|
Ancient Dictators, Modern Tyrants
(Dictatori Antici, Tirani Moderni):
Recenzie de Carte
Prof.Rodica Bordeianu, New-York
Impresii si pareri personale in FORUM
 După spectacularul succes literar al autobiografiei domniei sale din
anul 2000: “Astride 2 Worlds” (Călare Pe 2 Lumi), -deja la a şasea
ediţie-, Dr. Teodor Gherasim, a mai scos la lumina tiparului o nouă
carte pe care o propune cititorilor anglofoni: Ancient Dictators, Modern
Tyrants (Dictatori Antici, Tirani Moderni).
Cartea culminează mulţi ani de cercetări în domeniile: istoric, politic,
economic, social, cultural şi psihologic şi urmează nişte trăsături în
comun ai ‘dictatorilor antici’, cu cele ale ‘tiranilor moderni’,
trăsături care, fie din studiu al oligarhiilor precedente, fie din
coincidenţe umane, datorate reacţiilor pavloviene ale maselor în faţa
persecuţiei, par să ducă la persistarea unor regimuri totalitare, care
au dus şi duc până azi la genocide şi la crime contra umanităţii, crime
care sunt greu de înţeles sau de acceptat în mod logic.
Începând cu ce a menţinut cât de cât societatea în stare funcţională
de-a lungul secolelor, autorul abordează importanţa clasei mijlocii în
lume care a fost şi rămâne: “fără statut economic şi politic
extraordinar, dar din care au provenit mereu resursa de lideri pentru
ambele discipline” (Pag. XXIV).
Karl Marx însă, în scrierile sale, a iniţiat o structurare incompletă
între ‘capitaliştii exploatatori’ şi ‘clasa muncitoare exploatată‘,
adăugând la lumea marilor finanţe, industrii şi a latifundiarilor (deci
a exploatatorilor) şi pe nevinovaţii doctori, învăţători, micii
precupeţi, ţăranii înstăriţi, în alte cuvinte şi pe clasa mijlocie (Pag.
XXIV).
Ironic, această atitudine de ‘exploataţi’ şi ‘exploatatori’, a dus odată
cu revolţiile comunismului, la un paternalism feudal între nomenclatura
comunistă şi restul populaţiei (inclusiv a clasei muncitoare, pentru
care se erijaseră în apărători comuniştii (Pag. XXVI).
Paradoxal însă, încă din timpurile de glorie ale atenienilor, noţiunea
de moderaţie, de ‘mijloc’, ca fiind mediul cel mai optim de dezvoltare a
societăţii, era prezentată şi trăită în unele cercuri: “Calea mijlocie
este cunoştiinţa de a te opri înainte de-a fii încercat prea mult
(obsesie) şi idea de a fii încercat prea puţin (indiferenţa), după cum
menţionează autorul (Pag. XXVI ).
Cartea se împarte în două secţiuni paralele în structură, dar având de-a
face cu conducători antici şi cu cei din istoria recentă.
Partea Întâi
Ancient Dictators (Dictatorii Antici)
În Cap. 1, Dr. Gherasim intră în lumea societăţilor greceşti, în special
al Cretei şi a Atenei, care au cunoscut o efervescenţă de prosperitate
datorită locaţiei lor strategice între trei continente şi a Mării
Mediterane, ca punct de navigare pentru diverse bunuri dintre Europa,
Asia şi Africa (Pag. 1 ).
Aceste societăţi, disparau între clasele sclavilor, fără drepturi, a
oamenilor liberi, dar fără avuţii şi a oamenilor avuţi. Creta a
experimentat de-a lungul secolelor cu formele de governământ ale
monarhiei, democraţiei şi a dictaturii.
În Cap. 2, aflăm că Civilizaţia Mycenei s-a bazat şi ea pe comerţ şi
tranzaţii economice. Mycena şi Tyrins au fost făcute faimoase de către
Perioada Homerică (Pag.12), cu ale lor monumente ciclopice, cum ar fii
intrarea oraşului cu Porţile Leilor. Autorul găseşte citaţii unde
construcţiile Mycenei erau complimentate de către cronicarii timpului ca
fiind tot aşa de puternice ca şi cele ale “locuitorilor de la Nord de
Dunăre”, dacii (Pag.13 ).
