Dialogul ecumenic

Teolog Paul Gherman

La 1 ianuarie 2005 la mesajul cu ocazia celei de a XXXVIII- a zile mondiale a păcii, Papa Ioan Paul al II-lea transmite o viziune sistematică şi completă asupra iubirii în care rolul central este acordat persoanei umane, unică şi de neînlocuit: apartenenţa la familia umană conferă fiecărei persoane un fel de cetăţenie mondială făcând-o titulară de drepturi şi îndatoriri, oamenii fiind uniţi de o comunitate  de origine şi de destin suprem. Abordând problematica creştinilor de diferite confesiuni din Banat în încercarea de a stabili natura relaţiilor interconfesionale, consulul onorific al Republicii Cehe în ţara noastră, domnul Ioan Birta, în cuvântul de salut către publicaţia parohiei noastre(Unitatea Crestina publicaţie a Protopopiatului Greco-catolic Oraviţa judeţul Caraş-Severin) ne îndemna să extindem cercetarea şi asupra problemelor minorităţilor naţionale din zonă, nu puţine la număr (16 înregistrate oficial, 18 în realitate).

În contextul unei politici de globalizare  tot mai accentuată a statelor lumii, singurul care poate asigura un echilibru universal este dialogul ecumenic bazat însă pe sinceritate şi evitându-se falsul pacifism, indiferentismul şi excesul de zel. Într-un studiu privind ecumenismul orăviţean, publicat în UC nr 15/2005 profesor-doctor Ionel Bota, directorul celui mai vechi teatru din ţară, Mihai Eminescu, din Oraviţa, menţiona faptul că oraşul nostru a făcut în dese rânduri, de-a lungul celor trei veacuri de la atestarea sa documentară, dovada unui multiculturalism activ anticipând idei şi idealuri ale comunităţii europene din zilele noastre.O pildă de ecumenism a fost sărbătoarea din 12 aprilie 1775 când, la iniţiativa protopopului ortodox Petru Lupu, a preotului decan romano–catolic Mathias Wagraint şi a diaconului Franz Sommer când se oficiază în comun o slujbă menită a cinsti pacea lumii după o perioadă de conflicte austro–ruso–turce, cărora le-a căzut jertfă şi germani, maghiari, sârbi, slovaci, evrei, aparţinând comunităţii locale[1].

În anul 1805, toţi creştinii Oraviţei, ortodocşi, şi romano-catolici, vin să adauge încă o pagină memorabilă în cartea ecumenismului. Protopopul ortodox Petru Iorgovici, fratele marelui român şi european, lingvistul şi istoricul Paul Iorgovici, alături de novicele Ordinului minorit din Lugoj, de şeful cultului mozaic din Timişoara şi preotul romano–catolic de Oraviţa, oficiază  în faţa unei mulţimi imense, pe câmpul din vechea Oraviţa Română, pentru cei dintre orăviţenii care plecau spre câmpurile de bătaie ale Europei. Destui dintre aceştia, înrolaţi în armata austriacă, vor lua parte la luptele de la Austerlitz din decembrie al acelui an[2].

Dovada colaborării şi solidarităţii etnic-confesionale din Oraviţa secolului al XIX-lea o găsim şi în Istoria teatrului vechi din Oraviţa volumul I, 1817- 1940, editura Timpul, Reşiţa, 2003, autor profesor doctor I. Bota, idee pe care autorul o reia şi într-un articol publicat în paginile revistei parohiei noastre unde ne prezintă actul de colectă pentru construcţia celui mai vechi teatru din ţară, din 24 martie 1816, numele persoanelor înscrise în acest document sunt elocvente în acest sens: „Din cele 30 de poziţii ale documentului, românii şi macedoromânii (aromânii) sunt: Ion Demetroviciu (poziţia 3), Coste Demetroviciu (5), Vasilie Ciudanoveţi Petrovici (6), Dimitrie Demetrovici (14), Ion Niuny (Niuni) - arhitectul clădirii (15), Ion Konstantiny (Constantini, 16), Dimitrie Konstantiny (Constantini, 25), Alexandra Şiaguna (Şaguna, mătuşa viitorului mitropolit, 26),  Petru Iorgovici (protopop şi frate al celebrului filolog originar din Vărădia), aşadar oameni care împărtăşeau confesiunile ortodoxă (greco–orientală) şi unită (greco–catolică). Iniţiatorul construcţiei, Prokop Lhotka de Zmislov (poziţia 1) e la origine ceh, născut şi botezat în religia romano–catolică. Evreii, reprezentanţi ai comunităţii mozaice locale, sunt Gaspar Oberhofer (poziţia 2), Iacob Umheiser (10), medicul Simon Schmidt (19), Iosif Schlessler (20),  Martin Steinbauer (24), Francisca Pecher (29). Etnicii germani Anton Hofmann (poziţia 7) şi Ferdinand Oberth (22), sunt de confesiune luterană iar Michael von  Fritschko (8), Maria Lhotka-Mederspach (9), Anton  Mager (17), Andreas Stolz (18), Ion Tinopl (21), Johann von Annich (23), Antonia Dittrich (28) sunt de confesiune  romano-catolică. Iosif Fulepp (corect Fullop poziţia 4) e de confesiune reformată iar Anton de Madveczky originar din Galiţia (30) împărtăşea religia romano–catolică”[3].

În perioada interbelică Oraviţa este o pildă excepţională de solidaritate şi credinţă creştină: Odinioară în Oraviţa, protopopul greco–catolic Poşiar şi protopopul ortodox Musta, într-o zăbavă spirituală cu prilejul vizitei consilierilor regali Alexandru Marta şi Silviu Dragomir, împreună cu inspectorul regional Sabin Evuţian, hotărau ca vrednicii preoţi liturgisitori din acele timpuri să se binemerite de la credincioşii Bisericii Române Unite cu Roma din Oraviţa Română şi ai Bisericii Ortodoxe din  Oraviţa Montană, fraţi întru altarul bisericii naţionale române, însoţitori fiind unul celuilalt, prin rotaţie, la slujba sfintei duminici. Numai războiul şi năpasta unei ideologii gregare în istoria noastră contemporană au întrerupt şirul acestor exemple  de solidaritate întru credinţa  creştină. Dar ea, fapta şi pilda acestor făpturi, poate fi reluată astăzi, cu mult folos pentru viaţa celor de azi şi viitor, locuind într-unul din oraşele româneşti cu multe şi alese exemple de ecumenism şi frăţie creştinească de-a lungul istoriei sale[4].

(

fragment din cartea CARISMA UNITĂŢII. Elemente ecumenice aparţinând modelului de convieţuire interetnică şi multiconfesională din Banat-Alexandru-Paul Gherman)

Masterand: Alexandru-Paul Gherman Anul II

Universitatea Babeş-Bolyai  Cluj-Napoca Fac. de Teologie Greco-Catolică

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com