Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

 

EDGAR PAPU –

FLUVIUL UNEI CONŞTIINŢE EXEMPLARE…

 

Magdalena ALBU

 

 

„…timpul unui anumit spaţiu moral

 constituie însǎsi raţiunea alcǎtuirii sale.”

Edgar Papu*

 

Pe EDGAR PAPU mi l-am închipuit mereu ca pe o copie fidelǎ a icoanei marelui sfânt al Rusiei, Cuviosul Serafim de Sarov. Învǎluiţi amândoi într-o desǎvârşitǎ blajinǎtate a firii omenesti şi dominaţi de o mare evlavie faţǎ de preceptele unei vieţi creştine exemplare, EDGAR PAPU şi Cuviosul Serafim de Sarov au trecut, fiecare la vremea lui, pragul unic al eternitǎţii pǎtrunşi de acelaşi sentiment al dezmǎrginitei umilenii. O mǎsurǎ fireascǎ a percepţiei individuale asupra tainei Duhului Sfânt prezent în tot chipul şi în tot locul cu nemǎsuratǎ şi continuǎ iubire de oameni în accepţia religioasǎ a celor doi. EDGAR PAPU curge înspre contemporaneitate cu puterea insului, care a definit cu o rigurozitate certǎ hotarele literaturilor individuale într-un excurs unic şi emblematic pentru spiritul criticist universal, dar înfǎşurat într-o specificitate singularǎ, de tip sistemic, datoratǎ gândirii sale vaste şi panoramice.

 

Spirit renascentist prin atitudine şi viziune personalǎ, EDGAR PAPU a reconstruit comparatistic o lume. Una a universaliilor bine delimitate şi definite în timp, cu precizia matematicǎ a unui om de ştiinţǎ, care vede dincolo de cifre şi dezveleşte adevarata semanticǎ fenomenologicǎ dincolo de aparenţe, spaţiind aceste microcosm-uri de creaţie a marii literaturi a lumii în limita gravǎ a tonurilor proprii, în care demnitatea cuvântului şi respectul faţǎ de opera fiecǎrui scriitor în parte analizat atinge un vârf, pe care nici un alt comparatist român nu l-a mai ajuns, încǎ, pânǎ în momentul de faţǎ. Care ar fi, oare, secretul, dacǎ se poate spune aşa, al acestui summum valoric unic şi imuabil în timp, constituit ca un reper fundamental al sanctuarului cu monştri sacri ai criticii moderne a lumii? Remodelarea cuvântului, tǎlmǎcirea corectǎ a sensurilor acestuia şi redarea noimei sale specifice, într-o cheie de principiu fizic universal valabil, pe care numai EDGAR PAPU a reuşit, pe tot parcursul existenţei sale, sǎ le dǎruiascǎ spiritului uman.

  

Dacǎ ar fi sǎ parafrazǎm alta greu egalabilǎ şi plinǎ de distincţie valoare a criticii romaneşti contemporane, regretatul MARIAN PAPAHAGI, am putea spune fǎrǎ echivoc faptul cǎ EDGAR PAPU a ajuns, „prin intima cunoaştere” a întregului ansamblu al literaturilor lumii, „prin îndelung efort de lecturǎ şi interpretare, la un înalt grad de comunicare cu însǎşi esenta liricii” universale, “într-un discurs critic ce izbuteşte sǎ îmbine, în chip fericit, rigoarea şi emoţia, frumuseţea muzicalǎ a expunerii şi precizia remarcabilǎ a investigaţiei analitice”. Sǎ alegem, din multitudinea subiectelor dezvoltate exemplar de marele nostru comparatist, un singur exemplu, care ar putea sǎ vinǎ, aşadar, în sprijinul acestor aprecieri obiective. Când îl construieşte pe Hölderlin, EDGAR PAPU îl scoate pe acesta definitiv din starea de aed preromantic (în sensul propriu-zis al semanticii sale), nǎscut în acordurile simfoniei ideatice a durerilor Sturm und Drang-ului, şi îl defineşte ca pe un începǎtor de lume, un dezmǎrginitor de graniţe romantice şi o iremediabilǎ oglindǎ, unde s-a privit destul de profund întreaga poezie modernǎ a secolului al XX-lea. Johann Christian Friedrich Hölderlin devine, astfel, în accepţia lui EDGAR PAPU, acel romantic „de formǎ antichizantǎ”, care a înfipt hotǎrâtor nelimitele sistemului sǎu personal de creaţie în spaţialitatea de gândire a poeziei secolului urmǎtor, pentru cǎ, fǎrǎ vreo urmǎ de echivoc, poetul german al solaritǎţii spiritului uman este un nǎscǎtor de „simboluri cuprinzǎtoare, de o rarǎ autenticitate, unde ideea prinde palpitaţia realitǎţii dorite a vieţii”. Matematica solaritǎţii spiritului hölderlinian a fǎcut din poetul imnurilor un veritabil spǎrgǎtor de clisee neoclasice. Astfel, versurile din “Poeţii ipocriţi” aruncǎ în faţǎ o invectivǎ clarǎ asupra „orientǎrii poetice netrǎite şi exterioare”, pe care el, Hölderlin, prin vulcanismul sǎu interior, o respinge în totalitate şi o metamorfozeazǎ total în cripta unei raţiuni anchilozate şi reci.

