se în jurul unei reviste de cultură sau artă, au organizat la rândul lor concursuri pe genuri literare dedicate diferiţilor poeţi de pe meleagurile acestea: Grigore Hagiu, Ştefan Petică, Hortensia Papadat-Bengescu.

Principalele manifestări s-au bucurat, de cele mai multe ori de prezenţa şi chiar participarea unor prestigioşi actori ca Vlad Vasiliu, Lucian Temelie, Stela Popescu Temelie, Gheorghe V, Gheorghe, Mihai Mihail, Ioan Citta Baciu, Liliana Lupan, Marga Georgescu, Svetlana Friptu ş.a. care susţineau adevărate spectacole şi show-uri, acompaniaţi de pian şi vioară, având şi contribuţia unor artişti lirici de la Teatrul Muzical „Nae Leonard”, precum şi a unor solişti balerini care întregeau momentele neasemuite de frumuseţe şi desfătare a ochilor şi urechilor, picurând în suflete nestematele, bijuteriile artei adevărate, purtate la piept pe dinăuntru.

Galeriile de artă „Nicolae Mantu” – au găzduit, de asemenea, cu prilejul unor vernisaje, astfel de spectacole de culoare, sunet, poezie, mişcare scenică, fotografie, armonie spirituală.

În emisiunea de pe Radio România Cultural a lui Cornel Todea „Cafeneaua literar-artistică” – din data de 4 august 2006, avându-l ca invitat pe distinsul poet Mircea Cărtărescu, s-a discutat despre importanţa cenaclului în viaţa creatorului. Poetul a evocat vremea când participa la cenaclu şi ce a însemnat această formă de manifestare pentru el, subliniind confruntările şi criticile constructive şi edificatoare, disputele amuzante pe marginea unei idei, între tinerii creatori, aceşti lupi tineri şi flămânzi, în dialogul lor cu alte generaţii, rolul lor stimulator în formarea personalităţii artistice a unui om. Dar, în acelaşi timp a subliniat că un scriitor cu zece volume publicate, nu mai are rost să citească în cenaclu, dar poate, cel mult,să-i îndrume pe tinerii creatori  şi eventual, să formeze o şcoală de poezie, de muzică, de pictură, etc.

În acest parcurs fugitiv al vieţii spirituale a cetăţii, nu putem să nu trecem în revistă un eveniment remarcabil, cu valoare de ctitorie spirituală, de care,  în momentul de faţă, puţini îşi mai amintesc.

E vorba de constituirea Cenaclului Uniunii Scriitorilor la Galaţi.  Cu acest prilej, domnul Radu Macovei, director general al cotidianului „Viaţa Nouă” (astăzi „Viaţa Liberă”) – consemna în numărul din 19 aprilie 1986:

„La Teatrul Dramatic s-a consumat ieri unul din momentele cele mai semnificative pentru spiritualitatea de la Dunăre, constituindu-se, într-un cadru festiv „Cenaclul Uniunii Scriitorilor” din Galaţi – organism prin care, cele mai reputate condeie ale Cetăţii şi judeţului s-au reunit într-o singură şi puternică familie integrată marii obşti scriitoriceşti din ţara noastră. Evenimentul (…) reflectă cu elocvenţă nivelul atins de literele gălăţene în ultimele două decenii când, de la unul la altul, numele şi cărţile autorilor de la Mila 83 a fluviului şi-au consolidat din ce în ce mai convingător prestigiul în conştiinţa cititorilor.”

Acelaşi domn Radu Macovei  scrie mai departe:

”E bine să ne mai amintim în această împrejurare că în 1965 Galaţiul era reprezentat în librării doar de două cărţi. Astăzi (aprilie 1986 – n.n.) sunt 35 de autori, care au scris aproape 80 de volume – romane, poezii, piese de teatru, eseuri, proză scurtă sau reportaje literare. Aceste cifre nu spun încă totul, pentru că gălăţenii sunt – într-adevăr, mereu prezenţi în presa literară a ţării…”

Ne-au onorat cu prezenţa la această manifestare festivă: D.R.Popescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor, Mircea Radu Iacoban, secretarul Asociaţiei Scriitorilor din Iaşi, Apostol Gurău, secretar al Cenaclului Judeţean din Galaţi.

