Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

CERCETĂRI ETNOLOGICE  ÎN SPIRITUL

ANTROPOLOGIEI COMPLEXITĂŢII

Iulian Chivu

     După  orientările difuzioniste şi evoluţioniste care au marcat cercetarea antropologică din secolul al XIX-lea până în cea de a doua jumătate a sec. al XX-lea, cercetarea etnologică îşi deplasează şi ea obiectivele dinspre structurile funcţionale ale primitivismului spre actualitate, tendinţă anunţată atât de  funcţionalismul britanic, de culturalismul american, cât  şi de structuralismul francez, ca odată cu  postmoderinsmul lui  Clifford Geertz ori cu  mediaţionismul  lui Jean Gagnepain să se găsească în consens cu antropologia  complexităţii, promovată de Edgar Morin. Şi aşa cum se poate vedea din  obiectivele unor întruniri internationale (ex. Le Seminaire D’Anthropologie Generale 2007-2008) sau din sumarul unor reviste ( American Anthropologist, Archives ouvertes de l’ethnologie, L’Home, Bulletin et mémoire de la société d’anthropologie etc.), preocupările se concentrează pe observarea unor constante etnice până la nivel de comunitate ori individ, la nivelul implicaţiilor acestora în planul dezvoltării sociale, al tipului de nevoi culturale, al stării de sănătate şi al sistemului sanitar, al eficienţei modelului politic etc. Reciprocităţile etnologie-antropologie,asemenea celor dintre parte şi întreg, se arată a fi şi ele deosebit de productive; metoda etnografică e de succes în antropologie, iar modelul social, simbolismul, schimbul, dezvoltarea – de pildă – işi arată eficienţa în etnologie, inclusiv prin intermediul perceperii valorii. Astăzi, teme privind apartenenţa etnică, schimburile culturale, ierarhiile, bunacuviinţă şi etica, reţelele sociale, ca şi antropologia oralităţii, înrudirea (familie-filiaţie-descendenţă) sunt la graniţa tot mai nestatornică dintre antropologie şi etnologie pe considerentul că între acestea nu pot fi contradicţii, ci, cel mult, contiguităţi. Valorificarea cercetărilor, însă, poate rămâne strict în domeniu, dar poate să ajungă la sinteze, ca în cazul lui  Clifford Geertz (Savoir local, savoir global. Les lieux du savoir /Paris, 1988), ori interpretări larg accesibile, ca în cazul recentului roman al directoarei de studii de la L’EHESS, Irčne Thery (La distinction de sexe. Une  nouvelle approche de l’éagalité/ Paris, 2007).

   Studii de amploare, eseuri, comunicări sau dezbateri semnate în ultimul deceniu de tineri cercetători din mediul universitar, din instituţii specializate sau de pasionaţi ai domeniului la edituri de prestigiu, în reviste sau la reuniuni din Europa ori America continuă aprofundările teoretice, continuă explorările în  substanţa folclorică, dar se extind totodată şi asupra unor teme noi. Iată, de pildă, Francis Affergan se opreşte asupra unor noi puncte de vedere privind antropologia cognitivă şi importanţa practică a acesteia (L’anthropologie cognitive existe-telle?), Pierre Aďach examinează criteriile antropologiei critice a lui Castro Arachu şi a lui Singer Merrill (Unhealthy Health Policy: A Critical Antropological Examination). Alţi cercetători (Luc de  Heusch; Considération sur le  symbolisme des religions bantoues) demonstrează că ar mai fi de spus încă multe lucruri importante inclusiv în domeniul producerii de semne ce ţin de reprezentările religioase. Similar stau lucrurile şi în observarea  faptelor de cultură (determinantele nevoilor culturale, iniţierea de fapte culturale, finalităţi, convergenţe, particularităţi), subiect revendicat de antropologie în chip direct sau prin intermediul sociologiei ori al  etnologiei (Jim Drobnick; The Smell Culture Reader sau Dominic Boyer; Spirit and System. Media, Intellectuals and the Dialectic in  Modern German Culture). Nu lipsesc nici tentativele de macrosinteză care identifică tendinţe globalizante în muzică, alături de unele tendinţe  puternic conservatoare (Michael Tenzer; Analytical Studies in World Music).

