Olimpia Berca

DAN  FLORIŢA  SERACIN –

PROZA DRAMELOR INDEFINITE

Istoria  noastră recentă, istoria ultimului veac, cu evenimentele şi cu gândirea lui, cu cu tot ceea ce a  însemnat profilul societăţii româneşti în  anii premergători celui de al doilea război mondial şi, apoi, în jumătatea de secol cât a durat “instaurarea, construirea şi perfecţionarea” comunismului,  a oferit şi continuă să ofere o foarte bună sursă de meditaţie. În acest răstimp, după cum bine se ştie,  s-au petrecut schimbări fundamentale, răsturnări şi reevaluări, ce au influenţat considerabil nu doar alcătuirile sociale, ci şi destinele indivizilor.

Prozator cu experienţa scrutării psihologiilor complicate, contradictorii,  cărora epocile de trecere, instabile şi ezitante, le sunt favorabile, autor remarcat pentru un discurs sensibil, ce face cu uşurinţă saltul de la realul cotidian la  mit ori fantastic, Dan Floriţa Seracin s-a arătat interesat de  aceste conflicte, întinse pe durata unui secol, abordându-le, mai vag, în primele sale scrieri, viguros, în  romanele recente (Croaziera, Eubeea, 1995, ed. a II-a revăzută, Anthropos, 2009 şi Amurg timpuriu, Anthropos, 2007).  Astfel,  fie că este vorba despre proza  scurtă (v. Tunelul verde, Helicon, 1999), sau despre romane, textele sale rămân, în conştiinţa cititorilor, prin încercarea de a se constitui într-o cronică a unor vremuri, adesea învolburate de tendinţe antagonice şi, deopotrivă, prin capacitatea de a realiza   convingător portretul  omului de azi, el însuşi devastat de contraste.

Polaritatea, pe care autorul o caută în plan tematic, o regăsim şi în planul stilului. Dan Floriţa Seracin alternează, cu succes, descrierea realistă, abundentă pe alocuri, de tip balzacian, cu maniera modernismului, prezent, acesta din urmă, în factura discontinuă a epicului şi în profilul personajului central, croit din linii indecise, înconjurat de un gen de mister, pe care chiar ambiguitatea reacţiilor sale îl generează.

Textul care, după opinia mea, concentrează, până acum, în cea mai mare măsură, potenţialul creator al lui Dan Floriţa Seracin este Amurg timpuriu.

Autorul imaginează aici un tablou amplu, minuţios elaborat din punctul de vedere al construcţiei romaneşti, al unei perioade întinse, în care au avut loc câteva evenimente însemnate ca amplitudine şi urmări. Pe acest fundal, se defineşte, din frânturi epice, destinul personajului, Valentin Opriţa, dublul naratorului.

Într-o desfăşurare, mai mult ghicită, de fapte şi evenimente, Valentin, devenit profesor şi scriitor, şi aflat  într-un periplu documentaristic pe meleagurle unde a copilărit, încearcă să-şi recompună biografia. Asistăm la numeroase peregrinări în timp, pe durata cărora autorul se plasează, uneori, simultan, în momente istorice diferite, ce au menirea de a  evoca fapte, întâmplări, oameni. Răsturnând succesiunea cronologică a evenimentelor, făcând   treceri bruşte, retrogresiuni şi volute inverse, în spaţiu şi în cursul unor varii epoci istorice, prozatorul  imprimă discursului o  dinamică vie, impulsionată de înţelesuri aflate dincolo de ceea ce timpul în acţiune înseamnă în genere. În paralel, subtextul relatărilor şi numeroasele aluzii la resorturile  de profunzime ale tipurilor umane conferă discursului o alură grav-meditativă.