„Delegaţia Uniunii Scriitorilor – continuă domnul Radu Macovei – compusă din D.R.Popescu, preşedintele USR, Traian Iancu – director al Uniunii Scriitorilor, Mircea Radu Iacoban, Pop Simion, redactor şef al revistei „România Pitorească”, Andi Andrieş – director Editura „Junimea”, Horia Zilieru, secretar responsabil de redacţie la revista „Convorbiri Literare”, Iaşi, Corneliu Leu, redactor şef adjunct la revista „Contemporanul”, Ilie Tănăsache, redactor la ziarul „Scânteia”, Dan Laurenţiu, redactor revista „Luceafărul”, Florin Muscalu, secretarul Cenaclului Uniunii Scriitorilor din judeţul Suceava, Nelu Oancea, Traian T. Coşovei, George Ţărnea, Mircea Nedelciu (…).

Prima şezătoare literară a Cenaclului Uniunii Scriitorilor, care a avut loc imediat după şedinţa de constituire, a fost condusă de scriitorul Mircea Radu Iacoban.”

Evenimentul este consemnat în paginile revistei „Luceafărul” din 26 aprilie 1986 cu titlul: „Cenaclul Uniunii Scriitorilor” din Galaţi.    

O comparaţie cu starea de fapt a evenimentelor culturale actuale ar fi needificatoare şi chiar inutilă, dar, nu putem să nu ne punem unele întrebări în legătură cu acest subiect.

 Un asemenea strălucit început făcut de Uniunea Scriitorilor la Galaţi, îi obligă în conştiinţă pe oamenii culturii. Pe atunci se visa la o editură proprie, la o revistă proprie, la un sediu al scriitorilor şi artiştilor gălăţeni şi, de ce nu? fiindcă numărul creatorilor crescuse considerabil, la o Asociaţie a Scriitorilor gălăţeni.

După evenimentele din decembrie 1989, sau găsit modalităţi pentru crearea tuturor acestora şi a încă multora, ca să nu mai vorbim de existenţa, la Galaţi a Filialei Uniunii Scriitorilor din România, pentru Galaţi-Brăila, condusă de poetul Corneliu Antoniu.

Însă, ce s-a întâmplat pe parcurs de a dispărut acel suflu benefic iniţial, este greu de spus. Ba, s-ar putea spune, cu cât mai multe posibilităţi (edituri, ziare, reviste, asociaţii, filiale) – cu atât mai puţin entuziasm, cu atât mai multă discordie între confraţii de litere. Ca un făcut, ca un blestem. Se acţionează pe grupuleţe, pe familiuţe, pe „simpatii” şi „antipatii”. În această conjunctură, este greu  şi pentru scriitorii consacraţi, să pătrundă într-un cerc, dară-mi-te pentru debutanţi.

Ai zice că acţionează fatidicele Legi ale lui Murphy, şi, un scriitor, cu cât e mai talentat sau mai conştiincios faţă de cultură şi opera literară în sine, cu atât este mai marginalizat.

Nu e de mirare, aşadar, că într-o zi mi-a venit ideea să scriu un text satiric,destul de dur, pe care-l redau aici, într-o încercare sisifică de a-i face pe cei abilitaţi, să deschidă ochii, spre binele culturii în general şi al literaturii, în special, pe care o slujesc credinţă de mai bine de trei decenii:

FĂRĂ MENAJAMENTE -

EXPUNERE DE MOTIVE. PENTRU CE  NU SE POATE INTRA ÎNTR-O UNIUNE DE CREAŢIE sau: NOILE LEGI ALE LUI MURPHY COMENTATE, ADNOTATE ŞI ÎNTÂMPLATE AIEVEA

.Scrie cât mai multe cărţi şi vei avea cu atât mai puţine şanse.

.Scrie cât mai bine şi vei avea cu atât mai puţini prieteni.

.Nu participa la nici un fel de agape ale unioniştilor.

