DAN NICOARA, DEMPREUNUL-A-FI

Cartea din manuscris

Eugen Evu

Impresii si pareri personale in FORUM

 

DE NEMERNICIE şi SÂNGUIRE …

 

      Descendent pe filieră maternă dintr-o veche familie ce a fost înnobilată (Nicoară ) de Corvini, poetul, filozoful şi muzicianul hunedorean ce semnează cu numele consacrat astfel, Dan Constantinescu (NICOARĂ ) – titrează "DEMPREUNUL - A-FI

 stihuri de nemernicie " - un veritabil testament liric al creaţiei sale originale.

Poetul a emigrat în anii 8o la Freiburg , unde a şi murit, iar soţia sa Lucia luptă a-i repatria osemintele. Odinioară, am fost prieteni apropiaţi, şi recent mi-a fost solicitată o prefaţă la carte . Opera lui de traducător (din marea lirică germană ,dar şi niponă şi greacă ) nu face obiectul acestor consemnări . În acest cuvânt compozit, (DEMPREUNUL) poetul pare a codifica , dintr-o "Danemarcă putredă " ( recte Istoria recentă, sau , dacă vreţi , Kali Yuga , mesajul unui răspuns al hamletienei dileme a Prinţului , privitoare la sensul ori nonsensul fiinţării : A FI , însă numai ca părţi – entităţi în armonie cu Unul Întreg şi manifestat în continuum ... Vocabula "de(î)mpreună( a ) devine DEÎMPREUNUL(-UNUL COMPUS ? ) redefinind prin masculinizare mai propriu (UNUL…multiplu …) Probabil că Dan Nicoară, profunnd iniţiat în mitologie , istoria religiilor , filozofie şi teozofie , află aici în mod propriu inventiv , ingenios , relicta care să recontopească conceptele ezoterice , ale gnosticismului , cu sincretismele pre- creştine şi creştine . Logosul întrupat în uman , cel cu atributul suprem, absolut, de Pancreator. Demiurgos. Creatorul , – Tatăl . Demiurgul în Operă Vie şi cugetătoare. Cogito ergo Sum.

Poetul român operează astfel o delicată "restaurare lingvistică a conceptului însuşi de Divinitate, cum s-ar reîntregi un vas ceramic din fragmente Nomini Deum, (Pater ) care în română, limbă neo-latină , provine din Domine –D(z)eu , Dumnezeu. Adică EL.

Nu ştiu cum sună- răsună în traduceri , această- re iscusită liric re- nominare . Poetica lui Dan este una filozofică , a expertizei continue , undeva între Lao Tze şi Socrate , dar zidind în sus, prin Novalis şi Reiner Maria Rilke . Dilema prinţului care acuză prin parabole condiţia tragică a lumii , propune un răspuns dilematic, misterios : DA, A FI, însă, doar dempreună (UNUL, fiecare entitate ca parte din Totul ). Dilematic, deoarece el subtitrează : "Stihuri de Nemernicie " …

Aici Sfinxul a vorbit, apoi a recăzut în tăcere…

Resimţim eterna dilemă însăşi , a umanului , însă reproiectată metafizic .

Acestea privitoare la titlul antologiei de autor, una postumă. Poetic zicând , avem aici o Evanghelie nu "după " (transcrisă de scribi ), ci una de autor , sinteza unui apostol modern , al unuia "contemporan cu fluturii, cu Dumnezeu " …

      DAN CONSTANTINESCU a ales în pribegia ultimilor săi ani de la Freiburg, Germania, cel puţin două gesturi semnificative, spre a-l înţelege, dincoace de scrierile sale, din motivaţiile strict- biografice …

