Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

EDITORIAL

DEMNITATEA, ĪNTRE O PRĂBUŞIRE ŞI ALTA

Maria Diana Popescu, Agero

Trebuie să aducem vorba şi despre acest subiect, fiţi de acord! Nu este suficient să avem un bagaj de cunoştinţe, un interes dominant pentru o arie a existenţei, pentru una profesională, dacă nu ştim destul despre demnitatea umană. Īncerc, contaminată de ea, să conving că demnitatea e un fel de haină albă, chiar dacă trupul lumii pare să fi intrat īn alt unghi la acest ceas de prezent şi o tăvăleşte, silit, īntre o prăbuşire şi alta. Eu īncerc din răsputeri să o scutur, s-o aşez īn metafore, s-o mut īn altă măsură. Dar īmi scapă printre degete, ca o formă neevoluată. „Joc şi disperare”, mi-ar fi spus Kafka. Cu cītă resemnare acceptă omenirea că are nevoie de umilinţă ca să cadă, demnitatea fiindu-i numai o prelungire a vorbei! Cu toate acestea, eu sīnt departe de a muri de ruşine cīnd afirm că mulţi sīnt cei ce au conştiinţa prinsă īn haos, nu īn adevăr. Singurul lucru curgător este suveranitatea haosului care mestecă maşinal rectitudinea din spiritul vremii noastre. Haosul acesta, despre care am vorbit de mai multe ori,  are o coerenţă a lui, o coerenţă a impresiilor, pentru că nimeni nu mai cutează să īi tulbure vreun element al ansamblului.

Cine mai este capabil, să se apere cu forţa lucrului său, altfel va deveni material de testare pentru darea īn folosinţă a noii demnităţi universale, va deveni prototipul fără īnsuşiri al omului robot, pentru care adevărurile au valabilitate numai prin comenzi enter-izate. Societatea mediată de repere externe a devenit spaţiul viciilor nedemne, care nu numai că sīnt ieftine, dar sīnt şi gratis. Omenirea uşor modelabilă, cu spiritul gītuit, prins īntre mecanismele determinărilor stricte ale puterilor lumii, nu mai poate slăbi prea curīnd lesa aplicată demnităţii, care seamănă tot mai mult cu un dosar cu puţine file şi pe care puterile lumii īl vor tot mai subţire, precum un tăiş de seceră. Īn antecamera răspīntiei la care se află omenirea se lucrează la un soi de conştiinţă planetară, care să-l facă pe om supus, dar nu OM. Prezentul se comportă cu omul ca un tată crud, marcat de tragedia existenţei la borne marginale. Meseria de a trăi pe bordura īmprejurărilor este o condiţie de supravieţuire a omului liber, dar īn lanţuri, precum spunea şi Montesquieu, īn „Despre spiritul legilor”. Cu bună psihologie s-a aruncat anatema asupra ideii de demnitate umană, pentru că ea nu aduce niciun profit, este chiar un lux pentru care s-au aruncat bani pe fereastră īn vreme de criză. Şi pentru ce? Pentru salvarea unei tipologii umane demodate. Din perspectiva unei implacabile legi a profitului, demnitatea nu mai trezeşte aproape nicio luare aminte. E ca şi cum un impiegat de mişcare ar fi interesat, să zicem de coafurile femeilor din secolele dinainte de Hristos. Iată de ce consider că drepturile omului trebuie căutate potrivit unor legi, adică evident cu lumīnarea.

Oricum ar sta lucrurile, demnitatea a devenit o formă de maladie, tratată, vedem, īn consecinţă cu ignoranţă, cu abuz de complicitate, cu tehnică, cu o gripă porcină, cu metodă, cu şomaj, cu una aviară, cu slăbiciune, nu demult cu boala vacii nebune. Deşi criticile īmpotriva acestui tip de tratament s-au īnmulţit, demnitatea nu va mai fi niciodată un concept respectabil. Omenirea n-are decīt să-şi mute greutatea de pe un picior pe altul, precum deţinuţii din romanul „Amintiri din cartea morţilor” al lui Dostoievscki, care erau puşi să mute nisipul dintr-o parte īn alta pentru a-şi ispăşi pedeapsa. Demnitatea aparţine regizorilor de capcane selective, ei o transformă īn preţ. Prezentul degradat īn mod speculativ este scenografie pentru spectacolul de circ. „Societatea spectacolului” pe care o definea Debord acum patruzeci de ani, īn timpul crizei primei modernităţi. Cum s-a mai profeţit, aşadar, trăim o epocă fără precedent, ca să-l citez pe Malraux. Observăm cu toţii, bărtrīnele structuri istorice īnregistrează plusvaloarea excluderii lor, deşi prin spaţiile geografice esenţiale ale globului se lucrează insidios pe sub mustăţi la reanimarea lor; temutele structuri economice mondiale nu-şi mai pot proba eficienţa, e clar, sīnt destrămate şi se risipesc, iar cele noi, infinit mai complexe, au nevoie de o lungă perioadă de incubaţie ca să devină organisme vii. Am ajuns la punctul īnţepenit, numit azi-mut, momentul īn care trebuie să prevenim istoria. Īncă o dată şi īncă o dată atenţie! Īndoită atenţie! Ar fi un pact poate chiar bun īntre noi şi agresiunile care au ghemuit la polul opus demnitatea umană....

PS. Pe glob viaţa īşi urmează cursul dictat, īn război se mai moare şi azi... Nu putem sesiza īncă diferenţa īntre trăgătorii de elită şi artileria crizei care seamănă cu jocul unor copii care-şi aruncă de la mare distanţă, unii altora, pietre īn fereastră...

Maria Diana Popescu, Agero

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (Romānia), Cezarina Adamescu (Romānia)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com