.Nu primi decât premiile care nu ţi se oferă.

.Speră şi nu ai teamă şi sigur nimic bun nu ţi se va întâmpla.

.„Iubeşte şi fă ce vrei!” – dar să nu iubeşti prea mult şi să nu faci orice.

.Fericirea de a te şti scriitor se măsoară direct proporţional cu nefericirea personală.

.Scrie cât mai favorabil despre un confrate şi sigur ţi-l vei câştiga de duşman.

.Fă-ţi prieteni critici, istorici literari, exegeţi, oameni de seamă şi sigur nu va mai scrie nimeni despre tine.

.Nu bate nicicând la uşa Uniunii ori filialelor şi nu intra nici pe fereastră dacă eşti dat afară.

.Dacă vei ruga pe cineva să te ajute, sigur o să te înfunde mai rău.

.Scrie cât mai bine despre cei mai puţin buni.

.Performanţele tale devin lesne coşmarurile celorlalţi.

.Încearcă să încropeşti un ziar, o revistă, o fundaţie de cultură şi imediat îţi vei ruina sănătatea, nervii, mijloacele materiale, sufletul.

.Şi, încrezător de-ai fi peste poate, cu atât mai dezamăgit te vei afla.

.Încrede-te cât mai mult în om şi nu va întârzia dezastrul şi nefericirea.

.Pace fă cu toţi cei deopotrivă ţieţi şi ei – război şi tulburare – îţi vor provoca în inimă, în gând şi în cuvinte.

.Cu cât mai sus vei ţinti, cu atât mai afund vei cădea în abisuri.

.Încredinţează un secret celui mai intim prieten şi în clipa următoare va fi pe buzele tuturor.

.Cu cât mai  puţin vulgar, licenţios şi pervers vei fi, cu atât vei fi mai respins.

.În tagmă de vei vrea să pătrunzi, aidoma lor trebuie a te face.

.Dacă vei bea agheasmă precum Grigore, ai toate şansele să stârneşti toţi diavolii.

.De-ţi vei iubi casnicii, ei te vor scuipa şi te vor azvârli afară din toate cercurile.

.Aceste reguli de aur să le păstrezi cu sfinţenie:

-Scrie puţin sau deloc;

-Să nu vorbeşti niciodată în public;

-Să  nu-ţi dezvălui sufletul pentru că haita de lupi răpitori abia aşteaptă să ţi-l sfâşie;

-Întârzie mult, deliberat la orice întrunire;

-Să nu-ţi ţii cuvântul în nici o împrejurare;

-Abjură de câte ori poţi;

-Vinde-ţi sufletul chiar pe două parale;

-Calcă-ţi toate virtuţile în picioare;

-Fii nemilos, crud, bosumflat, infatuat, important, răzbunător.  Doar aşa ai şanse de a ajunge la nivelul acela spre care tinzi şi vei fi cu atât mai temut printre semeni;

-Sămânţa discordiei seamănă, împrăştie;

-Aleargă mereu după vânt şi culege furtună;

-Vai de cei care năzuiesc spre lumină căci, iubitorii de întuneric, deîndată îi vor înghiţi, nimici, scufunda în beznă;

-Semidoct de vei fi, cu atât vei ajunge în academiile cele mai  înalte.

-Refuză să fii lăudat, mediatizat, premiat şi vei ajunge desigur, OMUL ZILEI.

-Îmbracă-te cât mai modest, nu te spoi, nu ieşi cu nimic în evidenţă.

-Vorbeşte cât mai puţin, nu te afişa în relaţiile publice.

-E neapărat necesar să nu apari niciodată în presă, la televiziune, ori radioul public.

-Dacă totuşi, vei săvârşi vreo astfel de greşeală, nu ţi se va ierta şi vei fi taxat imediat.

Ultima, dar nu cea din urmă: Încredinţează toată documentaţia necesară unui scriitor consacrat, cu responsabilităţi în conducere şi sigur nu vei ajunge NICIODATĂ pe masa comisiei de validare.

