Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

DOI  ARTIŞTI  PLASTICI

Olimpia BERCA

Fundaţia Interart TRIADE din Timişoara continuă merituoasa recuperare a creaţiei unor artişti români contemporani şi publică, la scurt interval, albumele a doi creatori pe cât de importanţi, pe atât de diferiţi ca gen şi factură stilistică. Este vorba de pictorul Roman COTOŞMAN şi de sculptorul Victor GAGA.

Viziunea editorului (Sorina Jecza-Ianovici, în fericit tandem cu lectorul de carte Eugen Dorcescu) – fapt probat şi de albumele apărute anterior (Peter Jecza, Simion Lucaciu etc.), precum şi de alte lucrări importante – implică o perspectivă de ansamblu, bio-bibliografică, asupra artistului.

Fiecare volum cuprinde, în afara spaţiului vizual, de catalog, cu un bogat corpus de reproduceri, însoţit de precizări privind elaborarea lucrărilor, o secţiune de texte, alcătuită dintr-un capitol analitic, însumând cele mai importante comentarii critice, şi dintr-unul biografic, cu cele mai semnificative date de viaţă, precum şi cu informaţii despre universul de gândire şi simţire al plasticianului: reflecţii asupra artei, interviuri ori dialoguri cu cei apropiaţi. Tot aici se găseşte lista expoziţiilor personale.

Editorul ştie să exploateze numeroasele efecte pe care mijloacele grafice i le oferă, de la concepţia copertei, la alternarea subtilă a culorilor, ce despart paginile diverselor secţiuni, astfel că volumul în sine este rezultatul unui veritabil efort creator.

I. Albumul Roman COTOŞMAN (2004), la elaborarea căruia, alături de Sorina Jecza-Ianovici, a participat şi Georg Lecca, vine, după mulţi ani, să lumineze un aspect mai puţin cunoscut din plastica Timişoarei. Este vorba despre contribuţia românească, în speţă, a câtorva plasticieni din vestul ţării, la configurarea şi impunerea, după anii ‘6o, a unora dintre formulele artei moderne, curente, atunci, în Occident.

Artistul, născut în 1935, la Jimbolia, în familia preotului prof. dr. Gheorghe Cotoşman, este licenţiat al Institutului teologic din Sibiu. Atras de pictură, el aderă curând la orientările novatoare - instrumentalismul, constructivismul, arta cinetică. În 1966, pune bazele grupului 1.1.1., adică Roman Cotoşman, Ştefan Bertalan şi Constantin Flondor. În 1970 se stabileşte în Statele Unite, iar în 1991, reia legătura întreruptă cu reprezentanţii oficiali ai plasticii româneşti şi i se decernează Premiul Uniunii Artiştilor Plastici din România.

Din 1964, când creează „prima serie de colaje constructiviste”, opţiunea sa se impune în câteva importante expoziţii: la Bucureşti, Galeria Kalinderu, 1968, unde apare împreună cu alţi cinci timişoreni, la Edinburgh, în 1969, alături de grupul 1.1.1. şi de Paul Neagu, Horea Bernea, Ion Pacea etc. , apoi, în Philadelphia, Spania ori Germania (v. Bibliografia, p. 22).

„Obiectivul artei mele, mărturiseşte Roman Cotoşman, este acela de a pătrunde în necunoscut, de a nu avea nici un conţinut, în sensul convenţional al termenului”.

Dacă aşa s-ar prezenta, schiţat în linii mari, profilul lui Roman Cotoşman, rămâne de văzut cum reuşesc cei care au întocmit albumul să surprindă, în detaliu, esenţa complexă a personalităţii şi a artei sale. Acestea se limpezesc, treptat, prin parcurgerea diferitelor secvenţe ce formează Cuprinsul: Etape, Biografie, Reflecţii – Roman Cotoşman, Despre Roman Cotoşman, Bibliografie, Catalogul donaţiei, În loc de postfaţă.

Momentele cele mai importante pe care le-a traversat opera lui Roman Cotoşman sunt punctate, chiar din debutul volumului, într-un excurs, semnat, în 2003, de Livius Ciocârlie. Cei doi au fost legaţi printr-o strânsă prietenie, încă din anii începuturilor. Ni se oferă aici câteva amănunte cu privire la formaţia artistului (care, „autodidact” fiind, „s-a mărginit la lecţiile de desen, de rigoare şi de cinste cu sine însuşi primite în atelierul-şcoală al lui Iulius Podlipny”), apoi, unele detalii despre perioada asimilării tendinţele plasticii europene. Reformulate, acestea au desăvârşit drumul tânărului pictor spre propriul sine. După un scurt popas în expresionism, continuă Livius Ciocârlie, deodată, „imaginile devin inconfundabile”, tablourile părăsesc modelele, iar „artistul realizează un fel de zbor de noapte, condus nu atât de intuiţie, cât de sesizarea lucidă a logicii interne a transformărilor succesive care au constituit arta modernă”. Foarte importante sunt închegarea grupului 1.1.1. şi validarea lui de către criticul Octavian Barbosa. În fine, experienţa americană, nu lipsită de dezamăgiri (artistul nu primeşte sprijinul material necesar lucrărilor sale şi, pe de altă parte, e chinuit de boală), îşi pune amprenta; opera sa se dezbracă de orice „excrescenţe”, oferindu-se într-o expresie de o simplitate ascetică şi într-un spirit „aproape religios” (p. 7-11).