Perioada Antică a civilizaţiei greceşti începe cu construcţia columnelor
în stil ‘doric’, pentru fortificarea şi lărgirea templelor de către
tracii veniţi “de la Nord de Dumăre” în oraşele stat Mycena, Tyrins şi
Atena, care cunoşteau “ştiinţa dăltuirii în piatră“ (Pag.14 ), urmate de
către prelucrările grecilor în stil ionic şi stilul combinat trac/grec
corintic (Pag. 15 ).
Perioada Clasică ne arată o Atenă cu o “etapă de aur” a democraţiei,
unde se instaurează tradiţia Jocurilor Olimpice (Pag. 17). Perioada
Elenistică este perioada lui Alexandru Macedon, formată după principiile
unei clasei mijlocii, clase militare şi monarhie. (Pag.18 ). Perioada
Romană este cea a lui Augustus cel Victorios şi a romanticelor figuri
ale lui Antonius şi Cleopatra.
În Cap. 3, autorul face descoperiri inedite despre originea tracă a
Civilizaţiei Etrusce, incluzând mitul transplantat de romani în propria
cultură cu “lupoaica cu puii”, după cum reiese din statuia cu acelaşi
nume originară, care are inscripţii în limba tracă/dacă. (Pag.22 ).
Etruscii aveau o societate bazată de la scavie la rege, mergând în
ierarhie piramidală, dar şi fiind afectaţi de menţionata “lipsă de
unitate” de către Herodot, tipică tracilor, unitate care atunci când a
fost totuşi făcută a dus la mari cuceriri (vezi împărăţia lui
Burebista).
În Cap. 4, autorul revine la Perioada de Aur a Atenei, altfel spus,
perioada lui Pericle unde conceptele şi construcţiile Agorei (piaţă,
manifestaţii publice) şi Acropolis (templu, manifestaţii religioase)
s-au împământenit în psihicul şi viaţa grecilor şi a conştiinţei
eurocentriste (Pag.25 ). Împreuna cu aceste concepte apar şi formele
democratice de governământ, reforme constituţionale, locuri de întâlnire
publică, pentru cetăţenii oraşului liberi (indiferent de avere sau nu),
mulţumită muncii docile a sclavilor care aveau grijă de nevoile
domestice ale acestora (Pag.26 ).
În Cap. 5 autorul ne invită într-o incursiune în vieţile dictatorilor
Atenei, atât a celor luminaţi şi benefici, cât şi a celor criminali.
Aflăm astfel că Pericle, “cel cu capul ţuguiat”, era un om universal
cunoscut drept “fără vicii şi fără lăcomie” (Pag. 35); că Solon era
considerat un “om just”, care a redus taxele de producţie, a crescut
taxele de proprietate, a dat meşteşugarilor străini cetăţenie bazată pe
merit profesional (de unde expresia ‘meseria e brăţară de aur’), a
REFUZAT oferta oraşului de-al face “dictator pe viaţă“ şi este cunoscut
pentru a fii spus: “oamenii ascultă pe conducătorii care ascultă legile”
(Pag.41 ). Pe de altă parte aflăm şi despre Pisistratus, care a ocupat
cu mercenarii săi Acropolisul Atenei şi s-a autonominat “dictator pe
viaţă“ al oraşului. Deşi a construit primele biblioteci publice în
Grecia, este mai mult conoscut pentru a fii “făcut pe săraci mai săraci
şi pe bogaţi mai bogaţi” (Pag. 43).
Cap. 6 descrie perioada lui Alexandru Macedon, cunoscut ca militarist
absolut, edil gospodar, care era pentru toleranţă şi amalgamare a
populaţiilor ocupate, oferea seducţia drepturilor egale şi participarea
în sistemul de tranzit şi negoţ asiatic, european şi african pe care
le-a creat (Pag. 48 ).
Cap. 7 transpune cititorul în perioada de elenizare a Iudeei, unde
populaţia evreiască aservită Egiptului lui Ptolemeu îşi împărţea
societatea în stat teosofic (Consiliul Rabinilor), agriculturalişti
(ciobani, ţărani) şi sclavi. Este interesant să aflăm că în acea
perioadă evreii în masă erau departe de arta comerţului, acesta fiind
sub controlul fenicienilor (Pag.53 ).