 

Iatǎ cum EDGAR PAPU construieşte cercuri ample de luminǎ în jurul creaţiei fiecǎrui mare scriitor al lumii, prin însǎşi propria sa creaţie transfiguratoare. Avem de-a face cu adevǎraţi bulgǎri uriaşi de gândire, care, aşezaţi cu migalǎ unul lângǎ celǎlalt, conferǎ fiecǎrei expuneri detaliate şi sistematice de ordin comparatist, aerul magnific al unei catedrale a spiritului omenesc, unde se împletesc tainic şi sacru legile interdependente ale unui Univers personal al omogenitǎţilor de expresie şi de credinţǎ.

 

“…timpul unui anumit spatiu moral constituie însǎşi raţiunea alcǎtuirii sale”, scria acelaşi EDGAR PAPU. E, dacǎ vreţi, titlul sub care se poate defini concis şi martiriul profesional la care a fost supus în timpul vieţii marele nostru comparatist. Spun martiriu, pentru cǎ o explorare, fie ea şi la nivel minimal prin spaţiul altui timp istoric nu de mult apus, ne aratǎ modestia exemplarǎ prin care s-a evidenţiat în faţa defǎimǎtorilor sǎi, de fapt, a celor care nu au pǎtruns în adâncime adevǎratele precepte de gandire ale eruditului om de litere. Sigur cǎ oricǎrei teorii este binevenit a-i aduce critici solide, contraargumente viabile, care sǎ-i solidifice definitiv fundamentul sau sǎ i-l fisureze complet. Controversata teorie a protocronismului este punctul declanşator al atacurilor îndreptate împotriva autorului ei, fǎrǎ ca acestuia sǎ i se permitǎ a se apǎra cumva. E greu de lansat ipoteza cǎ marele EDGAR PAPU, fin cunoscǎtor al resorturilor multiple ale întregii literaturi a lumii, ar fi putut sǎ stabileascǎ racorduri ideatice eronate şi sǎ cimentuiascǎ o idee, pe care sǎ nu o fi cercetat, mai întâi, temeinic şi sub toate aspectele sale.

 

Elementele protocronismului trebuie privite astǎzi în context european şi universal ca acea stare de unicitate specificǎ unui creator, autohtonǎ, perfect integrabilǎ, însǎ, în marea mulţime a culturilor Pǎmântului. E întocmai ca acea relaţie de incluziune din analiza matematicǎ aparţinǎtoare teoriei mulţimilor, când, fiecare mulţime în parte este precis definitǎ prin elementele sale numite puncte, iar o parte din aceste elemente sunt comune celor douǎ entitǎţi, ceea ce determinǎ ca una dintre mulţimi sǎ devinǎ o parte strictǎ a mulţimii celeilalte (AB). Pentru cǎ, noul unghi interpretativ din care trebuie vazutǎ substanţa teoriei nominalizate de EDGAR PAPU sub titulatura de protocronism (gr. protos – primul si chronos – timp), este unul transmodern, unde, aşa cum scria THEODOR CODREANU, „e vorba, …, în ultimǎ instanţǎ, de normalizarea relaţiilor noastre cu Europa, în care vrem sǎ ne integrǎm nu ca simpli imitatori şi consumatori de civilizaţie şi culturǎ”, ci ca nişte izvoratori de unicitate, adevǎrate puncte de reper demne de luat în seamǎ în contextul noii paradigme a culturii europene şi mondiale.

