Dialoguri indo-europene;

Cosmologia lui Steiner și metafizica lui Guénon

Iulian Chivu

   Orientul este încă și astăzi autoprotector pentru cultura acestei părți a lumii și mai puțin ispitit de civilizația europeană, în timp ce Occidentul se arată a fi de peste două secole interesat de filosofia orientală printr-o serie de misiuni antropologice, sociologice, comerciale, prin cercetări etnologice etc . În schimb, orientalii nu numai că sunt prea puțin interesați de valorile civilizației occidentale, dar și în interpretarea propriei culturi sunt mai rezervați și preferă să se rezume la textele fundamentale ale filosofiei lor de a fi (1), nu dintr-o conștiință a superiorității, cât din teama aceea de a nu se îndepărta de esențial, teamă care exclude curiozitatea, încercarea, descoperirea. Într-o altă intervenție pe tema dialogului indo-european (Ezoterismul lui  Chatterji și antroposofia lui Steiner) mă opream asupra unui episod în care filosofia orientală se arată a fi o alternativă solidă a celei occidentale și luam ca repere opera austriacului (de origine croată) Rudolf Steiner și pe cea a francezului René Guénon. În bună parte contemporani (Rudolf Steiner, 1861- 1925; René Guénon, 1886-1951), cei doi sunt și rămân orientaliști de referință; primul încearcă în atroposofia și viziunea lui cosmologică să intersecteze cele două mari opțiuni filosofice (Creștinismul ca fapt mistic și misteriile antichității -1902; Teosofia. Introducere în cunoașterea suprasensibilă a lumii și a menirii omului -1904; Treptele cunoașterii superioare -1905; Enigmele filosofiei -1914; Teze antroposofice -1924 etc.), iar al doilea  găsește solide legături între civilizațiile orientale și cele occidentale cu o convingere nu tocmai în consens cu orientările mai rezervate ale filosofilor francezi ai vremii (Orient și Occident -1924; Omul și devenirea sa potrivit Vedantei -1925; Simbolismul crucii -1931; Metafizica orientală -1939 etc.). Atât în cele șaisprezece conferințe ale sale de la Dornach (1920), publicate în vol. Omul - hieroglifă a cosmosului, ca și în cele cinci conferințe de la München (1909), publicate și la noi de o editură bucureșteană (Univers Enciclopedic) sub titlul Orientul în lumina Occidentului (2002), Steiner propune o cosmologie cu totul originală, asupra căreia vom insista în cele ce urmează tocmai pentru rădăcinile ei orientale, iar pe René Guénon îl vom aduce în discuție și prin tratatul său de Metafizică și cosmologie orientală, dar mai ales prin Domnia cantității și semnele vremurilor, ambele întemeiate pe argumentele învățăturilor orientale, în contiguitate cu tezele lui Steiner. Conferințele müncheneze din vara lui 1909, ca și cele de la Dornach, din 1920, nu își propun neapărat să răstoarne teoriile cosmologice acceptate de știința astronomică, ci fac legături care au fost nejustificat trecute cu vederea, cu toate că ele sunt uneori încercări forțate de a face legături conceptuale între Orient și Occident. Opiniile formulate din această intersectare l-au condus pe Steiner să creadă că înțelegerea omului urmează nevoilor sale sub semnul unui pionierat din perspectiva viitorului. Pentru el, lumea aparențelor reflectă lumea reală după modelul oriental, în care  legendele cosmogonice se bucură de o atenție specială, așa cum amintește în conferința din 23 august 1909 despre om ca ființă cvadripartită(sub influența cvadridaturii cerului în astrologie), constituită fiind, după același model oriental despre care aminteam și în Ezoterismul lui  Chatterji și antroposofia lui Steiner, repsectiv din corp fizic, corp eteric, corp astral și Eul pregătit în întuneric spre a străluci în lumina lui Hristos. Programatic, în aceeași conferință, Steiner își expune obiectivul antroposofiei sale: crearea unui germene în omenire prin care lumina Orientului să se reflecte în principiul hristic apărut în Occident, de unde și convingerea că înțelepciunea orientală capătă strălucire numai dacă Occidentul o luminează. Autorul pleacă de la premisa orientală că ființa cvadripartită este indisolubilă în stare de veghe, dar se disociază în timpul somnului, corpul fizic și cel eteric rămânând palpabile și în strânsă legătură, în timp ce corpul astral și Eul trec într-o altă lume, lăsând corpul fizic fără posibilitatea de a dispune de