Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

MEDITAŢII PASCALE

 CLIPA CÂND TIMPUL

DEVINE LUMINĂ

CEZARINA ADAMESCU, AGERO

„Eu am fost mort, dar acum trăiesc…şi am putere asupra morţii”.  (Apoc. 1,17-18)

             „În inima fiecărui om există un GOL care are formă de Dumnezeu” – spunea filozoful Blaise Pascal.

            În zadar vom încerca să umplem acest gol cu altceva. Până Dumnezeu nu va veni să locuiască în inima noastră, nu ne vom umple de mulţumire şi de pace. E un altfel de a spune, ca şi Sfântul Augustin: „Ne-ai creat pentru Tine, Doamne, şi neliniştită este inima noastră până când nu se va odihni în Tine”.

            Prilej pentru noi de a ne aduce aminte de suferinţa supremă prin care El trebuie să treacă pentru a ne da nouă suprema fericire, ceea ce a fost recunoscut de către teologie drept „admirabilul schimb” – „Isus s-a făcut păcat pentru noi şi a fost făcut perfect prin suferinţă” (Evrei 2,10).

            Un posibil reflex din partea omului faţă de acest „Admirabil schimb” – este: să primeşti ură şi să reverşi iubire.

            Dacă sfinţii au putut, de ce n-am putea şi noi? Iată un minunat prilej de reflecţie – o Lumină de Gând şi o Lumină de Inimă, în acest timp de har şi de întoarcere la Dumnezeu.

            Tăcerea strălucitoare a Postului ne oferă un prilej de introspecţie, de rugăciune, de meditaţie, de lucrare-împreună, când şi timpul parcă încremeneşte într-o extază de heruvi şi serafi.

            Înveliţi în tăcerea albastrului divin ca-ntr-o zăpadă ce cade în sus, pregustăm sărbătoarea Crucii prin care a venit bucuria în lume. Crucea noastră, cea personală ca şi aceea a aproapelui nostru, pe care trebuie să ne-o asumăm, deopotrivă. Este răspunsul nostru, disponibilitatea noastră de jertfă, pentru că jertfa este darul lui Dumnezeu şi face ea însăşi parte din pregustarea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos.

            Să nu pregetăm a ne pregăti drumul nostru de Înviere împreună cu aproapele.  Să deschidem larg uşile cămării sufleteşti, unde mai sunt, desigur, provizii suficiente pentru a le împărţi fără drămuire, celor dispuşi să primească şi uneori, chiar celor dispuşi să refuze darul nostru. Darul nostru, pe care, de fapt, în facem lui Iisus Hristos.

            Şi-n timp ce imaginea Crucii se proiectează în sufletul nostru, un pod înmiresmat de dragoste şi de solidaritate creştină se întinde peste oceanul de indiferenţă şi  solitudine.

            Grigore Vieru spunea la un moment dat: „Îmi vine să strig ca poetul:/ Stingeţi luminile să se vadă Lumina./ Până să se vadă Lumina trece viaţa”.

            Să nu lăsăm  să treacă neobservată pe lângă noi viaţa, „singura ocazie pe lumea asta”, după expresia unei poete poloneze, tot aşteptând cu mâinile încrucişate să vină Lumina şi confundând-o uneori cu falsele sclipiri care nu fac altceva decât să te orbească, să-ţi năucească privirea.

            Adevărata Lumină mângâie, nu orbeşte şi ea nu este vizibilă decât de la înălţimea Crucii. Crucea noastră din care se revarsă un şuvoi de lumini de gând, un şuvoi de cuvinte şi sunete line.

            Cuvântul luminează, sfinţeşte, curăţă. E ceva ce rămâne, chiar dacă noi vom uita. Este „vuietul Duhului” – în sufletul creştin, care nu ştim încotro suflă şi de unde vine. Vuietul Duhului revărsat în râuri de apă vie, în fiinţa celor ce vor crede; condiţia esenţială a intrării în Împărăţie: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia Cerurilor” (Ioan 3,5).

            Este acelaşi vuiet care s-a auzit la pogorârea Duhului Sfânt, sub formă de limbi de foc în ziua Cinzecimii: „Deodată a venit din cer un sunet ca vâjâitul unui vânt puternic şi a umplut toată casa unde şedeau ei.” (Fapte 2,2).

            Vuietul Duhului se aude când Biserica, prin cuvânt şi cântec îl vesteşte pe Acela  care a venit în  lume ca s-o mântuiască.

            Să învăţăm să ascultăm cu multă luare aminte vuietul Duhului pogorât în noi înşine, să încercăm să-i percepem suflarea, în cele mai mici adieri, ca să aflăm ce vrea Dumnezeu de la noi.

            Să luăm aminte la acel „ceva” pe care  l-a pus Dumnezeu în noi şi pe care acum, îl cere de la noi. Vuietul Duhului trebuie să aducă roade în noi, roade de credinţă, din seminţe de iubire.

            Viaţa creştină este o viaţă de rod. Mlădiţa care nu aduce roadă este tăiată şi aruncată în foc. (Parabola smochinului neroditor, Mt. 21, 18-22   şi  Mc. 11, 12-14).

            Să facem în aşa fel ca la sunetul Duhului în noi, să dăm roade vrednice. Iar timpul smochinelor să fie un timp nelimitat, neîncorsetat, să fie continuu, fără sincope, fără pauze şi răgazuri.

            A percepe vuietul Duhului înseamnă a recepta  chemarea divină, timpul în care poţi spune: „M-ai chemat? Iată-mă, Doamne!”

            După chipul şi asemănarea Domnului să fim şi noi. Să fim odihnitori de oameni ca Sfântul Filimon despre care Sfântul Apostol Pavel a zis: „Odihneşte inima mea” – cerându-i lui Onisim în scrisoarea sa: „Primeşte-l pe el cum m-ai primit pe mine. Ţi-l trimit pe el chiar inima mea.” (Fil. 1,17  şi  Fil. 1,12).

            Aşadar, credinţa noastră să fie fericitoare de suflet şi odihnitoare de oameni. În ea să-şi găsească sporul vieţii şi a credinţei, aproape nostru.

            O dată cu Învierea Domnului nostru Iisus Hristos să ne cercetăm îndeaproape cu versurile  lui Vasile Militaru: „Dar vai, în suflet ţi-a-nviat Hristos?/ Măcar acum te simţi mai bun, mai blând?”

CEZARINA ADAMESCU, AGERO

13 aprilie 2009

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com