Câteva lucrări, ale căror imagini sunt plasate la începutul albumului, marchează căutările din primii ani: figurile stilizate din Răstignire,1961 şi Punerea în mormânt,1961, sau elanul conceptual din Spargerea semnului plastic, 1962. Se prefigurează „aniconismul” lui Cotoşman, îndepărtarea sa de obiect şi dorinţa de a găsi, dincolo de acesta, legătura cu privitorul. Potrivit viziunii constructiviste (în Occident: Antoine Pevsner, Naum Gabo, Şcoala „Bauhaus”), Roman Cotoşman urmăreşte dezvoltarea unor „sisteme deschise de comunicare”, proiecte pentru ambient şi „integrarea” artelor, prin colaborarea cu alte diverse domenii (ingineria cinetică, ştiinţa, arhitectura). Capitolele Dialoguri cu Roman Cotoşman şi Despre Roman Cotoşman vin să întregească personalitatea sa umană, morală şi estetică. Sunt antologate intervenţiile lui Daniel Ursache, ori Paul Neagu, ca şi cele ale lui Octavian Barbosa (Constructivismul între raţional şi iraţional şi Paradoxul concret al artei abstracte), Pavel Şuşară (Iconoclasmul lui Roman Cotoşman), Ileana Pintilie, Coriolan Babeţi (Artă şi asceză) etc.

Bogatul material iconografic (Catalogul donaţiei 2003), pus în evidenţă cu gust şi pricepere, precum şi Scrisoarea deschisă, adresată lui Roman Cotoşman (În loc de postfaţă) de către Sorina Jecza-Ianovici şi rostită cu prilejul vernisajului, ce a avut loc la Timişoara, în 5 noiembrie 2003, completează sumarul.

Urmărind lucrările cuprinse aici, în succesiunea lor cronologică, este evidentă, cred, trecerea de la modalitatea cinetică, abordată (la început), ca experiment plastic (Secvenţe vizuale, 1965, 1966, parţial, Jocuri tensionate, 1970, 1978), la cinetismul asumat, expresie a unor profunde trăiri dramatice (Jocuri descentrate, 1979-1980; Linii şi unghiuri, 1983). Proporţii asimetrice, 1988 şi seria Gol ritmat, 1991 transmit, încă mai puternic, trăirea încordată, dezechilibrul şi, în cele din urmă, golul existenţial. Domină negrul, alternat cu suprafeţe ori chenare albe, dar, mai ales, cenuşii. Cât priveşte celelalte culori, sunt preferate cărămiziul, verdele, albastrul, în diverse game, mai degrabă sumbre etc. Ele se impun aproape cu violenţă, sugerând intensitatea trăirii.

Roman Cotoşman se detaşează, în peisajul plasticii contemporane, ca reprezentant al unuia dintre curentele importante ale lumii moderne. Susţinător al semnului plastic auster, de factură strict abstractă, el şi-a epurat arta de orice încărcătură figurativă, pentru a accede, astfel, la o realitate de esenţă pur spirituală. Ascetismul lucrărilor sale, spun comentatorii, evocă asceza religioasă. Trăind foarte multă vreme departe de ţară, el a reuşit să-şi plaseze căutările sub aura sintezei dintre ceea ce îi oferea zestrea natală, pe de o parte, şi arta occidentală, pe de alta.

II. Albumul Victor GAGA se impune, de la început, prin masivitate şi expresivitate. Pe coperta neagră, numele sculptorului, în caractere mari, aurii, pare copleşitor. Mircea Bunea – concepţia grafică şi Sorina Jecza-Ianovici – editorul fac din acest catalog, semnat de Negoiţă Lăptoiu, nu doar un instrument de evocare a unei personalităţi, ci şi un spaţiu, unde opera sa, adunată laolaltă, se oferă într-o sinteză impresionantă. Comparativ cu alte cataloage (exceptându-l pe cel dedicat sculptorului Peter Jecza), partea de iconografie, în întregul ei, este mult mai bogată.

În linii mari, albumul se constituie după reperele deja cunoscute: Întruchipări de esenţe româneşti în sinteze sculpturale cu valenţe de universalitate, studiu iscălit de Negoiţă Lăptoiu; Transfigurări de etern românesc în spaţiul universalizat; Date biografice semnificative; Expoziţii personale; Monumente de for public; Participări expoziţionale; Proiecte de monument; Confesiuni ale artistului; Consideraţii critice; Bibliografie selectivă.