Cap. 8 face o dreptate istorică reaşezând realitatea geo-politică a
Daciei/Tracia ca forţă majoră a timpului, o realitate din păcate puţin
aprofundată de către istorici, inclusiv de cei români. Imperiul lui
Burebista, care a folosit: “sobrietate, ordine şi urmarea legilor,
pentru a construi în numai câţiva ani un stat puternic şi pentru a anexa
toate pământurile care înconjurau Dacia, şi pentru a teroriza Roma”,
conform lui Strabo (Pag. 59), era o forţă de temut în Europa. Societatea
gaeto-dacă a tracilor, bazată pe meşteşugărit metalic, cultură
pastorală, ţărani, negustori, războinici, nobili şi preoţi, era ţinută
la mare valoare de către Grecia, Roma şi Persia acelor timpuri.
Cap. 9 discută Inis Fail-Insula Destinului, Irlanda, un loc mistic
sălăşluit iniţial de către traci şi fenicieni veniţi din Egipt. Numele
Scoţia, iniţial dat Irlandei, era numele unei prinţese
egiptene/feniciene măritată cu un prinţ trac, care şi-avea propriul
consiliu chemat Feisof |ara (vezi Sfatul |ării din Basarabia interbelică
de mai târziu). Sfatul avea loc la Ogygia (vezi Agigea din România), şi
documentele scrise, conform cronicelor irlandeze Auraicept (cele de
aur), erau în alfabetul Ogami, provenit din Dacia (Pag. 72).
Cap. 10 introduce cititorul în cadrul Imperiului Roman, cu forma socială
iniţială de plebei (cetăţeni), patricieni (aristocraţi) şi sclavi, un
sistem care îi făcea pe “bogaţi mai bogaţi şi pe săraci mai săraci”
(Pag.78 ). Autorul face incursiuni detailate în vieţile, faptele crimele
şi avansurile militare ale dictatorilor Romei, de la Marius, Sulla
(citit Silla), Pompei, Cezar, la Traian şi Nero. Autorul descrie şi
modalităţile logistice folosite de Imperiul Roman pentru transport,
acţiuni militare, comerciale şi de comunicare, precum economia,
facilităţile urbanistice şi ale drumurilor din Imperiu.
De asemenea, autorul discută pe larg perioada Republicii (rex pubilcae),
a “regulilor publice”, unde Latina era lingua franca, Senatul era în
forţă şi Tribunii (din clasa plebeilor), aveau drept de veto contra
senatorilor (Pag. 80).
Moştenirea lui Constantin (în Creştinism şi educaţie), a lui Augustus
(în promovarea meritocraţiei) şi a lui Caesar (în reorganizarea
infrastructurii guvernului roman) sunt în puternic contrast cu Tiberius,
Calligula şi Nero (ca personaje infame). Iar Traian, Adrian, Antonius,
Marcus şi Aurelius (ca generali) sunt contrapuşi “Romei din Est”,
Constantinopolului (iubitor de arte şi făcător de Coduri Romane Legale),
după cum ne informează autorul (Ppg. 80-89 ).
În Cap. 11, Dr. Gherasim ne angajează în ceea ce a fost decăderea Romei:
“cucerită din afară, după ce s-a dizolvat dinăuntr-u” (Pag.90 ).
Diluarea culturii, corupţia, dependenţa de resurse exterioare, lipsa de
morală, decăderea familiei dedicate odată copiilor şi a armoniei
interne, au creat un stat de haos, care practic a predat Roma pe tavă
barbarilor.
În Cap. 12, revenim la Dacia, supranumită în acea perioada drept:
Ultimul fort al Europei” (Pag. 94). Regretabil neglijată ca rol
pan-european al epocii de către istoricii români şi străini, Dacia era
atât o forţă militară formidabilă, cât şi de o bogăţie şi cunoştiinţe
esoterice şi astronomice impresionante. Autorul documentează cazul
Sarmisegetuzei, care pe lângă a fi centrul militar şi birocratic al
Daciei, era şi un templu şi centru de studiare a anotimpurilor şi a
stelelor (Pag.94 ) .