Orizontul spre care se îndreaptă meditaţia şi concluziile lui Valeriu Opriţa face parte, mai ales, din sfera social-etică. Demersurile sale descoperă ciclicitatea faptelor în diacronie şi existenţa perpetuă, atotcuprinzătoare, a răului, ce are puteri şi influenţe copleşitoare, atingând nu doar comportamentul moral al indivizilor, ci şi natura faptelor sociale, ba chiar, uneori, înfăţişarea umană (v. brutalul Mandula). Astfel, unii dintre actanţi devin, în viziunea prozatorului, embleme ale răului. Acesta e neschimbător, trece dintr-un deceniu în altul, se perpetuează, face parte din destinul social şi din cel individual, decide, este de  neocolit (Olimpia, spion, la Berlin, o femeie atrăgătoare, în timpul războiului, apare aceeaşi, tânără şi plină de farmec,  angajată a Serviciilor româneşti, apoi Mandula, Şerban etc.). În contrapondere, binele (conotat cu semnele frumuseţii, ale tinereţii,  ale dragostei şi ale artei : Dorothéa, Dora) are o perenitate discretă, apare doar în vis  sau în plăsmuiri.    

Cum răspunde eroul lui Dan Floriţa Seracin acestei realităţi ? O cale ar fi călătoria, căutarea altor locuri, cu senzaţii noi, cu obiecte artistice  necunoscute (Croaziera). Alta, întoarcerea spre trecut, coborârea în biografie (Amurg timpuriu).

Pentru Valentin Opriţa, aparţinător tipic la post-modernism, evadările  sunt doar  paleative. Paseismul nu e posibil,  dat fiind că, în memoria timpului consumat (de curând), în urmele trecutului,  pe care el îl caută, nu găseşte decât mărturiile  abuzurilor şi ale minciunii.

Dar prezentul ?

Ceea ce sporeşte dramatismul acestui demers este faptul că, în vreme ce despărţirea, ruptura drastică de trecut sunt afirmate cu putere, nici ataşamentul faţă de prezent nu este de acceptat. Căci, pe cât de respingătoare apar vremurile apuse, cu toate formele de manifestare a totalitarismului, pe atât de urât pare a fi prezentul, imperfect,  în continuare infestat cu rămăşiţele vechilor deprinderi.  Pendulând între două cronotopuri, deopotrivă respinse, omul post-modern al prozei lui Dan Floriţa Seracin nu-şi găseşte nici timpul, nici spaţiul. Şi, astfel, tema dezrădăcinatului e reluată, într-un context diferit de cel care a promovat-o cândva, cu accente mai dure şi cu evidente infiltraţii din universul inedit, socio-politic, al ţărilor din estul Europei.

“...travelling-ul  practicat de Dan Floriţa  Seracin  în bune secvenţe de Bildungsroman alunecă îndestul de repede dincolo şi ajunge destul de departe de drumurile bătătorite ale epicii transilvănene”, notează exact, pe coperta a patra, editorul – criticul Lucian Alexiu.

Şi, totuşi, confruntarea insului cu exigenţele moralei, altfel spus, cu suma cutumelor pe care toţi oamenii cinstiţi le acceptă,  mai mult, poate, cu bunul simţ şi buna-creştere, statornicite în societatea românească a micii burghezii, ce prinsese să se consolideze între cele două războaie, rămâne o constantă. În plus, finalul volumului şi al fabulei aduce în atenţie a treia dimensiune a confruntării rău-bine - cea biblică. Visul-parabolă al personajului (cu acea invitaţie – ispitire pe care i-o face Olimpia : Vino, îşi reluase ea insistenţele. Vei avea toată lumea aceea la picioare !) ne îndreptăţeşte, eventual, la această afirmaţie. Să se vadă şi scena cu cei « doisprezece Părinţi ». 

Dar, în cele din urmă, toate aceste trasee de lectură ale cărţii scriitorului lugojan nu fac decât să adâncească seria contrastelor ce propulsează discursul. Cu o identitate incertă, între două realităţi atât de diferite, dar de nedespărţit (sugerează autorul), Opriţa  este, însă,  un ins, în general, echilibrat. El  preferă meditaţia reacţiei violente, contemplarea – acţiunii. Opriţa priveşte realitatea cu detaşare  şi constată, pasiv, cu un fel de descurajare, existenţa, perpetuarea  maleficului, fragilitatea frumosului. Deşi e preocupat de lucrarea lui Cronos, timpul rămâne, totuşi,  pentru el, un pretext, acela  de a fugi în ficţiune (Cu alte cuvinte, tot ficţiunea te va scoate din impas, remarcă unul dintre personaje), de a se ascunde în universul  cărţilor, în ceea ce cultura şi arta pot oferi individului.

   Olimpia Berca

Ianuarie 2010

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com