Toate acestea, fiii mei, şi multe altele de acest fel, trebuie păstrate cu mare sfinţenie, pentru că ele sunt noile reguli pentru cel ce vrea să acceadă la nemurire.

            Este adevărat că unele ziare, reviste, publicaţii culturale apărute după Revoluţie s-au pierdut pe drum, înghiţite de concurenţă sau de lipsa mijloacelor materiale, de proasta difuzare, şi, în speţă, de un menegment defectuos.

 S-au născut alte reviste, alte asociaţii, alte posibilităţi. Au rămas, câte? Avem câteva reviste proprii, le numeri pe deget („Antares”, „Porto Franco”; „Dominus”, Dunărea de Jos”, „Şcoala Gălăţeană”). Avem multe edituri (au fost şi mai multe!) şi câteva tipografii viabile (lucruri nesperate pe atunci!). Mai există doar câteva librării după ce s-a desfiinţat în mod criminal – Librăria Centrală, cu filialele ei din cartiere.

            Sistemul de difuzare a cărţii este dezastruos, prin RODIPET şi cele câteva librării care primesc carte, în special carte  a autorilor gălăţeni.

            Dar, cele câteva cenacluri (le numeri şi pe acestea pe degetele unei mâini şi tot mai rămân degete nude!) – fiinţează sporadic, cu prea puţini autori şi, adeseori, vrând să participi la o întrunire sau manifestare culturală la una din ele, găseşti uşa închisă, fiindcă, ori s-a amânat, ori nici nu avea de gând să se ţină, deşi s-a anunţat în presa locală. Cele câteva posturi de televiziune locală găsesc foarte greu spaţiu liber pentru emisiuni culturale. Posturile  locale de radio, nu mai găsesc spaţiu decât pentru reclame şi dedicaţii muzicale ori ştiri preluate din presa centrală. Ce se întâmplă atunci cu cineva care vrea să se afirme în cultură?

            Nu poţi să nu te întrebi: ce criză de paradigmă ne bântuie? Parafrazând titlul unui roman al distinsului Fănuş Neagu, noi eram acei „frumoşi nebuni ai marilor oraşe”, sau, parafrazând titlul unui film celebru de epocă: „acei oameni minunaţi şi poeziile lor zburătoare!” Zburătoare, pentru că nu toţi erau destul de grijulii cu producţiile literare proprii şi ele sfârşeau, de cele mai multe ori ca scrisorele, epistole aniversare pentru domnişoarele cu ştaif.

            Şi aici îmi vin în minte Benedict Corlaciu şi Dimitrie Stelaru care scriau poeme magistrale pe şerveţelele mototolite de la restaurantele şi cafenelele bucureştene şi ele sfârşeau, de obicei, la coşul istoriei literare sau al ignoranţei fără sfârşit în orice epocă.

            Atmosfera acelor minunate cafenele de la Capşa, Boema, Terasa Oteteleşanu, unde se întâlneau la „un pahar de vorbă” şi  puneau literatura la cale, acei monştri sacri ai scenei româneşti şi ai marilor hebdomadare bucureştene, se estompează şi piere în spatele unor geamuri imense, cu oglinzi negre, reflectorizante, de tip termopan, pe unde nu pătrunde geană omenească şi unde totul e mort, pustiit, ascuns de parcă ar fi ruşinos.

            Pentru că, ce-ţi sugerează nişte geamuri-camuflaj decât ceva pidosnic? Altele erau ferestrele largi, luminoase, de altădată, unde puteai zări totul pe dinăuntru, pentru că nimeni nu avea de ascuns nimic. Şi chiar dacă nu aveai bani să intri şi să consumi ceva, te puteai sătura privind şi admirând, mesele giganţilor şi titanilor culturii româneşti inter şi post belice, pe care-i urmăreai fără saţ cu privirea şi-i admirai fără limite, pentru că aveau o purtare seniorială, boierească, în viaţă ca şi în scris, erau generoşi şi  sublimi. Şi parcă cerul îi primea pe toţi sub bolţile sale, fie mari, fie mici, fie aspiranţi, fie  înrădăcinaţi bine în istoriile literare!

