Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Eugen EVU

Cunoaşterea prin poesie

Grafica de Roca (Agero)

Comportamentul fiinţei, în vegetal, este cel arhetipal, unul de memorie lungă, dăinuind şi repetând ciclurile Devenirii în lume. Nicidecum cel cibernetic, cel dobândit, ca afect feed- beack, prin sforţarea însăşi Naturii umanului. A chinui misterul,  a fi necruţători cu vegetalul din noi (suntem în interregn, remember!) este a ne grăbi uscăciunea, degenerarea, a agrava ruptura.

Spărturile abisale pot ţâşni din psihicul nostru, sau şi din irupţiile psihicului colectiv, săltând şi lovind digurile raţiunii, pe furtuniule magnetice ale campurilor .Energiile spăimoase, reziduale, ne asaltează mereu, agresându-ne esenţa. Vinedacrea continuă a fi cea cunoscută  de cei vechi, una din interioritate, una dinspre miez spre periferiile infalmate, dureroase.  Afectele ne sunt recalibrate în mod minunat, prin inteligenţa coordonatoare a naturii noastre, de refacerea, de înnoirea primăvăratecă a sufletului, de gândirea inimii.

Intuim, a nu cădea pradă marilor suferinţe ale naturii, un anume mod de a trece de praguri, de vămi, de presimţul prea lacom al implacabilei îmbolnlăviri şi prefiguraţiile morţii. Meden agan, totul în măsură, iar mensura este a Fiinţei, a sinelui – sinei .

Poesie vine din grecescul poieion, facere, înfăptuire, creaţiune, – Imitatio Dei. Să ne cultivăm sufletul ca prag al spiritului. Să revenim mereu la acea Uimire de a fi, la acea venire paradisiacă, a copilăriei întrebătoare. Însă fără a stânjeni, fără a brusca revelaţia că suntem, că devenim. Întrebarea prin care copilul deja îndrăzneşte în astral, este condiţionalul „ De ce „ . Este intuiţia fiinţei de a ( se) întreba mereu, cutare este, deoarece văd şi simt, însă DE CE ?

Iată chemarea la care ne provoacă poesia, cunoaşterea de sine însuşi, cum enunţă Sentinţa aristotelica, Delfica. De peste Ocean, Whitman rescrie acest enunţ în modernitate şi postmodernism, în Song of Myself.

 „Găsesc în structura lumii o prevedere pentru scriitor sau secretar, care urmează să consemneze faptele miraculosului spriti, al vieţii ce pulsează  şi îşi face lucrarea pretutindeni”, scria Emerson în  excelentul său eseu despre Goethe.

Viaţa ca fenomen ubicuu, omniprezent, aşadar deoprezent,prin reflectare.Rostul, noima conspectativă, de observaţie prin contemplare, prin meditaţie şi aprofundare spre a fi comunicată, a se transfera celorlalţi, semenilor mei.

Prin aceea, scria tot Emerson, scrutându-l pe Goethe, că „ natrua se vrea înregistrată. Toate câte există sub soare ( deci şi sublunar, n) - îşi scriu istoria. Însă altcumva decum istoria în profan, istoria războirilor ce devastează sistematic omenirea. 

Merg pe stradă şi am o revelaţie metaforică ( plasticizantă, cum altfel ?) Un camion uriaş frânează brusc jumătate pe trecerea de pietoni. Un fior cumva atemporal m-a paralizat o fracţiune de secundă.  „Umbra lui m-a călcat deja”!

Privesc dansul a doi fluturi gemeni, pereche vineţie într-un capriccio dînţuind, imprevizibil, o Doime ce pare a se mişca- zbura sub impulsul unui Unic simţ: se aşează, în fine, pe o floare, una albastră. Şi reînţeleg că legea este Mimesis.Petalele florii sunt aripile fluturilor. Pre-aripi.

Novalis ne-a făcut să înţelegem că Noaptea (Marea Mumă) ne este prielnică creaţiunii. Am parafrazat undeva că stelele strălucesc şi în zi. Nu le vedem lumina mirifică, din cauza interpunerii luminii soarelui, nimic paradoxal, fiind doar un aspect astrologic. Dacă trag storurile în plină amiază, torpoarea stării dintre veghe şi visare, vine cumva reflex..Îmi amintesc de cruzimea parabolei, dresorii de păsări cântătoare, în captivitate, scot ochii privighetorului ( ci nu a femelei, cum eronat se crede!,n) pentru caea să cânte în continuitatea nopţii ( ei), ce teribilă parabolă. Au existat şi vor exita exegeţi care susţin că omul care scrie, creatorul, are nevoie de suferinţă, ca .factor stimulativ!  Pare-se Maiorescu .Dar de ce să fie patologia de tip marxist materialist – ca a peniteciarului Socola, ori a „ experimentului Piteşti” –prin extensie lugubră! ) paradigma unei astfel de „ extorcări” prin separaţie sforţată? Vorbeam despre asta cândva cu Nichita, în acea tristă perioadă când se îmbăta, literalmente, cu apă rece, servită drept votcă, la terasa Sadoveanu a Uniunii Dar despre asta am tot teoretizat cu alţi confraţi din aproape, înainte de a îmi reprima total  „ ingredientele” – toxinele ce vremelnic dar cerând tot mai mult, precipitau „ extatic” percepţiile, plonjând în zonele onirismului, cu efecte desigur tot mai stranii, mult gustate de tocitele aşteptări ale „ arbitrilor esteticii” .

Recunosc, m-am „ separat” de tentaţie trecând printr-o sperietură, mai cumplită decât a unui şoc anafilactic acidental, cauzat de o eroare de medicamentaţie cefalică, de mai târziu.

Unde încetează misterul fiinţei, şi unde intrăm în submeriunea – prin regresiune în memorie ori alte spărturi abislale, în Abisul alienării ? A înceta să ne întrebăm, nu doar retoric, a teoretiza ca delir al suprafeţelor., a poza în mistagogie ( fie ea şi Cohelo-iană), ., precipită resorbţia fiineţi noastre misterioase sub controlul tenebrelor, stihialului, patologiei, în morbidism şi decreptitudine.

Legea cunoaşterii prin observare- scriere- secretariat, cum spune filosoful englez, este un instinct din mintea mea, o întrezărire, mereu primenindu-mi curiozitatea lui DE CE . „ În natură această autoîngresitrare e neîncetată iar naraţiunea e tiparul peceţii.Natura tinde spre înalturi; iar în om, darea de seamă ( dumirirea, n) este ceva mai mult decât tiparul peceţii. Este o formă nouă şi mai fină a oroginalului. Darea de seamă este vie, după cum e viu ceea ce se înregistrează..memoria omului e un fel de oglindă care, după ce a primit imaginile obiectelor înconjurătoare, primeşte viaţă şi le dispune într-o nouă ordine”.

Eugen EVU

Contrapunct: Dicţionar de risc pentru auctorii lui Roland Barthes

Mitomanie: Mitomania este tendinţa sistematică, mai mult sau mai puţin voluntară, la fabulatie şi la minciună.Mitomania ar fi un semn de imaturitate cognitivă şi psihoafectivă, mitomanului fiindu-i greu să distingă evenimentul trăit de cel imaginar. Această tendinţă există în mod normal şi trecator la copil. La adult, mitomania poate fi un simptom al isteriei sau al perversiunii.

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com