Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

De la  determinări culturale la cultura determinării

Iulian CHIVU

Esenţialul care nu diferenţiază nu poate determina nici īn lumea materială, nici īn limbă, aceasta fiind ea īnsăşi o esenţialitate a reflectării  diferenţiate. A trăi fără determinări īnseamnă a trăi neesenţial sau, cu alte cuvinte, a exista fără a fi, chestiuni asupra cărora a insistat C. Noica atunci cānd  identifica şase maladii ale spiritului contemporan. Echivalări ontice nu se pot face. Singur  Adevărul poate să unească propoziţia de contrapoziţie prin educţie, ceea ce realitatea nu-şi propune să facă, ea fiind de alt ordin. Raţionalul gāndirii a urmat prin limbaj raţionalul fizic, dar i-a scăpat raţionalul metafizic tocmai pentru că a acces la el  eductiv.

Coborānd, īnsă, dinspre metafizic, adevărul, validitatea şi  conclusivitatea  inferenţei au determinat prin principiul raţiunii suficiente eticul şi viaţa morală care, oricāt s-ar  restructura, nu mai pot decāt să constate şi să valideze prin  echivalare actualizările lumii  şi nu le mai pot acoperi valoarea de adevăr. Se pare că, īn timp ce gāndirea merge   sintactic spre adevăr, viaţa īl actualizează tot mai semantic, cu posibilităţi de consensualizare istorică. De aici adevărurile de raţionament şi adevărurile de fapt care nu sunt  identice. Adevărurile de raţionament sunt recurente la cele de fapt şi nu invers. Relaţia dintre ele esenţializează prin diferenţiere şi se produc permanent determinări. Nu īnsă totdeauna temeiul īnseamnă şi īntemeiere, ci numai o latenţă. Doar identităţile impun persistenţa substanţei dincolo de accidental;  ele nu esenţializează, nu determină şi nu īntemeiază.

Una dintre calităţile gāndirii este īntemeierea. Adăugată clarităţii, ca accesibilitate, şi consecvenţei, īn sensul de continuitate nu de contiguitate, gāndirea īntemeiază īn limbaj (prin conformare), īn acţiune (prin operanţă), īn realitate (prin obiect) şi īn metalogică (prin structură). El īnsuşi o existenţă conflictuală īn raport  cu sine şi īn raport cu ceilalţi, omul cunoaşte şi conflictualitatea de gāndire, probată īn viaţa lui socială, după cum o demonstra  sociologul american  Lewis Coser. Sensul metaconflictual al  conflictualităţii īnseşi ar fi fost catastrofal dacă nu ar fi  intervenit metacomunicarea, ca discurs despre discurs, o ştiinţă  īn egală măsură a  atenuării şi a echivalării. Comunicarea prin cuvānt nu a putut fi īnlocuită de nici o tehnică şi nici nu are vreo şansă s-o facă  vreodată; tehnicile rămān doar mijloace. Cuvāntul este o determinare, o īntemeiere ontică minimală. Bandler şi Grinder (Les  secrets de la communication..., 1981) ajung la o programare neuro-lingvistică a  comunicării, ceea ce este tot o determinare, iar  Carl Rogers (La relation d’aide et la psychoteraphie, 1942) se apropiase cel mai mult de această esenţă īncercānd să instituie terapii ale relaţiilor. Din păcate, īnsă, se oprea la presiunile comunicării şi nu ajungea pānă la determinare, pānă la īntemeierea cuvāntului.

