Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

DARIE DUCAN -

SAU DESPRE POEZIA DINTRE DOI TÂLHARI

Petre FLUERAŞU

Poet prolific şi publicist deja remarcat, Darie Ducan se individualizează în peisajul literar românesc ca o voce puternică, reuşind de fiecare dată să ofere cititorilor o simbolistică nouă, modernă, trecând peste orice tabu. „Cartea dintre doi tâlhari”, parte a unei trilogii plănuite cu minuţiozitate, impresionează prin prospeţime şi forţă de percuţie. Autorul creează imagini puternice, concentrându-se pe sensurile ascunse şi invitând cititorii la meditaţie. Descoperi idee după idee, acestea îţi apar perfect distincte la început, dar apoi observi cum toate sunt integrate unui curent. Darie Ducan ne propune o nouă cosmogonie, un univers construit după alte legi.

Autorul dovedeşte curaj, crede în ideile sale, şi chiar dacă uneori exagerează, sentimentul general este de pasiune şi forţă. Cititorii descoperă volumul unui vizionar, a cărui strădanie trebuie admirată chiar dacă nu putem fi de acord cu toate principiile sale. Darie Ducan amestecă figurile de stil, se joacă împletind stilurile şi reuşeşte să ne ofere o poezie inedită, neafiliată vreunui curent, o poezie perfect adaptată cititorului modern, care are nevoie de şocuri pentru a înţelege.

Darie Ducan ne învaţă că cele mai puternice cuie sunt chiar cele ieşite din propria noastră spermă: „Ploaia, ploaia, nu-i tot un fel de cuie?/ Ploaia nu naşte nimic, de ce ocolim atât,/ De ce mergem pe rute ocolitoare?/ Patrafir peste ovare -/ Patrafir peste sămânţă./ Cuiele lui Hristos ar fi trebuit/ Bătute în sperma lui Iosif,/ Am fi prescurtat drumul,/ Dar drumul până la noi/ E el însuşi un cui proaspăt scos.”

Poezia schimbă adesea registrul stilistic, trecând de la rima în vers clasic la un vers alb scurt, care insistă pe acţiune. Timpurile se întrepătrund, preponderent fiind însă trecutul. În trecut se construiesc marile evenimente şi marile filosofii care vor schimba prezentul. Cele mai multe poezii vorbesc despre acest trecut ideal, despre o perioadă în care orice era posibil. Autorul priveşte atent, analizează, construieşte metafore puternice, totul pentru a justifica prezentul. El valorifică istoria, care devine un pretext însă nu o scuză.

Limbajul folosit este complex, fiind presărat cu neologisme şi arhaisme. De multe ori cuvintele îşi pierd sensul propriu pentru a fi aruncate într-o simbolistică specifică poetului, care la o primă impresie frapează. În spatele cuvintelor puternice se ascund însă sentimente autentice, senzaţii intense şi o trăire lirică impresionantă. Darie Ducan îşi trăieşte poemele, care par să provină din însăşi fiinţa sa agitată. Parcurgând volumul, ni se pare că ne aflăm în faţa unui poet al timpurilor vechi, un idealist care încă mai crede că lumea poate fi schimbată prin câteva versuri... Poate că este bine că încă mai există cei care nu au ajuns să creadă în puterea reală a fişicurilor de arginţi...: „S-a învârtit ce s-a învârtit./ S-a învârtit cotorul de măr/ După muşcare/ Până când a săpat/ Direct groapa de-ngropare./ S-a învârtit cotorul de măr/ Ce s-a învârtit./ De aceea când omul/ Duce degetele să-şi facă cruce/ Acestea îi devin brusc/ Fişicuri de arginţi/ Şi i se-mprăştie,/ Ultimul căzând/ Ca un extaz. In nuce.”

Darie Ducan foloseşte cu uşurinţă atât registrul liric, cât şi epicul. Poemele pendulează între moste rafinate de lirism, în care eul liric se manifestă adesea demiurgic, şi ample poeme în proză, care construiesc lumi şi le dărâmă cu nonşalanţa specifică revoltei adolescentine. Volumul este evident o carte a căutărilor, presărată adesea cu momente spirituale profunde. Pe parcursul cărţii sunt atacate teme religioase majore, reinterpretate cărţile clasice ale umanităţii. Toate însă sunt transpuse într-un prezent din care nu lipsesc drogurile, sexul, alcoolul şi toate trăirile care ne reamintesc în fiecare clipă că oricâţi zei am construi, noi vom rămâne oameni.

Numărul foarte mare de poeme este însă un dezavantaj al volumului. Deşi Darie Ducan abordează o paletă foarte mare de subiecte, de la un anumit moment el nu mai poate evita repetiţiile, care ajung deranjante. Ideile principale sunt aceleaşi şi, deşi se schimbă foarte mult personajele, nu putem să nu avem impresia că urmărim aceeaşi piesă de teatru la nesfârşit. Toate sunt însă uitate în momentul în care descoperim unul dintre acele poeme scurte, bine şlefuite, pe care simţim nevoia să îl citim dintr-o singură suflare. Şi atunci, dintre filele cărţii curg oameni: “Într-o noapte a băut,/ Într-o noapte a fumat,/ Şi-a pus întrebări/ Şi a scrumat drept răspunsuri./ A tăcut prelung, cu mimica în jos/ De parcă saci cu nisip/ Şi-ar fi legat de buze./ Într-o noapte a băut,/ Într-o noapte a fumat, s-a drogat./ A tăcut şi s-a înjurat pe sine în gând,/ A plâns şi a bocit în pumn./ A frământat perna până/ Mai avea puţin şi devenea pâine,/ A luat cuţitul şi s-a înjunghiat./ Atunci, din el, au curs oameni.”

Un volum puternic, „Cartea dintre doi tâlhari” pune bazele unei trilogii cu ambiţii mari, care însă se poate ridica la nivelul speranţelor. Axându-se în principal pe subiecte religioase, cărţile vor să creeze un sistem imens, un univers din care fiecare să aibă ceva de învăţat. Darie Ducan are nevoie însă de răbdare şi trebuie să înţeleagă că în spatele cuvintelor astăzi se ascunde mult prea puţin. Avem nevoie de mai mult pentru a schimba ceva, trebuie să găsim modalităţi noi pentru a ajunge la publicul de astăzi. Primul pas a fost însă făcut de tânărul scriitor care, spre deosebire de majoritatea autorilor români contemporani, crede cu adevărat în ceea ce face. Până la urmă, doar tâlharii pot ajunge să schimbe lumea...

Petre FLUERAŞU

Bucureşti, 2009

Bibliografie: Darie Ducan, „Cartea dintre doi tâlhari”, Editura Nico, 2008

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)