Reproducerea lucrărilor se face, cum se vede, după criterii tematice, respectându-se o caracteristică fundamentală a operei lui Victor Gaga, anume – coagularea motivelor în jurul câtorva nuclee: portretistica, istoria omagiată, folclorul, specificul etnic oglindit în cultură şi mentalitate, în maniera artistică a tradiţiei.

Sculptorul, aflăm din studiul amintit al criticului Negoiţă Lăptoiu, a fost atras de figura umană încă din studenţie. Pe lângă portretele unor apropiaţi, el a lăsat o bogată galerie de chipuri, mai ales ale unor personalităţi din lumea cultural – artistică (Eftimie Murgu, Dimitrie Ţichindeal, Constantin Miu-Lerca, Emil Racoviţă, Traian Vuia, Ion Vidu, Slavici, Eminescu). Apoi, după 1989, portrete evocând mari oameni politici: Corneliu Coposu, Iuliu Maniu etc. Un monument Eminescu (Hyperion) aduce, oarecum, o notă aparte: sugestia smulgerii din materie şi a zborului către orizonturi spirituale (motiv predilect al artei lui Victor Gaga) face din această lucrare un simbol al ideii de poezie, întruchipat de Eminescu. În general, însă, portretul lui Gaga surprinde, dincolo de captarea trăsăturilor specifice ale figurii, esenţa interioară a fiecărei personalităţi.

Istoria naţională l-a preocupat constant pe sculptor. Masivele monumente ale „epopeii naţionale” îşi au începutul devreme şi s-au bucurat din primul moment de succes. Alto-relieful Lupta lui Ştefan cel Mare cu turcii la Podul Înalt (1954), lucrare prezentată la o expoziţie naţională studenţească, a fost achiziţionată de Muzeul Militar Central. În 1976, se inaugurează, pe dealul Gurăslău, Monumentul de la Gurăslău, omagiu lui Mihai Viteazul, iar, după 1989, la Timişoara, sculptorul dăltuieşte Fântâna martirilor.

Etosul popular, cu sincretismul imaginilor arhaice, conservate în arhitectura casei ţărăneşti (Stâlpul casei, 1965), în obiectele ei (Icoană, 1971; Ladă de zestre, 1977 etc.), i s-a impus artistului ca un reper ce tutelează întreaga sa creaţie, asemenea unei matrice. Atmosfera, stilul, modul de a vedea lumea, proprii universului de mituri şi legende al folclorului, al tradiţiei artistice populare, în genere, sunt extrase şi prelucrate, constant, de Victor Gaga. El urmează, în acest sens, filiera brâncuşiană, aşa cum au făcut şi George Apostu sau Ovidiu Maitec, printre alţii. Lucrări ca Ana lui Manole, 1969, Legenda lui Manole, 1970, Duhul câmpiei, 1982 (integrată, aceasta, ulterior, într-o amplă compoziţie numită Izvoare, 1987), seria Păsări, 1970, cu variantele Primul zbor, 1969, Zbor contrar, 1970, sau, mai târziu, Ascensiune 1974, Pasărea soarelui, 1978, Bufniţă, 1981, 1984, Răboj, 1989, ori grupajul Clepsidră II, 1984, ca şi Fântâna clepsidrei, 1984, Clepsidră vatră, 1985, Fructul clepsidrei, 1987, şi altele încă exprimă, în spiritul străvechilor compoziţii populare (maramureşene), tensiunea dintre existenţa, văzută ca o permanentă năzuinţă spre ridicare, spre zbor creator (v. Ascensiune, 1974), şi moartea, inexorabilă, întipărită în trupul fiinţei (Clepsidră vatră, 1985). De aici, cred, şi seninătatea, optimismul lucrărilor lui Victor Gaga, permanenta lor propensiune spre lumină, pe care o afirmă ca filosofie de viaţă. Chiar şi într-o lucrare ca Fântâna martirilor, formele sferice, atât de caracteristice stilului său sculptural, ce acoperă, în alto-relief, un spaţiu extins din economia monumentului, sugerând dimensiunea bătăliei, a violenţei, a nimicirii, sunt flancate, jos, de „fântână”, izvor de perpetuă zămislire şi, sus, de cruce, plasată, aceasta, într-o puternică mişcare ascensională.

Victor Gaga a cioplit mai ales în lemn (există şi câteva importante opere în piatră). „Mie îmi place lemnul, mărturiseşte sculptorul într-un interviu din 2003, pentru căldura lui/ … / Multe din lucrările mele vizează simbolul iubirii…”. Materialul, tema şi maniera se îngemănează în opera acestui artist, care a lucrat cu o fervoare şi o capacitate de efort creator remarcabile. Albumul ce i-a fost dedicat încearcă şi reuşeşte, pe deplin, să pună în evidenţă aceste trăsături ale personalităţii sale artistice şi umane.

Olimpia  BERCA

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)