Datorită vitejiei (şi a lipsei fricii de moarte) a soldaţilor săi, a
economiei centralizate, a cunoştiinţelor teosofice, a abstinenţei
alcoolice, a mobilităţii independente pastorale şi a culturii sale
(Dacia având cel mai vechi alfabet din Lume, după cum a fost recent
descoperit în tăbliţele de la Tărtăria), Dacia era considerată o lume de
neatins, un Eldorado al Europei. După ocuparea parţială a Daciei sub
Traian, auorul ne aminteşte prada adusă la Roma: 165,000 tone de aur;
300,000 tone de argint şi nenumărate provizii din grânarele Daciei. Roma
a celebrat această ocupare a Daciei, cu prada adusă, 123 de zile
neântrerupt, timp în care nici un cetăţean liber al Romei n-a mai
trebuit să plătească taxe.
Partea A Doua
Tiranii Moderni
Deşi s-a scris foarte mult (şi deşi niciodată destul), despre
holocaustul nazist, relativ puţin s-a scris despre alte holocausturi din
Europa şi de pe curpinsul globului pământesc, al secolului XX. Dr.
Gherasim lansează un dialog cu privire la celelalte holocausturi şi
genocide în partea a doua a cărţii.
Cap. 13 este o însumare a persecuţiilor anti-creştineşti de la Nero la
Stalin, pornind de la un curs a profesorului Teodor M. Popescu de la
Universitatea din Bucureşti a anilor ’40, curs care fusese inspirat de
către Masacrul de la Katyn. În acel masacru, mii de ofiţeri polonezi au
fost împuşcaţi de către Armata Roşie, ruşii încercând ulterior să dea
vina pe Armata Hitleristă. Autorul a descoperit în arhivele deconspirate
ale KGBului abia în 1991, ordinul semnat de către Stalin în acest sens
(Pag.104 ).
Tot în acest capitol, autorul relevă importanţa cunoaşterii acestor
holocausturi comuniste contra creştinilor, după cum ar fii cele 24,000
de biserici distruse, cei 30 de episcopi împuşcaţi, cei 8,000 de preoţi
asasinaţi şi cele 63 de mănăstiri demolate în Rusia de către comunişti
NUMAI P~N{ ÎN 1929 (Pag. 109).
Cap. 14, este o incursiune în primul holocaust al secolului XX,
Holocaustul Armenesc. Cu 3,000,000 de armeni omorâţi în 14 ani de către
turci, conceptele moderniste ale lui Ataturk în Turcia, se pierd în
neantul ruşinii. Ca fiecare holocaust fără un proces (vezi lipsa unui
Proces Al Comunismului în România), guvernul Turciei menţine până azi că
singurul ‘holocaust’ a fost în imaginaţia armenilor. Din păcate pentru
turci, prea mulţi observatori străini au fost martori la aceste
atrocităţi, ca să mai poată fii ascuns istoriei. Acest holocaust, care a
dus la formarea cuvântului “genocid” în limbajul curent a inclus:
bărbaţi împuşcaţi, femei violate şi apoi împuşcate, copii, bătrâni şi
femei trimişi în marşuri ale morţii până la epuizare şi deces, “din
cause naturale”(Pag.113 ).
În Cap. 15, autorul aprofundează cauzele Holocaustului Comunist,
începând cu Vladimir Ilici Lenin, fondatorul bolşevismului, care a
pornit această groaznică mişcare de terorism statală, din dorinţa
iniţială de a-l răzbuna pe fratele său, ucis de ţar, pentru că fratele
complotase să-l ucidă pe ţar el însuşi.
Orbit de ură, V.I.Lenin, a băgat în aceeaşi oală cu aristocraţia şi pe
clasa mijlocie din Rusia, de la profesionşiti şi meseriaşi la ţărani
înstăriţi, reuşind numai în Ucraina să distrugă 1,000,000 de cazaci care
i s-au opus şi să ducă la moarte milioane de oameni nevinovaţi, prin
foamete şi teroare. Până la data morţii sale în 1924, jumătate din
pământul cultivat în 1913 a devenit viran şi numai 20 % din industria
productivă în 1913, mai lucra în 1924 (Pag.39 ).