            Poate că magia locurilor acelea atât de colorate şi pitoreşti prin atmosfera lor boemă, învăluită în damfuri de har şi vălătuci de fum şi de aburi de cafea, atât de evocate în amintirile poeţilor şi scriitorilor clasici şi contemporani (Vezi: Fănuş Neagu, Mircea Micu, ş.a.), consta în faptul că totul era la vedere. Deşi erau nevoiţi să se ferească de privirile austere ale regimului totalitar, boemii artişti români se plimbau nestingheriţi pe culoarele fanteziei lor creatoare, iar în marile reviste şi cotidiene bucureştene era loc pentru toţi, dacă se aflau, fireşte, sub zodia harului.

            Puteai de departe, „chiar şi cu ochiul liber” să-l zăreşti la terase ori cafenele pe Nichita Stănescu, pe Gheorghe Tomozei (prinţul Tom), pe Grigore Hagiu şi pe câţi alţii, prinşi în mreaja muzelor care le-au adus nemurirea. Boemia şi boeria lor spirituală era mai de preţ decât cea din austerele palate regale, pentru că ei înşişi erau acei prinţi, regi şi împăraţi, suverani peste popoare întregi de cuvinte, pe care le dăruiau cu funciară generozitate de nababi, fără teamă că, risipind frumuseţi inefabile, li se vor goli visteriile.

            Trebuie să menţionăm prima publicaţie literară apărută la Galaţi, după revoluţie, „Porto Franco”, în arealul spiritual dunărean şi prin aceasta, în spaţiul european, al cărei editor este Societatea Scriitorilor „C. Negri”, cu sprijinul Ministerului Culturii şi Cultelor.

            Aruncând o privire pe un program din anul 2000, an de referinţă pentru întreaga umanitate, citim despre „Colocviile revistei Porto Franco” – 26 iunie – 2 iulie 2000 – cu prilejul editării numărului 50 al revistei, când s-a organizat o suită de manifestări cum ar fi: expoziţia „Cărţile Dunării”,  a avut loc şedinţa Cenaclului „Noduri şi Semne”, au avut loc lansări de cărţi,  întruniri în saloane literare, simpozioane, s-au organizat expoziţii de pictură, s-au desfăşurat recitaluri poetice, dramatice, recitaluri de balet. Participanţi de prestigiu ne-au onorat cu prezenţa la Casa Artei, cum ar fi: acad. Mihai Cimpoi, critic şi istoric, preşedintele Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova; acad. Fănuş Neagu, Nelu Oancea – directorul Editurii Eminescu, criticii: Alexandru Condeescu, Dan Cristea, Marius Tupan – redactor şef la revista „Luceafărul”; Nicolae Dabija – poet, redactor şed la revista „Literatură şi Artă”, Cassian Maria Spiridon, poet, eseist, redactor şef la „Convorbiri Literare” – Iaşi; Valeriu Stancu, poet, redactor şef la „Cronica” Iaşi, Theodor Codreanu, critic şi prozator, Gellu Dorian, poet, redactor şef la „Hyperion”, Victor Sterom, poet, director la revista „Sinteze Literare” Ploieşti ş.a.

            De menţionat că unele reviste, devenite repere publicistice, au găzduit în acest sfert de veac tumultuos, cu multe evenimente istorice memorabile, cenacluri literare, fie la sediul lor, fie prin corespondenţă în paginile revistei, aşa cum a fost Cenaclul „Numele Poetului”, de la Casa Scânteii, condus de reputatul poet Cezar Ivănescu, Cenaclul Revistei „Flacăra” -  care a trecut apoi la „Luceafărul” – condus de remarcabilul poet şi istoric literar Geo Dumitrescu, poetul care a ţinut cu regularitate de metronom electronic, rubrica „Atelier literar”. Cel care, cu migala căutătorului de aur, a scormonit ca să afle  în vrafurile de manuscrise, filonul, uneori abia întrezărit, al marii poezii şi care a şlefuit talente precum Baruch Spinoza şlefuia lentilele.

