Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Dogma sau iubirea

Pr. Unit Sorin Crăciun

consilier spiritual pentru bolnavi

 „ ⁴² Vegheaţi, aşadar, căci nu ştiţi în ce zi vine stăpânul vostru. ⁴³ Dar aceasta s-o ştiţi: dacă ar şti stăpânul casei la ce oră vine hoţul, ar veghea şi nu ar lăsa să i se spargă casa. ⁴⁴ De aceea fiţi şi voi gata, pentru că Fiul Omului vine în ceasul la care nu vă gândiţi.” (Mt.24,42-44)

Suntem în timpul postului mare, perioadă ideală pentru purificarea sufletului  fiecăruia dintre cei care doresc să fie creştini cu adevărat. Este în acelaşi timp şi o perioadă ideală pentru a face un bilanţ obiectiv privind starea sufletelor noastre, iar după ce acestea etape au fost parcurse este recomandat pentru fiecare dintre noi în parte să ne stabilim nişte obiective, precise şi clare, privind planurile de viitor ale vieţii noastre spirituale.

Moto-ul  sf. Evanghelist Matei ne aminteşte că trebuie să veghem „căci nu ştiţi în ce zi va veni Domnul vostru”(Mt. 24,42) şi noi trebuie să „fim gata căci Fiul Omului vine la ceasul la care nu vă aşteptaţi” (Mt. 24, 43-44).

Conform Evangheliei trebuie să fim pregătiţi în fiecare clipă pentru a ne întâlni cu Domnul. Dar câţi dintre noi cei care ne declarăm că suntem creştini suntem conştienţi de acest lucru? Câţi dintre creştini acţionează conform principiilor evanghelice, pentru a fi pregătiţi de marea întâlnire? Puţini, dacă stăm să privim la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Foarte puţini, dacă evaluăm obiectiv faptele semenilor noştri şi aproape nici unul dacă încercăm să ne raportăm la principiul de bază al relaţiei dintre urmaşii lui Cristos – iubirea. Şi cum poate fi altfel când însăşi mari reprezentanţi ai clerului Bisericii Ortodoxe interzice comunicarea cu altfel de creştini atunci când se roagă ameninţându-i cu excomunicarea, chiar şi pe simplii credincioşi care îndrăznesc să se roage împreună cu altfel creştini decât cei ortodocşi. Oare acesta este spiritul iubirii şi toleranţei propovăduit de Mântuitorul. Isus a fost exclusivist cu femeia cananeancă sau cu sutaşul roman? Nu! Şi din păcate ceea ce atunci Mântuitorul a scos în evidenţă şi anume că „sminteala în lume” de multe ori vine chiar prin slujitorii altarelor, este valabil şi în ziua de azi.

Mulţi, foarte mulţi, din confraţii mei în slujire, atât din biserica mea cât şi din celelalte biserici, suntem prilej de poticnire prin faptele noastre, şi ce este dureros de multe ori poate apărând o dogmă, sau  poate din comoditate nu ţinem cont de principiul universal care stă la baza relaţiei dintre oameni iubirea. Uităm acest principiu de bază pentru care Isus şi-a dat viaţa pe cruce, pentru păcatele mele şi ale celorlalţi oameni, indiferent de apartenenţa religioasă.

Consider că în zilele noastre cea mai gravă boală spirituală este lipsa de iubire, care duce la izolare şi trăirea unei vieţi artificiale în care sufletul devine pe zi ce trece tot mai steril, inima pietrificată, iar viaţa îşi pierde sensul firesc, întâlnirea cu Dumnezeu. Tot mai mulţi semeni de-ai noştri ajung să trăiască această cruntă experienţă, care în cele din urmă atrofiază în ei cea mai vagă urmă de puritate şi sensibilitate, ducându-i la boli spirituale, psihice şi fizice. Este o realitate cruntă faptul că noi românii suntem o naţiune tot mai bolnavă, şi este dureros că în primul rând medicii de suflete – preoţii fac atât de puţin pentru scoaterea acestei naţii din starea jalnică în care suntem.

Noi, preoţii simpli, ne eschivăm de la misiunea sfântă pe care o avem arătând cu degetul spre superiorii din alte biserici surori, făcându-i pe ei responsabili şi de lipsurile noastre. Este o scuză puerilă chiar dacă în unele situaţii avem dreptate, pentru că şi noi acţionăm doar cu rezervă în spiritul iubirii desăvârşite. Şi noi, din comoditate refuzăm să acordăm asistenţă spirituală celor care sunt de alte religii faţă de noi, chiar dacă ei doresc nu pentru că suntem opriţi de canoane, deoarece deasupra canoanelor trebuie să fie „iubirea cristică”, ci din comoditate şi câteodată poate cu răutate îi trimitem la preoţii lor. Dar oare aşa ar fi făcut Isus, dacă ar fi fost în locul nostru? Nu! Dragii mei fraţi în slujire! El ajuta pe oricine cu dragoste şi răbdare, iar caritatea lui dusă până la extrem l-a determinat pe cruce să se roage pentru cei ce-l chinuiau. Cât de superficiali suntem în împărţirea darurilor spirituale pe care suntem obligaţi să le administrăm prin sacramentul preoţiei, pe care l-am primit în dar de la Isus. Este firesc atunci să mă întreb făcându-mi mea culpa dacă starea noastră este aşa, atunci cei ce ne urmează cum ar trebui să fie?; dacă iubirea mea faţă de semeni este atât de părtinitoare, atunci ei cum aş vrea să iubească?; dacă darurile mele au destinaţii precise, doar credincioşii catolici, atunci oare Cristos nu mă va acuza pentru refuzul de a-I mângâia şi pe fraţii ortodocşi sau de alte religii  atunci când ei mi-au cerut-o?

Eşti tu pregătit părinte să te întâlneşti cu Creatorul? Nu cred! Atunci ce aştepţi de la turma ta care teoretic nu ştie cât ştii tu şi nu are ceea ce tu ai primit.

Iubiţi creştini, spun aceste lucruri după ce săptămâna trecută sâmbătă la un spital din Oradea în mod expres mai mulţi credincioşi ortodocşi mi-au cerut să-I spovedesc şi să-I împărtăşesc. I-am refuzat iniţial, dar ei au insistat. Atunci i-am întrebat dacă recunosc că în Sfântul Sacrament pe care-l avem la mine este însuşi Cristos. Mi-au spus că da. I-am spovedit şi împărtăşit după canoanele Bisericii Ortodoxe, cât le cunosc, fără să-mi fac nici un fel de proces de conştiinţă, ci am simţit o mulţumire pentru faptul că am ajutat un grup de bolnavi, care atunci au simţit nevoia unei întâlniri cu Isus! Pornind de la acest fapt stau şi mă întreb oare unirea dintre fraţii creştini, pe care sub formă de lozincă o predicăm la toate nivelele, de unde va începe să se realizeze? Eu cred că de jos în sus, de la cei simpli dar curaţi şi bine intenţionaţi, nu de sus în jos, de la cei care ascunzându-se după dogme şi principii uită adesea ce înseamnă cu adevărat iubirea.

Fraţi creştini, rog pe Bunul Dumnezeu să ne ajute în acest timp binecuvântat, să dăm un nou sens iubirii noastre aplecându-ne şi spre cei care sunt altfel decât noi, sau care se roagă într-un alt mod, pentru că acolo unde se pune condiţii când iubeşti, nu mai e iubire ci interes! Amin!

   Pr. Unit Sorin Crăciun

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com