aceste instrumente ale sale, lucru despre care  relatează și J.G. Frazer:„... dacă un negru din Giuneea se trezește dimineața cu dureri de oase, el crede că sufletul lui a fost snopit în bătaie de un altul în timp ce dormea”(2). Pentru Steiner acesta este cazul omului de rând, însă de un statut aparte se bucură clarvăzătorul, în al cărui corp astral se pot forma organe de percepție prin care Eul accede în zone suprasensibile. Dacă raportăm la Geneza această teză, înseamnă că Dumnezeu a creat omul dându-i doar corp fizic și eteric; astralul și mai ales Eul fiind doar șanse imateriale (noncreate) ale mântuirii lui. Pe de altă parte, grecii făceau și ei distincție între ousia (în sensul de existență, ca opus al nonexistenței, respectiv corpus) – pentru corpul fizic; pneuma (ca suflet, la Anaximene), anima (la Aristotel) sau psyche (ca principiu sau spectru vital) – pentru corpul eteric;  nous-ul (ca inteligență, spirit, intelect) în care se regăsesc laolaltă și astralul și Eul. Într-o altă interpretare, Psyche reprezintă principiul feminin (anima), iar principiul masculin (Eros) este reprezentat de Spiritus. Metafizica orientală, pentru René Guénon și pentru alții ca el, a fost dintotdeauna obiectul unei cunoașteri efective, ceea ce la chinezi, de pildă se regăsește în daoism precum și în anumite școli ezoterice ale islamismului, diferite esențial de filosofia exterioară a arabilor. Referențialul oriental și pentru Guénon și pentru Steiner se rezumă la cultura orientală antică fiindcă în epoca modernă Orientul a stagnat din punct de vedere intelectual, epocă apreciată de Guénon ca „anormală și deviată” (3), opinie reluată mai tarziu si de Sartre. Steiner își găsește argumentele în epoca cea mai fecundă a culturii orientale, când omul, în stare de veghe, acționează  puternic asupra sufletului său, respectiv asupra corpului său astral și a Eului. Problema antroposofică al cărei răspuns va fi dat de Steiner mai târziu se referă la natura Eului ca răspuns astral al corpului fizic și al celui eteric întru armonie cu ceea ce aduc corpul astral și Eul. Altfel, printr-o meditație lipsită de profunzime și o concentrare insuficientă, astralul și Eul  nu pot primi gradual lumina lumii spirituale și nu pot fi stimulate și îmbogățite. Într-o situație specială s-ar afla corpul eteric, care se poate elibera doar la moarte de corpul fizic, spre deosebire de corpul astral și de Eu, realități subtile, capabile să se adapteze corpului fizic. O presiune aparte o are lumea exterioară care se interpune între tainele Universului și Eul individual, nevoit să penduleze între acestea, dar această presiune, spune Steiner, nu este un criteriu pentru a judeca esența acestei lumi. Creierul este definit ca instrument eteric al rațiunii care acționează doar fizic. La moarte, pentru un scurt timp, chiar și cei care nu au fost clarvăzători au de aici prilejul unei scurte perspective asupra vieții lor  trecute. Și totuși, detașarea etericului de corpul fizic este posibilă printr-un antrenament susținut de promovare a anumitor sentimente și nuanțe de sentimente, capabile să impresioneze sufletul în așa fel încât, prin forță proprie, etericul se ridică deasupra corpului fizic (prin yoga). Dar această detașare este doar o pătrundere în lumile spirituale fără ca etericul să se rupă definitiv de corpul fizic. Pentru omul normal, prin simțurile sale fizice se atinge un ansamblu spiritual din care poate să rezulte o viață spirituală. Cu întemeierea acestei vieți spirituale, astralul pune stăpânire pe corpul eteric și acesta nu mai ia forma impusă de corpul fizic, ci o ia pe  aceea pe care i-o propune astralul (într-un lung travaliu yoga). Acum au loc purificarea (astralul se prezintă ca organe ale suprasensibilului) și iluminarea (când privirii noastre i se relevă în toată splendoarea sa spiritualul). Un reflex creștin strecoară Steiner în antroposofia sa în momentul în care leagă karma de templul corpului fizic -trupul ca templu al lui Dumnezeu (4) în care numai clarvăzătorului i se relevă toate înclinațiile și pasiunile vieților sale anterioare, purtate ca amprente în corpul eteric și în cel astral – perspectivă metempsihotică exclusiv orientală. Să nu uităm că, în timpul nopții, Eul urmează o traiectorie eliptică, cu un minimum, un maximum (perigeu/apogeu) și o revenire la plenitudinea cunoștințelor spirituale diurne, după ce a văzut spiritele elementare de care s-a îndepărtat. Steiner își spijină persuasiunea pe un fapt axiomatic: apariția și dispariția fizică a omului (Conferința din 25 august 1909). Elementul viu apare în opinia lui din elementul foc, ca la vechii filosofi greci. Încarnarea omului își are sursa aici, iar dincolo de ceea ce știința spiritului numește apă, aer, foc se află entitățile divin-spirituale și, în consecință, se poate afirma un Eu în lumea fizică și un altul în lumea spirituală care nu sunt neapărat congruente, ci mai degrabă în contiguitate. După o definire a conștiinței pentru om ca o trăire interioară, iar pentru clarvăzător ca o sumă de entități ce înconjoară ființa, în neputința omului de a sesiza cu ușurință lumile spirituale, Steiner deduce că în conștiința omenească s-a instalat în timp sentimentul că lumea superioară (metafizicul) s-a retras din orizontul omului lăsându-l limitat la planul fizic. Istoricește, acest moment a putut fi determinat ca trecere de la viziunea exterioară a spiritelor conștiinței la vocea conștiinței interioare și se argumentează cu prezența în tragedia greacă a Eriniilor, prezente la Eschil, dar absente la Euripide, unde sunt înlocuite de vocea conștiinței. În planul Universului, în aceeași conferință, Steiner propune o teorie cosmogenetică. El vede o încarnare similară celei a omului și în sistemul nostru solar când Pământul a fost o încarnare din Vechea Lună; Vechiului Saturn îi datorăm corpul nostru fizic, iar Vechiului Soare i s-a datorat corpul eteric. Din Vechea Lună avem corpul nostru astral, iar din Pământ avem Eul nostru. Pledoaria pentru desprinderea Pământului de Soare în timpul evoluției lunare - Pământul fiind atunci la stadiul de Lună –ne conduce la un gen de cosmogeneză transformațională, o variantă mai acceptabilă a teoriei catastrofale, despre care vorbeau și indienii în mitul lui Aditya, zeul arylor care au boborât în subcontinentul indian în urma unui cataclism geologic soldat cu schimbarea polilor tereștri și cu schimbarea poziției Soarelui pe boltă. Pământul nostru conține în sine în continuare moștenirea Vechiului Saturn (doar căldura sângelui nostru ne mai amintește de această epocă), a Vechiului Soare și a Vechii Luni, ceea ce alcătuiește o trinitate superioară. Din cursul epocii atlanteene, Pământul a început să ia forma pe care o are astăzi. În virtutea acestei teorii a lui Steiner, viața sufletească din lumea fizică s-a dezvoltat după expulzarea Lunii, omul fiind salvat de la pietrificare. Pentru cel ce percepe lucrurile exterioare incitat de observație, aceasta provine de la ceea ce i-a dăruit Soarele, în timp ce trăirile interioare, fundamentele gândirii, temeliile simțirii și principiile conștiinței morale se datorează Lunii și capacității de a preleva din substanța Pământului substanța lor. Însă evoluția lumii nu poate fi pusă numai pe seama omului ca atare, ci și pe seama unor entități spirituale din lumile superioare. Mai precis, unele entități s-au separat de Pământ odată cu Soarele, în care s-au statornicit luând cu ele substanțe care aparținuseră mai înainte Pământului, tot așa cum omul a rămas statornicit pe Pământ si precum a fost nevoie de anumite entități care au substras substanța Lunii din cea a Pământului; substanța nobilă fiind statornicită în Soare, iar cea inferioară pe Pământ. De aici reiese prezumția unor ființe prezente dincolo de manifestările noastre sufletești – domeniu  situat dincolo de maya exterioară. Cu alte cuvinte, se confirmă o dublă maya; cea a lumii sensibile și cea a vieții sufletului – în consens cu religiile orientale. Steiner conduce discuția  spre evenimentul hristic apreciind că, la un anumit moment  din evoluția Pământului, o ființă spirituală solară a coborât în timpul când trăia Iisus din Nazaret și s-a unit cu Pământul, lucru anunțat și de vechii profeți ai Indiei care au judecat astfel pentru că lucrurile Sale erau aici nu în chip abstract, ci s-au revelat spiritului clarvăzător spre a întrezări intersecția acestuia cu un moment istoric al Pământului, ca suflet al lumii pe crucea corpului acesteia, după cum menționa și Platon, judecând după Misterii (în Phaidros, sufletul recunoaște eidele pe care le-a