      Nemai-îndurând răbdarea colectivă , îndoctrinarea ideologizarea semi - concentraţionistă din România, înjosirea, insultarea însăşi Fiinţei de către stihialul disimulat, ori pieziş, al istoriei, (Sistemul totalitar ) hărţuiala şi chiar batjocura unora, Dan (Constantinescu )– Nicoară , a optat pentru auto- exil. Conştient de propria-i suferinţă existenţială şi de propria-i valoare, acuzând sistemul şi plin de compasiune pentru semeni , el a acceptat invitaţia nemţilor de a fi premiat şi omagiat acasă la ei , pentru splendida traducere în română ( de fapt operă delicat -echivalentă , de mare rafinament lingvistic şi metaforic ) - din Rilke, sub plină "epocă " a delirului ceauşist . … Ţin minte, activiştii anilor 8o din oraşul său natal , Hunedoara, ca şi securiştii vigilenţi, au fost nedumeriţi, chiar terifiaţi, sideraţi, când pe numele său au sosit cu " poşta specială de partid " felicitarea şi onorificarea, recte invitaţia germană urmare gestului Ambasadei R.F. G. de atunci. În anii ceauşismului asta era o bravură şi a ieşi din "ţarc" era ceva rar, profesorul a trebuit să suporte condiţionările cerberilor, securităţii şi atotvăzătorilor activişti … Undeva, în obscurele buncăre de lux ale celebrului Birou Doi , interesele politice speculau orice succes cultural, îl confiscau, pentru a profita de opera spoielii "democraţiei socialiste" faţă de Occident, afişând sfruntat " democratismul socialist " . Cum se întâmplase şi atunci când, Dan reuşise un splendid set de traduceri al haijinilor clasici japonezi , pentru trepăduşii obedienţei regimului , aşa ceva întrecuse orice pricepere , dar s-au conformat : insist asupra acestora , deoarece, după rămânerea sa în Germania, asumarea dramatică a unui exil, aveau să-l marcheze firesc pe omul ultrasensibil , dar viguros , care a fost Hunedoreanul.

      Vom regăsi în poemele sale, o teribilă undă tragică, însă deloc duşmănoasă , spiritul său superior , de profundă religiozitate şi cumpănit de esenţiale pătrunderi filozofice, nu s-a coborât la injurie … Poetica sa conţine o dimensiune a paradigmei originare, ancestrale, un siaj şi un halou al Înţeleptului ce urmează cu stoicism Calea.

      Mare parte din lucrul său necontenit, cu acribie şi ardoarea de neimaginat, s-a dedicat cunoaşterii prin şi din poezia chineză veche , a filozofiei Taoiste, a budismului. Dar vom regăsi în profunzime şcolile marii literaturi germane, Rilke fiindu-i , ca şi Blaga, Maestrul.

      Dacă Dan Nicoară a fost discipol desăvârşit al acestora, la rându-ne, cel puţin câţiva dintre noi , "lupii tineri " ai mişcării literare, îi eram discipoli : cercul nostru avea modelul Cercului Sibian, pe unde poetul trecuse şi de unde preluasem deviza " Intră cine vrea , rămâne cine poate". A fost aici o fertilă grupare de traducători din marea lirică universală , însă Dan a fost primum movens autentic al cercului. În realitate, cu excepţia eruditului Otto Stark, evreu de origine, un exotic dar cuceritor traducător din Omar Khayam, Saadi ori Hafez , al rubaiatelor, s-au perindat atunci şi numeroşi imitatori , proveniţi din eclecticul val de strămutaţi ai anilor stalinismului. Care traduceau deseori după… alte traduceri, şi cărora Dan le impunea moderat, prin blândeţe, prin cumpănire sau fină ironie, zelului de a-l concura. Fiind împătimit, dar şi amuzat de unele dispute derizorii, pseudo- boematice. Din nefericire, şi ştiu ce spun, acea sămânţă rea a eternei discordii, a suspiciunii, delaţiunilor, falsei concurenţe şi nonvalorii, avea să prolifereze încă multă vreme Trepăduşii securismului au dezbinat şi incitat la pâră, prin şantaje, inclusiv după 1989.