            Cenaclul prin corespondenţă al Suplimentului Literar-Artistic al Scânteii Tineretului – condus de – nu mai puţin reputatul critic Alex. Ştefănescu; Cenaclul „Dintre sute de catarge” găzduit  în paginile revistei „Convorbiri literare” – în perioada anilor 1980, de poetul Ioanid Romanescu, apoi de Daniel Dimitriu; cenaclul revistei ”Familia” condus de criticul Al. Cistelecan, apoi, „Diligenţa poştală”, al cărei conducător a fost inegalabilul poet Emil Brumaru, la revista „Cronica” Iaşi, tot în anii ’80, şi multe altele.

            Nu putem să nu menţionăm în chip special revista „Antares” -  apărută cu sprijinul Uniunii Scriitorilor din România, al cărei director este poetul Corneliu Antoniu şi acele „Seri ale revistei Antares” – atât de spectaculoase şi rodnice, manifestări prezidate de preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, la care de obicei erau prezenţi: Nicolae Breban, Dan Cristea, Eugen Uricariu, regretatul Ioan Flora, Marius Tupan, George Astaloş, Doina Uricariu, Mihai Ursachi – de fericită amintire – Grişa Gherghei, Gellu Dorian, Dumitru Pricop, Lucian Vasiliu, Cassian Maria Spiridon, Valeriu Stancu şi alţii, manifestări de prestigiu care duc fanionul unei naţiuni şi menţin treaz interesul pentru cultură, nu numai românească, dar şi universală.

            La Serile revistei Antares în ultimii ani, se acordă titlul de Cavaler Danubian în grad de Comandor  şi medalii de aur unor reputaţi poeţi şi scriitori români şi străini.

            Mai remarcăm „Cronica de cenaclu” – găzduită în paginile revistei „Partener” – Galaţi, săptămânal cultural, de informaţie şi lectură pentru week-end, din anii ’90 – cu rubrică permanentă.

            Nu trebuie uitat, de asemenea, Cenaclul literar „Ştefan Petică”al Casei de Cultură a sindicatelor din Galaţi, condus de regretatul poet Ion Chiric şi preluat de la Paul Sân-Petru şi George Bârligea, care l-au condus timp de douăzeci de ani şi unde s-au remarcat scriitori şi poeţi ca: Paula Ştefănescu, Stanciu Ene, Florică Iov, Hristache Florea, Luminiţa Potârniche, Valentina Teclici, Lenuţa Tăune ş.a.

            Acest cenaclu, în noiembrie 1992 a trecut sub conducerea subsemnatei şi apoi a scriitorului Octav Eniceicu, cu noua denumire de „Ştefan Petică Redivivus” sau „Noua Şcoală de Frumos”, care a promovat talente autentice şi a susţinut spectacole nenumărate în diverse locaţii, la unităţi militare, Casa de cultură, orfelinate şi cămine de bătrâni, şi a avut multe emisiuni la Radio Galaţi cu invitaţi de marcă.

            Menţionăm în  context şi prestigiosul Salon Literar „Anton Holban” – înfiinţat tot în anii ’90 de distinsul profesor Constantin S. Dimofte şi preluat de scriitorul  Theodor Parapiru, cenaclu care funcţionează şi astăzi, unde creatorii îşi lansează cărţile şi sunt organizate diferite manifestări cu cartea, la Casa Corpului Didactic.

            Aşa cum sublinia Ionel Manea în revista „Dominus”  nr. 74 din martie 2006, „prin unul din rosturile lui consfinţite, Salonul Literar „Anton Holban” – va deschide şi va netezi drumul spre cititor al cărţii de valoare, oricare ar fi ea.”

            Amintim, de asemenea, prestigiosul Cenaclu „Noduri şi Semne” - găzduit de revista „Imparţial”  şi condus de poetul Gelu Ciorici – directorul revistei, unde îşi manifestă talentul o sumă de scriitori precum Ion Avram, Ruxandra Anton, Dimitrie Lupu, Petre Rău, Ion Zimbru şi mulţi alţii.

