Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Economia încotro?

Dezvoltare  sau  supravieţuire

Ing. Gheorge Manea

           Din totdeauna, omul a dorit să-şi cunoască viitorul, suport al motivaţiei acestuia, certitudine pe axa timpului, ierarhizare a acţiunilor viitoare. Orizontul acestui viitor este diferit de la individ (zile, săptămâni, luni şi ani), la colectivităţile umane (durata unei generaţii), la decidenţii politici şi din administraţie (durata unui mandat electoral), sau al oamenilor de ştiinţă, filosofilor, slujitorilor religiilor etc la care, prevederea viitorului presupune orizonturi de timp  foarte scurte sau foarte lungi. 

            Pe acest fundal de interes al societăţii umane pentru timpul la viitor, în ultimii 30 – 40 ani, prognoza viitorului a cunoscut o resuscitare deosebită, stimulată şi de răgazul de gândire permis de o perioadă relativ lungă de pace între marile puteri, de formarea unor instituţii sau organizaţii internaţionale (ONU, Clubul de la Roma etc), ce polarizau preocupările oamenilor de ştiinţă, politicienilor  asupra viitorului societăţii, a lumii în general, iniţiativă favorizată şi de progresele din ştiinţă şi tehnologie, de comunicarea între oameni.

           Urmarea a fost creşterea numărului conceptelor ce privesc  relaţia om – economie – mediu;  proiecţiile evoluţiei societăţii umane pe perioade de la 5 la 50 ani sau mai mult, exerciţiu ce servea, ca intenţie, programării acţiunilor  necesare evidenţierii factorilor majori de risc pentru societate sau reliefării oportunităţilor de realizare a dorinţelor, intenţiilor, obiectivelor sau strategiilor macroeconomice.

          Procese sau fenomene precum: creşterea demografică exponenţială, consumul din ce în ce mai mare de resurse naturale, poluarea şi deteriorarea mediului, polarizarea societăţii după criteriul veniturilor, accesul la resurse, la educaţie şi sănătate, manifestările geopolitice violente etc. erau şi sunt realităţi ale lumii noastre care trebuie gestionate în interesul omului şi mediului înconjurător, interfaţa constituind-o economia, cu modelele ei de producţie şi consum.  Abordări conceptuale diferite au fost aplicate extrapolării trecutului  şi prezentului la viitorul preconizat, apărând până în prezent aproximativ 100 concepte (mai mult sau mai puţin diferite între ele), ce încearcă conturarea evoluţiei sau involuţiei societăţii umane, dar, cele mai multe dintre acestea, au în vedere dezvoltarea economică, socială  a unei lumii din ce în ce mai globalizate.

           Cel mai cunoscut concept (care a generat cca 60 variante) este cel al dezvoltării durabile care subsumează satisfacerea nevoilor actuale ale oamenilor imperativului asigurării nevoilor lor şi ale generaţiilor viitoare. Conceptul lasă liberatea celor trei termeni ai relaţiei om – economie – mediu de a fluctua şi, de aici, şi varietatea abordărilor în funcţie de prioritatea acordată unuia sau altuia dintre termeni sau, de modul de a defini nevoile oamenilor.

            Diversitatea şi complexitatea crescândă a lumii actuale, apariţia de noi situaţii de criză, fac dificilă găsirea unui model pe care să se simuleze viitorul oamenilor şi al Terrei, în general. Abordarea conceptuală a evoluţiei acestei lumi  presupune simplificări, alegerea, din numărul mare de factori ce dau dimensiune şi direcţie viitorului, numai a unui număr restrâns dintre ei cu care să se poată lucra; de aici provine şi numărul mare al variantelor de gândire, dar şi limitele lor. Logică este şi observaţia că fiecare variantă (concept) are un anumit grad de credibilitate, şi că variantele nu sunt în general concurente, şi pot fi privite mai degrabă ca fiind complementare.