      Aceasta a fost drama specială a tenebrelor ce au traumatizat destine, dăinuind încă. Pentru mine, care mai tânăr fiind pe-atunci, deprindeam rosturile poeziei, nenumărate au fost lecţiile spontane, pasionate, pe care Poetul Prieten mi le-a dăruit cu acea fervoare unică a Celui Adevărat. Pe atunci era un privilegiu magnific să dialoghezi bunăoară despre Rilke şi Holderlin, Montale, Dostoievski, Whitman, Proust, Gide… Despre marii filozofi ai Eladei. Despre "celălalt Eminescu ". Despre Marii Pleiadici Blaga ori Mircea Vulcănescu, Densuşianu, Eliade, Cioran… Despre şi din Frobenius, Adler, Florian, Anton Dumitriu ş. A., asta într-un oraş mono-industrial , proletcultizat până la grotesc. Deprindeam a cunoaşte tehnicile subtile ale artei poetice a haijinilor, sau filozofia Orientului Îndepărtat. Despre orfevrăria facerii lirice, procedee ca manthramismul. Aflam , astfel, a-l citi pe-ascuns pe Nietszche , a-l înţelege pe Zarathustra. Recunosc că , fiind şi eu originar din mirificul Ţinut al Hunedoarei aveam o comuniune specială cu Poetul frate mai mare ,(aveam vreo 16 – 17 ani ); în nuanţa aparte a acelui " patriotism local " , de fapt, una a conştiinţei chtonice, a paideumei transilvanice. A sacralităţii istorice a Locului, unul Sanctuaric, însă în care năvăliseră "coloniştii". Insemnele sovietizării dăinuie până şi azi pe unele "ctitorii " din urbea Corvinilor, ignorate ca atare de nostalgici disimulaţi ori pur şi simplu din "uitare de sine " colectivă.

      A-l înţelege pe poetul Dan Nicoară implicit biografic, cere a invoca şi astfel de amănunte ale memoriei noastre. În casa lui părintească , un veritabil templu al culturii şi artei, deseori mi-a cântat la vioară, mi-a recitat din creaţia lui , m-a povăţuit cu unicul simţ al valorii proprii dar şi fineţea pedagogică de mentor, una irezistibilă. Era singurul dintre "maeştri " care practica un fel de apostolat cultural, benefic, generos, sincer, avântat. În absenţa unor instituţii de artă şi cultură profesioniste, în Hunedoara acelor ani, oameni ca el au însemnat enorm. Pentru mine, acum, reîntîlnirea cu textele sale, parte scrise aici, bună parte ştiute din lecturile lui directe, cu arta spunerii, cu magia recitării apăsate, cu un simţ uluitor al vioiciunii rostirii , melodică , epitalamică, cu vibraţia unui diapazon straniu ,este un eveniment al memoriei şi al inimii. Un dar al lacrimei şi al cuvântului răsădit să reziste opreliştilor , entropiei , năzuirii …Iar dacă el a gândit şi în exil că această carte testamentar- lirică are numele unui stihar despre nemernicie , înseamnă că aşa trebuie să fie ! Iluminările sale au ceva sacerdotal iar dominanta elegiacă , este cea eminesciană , în fond : "Iar timpul creşte-n urma mea , mă-ntunec " Sau poate că inversând paradigma , parabola eminesciană , opera luminează golul , ecoul De-După-Morţii ?..Rar viaţa şi opera unuia s-au armonizat şi modulat contopit în Unul , (DE-mpreUnul- a- Fi "! )ca în cazul acestui poet ovidian .

      "Dumnezeu s-a născut în exil " aşa va fi mereu . Poate sunt prea insistent în aceste detalii , însă cine , dacă nu noi , care l-am ştiut îndeaproape , să adauge pios mărturia ? Trăiam în plin asalt doctrinar "implementat”, proletcultist al stalinismului şi dejismului. Se pregătea "epoca cizmăritului şi schizoprenei sale de renume mondial " - epoca de aur …oxidabil, care avea să se prăbuşească, geamănă, halucinant , odată cu însăşi acea cultură de substituire, acel surogat inflaţionar.

