Reclama Dvs.

Pagina de front | Istorie | Proză și teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate și apeluri






.

 

Despre mândre și poveștile cu babe slute

Nicolae Bălașa

 

Dragii mei,

           

De cum am început clasa a V-a, drumurile au devenit altele. În primul rând, dimineața, spre școală, mai bine de doi km, după prânz, la întoarcere spre casă, aceeași distanță. În al doilea rând, de data aceasta, spre deosebire de anii anteriori, nu mai mergeam încolonați, doi câte doi, și nu mai salutam în cor, ca la armată. Ne deplasam așa, unii după alții, ca într-un fel de turmă ce își avea, uneori, pe cel din față, deja intrat în curtea școlii, iar pe ultimul, mai prăpădit, abia ieșit pe poarta casei din scânduri ponosite. În al treilea rând, drumul, cică, ar fi fost unul spre cele mai înalte culmi! Pentru nuanță, remintesc faptul că mergeam toți îmbrăcați în uniforme. Băieții, o cămășuță cu pătrățele alb-albastre, apoi un fel de haină și niște pantaloni însăilați dintr-un molton ce  veșnic făcea genunchi și scame. Fetele, o bluză și un fel de rochie albastră, creionată, dintr-o parte în alta, de  o dungă albă. Nu mai țin minte dacă  purtam sau nu chiloți. Parcă o văd și pe Ghița,  cu cordeluță albă pe cap. Parcă mă văd și pe mine sub șapca pleoștită.  În plus, ca să știm de unde să ne luăm, aveam cusut, pe mâneca stângă, numere de înmatriculare, într-o formă crescândă. La fel, după cum mergeam spre școală, ea, la un pas în urmă, somnoroasă, bombănind, eu, cu unul în față, plesnind în dreapta și în stânga, tot felul de bolovani tălâmbi.

- Hai odată! – o îndemnam uneori – că întârziem și iar dăm de dracu!...

Drumurile, după cum vremea și vremurile. De la un capăt în celălalt al satului, toate desfundate. Nu venise timpul în care să fie măcar pietruite. Comunismul  abia se instalase,  iar binele promis poporului, deocamdată, la nivel înalt, la nivelul activiștilor. Chefuri și iar chefuri! Sărbătoreau, că doar aveau ce. Incheiaseră victorios colectivizarea și câștigaseră alegerile cu peste 99%! Ca și acum!  Din toamnă, de  când începeau ploile, și până după Paște, noroiul, pe alocuri, până dincolo de glezne. Mi-aduc aminte cum, odată, am rămas înțepenit în gura hududoiului, la Bulea. M-a  scos la lumină, din mocirlă, unul, Stan, cu boii.  Doar iarna mergeam printre troiene, precum soldații prin tranșee, iar vara, în cele câteva luni, până să luăm vacanță, ne scăldam în pulberea ridicată uneori în slăvi.  Ca și copii , eram  destul de veseli. Nu conștientizam amarul zilei.  Uneori chiar făceam haz de necaz pe seama unuia, Dode, care, la colectivizare, supărat nevoie mare că i-au  luat pământul, a plecat călare, în lumea mare.

- Călare pe un fel de gloabă, pe care el  o credea iapă, ce și-ar fi lăsat-o în Craiova, legată de barieră, la calea ferată. ...Apoi el s-ar fi dus, cum cred că ai auzit și tu, în lumea largă- încercam eu să conving.

- Mda, știu!... – mă aproba Ghița. Cică gloaba ar fi murit spânzurată după ce a trecut primul tren. Iar el, Dode, mde!... Însă femeia lui l-ar aştepta și acum, ghemuită pe vatră, tot mestecând, zilnic, câte o mămăligă... Când se învârtoşează, iese pe prispă, ia seama pe drum la vale și, cum nu-și zărește omul, aruncă mămăliga în mijlocul curţii, un fel de vrajă. Să-l aducă mai repede, pe Dode, acasă. Păstrează doar mestecăul, făcut dintr-o creangă de jugastru. Mă rog, nu prea îmi vine a crede, dar...

- Și?

