|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
Petre Flueraşu
Mediterana a fost şi va rămâne întotdeauna o zonă aparte, un tărâm al poeziei, al fiinţei plenare, un loc în care omul se poate dezlănţui sau poate rămâne tăcut, o punte între continente şi tradiţii, o confluenţă a culturilor milenare, un mozaic perpetuu de stări şi trăiri, pe scurt, o lume aparte. Aici, unde valurile spală stâncile albe, omul se poate redescoperi, îşi poate înţelege natura esenţialmente duală. Ai vrea să alergi, să cunoşti, să descoperi, însă în acelaşi timp ai vrea să stai, să laşi soarele cald să îţi gâdile pielea, să simţi briza care îţi mângâie părul, să dormi învăluit de magia vechilor castele. Înşelătoare, coasta Adriaticii te adânceşte în visare, te poartă cu gândul la legendele vechilor dogi, la canalele întortocheate ale Veneţiei, la străzile înguste ale Muggiei, sau la coastele bogate ale Sloveniei. Unul dintre cele mai importante oraşe port ale mării Mediterane este Trieste. Chiar dacă astăzi nu mai regăsim aici splendoarea de odinioară, oraşul rămâne un punct important pe hartă, impresionând orice turist prin edificiile sale impunătoare şi prin atmosfera generală de pace. O adevărată pax romana, care vine parcă să încununeze vremurile destul de tulburi prin care a trecut de-a lungul timpului această aşezare... Trieste, port la marea Adriatică, te lasă fără răsuflare. Prins în goana nebună a marilor metropole, peisajul înfăţişat de Trieste îţi apare incredibil. Oamenii care nu se grăbesc, nu înjură şi nu urăsc, maşini care respectă toate regulile de circulaţie, totul pare din altă lume aici. Lângă Trieste, turistul va descoperi un mini-oraş, o veche tabără romană care astăzi se dovedeşte a fi un adevărat simbol al vechilor culturi. Muggia este o aşezare foarte mică, având mai puţin de 15.000 de locuitori. Cu toate astea, farmecul acestei comune este indiscutabil. Străzile înguste, amestecul dintre stilul veneţian şi rigiditatea germană, totul construit pe scheletul vechii tabere romane, oferă un aer boem, rafinat. Aici viaţa pare să stea în loc, impasibilă în faţa timpului care trece. Este îndeajuns să alergi câteva minute printre casele apropiate în multe locuri la mai puţin de 1 metru pentru a înţelege ce înseamnă intimitatea. Oameni care se cunosc de o viaţă, pisici care dorm netulburate pe scutere ultramoderne, iahturi care se leagănă în micul port interior al oraşului, acesta este Muggia, până la urmă, aşa cum spun mulţi localnici cu mândrie, un mod de viaţă... Impunător, castelul Miramare străjuieşte oraşul Trieste, fiind una dintre principalele atracţii ale oraşului. Construit între anii 1856-1860, castelul a fost martorul unor perioade agitate, rezistând şi păstrându-şi frumuseţile neatinse. Opera arhiducelui Maximilian, cetatea fascinează orice vizitator, oferind surprize după surprize. Oaspetele păşeşte pe o lungă cărare străjuită de marea albastră. Pietricele aşezate atent, fiecare în parte, îi mângâie picioarele, amintindu-i de nisipurile fine ale Turciei sau de apele repezi ale râurilor de munte. La capătul drumului luminos, grădina din Miramare face pe oricine să tresară. Privind în sus, vei descoperi aici mai multe zone geografice aduse laolaltă. Copacii se împletesc armonios, fără să mai ţină cont de reguli. Brazi, copaci ecuatoriali, pini, bonsai, palmieri, toate cresc laolaltă de 150 de ani, transformând regiunea într-un adevărat paradis. Parcul acvatic, creat cu meticulozitate de acelaşi arhiduce pasionat de biologie, reuneşte numeroase specii de peşti, multe dintre ele unice. Maximilian, pasionat de lumile exotice, a reuşit să lase în urmă o moştenire