CIORAN - O SUTĂ DE ANI DE LA NAŞTERE

Din “Lacrimi şi sfinţi”, editura Humanitas, 1992.

“Murim în jos”

Pentru un sărut vinovat de sfântă, aş accepta ciuma ca un leagăn.

Frecventarea  sfinţilor, ca şi a muzicii sau biblitecilor, este desexualizantă. Instinctele încep să servească o altă lume.

Extazul distruge roadele pământului.

Nu se poate suferi pentru altul.

Totul depinde de nivelul tristeţii, de frecvenţa vibraţiilor.La un anumit nivel. Ea este poetică, la altul muzicală, iar în expresie ultimă religioasă.

Sub deliciul şi teroarea creştină, omul nu aspiră decât la un beneficiu: perfecţiunea.

Sfinţii trăiesc în flăcări. Înţelepţii, alături de ele.

Pentru fiecare om, Dumnezeu e întâia amintire.

Orice act de extaz suplineşte sexualitatea.(…) El n-ar avea nici un sens fără mediocrtitatea fiinţelor…Sexualitatea le salvează temporar din animalitate. Actul sexual îşi depăşeşte la orice fiinţă semnificaţia biologică. Este un triump asupra animalităţii, căci sexualitatea e singura poartă spre cer din toată biologia.

Frica este o moarte de fiecare clipă. (…) .Nu există poet care să fi murit numai odată.

Triumful creştinismului îşi are originea în lipsa de orgoliu a unei virilităţi. Imaculata concepţie pleacă din pietatea unei lumi întregi şi din laşitatea unui bărbat.

O conştiinţă se măsoară după dilatarea ei cosmică.

Ameţelile rare ale individului au devenit religie de stat.

Regresiunea în memorie te face metafizician.

Murim în jos.

Paradisul nu este posibil fără o boală a memoriei.

Trebuie să mai fi trăit alte vieţi. De unde altfel atâtea groază? Existenţele anterioare sunt singura justificare a terorii.

Orice poezie din Baudelaire, spune omului modern mai mult decât excesele sublime ale sfinţilor.

Scepticismul este mirarea genialităţii în faţa vidului problemelor şi, desigur, şi a realităţii.

Crearea lumii nu-şi are altă explicaţie în afară de frica de singurătate a lui Dumnezeu.

O fiinţă armonioasă nu poate crede în Dumnezeu. Lepra asta de criminali, de sfinţi şi de săraci, l-a “ lansat” pentru uzul amărăciunii lor.

Peste tot nu există soluţii, ci numai laşităţi.

Slăbiciunile pentru absolute îţi dau gustul autodistrugerii. Şi atunci îţi apare deodată în minte imaginea mănăstirii şi a bordelului.  “ Celule”, de-o parte şi de alta. Femei, tot aşa. Dezgustul de viaţă creşte atât în umbra curvelor. Cât şi a sfintelor.

Apetitul ceresc şi pofta de Dumnezeu se nasc pe ruina tuturor apetiturilor vitale şi a poftelor pământene.

Oamenii vorbesc de Dumnezeu nu numai pentru a-şi “ plasa” demenţa, ci şi pentru a o masca. Cum  nu-i mai pronunţi numele, ţi se demască goliciunea nebuniei.

“ Absolutul” este o prezenţă dizolvantă în sânge. Leucemia e grădina în care înfloreşte Dumnezeu.

Sănătatea este cea mai bună armă împotriva religiei.

O neurastenie organică, fatală. Prezenţa ei în conştiinţă este un surmenaj continuu, o febră ascunsă şi epuizantă, un principiu destructiv.

Numai starea de  cădere a dat naştere chinului divin al muritorului. Fără o Vină, nu este posibilă conştiinţa existenţei divine.

Istoria omenească este de fapt o dramă divină.

Din “ Lacrimi şi sfinţi”, editura Humanitas, 1992.

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com