Rămâne o dilemă de ce bănci germane l-au finanţat cu 20,000,000 de mărci
şi bănci americane l-au finanţat cu $ 20,000,000, când scopul lui Lenin,
revoluţia comunistă, a fost dintotdeauna clar şi puternic opus cu
ineresele pieţii libere.
Cap. 16 ni-l readuce în atenţie pe Stalin: fiu de iobagi, dispreţuit de
ceilalţi lideri fondatori comunişti din Nomenclatură, care proveneau din
medii burgheze-aristocratice, Iosif Vissarionovici Djugashvilli (în
trad. Fiul lui Iuda) Stalin, este cel mai notoriu caz de sadism
legitimat de vre-un guvern modern. (Pag. 147 ).
Politicile sub dictatura lui au avut ca denominator comun: genocidul.
Colectivizarea forţată a insemnat genocidul ţăranilor înstăriţi şi
auto-suficienţi; deportarea pentru înlocuirea populaţiei autohtone cu
colonişti ruşi, a însemnat genocidul a milioane de etnici străini;
asasinarea oponenţilor presupuşi sau reali din cadrul infra-structurii
ruseşti fie, ‘anti’, fie ‘filo’ comuniste, a mai însemnat zeci de mii de
morţi; foametea care a urmat politicii de înstrăinare a oamenilor de la
pământurile şi meseriile lor şi înhămarea lor la “scopurile clasei
muncitoare” a mai însemnat câteva milioane de morţi. Autorul ne
informează că numărul victimelor trece peste 75,000,000, numai în Rusia
(Pag. 158 ).
În Cap. 17, autorul continuă narativa acestui subiect cu reintroducerea
la o alta maşteră a Comunismului rusesc, Leonid Brejnev. ‘Leonea’, după
o creştere vertiginousă în cadrele comuniste ruseşti, a reuşit
‘recordul’ în numai cinci ani (’45-’50), de dictatură în RSSM, de a se
face responsabil de moartea a peste 500,000 de etnici români din
Basarabia, fie prin execuţie, omorârea în închisorile KGBului sau
folosind deportarea în locuri unde aceştia eventual au murit. În locul
lor, Brejnev s-a ocupat diligent ca să aducă peste 250,000 de colonişti
ruşi, evrei, bieloruşi ş.a., care au şi primit automatic regim
privilegiat la găsirea de servicii, case, şi alte beneficii în
Basarabia, în defavoarea românilor (Pag. 167 ).
După ce a ajuns Preşedinte al Uniunii Sovietice, Brejnev a reuşit să se
facă responsabil de invadarea Cehoslovaciei şi a Afghanistanului. Până
la sfâşitul războiului din Afghanistan, după nouă ani, Armata Roşie a
reuşit să omoare 1,3 milioane de cetăţeni afghani de diferite vârste şi
să dislocheze 7.5 milioane de oameni care au fugit fie în alte zone ale
ţării, fie în lagărele de refugiaţi din Pachistan (Pag. 172 ).
În Cap. 18, este descrisă odiseea lui Mao Tse Tung, luptător de
japonezi, luptător de alţi chinezi, luptătorul sărăciei şi al
corporaţiilor străine din China. După ce a doua soţie a fost omorâtă
împreună cu celula comunistă în care activa, Mao a jurat răzbunare şi cu
$ 300,000,000 cadou de la Moscova a pornit marele marş de-alungul şi
latul Chinei pentru a racola comunişti şi pentru a face revoluţia
chineză (Pag.177 ).
Printre ‘realizările proletare’ ale acestuia, se numără peste 1,000,000
de tibetani asasinaţi cu sânge rece, peste 80,000,000 de chinezi
asasinaţi direct sau prin foamete, cotele şi confiscările de teren şi
reducerea agriculturii chinezeşti la 40 %, comparată cu economia Chinei
pre-Mao, autorizarea directă a acestuia ca oamenilor să li se permită ca
să-şi mănânce copiii, fie ca să-i vândă pentru acelaşi scop (Pag. 188).