impresionantă. Cel care a fost pentru doi ani împăratul Mexicului şi-a lăsat amprenta în tot ceea ce înseamnă Miramare, de la propria statuie care străjuieşte grădina şi până la perdelele roşii împodobite cu vulturi. Locul unei iubiri mistuitoare, în fapt o dovadă a acelei iubiri, Miramare este unul dintre puţinele castele care şi-au păstrat spiritul romantic. O plimbare pe aleile umbroase ale grădinii sau pe terasele lungi ale castelului nu înseamnă un simplu drum, ci o călătorie iniţiatică. Fiecare vizitator are ceva de învăţat de aici, o lecţie de viaţă pe care nu o poţi descoperi decât singur, atunci când te apleci peste balustrada abruptă şi vezi stâncile care se îneacă în mare. Cât de intense trebuie să fie emoţiile pentru a te desprinde pur şi simplu şi a încerca să zbori... spre soare... Duino, castelul izolat, mult mai auster decât vecinul său Miramare, are aspectul unei cetăţi, fiind întărit cu numeroase sisteme defensive. Dacă Miramare este portretizat de grădina halucinantă, Duino este definit de buncărul solid şi de pantele abrupte care i se întind la picioare. Deasupra oceanului, în sunetul valurilor care se sparg de stânci, principele îşi poate contempla regatul. Un simbol al oraşului care îi poartă numele, castelul a fost construit în jurul anului 1400, chiar lângă ruinele fostului castel din regiune, care mai sunt şi astăzi vizibile. Îndeplinind rolul important de fortăreaţă strategică, castelul a fost distrus aproape complet în urma celui de-al doilea război mondial, fiind refăcut mai apoi. Astăzi el este deschis publicului şi fascinează generaţii după generaţii prin simplitate şi măreţie, toate construite în stilul vechilor lorzi. Marea se întinde netulburată în faţa castelului. O singură privire este îndeajuns pentru a te face să uiţi de orice problemă. Nu trebuie decât să întinzi mâna pentru a reuşi să prinzi în palma ta soarele, iar sentimentul de putere poate fi copleşitor. De pe terasele solide ale edificiului, ai senzaţia că poţi conduce oricând lumea. Privind în jos, plaja inaccesibilă parcă îţi zâmbeşte. Acolo stăpâni sunt pescăruşii, care zboară în jurul castelului, îl privesc şi pleacă mai departe, convinşi că îl vor găsi şi atunci când se vor întoarce. Duino este unul dintre simbolurile reuşitei umane, un castel, o cetate care a reuşit să înfrunte timpul, sfidând războiul, sfidând durerea, sfidând suferinţa, reuşind încă să ofere fiecărui vizitator o imagine de neuitat, un colţ de lume încremenit, în care orice e posibil. De la turnul de piatră care străjuieşte implacabil curtea interioară şi până la subsolul placat cu aur, castelul îşi spune poveştile. Mergând pe coridoarele de lemn, simţi cum trecutul zvâcneşte prin fiecare por, simţi cum vieţile care s-au consumat între aceşti pereţi (fie pe vremea când castelul era închisoare, fie când găzduia prinţi) îţi vorbesc, îţi insuflă experienţa lor, trăirile specifice acelor perioade. Duino înseamnă istorie, Duino înseamnă elegiile lui Rainer Maria Rilke. Şi ce loc mai bun pentru poezie poate fi, când castelul alb al Mediteranei străjuieşte implacabil asfinţitul. Acolo sus, pe terasele de la ultimul etaj, privind către linia orizontului, vezi cum marea se topeşte şi atinge cerul, vezi cum totul se întrupează şi înţelegi de ce viaţa e frumoasă. Bogăţiile pălesc în faţa maiestuozităţii naturii, iar vizitatorul emoţionat nu îşi poate reţine lacrimile. În faţa sa, albastrul atinge albastrul iar universul se opreşte pentru câteva secunde. Îndeajuns pentru un sărut...
Petre Flueraşu
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart. Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
