Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

CHIPUL POETULUI

Ioana GRECEANU

„fără păcate lăcrimez uşor, ca floarea nevăzută o să mor“

A trecut un an. A trecut un an din eternitatea Poetului Cezar Ivănescu. S-a aşternut liniştea peste mormântul său, dar gândul că a trecut pragul lumii de dincolo mi se pare la fel de neverosimil ca şi în acea nefastă zi de 24 aprilie 2008. Acelaşi „Nu se poate“, repetat atunci până la epuizare, îmi răsună şi acum în minte, când mă gândesc la el, şi mă umple o revoltă neputincioasă. Nu mi-l pot imagina niciodată mort, ci aflat undeva departe, ascuns de ochii lumii, pentru a scrie.

Mi-l imaginez aşa cum, într-una din acele zile fastuoase şi melancolice, când vara se stinge în toamnă, poetul Ion Murgeanu l-a evocat pentru noi, pentru mine şi soţul meu: în genunchi, noaptea, scriind pe marginea patului, cu ochii închişi, scriind, cu fruntea aplecată ca-n rugăciune, scriind cu „mâinile schimnice“, miracolul poeziei săvârşindu-se chinuit în sânge, în carne, sub frunte, pe buze, în degete, în ochii halucinaţi ca ai vechilor scribi egipteni, foarte vii, dar învăluiţi parcă de un abur din altă lume, ca „giulgiul unei învieri din morţi“.

Mi-l imaginez aşa cum l-am cunoscut: „blând ca un miel“, prieten prevenitor şi gingaş, de o generozitate aproape de neconceput într-o lume egoistă şi rapace, interlocutor fermecător şi inepuizabil, pasionat până la uitare de sine de ceva sau cineva, dar şi refractil, hieratic şi auster, cu mâini gracile şi aristoratice, mângâietoare şi sensibile, mâini bune de pus pe suflet (unele dintre cele mai frumoase şi mai expresive văzute vreodată), elegant şi ceremonios sau, dintr-o dată, tăios, cu aprecieri neiertătoare şi precise despre unul sau despre altul, cu vocea tunătoare, căutându-şi versurile, răscolitor, cu durere abia reţinută, uneori, ca un tată care-şi boceşte fiul mort (cine pe cine plângea în vocea lui?), sau şfichiuitor, alteori, şi, mai ales, prieten ideal, care-şi păstrează intactă prietenia şi la distanţă, necontaminată de circumstanţe, de interese sau de umori.

Îmi amintesc de o mărturisire pe care mi-a făcut-o într-una din zilele Târgului de Carte Gaudeamus din toamna anului 2007, care atunci m-a mişcat profund şi pe care n-am s-o uit niciodată: „Eu, doamnă Ioana, pe măsură ce îmbătrânesc, vorbesc mai mult cu cei morţi şi cu cei aflaţi departe. Lor le spun tot ce nu le pot spune celor «apropiaţi». Discuţiile mele îndelungi cu ei, printre care sunteţi şi dumneavoastră, sunt despre lucruri din altă lume...”.

L-am simţit atunci, cum, în sufletul lui, se desprindea încet, încet de lumea aceasta. Lovitura finală, marea lovitură, ca o izbitură asurzitoare de talgere, l-a găsit fragilizat, epuizat de nemiloasa hăituire care i-a însoţit întreaga viaţa. „Vânătorii de oameni“ nu l-au putut ierta pentru a fi fost demn şi pur în credinţa lui în frumuseţe şi adevăr, pentru că nu a încetat să se împotrivească imposturii, pentru a fi fost curajos şi puternic prin el însuşi, fără să ţintească puterea strivitoare de alţii.

L-am regăsit atât de singur şi de lovit, tremurând aproape de imensa sforţare de a-şi dovedi nevinovăţia, printr-o grevă a foamei, într-o Sală a Oglinzilor de la Uniunea Scriitorilor bântuită parcă de fantome răzbunătoare. Mărturisesc că, atunci când am plecat de acasă spre el, m-am gândit (ce naivitate!) că-l voi găsi înconjurat de prieteni, de toţi aceia pe care i-a ajutat să debuteze, despre care a scris cu generozitate, care, ei înşişi, l-au recunoscut ca fiindu-le mentor, dar şi de neprieteni, de scriitori pe care însăşi ideea că unuia dintre ei să i se aducă o asemenea nedreaptă şi neruşinată acuzaţie să-i revolte şi să-i solidarizeze în jurul celui defăimat. L-am găsit aproape singur...

A fost încă o mare dezamăgire provocată de lumea scriitoricească de la noi. Rămân cu durerea de a fi pierdut un prieten şi un maestru. Rămânem cu poemele lui nemuritoare, pentru eternitate. Eternitatea Poetului Cezar Ivănescu, sunt convinsă, va creşte cu fiecare an care trece.

Ioana GRECEANU

Bucureşti

15 martie 2009

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com