Revoluţia culturală care a urmat de-a lungul anilor şi masacrul din
Piaţa Tianamen (1989) arată în continuare cât de devastatoare este forţa
de masacrare a oamenilor normali, de către comunişti.
În Cap. 19, autorul ne duce în Cambodia lui Pol Pot. Acest dictator
comunist, era foarte încântat de ignoranţă şi foarte pornit contra
şcolirii. Cu ajutor financiar de la China comunistă, Pol Pot şi-a
crescut puterea soldaţilor săi cunoscuţi sub denumirea Khmer Rouge şi a
ocupat capitala şi restul ţării. Într-un timp record, acesta a strămutat
pe toţi orăşenii din toate localităţile urbane la câmpurile de orez şi
i-a pus să lucreze în condiţii proiectate ca să omoare oamenii de la
oboseli, boli, malnutriţie şi ucidere directă pentru ‘neascultare de
ordine’(Pag.200 ).
Mottoul lui era faţă de orăşeni: “Ca să vă las să trăiţi nu îmi aduce
nici un câştig, ca să vă distrug, nu îmi aduce nici o pierdere”. Peste
4,000,000 de cetăţeni de toate vârstele şi straturile sociale au murit
astfel.
Cap. 20 ne arată vechile iţe ale lui Saddam Hussein, care l-au adus la
scaunul de inculpat unde se găseşte acum. Dintr-un junior în
infrastructura partidului pe care a ajuns să-l conducă mai târziu, unde
era cunoscut pentru deliciul cu care arunca în acid ţintele
interogaţiilor sale, până la liderul nonşalant din perioadele sale de
glorie, Saddam s-a ghidat după o combinaţie socialisto-musulmană care nu
era nici cal, nici măgar. Admirator notoriu a lui Stalin (până la
mustăciara cu care-l emula), şi auto prezentându-se când în profet
anti-rusesc, când în profet anti-occidental în faţa irachienilor, Saddam
a fost un amalgam de lider care s-a dorit un ‘dictator luminat’. Între
folosirea armelor chimicale contra kurzilor şi a iranienilor şi
garantarea educaţiei (de la grădiniţă la universitate) gratis, pentru
cetăţenii ţării, Saddam s-a transformat într-un Ceauşescu megalomaniac,
care eventual a ajuns să creadă în propria farsă.
Din nefericire pentru el, înglodarea Iracului în datorii cu Kuweitul ($
10 bilioane), Arabia Saudită ($25.7 bilioane) şi SUA ($40 bilioane), în
timpul războiului său cu Iran şi atât refuzul de-a plăti datoriile
acumulate, cât şi atacul contra Kuweitului în anii ‘90, l-au dus din lac
în puţ, până la o posibilă condamnare la moarte (Pag.218 ).
Cap. 21 trimite cititorul la România lui Nicolae Ceauşescu. După
fatidicul an 1968, când Ceauşescu a ţinut faimosul său discurs contra
invaziei ruseşti în Cehoslovacia, până la fatidicul discurs din 1989,
care i-a fost şi piatra de mormânt, Ceauşescu a fost şi a rămas în
psihicul românesc ca un strigoi de care te temi ca să nu reînvie, pentru
a-şi continua abuzurile asupra poporului.
Când Partidul Comunist din România a înlocuit în 1946 voturile acordate
de români PN|-ului (89 %) cu cele acordate lor (11%) şi s-a declarat
învingător fraudulos, România era considerată ‘grânarul Europei’, era
cea mai bogată ţară în petrol din Europa şi leul era una din cele mai
puternice valute din Europa.
În 1989, după asasinarea Ceauşeştilor, după 24 de ani de dictatură a
lor, România era importatoare de alimente (Pag. 228). În urma celor
cinci decenii de Comunism, în România au fost asasinaţi direct sau
datorită persecuţiilor peste 500,000 de oameni (Pag.230 ).