   Pe lângă toate acestea, însă, remarcăm  contextualizări antropologice de mare interes, cum ar fi de pildă contradicţiile dezvoltării, determinantele progresului şi consensualul în modernizarea  factorului politic (Jonathan Xavier Inda; Anthropologies of Modernity: Foucault, Governmentality and Life Politics). Problemele ecologice globale ale căror efecte  preocupă cu îndreptăţită îngrijorare tot mai mult  statele  lumii şi forurile internaţionale la începutul mileniului al treilea intră şi ele în atenţia antropologilor şi a etnologilor de pretutindeni. Sub genericul „Lumea şi Natura”, Emilio F. Moran publică în 2006 o lucrare (People and  Nature: An Introduction to Human Ecological Relations) din care nu lipsesc argumentele datelor statistice şi observaţiile zonale ale unor aspecte îngrijorătoare din relaţiile interumane cu efecte repercutate asupra comunităţilor, fără ca acestea să formuleze atitudini nici chiar atunci când prejudiciile se decontează din indicii de sănătate publică. Antropologii atacă subiectul de la  Washington la Paris din toate unghjiurile (Meredith F. Small; The  Culture of our Discontent: Beyond the Medical Model of  Mental Illness sau  Sylvie Fainzang; La Relation médicins/malades: information et mensonge). Demersul antropologic, în chip firesc, ajunge la determinările cauzale, cel mai adesea statornicite la nivelul relaţiilor sociale unde produc efecte negative (Michel Adam; La  force du mal. Leçons d’Afrique) sau la nivelul relaţiilor interumane, unde etnologii au un teren vast de investigaţie (Erwan Dianteill; La Cité des  homes. La domination masculine dans la mythologie du culte d’Ifa, ori Roy Ellen; The Categorical Impulse. Essays in the Anthropology of Classifying Behaviour, sau Agnčs Jeanjean;  Basses – Euvres: une ethnologie du travail dans les égouts).

   Şi dacă unii antropologi sau etnologi insistă îndelung pe anumite teme de cercetare fie cu concretizări numai în plan teoretic, fie antrenându-se în programe de cercetare cu scop practic, finanţate de diferite instituţii ale statelor în care îşi desfăşoară activitatea sau de organisme internaţionale, alţii abordează un spectru larg de teme, aşa cum este cazul lui  Didier Fassin, profesor la Universitatea din Paris(13), ale cărui preocupări vizează societatea contemporană sub aspectul larg politic şi al deontologiilor corporatiste. Invitat la  Seminarul francez de Antropologie Generală pe  tema L’Anthropologie comme Science Morale et Politique, el are comunicări deosebit de utile pe teme ale sănătăţii publice: Santé publique (1989), Sociétés, dévelopment et santé (1992), Pouvoir et maladie en Afrique (1992)etc. El se implică, de altfel, şi în alte domenii: Les lois de l’inhospitalité (1997), Des maux indicibles. Sociologie des  lieux écoute (2004), De la question sociale ŕ la question raciale? Representer la société française (2006) etc.

   Lucruri similare se pot spune şi despre profesorul universitar barcelonez Joan  Bestard, atras de tema eticului la nivelul  înrudirii (Science, parente et moralite), dar şi de altele: Identidades, Relaciones y Contextos; Les porteries a Barcelona. Entre espai public i espai privat etc.

    In România ultimelor două decenii, cu deosebire în anii din urmă, cercetarea etnologică trece de la teme tradiţionale spre problemele de interes antropologic, mai ales prin prestaţia tinerilor cercetători, unii dintre ei absolvenţi de studii universitare sau doctorate în universităţi din Occident, iar în cazul celor mai vârstnici, ca  membri ai  unor asociaţii internaţionale ori colaboratori ai unor reviste de specialitate din Franţa, Marea Britanie sau Statele Unite.

    In ţară, din câte se ştie, Revista de Etnografie şi Folclor, o prezenţă publicistică greu de înlocuit după 46 de ani de apariţie regulată,  traversează, începând din anul 2000, o lungă sincopă. Strădaniile altor reviste de a-i suplini lipsa  nu pot depăşi raţiuni subiective (dificultatea de a reface spiritul REF ori de a-i prelua colaboratorii) sau raţiuni obiective (cum ar fi, de pildă, statutul lor regional de cuprindere şi difuzare). Cu toate acestea, cercetarea etnologică românească se continuă ca atare, dar va cunoaşte, mai ales după anul 2000, o considerabilă deschidere spre antropologie; prejudecăţile de hotar sunt depăşite şi cele mai surprinzătoare conexiuni devin posibile mai ales prin strădaniile unor tineri universitari sau cercetători din afara instituţiilor de specialitate (unele din ele cu consistente prevederi bugetare).

