George BACIU - 

CIOBURI DE MINE

                Tot timpul se întâmplă ceva. Câte amintiri îmi răscoală scaunul pe care stau. Să fim ceea ce trebuie să fim. Nu sta în calea luminii celuilalt. Mulţi sunt orbi, unii nu pot să vadă, alţii nu văd. E periculos să fii cinstit? E vulgar să spui că iubeşti?

                Lumea s-a aşezat cu capul în jos şi fiecare rugăciune a ei este rostire către genunchi, nu către inimă. Să ascultăm toaca de la schitul tâmplei şi să ne furişăm către profunzimea LUI.

                Poţi să prosteşti o perioadă de timp pe toată lumea, dar nu poţi să prosteşti tot timpul pe toată lumea (Abraham Lincoln).

                Ne chinuim pentru o fărâmă de timp, numai că viaţa ar trebui măsurată nu după durată, ci după folosirea ei. Mai ieri plângea un porumbel, fiindcă observase că suntem robii patimilor, nu ai sufletului.

                Dacă drumul acesta nu duce la nicio biserică, el nu are niciun rost.

............................................................................................

            Sunt carnea uscată a Ideii prin care se prelinge complotul de dinaintea zicerii. Am mucegăit pe tăcerea tâmplei cu suspin de rugăciune şi mi-am subţiat metafizicul în ridul senzaţiei.

            Compasiunea lucrurilor mi-a ştirbit marginea ca pe-o vitalitate a întâmplării supusă urletului devenirii…

            Libertatea din oase tuşeşte romanul materiei orgolioase în gângurit ca un EU absurd devenit capriciu. Mă presimt, mă foşnesc, mă constat o biografie prinsă de mână de genunchii cu care te sprijini de copacul din tine.

            Îmi gust postul din buze şi mă sprijin de tonalitatea fenomenelor obosite de dezgusturi. Nu e nevoie să fugi după Dumnezeu. Doar copiii se mai pot căţăra de haos.

EA AVEA PRIVIREA

Ea avea privirea ciobită şi mută.

Părul ei râdea pe furiş.

Semăna c-o dimineaţa căzută-n curmeziş,

peste copacii-n pleoape cu stropi de lăută.

Pârleazul dintre sâni se subţiase.

Trupul îi foşnea supărat.

Sta ca un gând, răzimat de ceafa unui oftat,

al toamnei ce în frunze picurase.

Ea avea privirea ciobită şi mută.

Părul ei plângea pe furiş.

Semăna c-o-nserare căzută-n curmeziş,

peste mirarea humei ce-o cuvântă.

MĂ UMPLE FIORUL

Mă umple fiorul din venele iernii

cu care mă ningi pe-o gleznă de timp,

şi viscolu-şi strigă pădurea cu nervii,

cu tinele-n mine, pe mine mă schimb.

Trosneşte sărutul în marginea gurii,

copacii din noi tuşesc alt anotimp,

sfinţeşte-mi amurgul silabei, cu nurii,

cu tinele-n mine, pe mine să schimb.

Mă umple tăcerea cu care mă sună

ninsoarea prelinsă pe-al serii cărâmb,

o haită de geruri te urlă spre lună,

cu tinele-n mine, pe mine mă schimb.

LEMNUL DIN MINE

Lemnul din mine te sună-n silabe,

cu margini zimţate şi ţipăt pustiu,

veşmântul din palma cu care m-adii,

îmi sfâşie năvala din gura cu care te ştiu.

Lemnul din tine s-a frânt ca o rană,

înfiptă-n genunchiul din umărul drept,

mai susură ciobul lunii, căzut nătâng,

la ţărmul răguşit al gândului cu care te-aştept.

George BACIU

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com