contemplat într-o existență anterioară). Așadar, există ființe și chiar fapte spirituale cărora li se revelează lumi superioare lipsite însă de expresie în plan fizic. O altă teză pe care o anunță antroposoful spune că „pentru toate realitățile interioare există entități spirituale” corespunzătoare (5). Pentru acestea nu ar mai fi nevoie de alte argumente în afara investigației spirituale, chiar daca s-ar pierde și documentele vechii Indii, și cunoștințele  vechilor magi perși, și cunoștințele caldeene ori cele grecești. Din toate acestea, autorul găsește argumentativ fie și numele  lui Perekydes din Syros, memorabilul inițiat fenician. Steiner, după  excursul său indo-european, înclină în chip vădit opțiunea spre momentul hristic:„Noi putem, desigur, recunoaște ca fiind echitabil, în comparație cu justiția universală, faptul că formele adevărului se schimbă, dar nu se adaugă noi adevăruri, deoarece atunci ar trebui să credem că o înțelepciune mai înaltă a fost rezervată oamenilor care erau destinați să trăiască după Hristos”, așa cum se menționează în aceeași conferință a IV-a. Și, în cele din urmă, Steiner preia teza brahmanică fundamentală a samharei  într-o manieră tranzitorie admițând totuși că oamenii „care s-au încarnat după Hristos sunt aceiași care au trăit înaintea Lui, și ceea ce n-au putut învăța înainte de venirea lui Hristos pe Pământ, sunt chemați să învețe după ce a avut loc acest eveniment”(6). Teza este contrară în  esență celei hinduse care căuta prin viață ascetică și meditație să scurteze samhara, evitând noi reîncarnări și atingând  cât mai repede posibil Nirvana. René Guénon confirmă o bună parte din tezele lui Steiner venind de data aceasta din direcția metafizică a gândirii orientale pe care o contrapune celei occidentale, însă despre care „nu trebuie să credem că a fost, în general, tot atât de limitată odinioară precum este în perioada modernă”(7). El știe din comparația celor două tipuri de gândire că simțul eternității este o facultate necunoscută omului obișnuit, o primă condiție ar fi, pentru cel ce vrea cu adevărat să ajungă la cunoașterea metafizică, să se situeze în afara timpului. Și adevărata cunoaștere metafizică este pentru el doar cea orientală, fiindcă este cunoaștere prin excelență și este în acord  fundamental cu textele sacre ale Indiei, cunoaștere „în întregime reală, absolută, infinită și supremă”(8), putere al cărei stăpân este Ganesa (9). O reprezentare similară o are și Steiner (10) când definește omul ca aparținător de trei lumi: lumea conștientizată din jurul lui, lumea care rămâne neconștientizată și lumea respirației care mijlocește celelalte două lumi. Metafizician al Orientului, René Guénon, spre deosebire de antroposofia lui Steiner, își permite să indice și cauzele opțiunilor sale diferite, una dintre acestea fiind aceea că „psihologia actuală nu vizează decât subconștientul nu și supraconștientul”(11). Guénon găsește și el  natural ca „în cursul desfășurării ei ciclice, întreaga manifestare cosmică și mentalitatea umană, care este de altfel inclusă în ea, să urmeze în același timp un curs descendent”(12); cu alte cuvinte, istoria nu se repetă din moment ce depozitul sacru de cunoștințe tradiționale cedează tot mai mult în fața ofensivei spiritului modern. Guénon chiar afirmă la un moment dat că adevărata reprezentare a timpului este cea ciclică, respectiv ceea ce denumește timp calificat. El rămâne consecvent gândirii metafizice orientale (a se vedea împărțirea timpului în eoni sau yuga: respectiv Vârsta de Aur- Satya Yuga, Varsta de Argint – Tetra Yuga, Vârsta de bronz – Dvapara Yuga și Vârsta de Fier – Kali Yuga, cea a prăbușirii sau a resorbției timpului) și exemplifică cu accelerarea evenimentelor în prezent spre deosebire de epocile anterioare. Evenimentele geofizice tot mai accentuate ca magnitudine se constituie ca temei pentru unele teorii care anunță o nouă  Aryavarta, un nou destin atlantidic al Terrei, după o mitologie orientală care și-a pus, în convergență, aceleași probleme ca și mitologia occidentală, exprimate în mituri memoriale, fenomenologice, cosmogonice și transcendentale – nu de puține ori preilejuri de reflecție pentru omul modern, tot mai constrâns de inedit să se regândească după criteriul matematic al funcțiilor hiperbolice.