            Nu putem să nu ne referim şi la „Verva” – gruparea umoriştilor gălăţeni – care, numai în câţiva ani de continuă funcţionare, a reuşit să afirme şi să confirme, aşa cum scria Ionel Manea în articolul amintit, nume prestigioase ale umorului: Dan Plăeşu, Dan Căpruciu, Constantin Cristian, Paul Negulescu, Gheorghe Enăchescu,Florin  Cristea,Petru Iamandi (traducător din limba engleză), Nicolae Precupeţu, Vasile Plăcintă, Ion Grosu, Ion Moraru, Constanţa Apostol, Victor Feru, Ion Bahu, Paul Buţă şi mulţi alţii, - unii laureaţi ai festivalurilor de umor de la Vaslui, de la Craiova şi de la multe alte concursuri şi festivaluri de umor naţionale.

            Clubul umoriştilor „Verva”,  în 1998 a obţinut Diploma de Membru de onoare al Uniunii Epigramiştilor din România, „pentru întreaga activitate de afirmare a epigramei româneşti”,  organizează festivaluri de umor şi editează cărţi de gen, cum e „Umor la Mila 80”, apărută la Editura Alma, Galaţi. De curând, acest cenaclu a sărbătorit Jubileul de 25 de ani de activitate, prilej cu care s-a hotărât editarea unui volum antologic de umor şi epigramă.

            Tot în acest context, menţionăm existenţa, de circa  5 ani a cenaclului numit „Arionda”, găzduit de Şcoala gimnazială nr. 33 Sfântul Dumitru din oraş, şi condus de poeta  Olimpia Sava care este şi bibliotecara acestei şcoli. Acest cenaclu  găzduieşte un buchet de oameni, un buchet de zâmbete răsfrânte spre oameni. Membrii cenaclului sunt de diferite profesii, majoritatea – dascăli, având nobila menire de a educa, de a învăţa tinerele generaţii şi a le cultiva gustul pentru frumos.

            În anul 2006 s-a reuşit performanţa editării a trei volume colective, două pentru copii şi  ultimul pentru adulţi, cuprinzând poezii, volume apărute la Editura Pax Aura Mundi.

            Cam acesta ar fi tabloul succint al cenaclurilor gălăţene actuale, puţine, vorba unui pensionar, fost maistru instructor şcolar la un liceu din Galaţi: „Dacă ar fi mai multe cenacluri şi mai puţine buticuri!”

            Ca om care a slujit o viaţă întreagă cartea, prin profesie şi prin vocaţie, drept „pledoarie pro domo” – nu pot să nu militez pentru reîntoarcerea la lectură, la marile valori universale, fără a neglija valorile autentice româneşti, cu aceasta putând să împlinim vocaţia universală şi să atingem adevărata şi înalta dimensiune umană, cea care ne diferenţiază de celelalte făpturi ale Universului, aşa cum spunea poetul Ioanid Romanescu: „Poezia a diferenţiat şi mai mult oamenii de celelalte fiinţe”.

            Poezia – „acel ceva plăpând, înaripat şi sacru” – aşa cum o definea Platon, cea care, după cum spunea mult regretatul poet Grigore Vieru, „ajută soarele să răsară şi femeia să nască.”

            Ce ne ţinea atunci legaţi cu fire nevăzute şi acum ne răsfiră, ne împrăştie?

            Dorinţa de a ne vedea cât mai curând numele pe coperta unei publicaţii, pe frontispiciul unui cotidian, dorinţa care, o dată realizată, interesul întâlnirilor de spiritualitate – „aceste oaze binecuvântate de pace divină”, a pălit, s-a disipat, fiecare fiind mânat de propriile ambiţii şi interese, în dorinţa de a fi în permanenţă primii, eliminând concurenţa (uneori cu mijloace nu dintre cele mai ortodoxe).

             Câtă vreme se mai scrie poezie pe lume, nu e nimic pierdut. Şi poate că, acele spirite congenere, se pot întâlni, fie şi virtual, prin intermediul plasmei, pentru a făuri împreună o lume mai frumoasă, mai bună, mai alcătuită, care să nu-i răpească omului, dreptul la visare. Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Cezarina ADAMESCU, Agero

Galaţi, 27 februarie 2009  

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)