- Și! Femeia asta, a lui, a cam luat-o razna... Seară de seară înfige cuțitul în  grinda casei, iar de-acolo, zice lumea că ar curge câte un pumn de sânge. Îi înjunghie, cum știe ea mai bine, pe Tropăneață, pe al lui Lungu, pe activiștii  ăștia ce au fost cu ceape-ul, pe aici și prin țară.

- Au fost cam cum mergem noi, la Anul Nou, cu plugușorul. Auzi, nu mai spune ăle bazaconii. Păi, dacă ar fi după cum  zic unii, s-ar fi umplut valea de sânge și broaștele ar fi roșii.

- Mai știi?!  Maica zice că așa e, dar nu o putem vedea noi, că n-am avea suficienți ochi.

- Ce ți-e și cu baba asta a ta! Te pomenești că ne-ar mai trebui unul în ceafă și altul în frunte. Ca în poveștile alea cu Feți-Frumoși și babe slute.

-...Știu, mi-ai citit, odată, tu!  

-  Baba Cloanța și Pădurea fermecată... Lasă-le păcatelor, că sunt știrbe și urâte!  Dar Dode... Dode ăsta pe unde o umbla?

- Lumea zice că ar fi la mândre... Tu știi ce sunt ălea?

-  Cum să nu?! Una ca tine, însă un pic mai mare, cu țâțe, cu de toate...

- Mă, ia vezi! Că ne aude careva!

-  Mă rog, mândrele nu sunt treaba mea! Și-atunci, cu a lui cam cum rămâne?

- La fel ca înainte. Ca în basmele în care,  la sfârșit, se spune, ,,și-am încălecat pe-o șa și v-am spus povestea așa...

Dragii mei, uite că ne-am luat cu vorba și gata, gata, să uit ce voiam să vă spun. Începând din clasa a V-a, am stat în bancă, întâi cu Ghița, apoi cu unul al lui Ivan. Când s-a făcut mai mare, el a fugit în Germania. ...Apoi cu Mărin al Pârvii. Ăsta avea pe moșu-său negustor cu cobilița. Bătrânul îi trimitea, de pe la Ploieși, biscuiți, marmeladă, bomboane... Prin clasa a VI-a, iar cu Ghița, apoi, alături de Iulica lui Făsui... Ce să mai lungim? Spre sfârșitul celor opt clase, călegă de bancă, mi-a fost Măria, fata milițianului. Asta mirosea a apă de colonie cu care își dădeau ăia mai domnoși, de la partid, după bărbierit. Ea fura colonia de la taică-său. ...Da! Și uite așa,  de ciudă, murea Ghița.

- Mă, Luceafăr blând!... Ba nu! Bă Făt-Frumos din Dud, astăzi să  te duci cu Măria cu caprele! ...Că eu nu mai merg!

- Da` ce ți-e, fată, nu ți-e bine?!

- Uite că nu! Nu mai merg cu tine!- se bosumfla ea.

Ghițăi îi crescuseră bine sânișorii, era mândră foc și cred că îi plăcea de mine.

- Fi-ți-ar păcatele să-ți fie!– mă dojenea mamaie! – Nici nu ți s-a uscat bine buricu și, gata, cu ochii după fete. Afurisitele!... Îți cam plac?!

- Ai fi văzut dumneata, așa strămbă, aci, în cenușa de pe vatră?! Iar dacă vrei să știi, află că și ele mie! – încercam eu să-i încurc mințile ca în povestea aia... Cu toți, cu mândre și cu babe slute, spre cele mai înalte culmi, în comunism, tot înainte!  Mai țineți minte?

 

Nicolae Bălașa

 

 

Dreptul de aproba copierea articolelor prezentate in revista AGERO apartine detinatorilor de copy-right (autorul/autoarea),  care trebuie contactati si informati in timp util.  Orice preluare de texte din revista AGERO fără aprobarea autorilor și precizarea sursei intra sub incidenta "Legii drepturilor de autor".

 

Impressum

 

 

Revista Agero ® ist ein Markenprodukt von NewAgero,  Deutschland

Chefredakteur: Lucian Hetco (Deutschland). Stellv.Chefredakteur - Maria Diana Popescu. Redakteure: Ion Măldărescu,  Cezarina Adamescu (Rumänien)