Iulian Chivu

NOTE:

(1) Occidentalii, pe lângă studiul destul de profund al propriilor culturi, se arată a fi interesaţi și de civilizaţiile orientale, în timp ce orientalii se apleacă multă vreme în exclusivitate asupra propriilor doctrine, iar mult prea târziu și prea puţin analitic asupra altor valori culturale, ei rezumându-se la scrierile lor fundamentale, anevoie supuse înnoirilor tocmai datorită convingerilor cu care continuă să le îmbrățișeze din motive îndelung verificate, nu neapărat dintr-un conservatorism obscur. In acest sens dăm doar câteva exemple în spiritul subiectului nostru.

Orientalii

În propria antropologie:

-India Council of Social Science Research, 1972, 1974, Survey of Research in Sociology an Social Anthropology up to 1969, 3 vol., Popular Prakashan, Bombay, 1985,

-Survey of Research in Sociology and Social Anthropology, , 2 vol., Satvahan, New Delhi, 1969-1979

-Man in India, Cumulative  Index: 1921-1985, 1985.

-Social Anthropology from Sry Lanka, in Contributions to Indian Sociology, serie nouă, 21 (I), 1987.

-Vidyarthi, L.P., Rise  of Anthropology in India, 2 vol., Concept Publishing House, New Delhi, 1978.

În propria etică:

-Chan,Wing-tsit; A Source Book in Chinese Philosophy, Princeton, 1963.

-Fung, Yu-lan; A Short History of Chinese Philosophy, New-York, 1958.

-Gandhi.M.K; My Varnashrama Dhama, Bombay,1965.

-Gandhi,M.K.; The Selectrd Works of Mahatma Gandhi, Ahmedabad, 1968.

-Kautilya; Kautulya's Athasastra, Mysore, 1960.

În antropologia occidentală:

-Barthold, V.V., La découverte de l`Asie. Histoire de l'orientalisme en Europe et en Russie, Pazot, Paris,1947.

-Digard, J.P., Perspectives anthropologiques sur l`Islam,  în Revue Française de Sociologie, 91(4), 1978.

-Dumnont, L., La civilisation indienne et nous, Armand Colin, Paris, 1968.

-Durckheim, Karlfried,Graf; Centrul ființei, Ed. Herald, Buc.,2011

-Galey J.C., Les angles de l'Inde, în Annales, E.S.C.(5),1986.

-Indien,R.B., Orientalist  Construction of India, în Modern Asian Studies, 20,3, 1986.

-Moniot, H.(ed.), Le mal de voir:ethnologie et orientalisme politique et épistemologique, crituque et autocritique, Union Générale des Éditions, Paris (10-18), 1976.

-Murr,S., Les conditions d’émegence du discours sur l’Inde en france au siecle des Lumieres, în Purusartha, t.VII, Inde et Literatures, 1983.

-Rodinson,M., La fascination de l’islam, Maspero, Paris; Saide, E., 1978 L’orientalisme créé par l’Occident, Le Seuil, Paris, 1980.

-Schwab, R., Le Renaissance orientale, Payot, Paris, 1950 etc.

In etica occidentală:

-Eliot, T.S.; The West land, Londra 1922.

-Erikson, E.H.; Gandhi`s Truth: On the  Origins of Militant Nonviolence, New-York, 1969.

-Hindery, R.; Comparative Etichs in Hindu and  Budhist Traditions, Delhi, 1978.

-Koller, J.; Dharma: an expression of universal  order, in  Philosophz East and West, Hawai, 1972.

-Schumbring, W.; The Doctrine of the Jainias, Delhi, 1962.

-Weber,M.; Religion of India, Illinois,1958, etc.

*

(2)  Frazer, James, Goerge; Creanga de aur, Ed. Minerva, Buc., 1980, vol.II, p.102

(3)  Guénon, René; Metafizică și cosmologie orientală,Ed. Herald, Buc., 2005,p.50

(4) Nu știți că trupul vostru este Templul Duhului Sfânt care locuiește în voi și pe care l-ați primit de la Dumnezeu? Și că voi nu sunteți ai voștri? - 1 Cor. 6:19

(5) Steiner, R.; Conferința a IV-a, München, 26 august, 1909, vol.Orientul în lumina Occidentului, Ed. Univers Enciclopedic,Buc.,2002

(6)  ibidem

(7)  Guénon, René; op. cit., p.49

(8)  idem, p.64

(9) El își reprezintă simbolul cunoașterii ca pe o axă în jurul căreia se învârte lumea (reprezentat ca o svastică, simbol care se referă la soare, în generica sa calitate de Aditya,  Zeul Soare pierdut  și apoi regăsit al arienilor, conform Aryavarta)

(10) Steiner, R.; Omul -  hieroglifă a cosmosului, Ed. Univers Enciclopedic, Buc., 2006, p.48.

(11) Guénon, René; Domnia cantității și semnele vremurilor, Ed. Humanitas, Buc.,2008, p.264

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com