                 De la lansarea conceptului de dezvoltare durabilă (1987), lumea nu a cunoscut semnificative ameliorări în combaterea sărăciei, violenţei, foametei, calităţii ecosistemelor naturale, diminuării numărului ţărilor „ratate”, provocării conflictelor  politice şi militare pentru acces la resurse sau din motive etnice,  stopării ofensivei obezităţii, reducerii ratei  creşterii demografice a rasei albe, chimizării alimentelor etc.

          Încercărilor de a clarifica limitele dezvoltării societăţii li s-au opus noţiuni noi ca: supraconsum, supradezvoltare, suprasolicitarea resurselor  naturale, efectul de seră al Terrei, criza apei, afectarea gravă a biodiversităţii, urbanizarea societăţii  etc.  Se vorbeşte de dezvoltare de dragul dezvoltării, în timp ce apar forme alternative la modelul de economie capitalistă (China, ţările islamice, de pildă). Principiile dezvoltării durabile nu se regăsesc şi în strategiile marilor corporaţii transnaţionale care impun modele de producţie şi consum după criterii proprii, subordonate, precumpănitor, elementului profit .

          Durabilitatea în acest spaţiu economic şi social global, rămâne un desiderat, un concept bun pentru curricula şcolară, dar foarte îndepărtat de preocupările, gîndirea decidenţilor şi a oamenilor obişnuiţi de astăzi.

              Sunt din ce în ce mai multe semne că lumea nu se îndreaptă către durabilitate ci chiar invers, situaţie în care începe să se impună noţiunea, conceptul de supravieţuire (criza financiară actuală este o lecţie deschisă pentru a înţelege noţiunea de supravieţuie). Noţiunea  aceasta are mai multe accepţiuni, nu toate convergente ca, de pildă: 

·                    Supravieţuirea şi conservarea speciei sunt factori ai procesului de evoluţie. Cu cât omul este mai constrâns în asigurarea nevoilor fundamentale, cu atât el devine mai inventiv.

·                    Fiinţele trebuie să se adapteze continuu la mediul înconjurător; abilitatea omului de a se adapta s-a format în timp istoric, fiind descrisă drept capacitatea sa de a supravieţui.

·                    Supravieţuirea priveşte nu numai gestiunea crizelor naturale, dar, din ce în ce mai mult, crizele provocate de om. Una dintre acestea este criza ecologică şi care reprezintă în esenţă, criza culturală a civilizaţiei umane.

·                    Sunt praguri limită ale supravieţuirii; dacă procesele sau fenomenele de criză nu pot fi stăpânite, atunci, supravieţuirea nu mai este posibilă.

·                    După Ch. Darwin, selecţia naturală, adaptarea la mediu duc inevitabil, la creşterea treptată a nivelului de organizare a lumii vii, capabilă să supravieţuiască.

·                    În Dicţionarul  Larousse, supravieţuirea este   prelungirea existenţei dincolo de un anumit prag: termen, limită, condiţie critică, situaţie excepţională, risc major etc.

Intervenţia omului în gestionarea crizelor (ideal, ar trebui intervenit preventiv) poate modifica în bine efectele acesteia, favorizând anumite traiectorii ale procesului postcriză. O asemenea intervenţie energică, rapidă dă contur la ceea ce se înţelege prin dorinţa de supravieţuire. Pentru aceasta trebuie identificate corect crizele existente şi viitoare, ierarhizate după magnitudinea lor, pentru a se stabili priorităţile în abordare şi modul de  abordare     

         Aria de cuprindere a conceptului supravieţuirii societăţii actuale, faţetele acesteia, se referă la economie, politică, încadrarea în mediul înconjurător, cultura, conştiinţa etnică şi religioasă etc. Pentru o primă analiză  a modului de operare a conceptului, în scopul descifrării mersului societăţii, se convine a se insista numai asupra a patru aspecte şi anume: cel social, ecologic, economic şi cel moral. Aceste aspecte coincid şi cu criteriile de analiză a crizelor prezentului şi viitorului, şi facilitează formularea principiilor supravieţuirii şi alegerii indicatorilor care să descrie dimensiunea proceselor şi fenomenelor ce duc societatea spre evoluţie sau involuţie.