      Dar, a căzut Cortina de Fier,dragă Dane, şi a urmat Cortina de ... Fier Vechi, cu toate conotaţiile şi analogiile de rigoare. Fii consolat că măcar nu ai regăsit exilul de acasă , cel agonic, însă, care distruge totul în cale , autodevorându-se.

      Metafora unicului poem pe care vreau să-l citez ,acum , este deplină :

"Vioară bătrână cu cruce –năuntru

şi cruce-n afară ,

toţi înşiră poveşti despre tine

dar nimeni nu-ţi ştie Povestea .

Crăpată de-a lungul inimii ,

Tu ţi-ai sacrificat frumuseţea exterioară

Frumuseţii lăuntrice .

Singurul adevăr fără umbre

Este plinătatea sunetului tău

Pătrunzând până-n inima inimii …

Şi lacrima lui .”

( Vioara mea )

      În anii acelor sfruntări , profesorul de muzică Dan Constantinescu aidoma lui Bacovia, cânta la vioară. Numai valoarea prezenţei sale în mediul corupt demagogic, l-a ocrotit . Era "vegheat " şi el de politruci , de erzaţieni , de calpii corifei, era turnat cinic de chiar unii dintre cei ce îi frecventau casa, îi împrumutau cărţile rare, interzise, ori îi scoteau limba maimuţărindu-l : căci Dan se credea Poetul , cum spune Emil Botta despre Eminescu. El ştia că este.

      Îşi bău pe deplin hidromelul arzînd ca Nessus, având revelaţia eminesciană, safică, a " învăţării de a muri ". Dar, aş spune, parafrazând, că deopotrivă , cea a "dezvăţării " de a trăi încolţit de nemernicie, numai cu armura Stihuirii …

"sacrificând frumuseţea exterioară

frumuseţii lăuntrice "

,,(întru ) …plinătatea sunetului … şi a lacrimei lui "

……………………

      Pseudo- intelectuali, basculaţi sistematic într-o urbe istorică, devenită delirant "şantieristă " ne învăţau cu de-a sila (siluitori ), limba rusă iar latina ne era scoasă forţat din programa şcolară. Elita filozofiei şi culturii româneşti era prin închisori, iar nişte culturnici de erzaţ, mediocri şi pseudo- patrioţi obedienţi, violau dogmatic conştiinţele. Corurile, psalmii roşii, cenzura, făceau din prezenţa unor oameni ca Dan Constantinescu, un grotesc contrast. Aici a coclit şi eclozat mai apoi o specioasă falsă elită, (Nicorovici, Nicuţă Tănase, C-tin Chiriţă ,Mircea Tuţă, dar mai ales liota insipidă, agresivă, viclenită, de imitatori şi de turnători ai aproapelui . Grafomani, vorba lui Dan- "ai nemerniciei" şi deşertăciunii deşertăciunilor din Ecleziast.

      Chiar până după anii 2ooo, acest teren infectat de invidii, pâre, delaţiuni avea să necesite o ecologizare morală. Dar cine să o facă? Poetul nostru, înfiorat de presimţul metafizic inefabil , era un laborator viu, nescutit uneori de maliţia sfertodocţilor ce aveau mai târziu să-i confişte chiar Memoria, să pledeze (post- mortem !) vezi- Doamne , marea lor prietenie. Într-adevăr, nemernicie!