   De reţinut, prin tematica lor, cele câteva teze de docotorat susţinute la Institutul de Etnografie şi Folclor „Constantin Brăiloiu” al Academiei Române sub conducerea Sabinei Ispas sau a lui Silviu Angelescu: Surse etnografice în cultura  vizuală românească din secolul al XIX-lea (Mariana Vida), Migraţiile interne şi enclavele culturale – aşezări de păstori ungureni în nordul Munteniei (Elena Cremona Ţintatu-Comănescu), Societatea  bucureşteană în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Solidarităţi şi schimburi culturale între comunitatea românească şi alogeni. Aspecte reprezentative din documente şi memorialistică (Lelioara Zamani) etc.

    In acelaşi spirit al complexităţii cercetării se  înscriu alte două  teze de doctorat la Universitatea Bucureşti, sub conducerea prof. dr. Nicolae Constantinescu, şeful catedrei de Etnologie şi Folclor din Facultatea de Litere, datorate Cristinei Gafu (Naraţiunea în  contextul mediului urban) şi Ioanei-Ruxandra Fruntelată (Naraţiunile personale – experienţă şi povestire), prin care se pune în evidenţă dinamica structurală şi funcţională a comunicării în diferite medii, fără concretizări exclusiv lingvistice (cercetătoarea avertizase mai demult în legătură cu „potenţialul şi riscurile aplicării metodelor lingvistice în cercetarea etnologică”). De fapt, pentru Ioana-Ruxandra Fruntelată, şi desigur nu numai pentru ea, e important de reţinut modalitatea de recuperare a memoriei în şi prin forme tradiţionale, mai ales atunci când este vorba despre etnologia specială a războiului şi complexul psihologic al rememorării lui. Ca lector la catedra la care şi-a susţinut teza de docotorat, Ioana-Ruxandra Fruntelată se interesează de teme noi în cercetarea etnologică: De la tradiţia culturală locală la construirea tradiţiei globale; Localismul ca aspect al identităţii în patrimoniul etnologic  al satului românesc contemporan;  Imagini suprapuse  ale identităţii urbane etc. Etnologia sărbătorii în tradiţia românească  se arată a fi interesantă „ca model al reunirii familiei” sau ca „sincretism cultural modelator”, chestiuni care o vor interesa şi pe Sultana Avram, de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu.

   Tentaţia sintezei în tehnica de observare a faptelor etnologice, o nevoie didactică în fond, o atrage pe Ioana-Ruxandra Fruntelată când se ocupă de Efectul relaţiei dintre cercetător şi subiect asupra  textului folcloric, de Utilitatea terminologiei etnologice în circuitul  cultural al globalizării sau de  Viitorul etnologului în satul global.

   Un subiect autentic de antropologie a complexităţii îşi asumă Ioana-Ruxandra Fruntelată mai ales atunci când caută Mentalitatea trdiţională în presa anului 2000, subiect care, pe lângă notele speciale ale peisajului mediatic românesc, contrapune  ontologiei valorii semantica senzaţionalului (subiectul media merită atenţie, la noi mai mult ca la alţii, până şi din perspectiva parcursului asociativ pe funcţia formativă în calitatea  vieţii de familie).

    Şi ca să rămânem în contextul mutaţiilor funcţionale în viaţa socială, cercetarea antropologică se arată utilă nu numai când  studiază, de pildă, Manipularea nevoii de ritual şi ceremonial în  lumea modernă, aşa cum o face Sultana Avram de la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu, ci şi când e vorba despre Riturile de renovare şi implicaţiile simbolicului ori Sărbătoarea ca joc, din preocupările Deliei Suiogan, lector la Universitatea de Nord  din Baia Mare, interesată şi ea, ca şi colegele ei, de Formele de comunicare în mediile tradiţionale; Literatura populară- formă de comunicare, teme atractive prin relevanţa relaţiilor funcţionale statornicite în oralitate prin mijloace afectiv-persuasive, prin elemente fatice şi conotaţii.

   Trăind într-o zonă în care conservarea valorii tradiţionale se face încă pe criteriile ordinei şi calităţii scopurilor – determinante fundamentale pentru personalitatea unei comunităţi, după cum au dovedit-o psihologiile de grup simultan cu estetica – Delia  Suiogan reconfirmă pentru zona Maramureşului  viabilitatea culturală, continua creare şi transformare de valori care dau conţinut etic existenţei şi mai ales co-existenţei: Obiceiurile – modalităţi de actualizare a modelului socio-cultural; Omul şi trecerea în mentalitatea tradiţională; Sisteme de semnificare la nivelul culturii tradiţionale; Hypostasis of the tolerance manifestation in the traditional mentality- the laughter, the old and the new.

