DE SOLITUDINE

-panseuri lirice-

Cezarina ADAMESCU, Agero

O floare - în chip de sabie sacră decapitează urâtul.
În liniştea migratoare, otrava de malahit a singurătăţii.
Urmele melancoliei aburesc bizar nisipul clepsidrei.
Mă cert, şi nu în deşert, de cât iubit irosit…
Solitudine, tu, moartea vieţuind în trup, încă din naştere…
Pe coridoarele nopţii – singurătatea horcăie întrun sinus.
La o gură de clopot, cântecul orbului pipăind veşnicia…
Singurătatea – un nimic învelit de-o nălucă…
Vinovat de tăcere, singur, ca vinul întro carafă…
Singurătate – văzduh suspendat întro îmbrăţişare furată.
Sunt o lumină de-o clipă sclipind peste noaptea singurătăţii.
Mă mântui de dor, împreună cu umbra, călcând imperfect.
Unul lângă altul, clepsidre străine, măcinând pe cont propriu nisipul…
Parfumul disperat al absenţei – ecou reflectat în steaua cu numele mamei.
Oricât aş muri – mă voi naşte, în acelaşi misterios labirint, rătăcindu-mă.
Ursuzi şi străini, şi totuşi închişi în aceeaşi clepsidră…
Neliniştea mea căutând măcar un cuvânt, să se sprijine…
Singurătatea, ca o apă vremelnică, în care un orb îşi limpezeşte orbitele.
Un ţipăt străin de cuvinte, o pasăre adulmecând orizontul…
Cu un deget strivesc cuibul vânzolit de gângănii, al fricii.
Halo reflexiv, singurătatea poetului, suspendată de-un fir care încă suportă…
Umblu prin lume, ca umbra unei idei prin sine însăşi…
Pe o pagină neagră, un poem, recitindu-se singur…
Pe ruinele nopţii se hârjonesc pricolicii târziului…
Selene răneşte cu secera, pruncii nenăscuţi ai făgăduinţei…
Nimeni la uşă. Doar cuvintele executând dansuri de pantomimă…
Mătasea sidefie a unui crin presat lângă obrazul păsării poemului…
Nu rămân, nici nu plec, zi de zi, mă petrec.
Fără de aripi paseri pustii înghesuie zorii.
Când mă frunzăreşte vântul, sun ca lemnul de vioară…
Contemplu vârstele spiritului. Pălesc tot mai mult: deci exist.
Provocator – hohotul singurătăţii, gustul de sânge al pierderii sinelui.
Un ochi se sparge în vârf de cuvânt, nu-ţi ciocăne nimeni la uşă…
De pe tărâmuri pustii se aude ecoul Litaniei Lauretane…
Persuasivă – magia tăcerii, spaţiu târziu de înstrăinare…
Os de lumină în trup de cuvânt…singurătatea.
Singurătatea – un făt androgin abandonat întro gară pustie.
Singurătate : mă furişez şi dispar, înghiţită de propria-mi umbră.
Lumea din mine – un pod traversând vertical criza de moarte.
Departele mă sugrumă, nicicândul mă strigă pe numele de fecioară…
Lumină, tu, singura singurătate peste care mă simt ca o regină…
Întrun imens sanctuar oficiez cu gesturi smerite, cultul solitudinii…
Ani peste ani se adună, spaţiu de jind, singurătăţi împreună.
Flori de ciulin cad de pe fruntea-nstelată, lună-n declin, iarăşi mă simt singurată…
Singurătatea, cum altfel, ochii rămuroşi ai Isoldei, păsări sfârtecate de vânt…
Sunt singură de tine, ca o pasăre zgribulită în sine…

Cezarina ADAMESCU, Agero

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com