      Înzestrat cu o vastă cultură filozofică şi poetică, iar peste erudiţia rară, un autodidact până la capăt, sieşi lui Maestru (! ) cu o specială pătrundere în semiotica ce se prefigura în anii "rezistenţei prin cultură " , mai cu seamă el ne-a insuflat cu patos şi o rară simţire muzicală a limbajului liric, semnificant , metodologia de a răzbate prin poezia trăită , empiric, de a ne apăra singuri de stihialul dezlănţuit pretutindeni. Mărturisesc din nou, că atunci când eu însumi eram anchetat de aceeaşi zeloşi vânători de grade ( în anii ’ 8o, după plecarea Poetului ) - numele lui Dan era asociat cu cel de "trădător de ţară. "Anchetatorul "comun” , cel de resort la "kultura socialistă " , mi-a şuierat venal acuzaţia pe care nu mai avea cum s-o arunce direct : Dan plecase doar cu soţia şi vioara lui , eventual cu nişte manuscrise , probabil sfidând cu acest gest disperat , dar demn , acest termen –generic de carte : Nemernicia ", insulta pe care o instauraseră diabolic jandarmii poliţiei politice şi ai ceauşismului , în ţară . …Am scris repetat sincer despre el , am ştiut , prin prieteni , prin ce trece şi cum şi-a urmat Destinul , la aceeaşi înălţime a demnităţii cu însăşi Opera sa. Am fost unul dintre cei mai apropiaţi ai acestui Poet şi Om de valoare, de o rectitudine unică. N-a ştiut (consimţit ) a se perverti , a se prostitua, ca alţii, doar pentru a cuceri pseudo- efigia idolatriei şi duplicităţii, mitul supravieţuirii, de facto unul al sub-vieţuirii, deidentificării, alienării. Incă stăruie umbra acelor devastări, acelor traume, acelei SÂNGUIRI , cum poetul defineşte în mod unic unele stări aproape inefabile, tenebroase .

      Iată-mă , tulburat şi astfel mai limpezit (…) , îndemnat de Doamna Sa , Lucia, dezmierdată de el Puşa, să-i prefaţez (sau postfaţez ) o carte, de fapt un testament liric, aşa cum se vădeşte. Ştiindu-l pe Dan, m-am decis să fac ceea cea el ar încuviinţa : las întregul cărţii titrată de el "Dempreunul- a – fi " , hamletian şi deopotrivă taoist (…) , nobilei dorinţe a Doamnei prof. univ . Aurelia Mihailovici , de a o edita integral.

      Eu, doar muncit câteva zile şi nopţi de amintiri şi preumblări dimpreună , ba , mai straniu real , fiind , acasă- rămasul , la rându-mi , victima aceloraşi hărţuieli, anchete securistice şi activistice , ale Aceloraşi (nominal ) copoi ai Nimicniciei, (numele scrie-l-ar praful! ) -

am auzit daimonul interior , socratic , cerându-mi să adaog gestul propriu la o atare dorinţă logică, de a ieşi la lumina tiparului, doar cu pietatea unuia ce odinioară i-a fost ucenic şi prieten mai mic. Amar, căci au fost unii, Dumnezeu să-i înţeleagă, care i-au confiscat memoria încă de cu viaţă . La ce le-a fost de folos ? Nemernicie şi Nevemore vai şi-amar !

Al doilea gest sus-invocat , a fost să revină la semnătura ce re-consacra numele genealogic pe filieră maternă , acela de NICOARĂ , iar noi ştim că Dan a fost o viaţă iubitor al Mamei sale - a cărei cultură , iubire şi descendenţă i-au marcat întregul destin . Nu este o dezicere , ci o Plecăciune , o pietate filială , o iubire a iubirii .Poeme din această selecţie îmi amintesc asta , cu mare emoţie . Ştiu că editorul căpruia i s-a încredinţat va face acel " ceea ce trebuie " spre darul de lumină restituit nouă de Dan Nicoară – Constantinescu . Am ştire şi de un mare al său preţuitor , Dieter Schlesak , exilat şi el undeva în Italia ,căruia i-am oferit câteva date şi amintiri , pentru o antologie …Noi, hunedorenii , l-am iubit , îi iubim viaţa din operă , îl considerăm un înainte – mergător , un model şi un haijin român . Unii îl uitaseră imediat cum a plecat fizic , alţii mai apoi , dar ce importanţă are asta pentru Poezie ?