Comunicarea presupune mesaj şi este exclusiv  sintactică, iar semantica o īntemeiază să atace, să evite, să intimideze (punerile la distanţă, despre care vorbea  Al. Mucchielli; Arta de a comunica, 2005, ed. rom.); să imobilizeze prin blocaje, prin simulări, retractări sau să se īntemeieze apropieri prin supuneri, justificări, seducţii. Husserl, īn criticile  fenomenologiei, atrăsese atenţia că relaţiile sunt experienţe pe care filosofia poate cel mult să le evidenţieze, nu īnsă să le şi modifice. Teoreticienii  paradigmelor de mai tārziu (ex. T.S. Kuhn) ajungeau la  concluzia că sensul se naşte obligatoriu īn relaţie cu ceva şi īntruneşte  funcţii  epistemologice, teoretice şi conceptuale idiferent de domeniu. Subiectul acesta ispitea  īnsăşi gāndirea ontică persană care  stabilea o ordine a determinărilor plecānd de la gāndirea īnţeleaptă, prin vorba īnţeleaptă, spre fapta īnţeleaptă. Istoria culturii a consemnat īn fond ontica sensului determinărilor, iar istoria universală eşecuri sau accidente ontice; dacă nu ar fi fost evenimente ale existenţei, nu am fi avut istorie. Cultura nu este istorie, ci ontică a valorii. Ea, fiind o  socializare a   valorilor, are istorie, dar fiind scutită de accidental nu este istorică, şi  se comportă  cel mult ca  determinare ontica a istoriei. Apoi, dacă vorbim despre istorie, vorbim şi despre cultură ca valoare implicită a istoricităţii. Istoria īn sine nu produce valori, ci le consemnează doar. Dacă vorbim despre istorii, va trebui, deci, să vorbim şi despre culturi. Determinările au fost diferite īn istorie pentru că ele s-au aşezat pe culturi diferite. Diferenţierile de orizont īn cultură au condus spre cele din  civilizaţie. Ele au īnsemnat  determinări diferite de valori atāt timp cāt popoarele nu au putut să se raporteze  īn chip identic la ele, la celelalte şi la Adevărul Suprem. Unele  s-au limitat doar la a-şi cunoaşte sensul cultural al determinărilor (este cazul multor popoare orientale), pe cānd altele  au probat o cultură sistemică a determinărilor (majoritatea popoarelor occidentale şi nord-europene). Limba, şi īn primul caz şi īn al doilea, a urmat gāndirea la un nivel la care orice ipocrizie este refuzată de comunicare, fiind chemată de gāndire să-i dea răspuns denumind, dar nu a rămas indiferentă la determinările ei.

Cele mai vechi culturi ale lumii (īn sanskrită upadhi, īn greacă aition) au considerat cum se cuvine rolul determinării. Teoria  noţiunilor  ne permite să observăm, de pildă, că prin dispariţia unui exemplar dintr-o specie, aceasta din urmă nu necesită  nici o  modificare ca noţiune, tot la fel cum nu necesită nici  prin suprapopulare. Lingvistica comparată a demonstrat că aşa stau lucrurile şi īn lexic unde sensul se manifestă apodictic la popoare diferite doar  sub presiunea identificării, nu şi a diferenţierilor. A fi prezent, din limba romānă, e ceva mai mult īn limba germană prin  das Anwesen, care adaugă ajungerea la prezenţă. Limbile, īn tipologia lor genealogică nu se diferenţiază semantic din cauză că sunt izolante, aglutinante, flexionare ori incorporante, ci din cauze ale determinării extraapodictice. Intre percepţie şi intuiţie, gāndirea treversează un spaţiu al incertitudinii şi al ficţiunii. De aici vechii greci oscilează īntre zoon şi anthropos, indieni upanisadelor numesc saccidananda fiinţa, gāndirea, dar şi beatitudinea, īn timp ce germanul Mensch le va contopi semantic graţie unei perceperi sintetice. Numai printr-o cultură diferenţiată a determinării, un verb emblematic ca a gāndi a putut ieşi din determinările unificatoare, nediscriminante şi a putut ajunge din  das Denken (gāndire) das rechnende (gāndire calculatoare), das  Nachdenker (gāndirea care gāndeşte pe urmele a ceva) şi/sau das besinnliche Nachdenken (gāndire meditativă). Toate acestea mă fac să cred că popoarele s-au diferenţiat ca destin, unele rămānānd doar la determinări culturale, iar altele s-au ridicat la culturi ale detrminării. Urcuşul a īnsemnat progres; drumul īnapoi e cu certitudine prăbuşire.

Iulian Chivu

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)