Cap. 22 este dedicat lui Kim Il Song, tiranul Coreei de Nord. Antrenat
de către ruşi, acesta s-a luptat cu japonezii şi a condus o Coree de
Nord până în 1950, când a atacat Coreea de Sud. La sfâşitul războiului,
când iarăşi a ajuns să stăpânească numai Coreea de Nord, coreenii au
pierdut peste 1,000,000 de vieţi omeneşti în conflict şi americanii plus
aliaţii, au pierdut peste 54,000 de soldaţi. În prezent, feciorul
dictatorului, continuă coşmarul Coreei de Nord, prin morţi datorită
foametei şi ambiţii de arme nucleare (Pag. 238).
În Cap 23, Dr. Gherasim ne prezintă un personaj foarte bine cunoscut
după 11-Septembrie-2001: Osama Bin Ladin. Osama (trad. Tigrul tânăr),
provine din a doua familie ca bogăţie din Arabia Saudită, după cea a
familiei domnitoare Al Saud. Convertindu-se de la o viaţă de bordeluri
şi plăceri istrionice la fundamentalism musulman, Osama Bin Ladin a
plecat cu $ 6 bilioane de la SUA şi Arabia Saudită să facă război de
eliberare a Afghanistanului de sub jugul rusesc. Înconjurat de 250,000
de luptători, a căror scop era să-şi dea viaţa pentru eliberarea
pământurilor musulmane de sub ocupaţia infidelilor, aceştia i-au înfrânt
per ruşi (Pag.251).
Bin Laden a pornit ulterior o ‘contra-cruciadă‘ asupra americanilor
datorită stabilizărilor de baze militare pe pământul ‘sfânt’ al Meccăi
(Arabia Saudită), chiar şi după înfrângerea lui Saddam şi eliberarea
Kuweitului în anii ’90. Precedând atacurile din New-York, gherilla lui
Bin Ladin a lansat o serie de atacuri contra americanilor de-a lungul
anilor în Yemen, Somalia, Arabia Saudită şi recent, contra aliaţilor
Americii, Spania şi Anglia (Pag. 254).
Excluzând războiul cu ruşii din Afghanistan, până în prezent sute de mii
de oameni (civili şi soldaţi) au murit datorită războirii lui Bin Ladin
cu interesele SUA (Pag.257 ).
Ultimul capitol al autorului din carte, intitulat Conclusion (Concluzie)
analizează rolul Americii în contextul actual şi contrapus tiranilor de
azi şi ieri din lume (comunişti sau religioşi). Dr. Gherasim aminteşte
cititorilor conceptele globaliste americane subliniate de Preşedintele
Woodrow Willson, de a “cuceri fără victimizare, de-a aduce democraţie în
lume prin seducţie, nu forţă“ (Pag. 260). Autorul citează rolul NATO în
Europa, bine definit de Preşedintele Truman, de a “ţine în afară per
ruşi, cuminţi pe germani şi înăuntr-u pe americani” (Pag.261 ).
Atâtata timp cât America menţine formula sa de succes: clasa mijlocie
puternică, toleranţă multi-etnică, negoţ liber, libertatea şi apărarea
drepturilor incluse în ea, autorul menţine că America va continua şi va
rămâne liderul lumii actuale (Pag. 261). Pe de altă parte, autorul
aminteşte nostalgiile ruseşti şi spiritul lor de grandomanie, care de
fapt este un semnal de alarmă pentru tot globul, reieşit dintr-un
discurs al lui Vladimir Putin din 2005 în care spunea: “Căderea
Comunismului a fost cea mai mare catastrofă geo-politică a secolului XX”
(Pag.262 ).
Pentru cei care mai cred că Procesul Comunismului este excesiv, această
carte este foarte necesară. Cititorii anglofoni care o vor citi-o, vor
revizui civilizaţii şi lumi de coşmaruri, care se termină în realitate,
dar care pot să fie transformate în mai bine pe viitor, conform
vigilenţei noastre.
Cartea a fost publicată în SUA şi respectiv Anglia, de către Author’s
House şi poate fii comandată, fie de la librările locale în aceste două
ţări, fie de la librării virtuale în restul lumii. Mai multe informaţii
despre autor (în engleză) la:
http://www.bestbitesbuys.com/ldpress.html.
şi (în româneşte) la:
http://www.aradomain.com/romani/tgherasim.html
Prof.Rodica Bordeianu, New-York
|