Departe de casa părintească , de Mama Zoe, prima sfetnică întru cunoaştere şi cultură , Dan Nicoară a suferit de un frig inefabil : cel al dramei refugiului din Vatră (prima lui carte …) şi "Unde " ,(echivoc verb şi substantiv androgin ) al valului etern –ondulat , dar şi al întrebării in aeternum , QUO vadimus , Domine ? - şi cel al pierderii implacabile a Matricei , originii , aparentă şi mistuitoare .. Din poemele sale transpar orfice , dar mai ales Ovidiene acele "strigăte povestite " ale plecării fără-ntoarcere , sub asprimea vremii , dar şi ale neputinţei de a uita .. Deoarece Dan Nicoară a purtat cu Dânsul bruşul de lumină a originii , candelă şi cumva sabie , cu care ,acolo , a deprins să scrie , fie şi pe nisipul "nimicniciei " existenţiale …Fiinţa , reînţelegem prin poemele sale , este pretutindeni în Exil , un exil cosmic . 

Deşi în tinereţe şi mai încoace, Dan a fructificat impecabil ,sporitor , luminosul halou al Cercului de la Sibiu , aprofundând unic tot ceea ce iradia dinspre cultura răsăditoare acolo ( Blaga, Doinaş, Negoiţescu , Regman , Radu Stanca… ce Pleiadă ! ) – el , gânditorul în interiorul Modelului Oriental , (Lao Tze ) - a reverberat parcă mai consonant cu filozofia şi paradigmele ce au înflorit lucrarea Haijinului. Căci, după munci sisifice( le-am fost martor direct şi uimit ) de a transpune esenţele rare ale haiku-ului şi tankăi nipone , de unde unica Antologie dată şi nouă ) – el însuşi se iluminase întru sine, cum ar zice Noica, - auzindu-şi Propria-i Voce .

Dan, eminentul traducător şi al lui Rilke ( dar şi Schuller ,Holderlin , Godfried Benn , Novalis …) –a deprins şi orfevrăria de a ticlui cuvinte compozite morfo- sinmtacic, aidoma celor din lexicul germanic, de unde avem în limba (lui ) română şi a poeziei , un fel de hibridizări florale , de horticultor semantic , unice.

Sunt acestea , frecvente în lirica sa , semne ale unei splendide simţiri mantramice , ale vibraţiei de scânteie divină din Logosul primar , revelatorii ca unduire şi sclipăt luminiscent , vizionar , cu parfum amar ori îmbătător , purificator , ca al lemnului sfintelor temple taoiste .

Repliat din itinerariul său ceremonios , incantatoriu , mistic , însetat de Dor inefabil , de Eternitatea "fluturilor contemporani cu poetul , cu Dumnezeu " ( Blaga dixit ) -îl primim pe Dan Nicoară , prin poezia ce ne-o restituie , acasă …În special acasă în Poezia Română .

Am reaşezat corolarul de poeme încredinţate de Doamna Lucia , cu amintirea vie a sfatului lui Dan , poetul – practician , i-am spus ,( mi-am spus, ) într-un joc ikebana. Fie o mică grădină japoneză , îngrijită anume aici, nu departe de fosta lui casă , nu departe de Castelul Corvinilor …

Trec uneori , înnălbit şi eu , prin urbea veche , pe strada Lui , şi arunc o pri9vire spre fosta lui casă …Şi îmi reumplu inima de nedesluşite imagini , cuvinte , amintiri …Elegiile lui Dan Nicoară le egalează pe cele ale lui Rilke , ele nu sunt "Elegiile de la Duino " , ci sunt "elegiile de la Hunedoara şi Freiburg …De undeva de pe acelaşi pământ , aparent sub alte ,rotitoare stele şi zodii .

O bucurie cumva mâhnită, paradoxală, îmi taie scrisul. Sau, cum ar spune El , lacrima care scrie .

 

Îţi scriu ,cu nervurile , pe-o frunză :

Nimicnicie ? Nemernicie ?

N-a fost să fie ,

N-a fost , să Fie !

"Unde , de unde , până unde " ?

Şi întrebarea răsună , întrebarea răspunde …

Dane ,în Danemarca este ceva putred

Unde, de unde, până unde 

ni-s zăpezile de-odinioară ?

În care lume , poezie , ţară ?

 

Eugen Evu , Hunedoara , Mai , 2oo6