|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Prof. George BACIU
De prea multe ori am văzut fericirea rătăcindu-se şi am acceptat s-o privesc ca pe-o problemă. Fiindcă ea îmi părea a fi un fruct al unui ceremonial ucis între genunchii neruşinaţi ai nopţilor clandestine de nuntă. Căci nu e posibil să dai oamenilor fericirea ca pe-un algoritm. Cine ar fi capabil să întemeieze fericirea pe raţiune ? Să o clădească după o logică anume ? Ea există şi nu există în acelaşi timp. Ea este imperceptibilă asemenea unei grămezi de umbre fără linişte şi fără intimitate. A vorbi despre fericire atâta vreme cât omul este o fiinţă nedefinibilă mi se pare un nonsens. Conştientizarea propriei existenţe te duce la absurd. Iar absurdul şi fericirea sunt de nedespărţit. Ele nasc durere în trup şi tulburare în suflet. Iată de ce, fericiţi sunt cei ce încearcă să aibă plăceri. Ce pot face, însă, aceste vietăţi care au renunţat la raţiune, înainte ca dorinţele să le fie exprimate ? A trăi sub semnul plăcerii, înseamnă a trăi sub tutela înclinaţiei. Dar înclinaţia, chiar informulabilă greşeală de limbă fiind, este mai puternică decât datoria şi singura care conduce lumea. Şi pentru aceasta spun că raţiunea nu e decât un slujitor al spiritului, căci ea transformă înclinaţia în necesar şi dorinţa în obsesie. Acest viciu al înclinaţiei oferă celui ce-i poartă stigmatul excelenţa unei condiţii diferite; pentru că inspiră două sentimente contradictorii: dezgustul şi admiraţia. Prin decăderea sa, viciatul este inferior şi, totodată, superior celorlalţi. Nu se acceptă, se justifică faţă de sine clipă de clipă, îşi inventează argumente, sfâşiat între ruşine şi orgoliu. Deficienţele individului viciat determină gradul de supleţe şi de subtilitate al unui popor. Senzaţiile călăuzesc spiritul şi-l stimulează. Iată, fericirea ! Un pasionat negativ realizează mai bine decât oricine esenţa omului, a animalului ce a evadat din zoologie şi care devine fericit prin toate insuficienţele, imposibilităţile, limitele lui. Suprimaţi tarele şi viciile, înlăturaţi nefericirile cărnii şi nu veţi mai întâlni suflete. Căci sufletul este produsul scandalurilor lăuntrice, denumirea unor ruşini misterioase, idealizarea abjecţiei... Viciul fiind o suferinţă şi singura formă de celebritate pentru care merită să te osteneşti, viciosul separat de toţi „trebuie” să fie în mod necesar mai profund decât oamenii obişnuiţi. El începe acolo unde ceilalţi termină... Aşa încât în pasul unui om ce se îndreaptă spre casă răsună mai curând dorinţa nevestei, viciul ei ascuns, decât plictisul simţului datoriei. Şi pentru că orice dorinţă, orice viciu înseamnă constrângere, fericirea e ca o ameninţare care apasă făcându-te să te mişti, să gândeşti, să iubeşti, să plângi, să urăşti. O simţi palpitând asemenea unei stridii aruncate pe nisip şi răzvrătită de scurgerea valurilor mării. Vrei s-o salvezi, dar obişnuinţa cu care-ţi compătimeşti destinul, te opreşte. La marginea timpului care mai crede că exerciţiul înţelepciunii în această lume rămâne imperfect. Tot ce construim dincolo de existenţa brută datorăm Nefericirii – arhitect al diversităţii, factor inteligibil al acţiunilor noastre. Ce sens ar avea pentru noi un eveniment care nu ne-ar zdrobi ? Viitorul ne aşteaptă ca să ne sacrifice. Spiritul nu mai înregistrează decât ruptura existenţei, iar simţurile nu mai vibrează decât la pânda răului. Iată de ce, majoritatea suntem nefericiţi!... Pentru că suntem prea raţionali... În afara câtorva exemple de melancolie copleşitoare şi câtorva sinucideri, oamenii nu sunt decât paiaţe umplute cu globule roşii ce zămislesc istoria şi strâmbăturile ei. Când apologeţi ai nefericirii, facem din ea agentul şi substanţa devenirii, ne scăldăm în limpezimea destinului hărăzit, într-o auroră de dezastre. Dar, când crezând că am trecut dincolo, ne este frică să-i supravieţuim, existenţa se întunecă şi nu mai devine. Şi ne temem să ne trădăm Nefericirea, să ne trădăm putinţa... Fericiţi, cei obsedaţi de simţuri ! Căci, adevărata minciună aparţine raţiunii şi nu inimii ...
George BACIU Secretar al Ligii Scriitorilor din România, filiala Argeş
.........................................................................
FILOSOFUL GEORGE BACIU PROFESOR DE FILOZOFIE, PSIHOLOGIE, LOGICĂ ŞI ISTORIE. POET, PUBLICIST, ESEIST. MEMBRU AL UNIUNII ZIARIŞTILOR PROFESIONIŞTI DIN ROMÂNIA. PREŞEDINTE EXECUTIV AL FUNDAŢIEI „PETRE IONESCU-MUSCEL” DIN DOMNEŞTI-ARGEŞ. REDACTOR ŞEF AL REVISTEI „PIETRELE DOAMNEI”. SECRETAR AL LIGII SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA-FILIALA ARGEŞ. MEMBRU AL SOCIETĂŢII DE ŞTIINŢE ISTORICE DIN ROMÂNIA. DIRECTOR AL CASEI DE CULTURĂ DIN DOMNEŞTI – ARGEŞ.
„Domneşti. Oameni de ieri şi de azi”
(coautor), Ed. Rottarymond, Râmnicu Vâlcea, 2004. APARIŢII ÎN ENCICLOPEDII: * Cronica Clubului Iubitorilor de Cultură din Curtea de Argeş, 2007, Ed. Dacpress, Curtea de Argeş. * PERSONALITĂŢI ROMÂNE ŞI FAPTELE LOR, 1950 – 2000, vol. XXVI, Ed. Panfilius, Iaşi, 2007.
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
Despre
fericire