   Preocupările, neîndoios antropologice, de a decoda tainele producerii de semne în semiotica vestimentară găsesc un răspuns cu detalii descriptiv-funcţionale (Simbolism în îmbrăcămintea membrilor  organizaţiilor social-politice) în cercetările Sultanei Avram de la  Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Tot ea se interesează, precum Delia Suiogan (Relaţia gest-cuvânt-simbol), de Limbajul  corpului uman  şi ajunge la preocupările  tradiţionale ale asigurării apotropaice de tip pur/impur (Corpul uman între „pur” şi „impur” în tradiţia românească) sau la ingerinţe în algoritmul ritual (Manipularea nevoii de ritual şi ceremonial în lumea modernă). Sultana Avram, ca şi Ioana-Ruxandra Fruntelată de altfel, insistă pe această temă şi  se opreşte inclusiv  asupra  unor Aspecte privind comportamentul adolescenţilor la sărbătorile creştine şi păgâne. Nu lipsit de interes se arată a fi un subiect legat  de Medierea conflictelor din perspectiva antropologică, iar concluziile, după cum o arată şi cercetările occidentale (Michel Adam; La force du mal. Leçon d’Afrique), iau în serios considerentele largi ale  antropologiei şi  pe cele restrictiv etnologice în abordarea conflictualului ca discontinuitate, nu ca normalitate. In sens invers, demonstrează Sultana Avram, cercetarea poate releva consecinţele  factorului social-politic în evoluţia  tradiţionalului (Aspecte privind influenţa factorilor  social-politici asupra practicării meşteşugurilor în Transilvania) şi, ca o atracţie a etnologiei lingvistice, se formulează Comentarii  pe marginea  expresiilor populare privind familia şi relaţiile conjugale.

   Pe această linie se înscriu şi preocupările  Ralucăi Popescu de la Institutul de Cercetare a Calităţii Vieţii al Academiei Române, asistent univ. la Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din Universitatea Bucureşti. Raluca Popescu se apropie cu mijloacele sociologului  predilect de problemele familiei, adesea acutizate de complexitatea şi de dinamica vieţii, de mediul social, de condiţia culturală, de factori etici, confesionali, de constrângerile materiale: Family, fertility and social  policies; Politici familiale în lume şi în România etc.

    Ar fi de aşteptat ca politicile sociale să valorizeze nu numai dimensiuni statistice, deja fapte social care cuantifică efecte, ci să prefigureze fenomene în aşteptare din concluziile acestor cercetări sau din  sensul unor semnale, aşa cum sunt ele surprinse de observatorii sociali. Raluca Popescu, nu fără a atinge aspectele antropologice sau etnologice ale problemelor, avertizează fie în chip general asupra unor tendinţe (Social Problems in Urban Romania; Familia tânără în societatea românească; Promovarea incluziunii sociale a copiilor în societatea  românească ), fie că ajunge la sesizarea  unor aspecte concrete sau a unor disfuncţii: Changing Family and Family Policies in CEE cuntries; Sărăcie şi excluziune socială în familiile cu mulţi copii; Părinţi şi copii în România anilor 2000 etc.

   Din cele arătate aici avem imaginea unei cercetări etnologice deja  ieşite pragmatic din spaţiul folcloric şi a unor concluzii antropologicecomplexe, întemeiate pe  evaluarea sociologică a faptului  socio-cultural viu. E drept, nu putem vorbi nici în Occident de un interes deosebit în toate ţările pentru concluzii şi semnale de acest gen, dar acolo unde ele şi-au dovedit utilitatea se bucură de programe de cercetare bine susţinute financiar şi nu în puţine cazuri ele sunt iniţiate de importante organisme de decizie naţionale sau internaţionale care cer sprijinul competent al specialiştilor.

   Din motive eterogene (şi ele un subiect tentant) care menţin ritmul lent al reaşezării valorilor la noi, Programul Uniunii Europene Cultura 2007-2013, de pildă, nu-şi poate cheltui în mod egal  sumele alocate în  profil teritorial, motivând aceleaşi disfuncţii de care se lovesc şi programele pentru agricultură, de unde concluzia că nu trebuie să căutăm cauzele numai în cultură şi, respectiv, numai în agricultură, ci în conexiunea mai multor inerţii care apar în consens cu unele elemente de psihologie a comunităţilor  exact acolo unde e nevoie de intervenţie.

Iulian Chivu

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)