         În gestiunea unor situaţii de criză, după ierarhizarea intensităţii acestora conform celor patru criterii menţionate mai sus, în următoarea etapă  a  concretizării conceptului în practica economică, se recurge la un set de principii care să ajute la analiza crizelor, a traiectoriilor evoluţiei acestora (eventual, a bifurcaţiilor de tip Prigogine) şi, foarte important, la găsirea modalităţilor de gestionare a crizelor şi dirijare astfel, a procesului de supravieţuire într-o zonă acceptabilă ca relaţie efecte – eforturi.

        Sunt propuse, în accepţiunea autorului, următoarele principii minimale:

·        Principiul conservării capacităţii portante a ecosistemelor naturale.

·        Principiul decolării din sărăcie a ţărilor slab dezvoltate.

·        Principiul valorificării experienţei  tradiţionale a populaţiilor indigene.

·        Principiul speranţei.

Din jocul analiştilor cu criteriile şi principiile conceptului de supravieţuire se pun în evidenţă posibilităţi de  gestiune a procesului de evoluţie a societăţii umane pe relaţia  om – economie – mediu, relaţie în care temenul mediu este determinant, variabilele fiind omul şi economia, flexibilitatea lor asigurând succesul supravieţuirii. Instrumentele de intervenţie, parte a metodologiei de studiu a crizelor şi de gestionare a procesului de supravieţuire cuprind propuneri multiple, dintre care se menţionează: * reducerea cheltuielilor parazite ale statelor şi dirijarea fondurilor economisite astfel, către protecţia mediului,* eradicarea sărăciei,* interzicerea exportului şi comerţului cu arme,* o nouă economie, apropiată de conservarea mediului, de resurselor naturale, de morală,* punerea sub control a poluării morale (controlul viciilor, violenţei, pornografiei, consumului de droguri, a tabagismului şi alcoolismului, a războaielor religioase şi conflictelor etnice,* transformarea manifestărilor geopolitice violente în manifestări geoeconomice paşnice, avantajoase economic,* reconsiderarea modelelor de consum şi de producţie tradiţionale ale populaţiilor indigene,  mai ales acelea ce au legătură cu mediul înconjurător şi renunţarea la unele dintre modelele de producţie şi consum actuale impuse din considerente de profit,* noua economie va crea oportunităţi pentru ţările sărace să se autoorganizeze şi să se înscrie treptat, în fluxurile mondiale de comerţ, cultură, informaţii şi cunoştinţe,* instituţii internaţionale puternice se vor impune în spaţiul politic şi economic global, propagând o altă etică decât  cea a violenţei sau avantajului unei ţări sau grup de ţări,* controlul ratei natalităţii, corectată cu capacitatea suport a  ecosistemelor naturale şi cu resursele disponibile,* promovarea  excelenţei profesionale şi a spiritului de inovare etc     

 Ca exerciţiu de gândire, conceptul de supravieţuire aduce ca noutate înlocuirea raportului de dominare  om/natură, cu  inversarea acestuia, natura fiind limitată, iar specia umană, specie de tip invaziv, poate depăşi aşa numita capacitate-suport a naturii, punându-şi evoluţia în pericol. Ecosistemele naturale pot evolua fără a avea nevoie de om: el a apărut ca un factor puternic perturbant în natură, găsirea locului acestuia, fără a duce la distrugerea reciprocă, este miza conceptului de supravieţuire. Primul pas este conştientizarea  acestui nou raport natură/om, al doilea pas este înţelegerea că  procesul de supravieţuire trebuie abordat de îndată, larg ca spaţiu de acţiune, solicitant de mari eforturi, de motivarea cvasigenerală a oamenilor şi de acceptul că supravieţuirea nu este o certitudine, nu este lipsită de perdanţi, de renunţări sau sacrificii, dar principiul speranţei lasă loc unei motivaţii puternice, ultime a speciei umane, nu de a parazita ecosistemele naturale, Terra, în general,  ci de a găsi modalităţi de simbioză om – natură,  tranziţia între cele două ipostaze  poate fi o corectă gestiune a  marilor crize ale secolului XXI, abordate conform conceptului de supravieţuire.

Ing. Gheorghe Manea

Aprilie 2009

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com