Elena Abrudan - Comunicare vizuală.

O perspectivă interdisciplinară

Editura Accent, Cluj-Napoca, 2008

Oana POPIȚIU

Teoreticienii postmodernismului desemnau că s-a ajuns la un punct mort, în care toate subiectele au fost epuizate, doar interpretarea lor fiind posibilă. Atunci, tocmai acest filament al reinterpretării ar trebui să ridice chestiuni cercetătorilor vremurilor noastre. Şi nu e vorba de o reinterpretare brutalizată, ci de una coerent formulată şi studiată amănunţit, nu fragmente preluate şi redate cititorului fără măcar a se acorda atenţie viziunii artistice. Este necesară specularea funcţiei imagistice individuale, al simbolului care nu e obiect al realităţii, ci al unei reprezentări de realitate.

Cartea Elenei Abrudan, Comunicare vizuală. O perspectivă interdisciplinară, propune o abordare neologistică asupra semnificaţiei culturii, înţeleasă ca proces social, şi asupra unor noi posibilităţi de creare a sensului în acest tip de comunicare. Manipularea novatoare, experimentală, a constructului redă cu acurateţe, panoptic, publicului cititor dimensiunea metodologică a comunicării vizuale, specifică civilizaţiei contemporane, despre care autoarea nota, citând teoreticienii vestici, că „este mai mult o civilizaţie a imaginii” (p. 8), precizând faptul că spiritul modern a devenit tot mai sensibil la perceperea formelor. Reiterând teorii consacrate din varii domenii, precum ştiinţele sociale (psihologie, sociologie, antropologie, ştiinţe politice, retorică, lingvistică), ştiinţele umaniste (filosofie, epistemologie, etică, estetică, artă, literatură, istorie, semiotică, studii culturale) dar şi din domenii profesionale (mass-media, educaţie, drept, arhitectură) Elena Abrudan reuşeşte să contureze o imagine de ansamblu asupra acestui domeniu, slab reprezentat şi puţin dezbătut în mediile academice. 

Conferenţiar la Catedra de Jurnalism, Universitatea Babeş-Bolyai, Cluj-Napoca, Elena Abrudan a arătat un real interes vizavi de acest subiect, niciodată tratat exhaustiv în România. Preocupările autoarei rezidă din numărul semnificativ de articole şi studii în domeniul comunicării vizuale. În sprijinul acestor afirmaţii notăm aici volumele coordonate de aceasta Valenţe simbolice ale discursului publicitar. Între marketing şi seducţie (Cluj-Napoca, 2008) şi Jurnalism şi Publicitate. De la idee la produsul media (Cluj-Napoca, 2007) și seria de articole prezentate la conferințe internaționale: The Influence of the New Interfaces Design on Education, Interactive Consumption in New Media, Interdisciplinary New media Studies și Trends in the European and Romanian Media Literacy, Modalităţi de manipulare a conţinuturilor vizuale.

 Cartea Elenei Abrudan, Comunicare vizuală. O perspectivă interdisciplinară, apare într-un spaţiu arid, cel puţin în ceea ce priveşte surprinderea conceptelor comunicării vizuale în perimetrul universului mediatic, căci referinţele de până acum sunt lacunare şi uneori tratate amatoriceşte (cîteva apariţii on-line cu referiri la manuale de identitate vizuală, visual learning în România sau proiecte de genul Eurobarometru vizual).

Structura cărţii este complexă, demonstrând încă o dată documentarea scrupuloasă, temeinică şi acribia autoarei, care a delimitat explicit elementele compozante ale comunicării vizuale:  1. Estetica şi comunicarea vizuală; Estetica media; Imaginea în cultura europeană; 2. Cogniţia vizuală; Imaginea vizuală; 3. Percepţia vizuală; Designul ziarelor; Interfeţe vizuale; 4. Reprezentări vizuale; Reprezentări vizuale în comunicarea interculturală; 5.  Semiotica vizuală; 6. Retorica vizuală; Metafore vizuale; Impactul comunicării televizuale; 7. Receptarea textului vizual; Mass-media şi construcţia vizuală a realităţii; Aplicaţii ale analizei textuale; 8. Vizualul din perspectiva studiilor culturale; Analiza culturală; 9. Naraţiunea vizuală; Interactivitatea şi naraţiunea vizuală; 10. Competenţa vizuală; Competenţa în mass-media; 11. Metodologii vizuale; Analiza de conţinut; Analiza compoziţiei textului vizual; 12. Etica vizuală; Manipularea digitală a imaginilor.

Excursul teoretic este motivat de autoare însăşi, care susţine că definirea domeniului comunicării vizuale trebuie să ţină seama de noutatea cercetărilor referitoare la formarea, transmiterea şi interpretarea imaginilor într-o societate în care „nimic nu mai stă în calea expansiunii vizualului” (p.12). Abordarea interdisciplinară, de care uzitează Elena Abrudan, în construcţia diacronică şi sincronică a paradigmei comunicării vizuale, se face printr-o permanetă raportare la realitatea cotidiană şi prin apelul constant la exemple, ceea ce transformă volumul de faţă într-un excelent material cu caracter didactic.

Autoarea îşi atenţionează publicul cititor de apariţia unor alte forme de comunicare, precizând că abordarea realităţii din perspectiva comunicării vizuale „nu se referă doar la dezvoltarea mesajului în media în paralel cu estetica, ci la crearea de noi canale media pentru a ne asigura că mesajul ajunge la publicul ţintă (p.17). În consens cu Lucian Boia, Elena Abrudan, pare a urmări acelaşi traiect al omului, în tentativa lui de evadare „dintr-un spaţiu turbulent şi imprevizibil” (Boia, 2000), într-o „civilizaţie a imaginii”, în care arta contribuie în cea mai mare măsură în definirea domeniului comunicării vizuale. Comunicare  vizuală. O perspectivă interdisciplinară semnalizează şi punctează orientarea tot mai clară a societăţilor de tip postmodern spre simbolic şi comunicare, care nu face decât să grăbească şi să confirme acest proces, prin faptul că ştiinţele comunicării au devenit o zonă epistemologică distinctă, cu propriile teorii şi metode.

Cercetătoarea aduce în discuţie medierea simbolică revenind la aspectele estetice ale comunicării, studiată de psihobiologie, ramură a ştiinţei, care se ocupă de comunicarea estetică prin analiza reacţiei indivizilor la proprietăţile estetice, „unde semnificaţia nu poate fi niciodată singulară sau unică, deoarece creierul privitorului va face automat conexiuni multiple de sens, prin reconstrucţie (p.27).

Elena Abrudan reuşeşte să re-constituie limbajul vizual prin identificarea elementelor care îl constituie: cadrul, compoziţia imaginii, culoarea, textura şi contrastul. Unul dintre capitole tratează şi problematizează construcţia socială a realităţii de către  mass-media, capitol în care autoarea defineşte mass-media ca fiind un constructor de realitate, prima entitate care, având acces direct la o felie de eveniment, construieşte o realitate, la un prim nivel.

Cu toate că noile media şi domeniul comunicării lasă loc diversităţii abordării, temerarii se vădesc destul de rigizi, încovoiaţi doar asupra descrierii propriului univers măcinat de incertitudine. Efortul Elenei Abrudan, concretizat în volumul Comunicare vizuală. O perspectivă interdisciplinară, este cu atât mai semnificativ şi mai notabil.

Oana POPIȚIU

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com