 

Folosindu-ne de principiul complementaritǎţii diverselor stǎri sau fenomene fizice întâlnite la tot pasul în imagistica mediului înconjurator, e necesar sǎ adǎugǎm ca o parantezǎ minorǎ, dar sugestivǎ, faptul cǎ sincronismul lovinescian şi protocronismul papian sunt, din punct de vedere conceptual, doua segmente care pot coexista fǎrǎ sǎ fie nevoite a se rǎni unul pe celalalt, întrucât conţin elemente, care le completeazǎ reciproc şi nicidecum nu le determinǎ sǎ fie disjuncte. Sunt doua entitǎţi care, compuse printr-un paralelogram al forţelor, conduc înspre o rezultantǎ esenţialǎ şi concretǎ. Complementaritatea protocronism-sincronism am putea-o asemui şi cu un alt fenomen natural mixt denumit cu exactitate de ştiinţǎ „exces de umiditate”, ale cǎrui douǎ componente cu caracter permanent sau temporar realizeazǎ acea completare la nivel interdependent, care genereazǎ degradarea echilibrului general la nivel de ecosistem al unui anumit areal geografic, şi facem aici referire la variabila subteranǎ şi la cea de tip meteoric. Sigur, e doar o similitudine de ordin comparativ, dar supusǎ exactitǎţii şi rigorii ştiinţifice certe. De fapt, şi EDGAR PAPU instituia o paralelǎ obiectivǎ între fenomenele constiinţei şi cele ale naturii, scriind la un anumit moment dat astfel: „Ca şi fenomenele naturale, care au trecut de la omogen la eterogen, fenomenele conştiinţei şi, indeobşte, ale vieţii spirituale urmeazǎ aceeaşi cale.”.

 

Încercând sǎ cǎlǎtorim prin perimetrul vast al noilor structuri literare ale vremii contemporane, putem sǎ înaintǎm cu tǎrie afirmaţia cǎ EDGAR PAPU este o conştiinţǎ vie a perfecţiunii formelor literaturii comparate, este acel fluviu de erudiţie, care a deschis orizonturi şi a despaţializat, prin teoria sa, valori, ce au devenit, mai apoi, radiografia unor stiluri individuale integrate plenar în marea familie a literaturii universale a tuturor timpurilor. Noile coordonate ale transmodernitǎţii în plan comparatist  au deja realizatǎ, astfel, practic, prin întreaga operǎ a lui EDGAR PAPU, acea hartǎ aproape completǎ a inventarierii valorilor lumii, privind din zorii conturǎrii genului poetic primordial şi terminând cu creaţia marilor figuri literare ale secolului XX abia încheiat. Având de-a face cu o asemenea propensiune a unui autor dotat cu un patrunzǎtor simţ al investigǎrii miracolului literar de dincolo de cuvinte, ne putem permite sǎ anticipǎm cǎ axiologia noului timp istoric, ce va veni, îşi va construi şi îşi va consolida resorturile sale definitorii intrinseci, folosind ca model şi dinamica de gândire şi profunzimea caracteristicǎ a creatorului de domenii structurale comparatistice unice, EDGAR PAPU.

 

Pentru cǎ, aşa cum scria la începutul secolului al XVIII-lea Charles de Secondat, baron de Brčde şi Montesquieu: „Prin critica trebuie sǎ ajuţi, nu sǎ distrugi. Sǎ cauţi adevǎrul, binele, frumosul; sǎ luminezi sau sǎ reflecţi (sǎ reflecţi şi sǎ redai lumina) lumina prin ea însǎşi şi  sǎ nu umbresti decât din întâmplare.” Iar EDGAR PAPU tocmai acest lucru a fǎcut o viaţǎ întreagǎ. A semǎnat lumina, pentru a da la o parte întunericul si a scoate din  mǎrginime VALOAREA …

 

Magdalena ALBU

august 2009

---------------------

 

*Edgar Papu (Edgard I. Pappu), eseist şi critic literar român, profesor universitar, ales ca membru post-mortem al Academiei Române (în 2006). Este considerat unul dintre cei mai importanţi comparatişti români postbelici, autorul unor studii de literatură universală şi teorie literară. Una dintre cărţile sale fundamentale este „Barocul ca tip de existenţă” (1977).

 

Născut la 13 septembrie 1908 la Bucureşti din părinţi contabili (Iacob Pappu şi Italia Pappu, născută Bettelli). Între 1915-1927 - gimnaziul şi liceul la Colegiul „Sf. Sava" din Bucureşti, apoi urmează Facultatea de Litere şi Filozofie între 1927-1931, 1928-1932. În 1930 audiază cursuri la Universitatea din Viena iar în 1932 la Instituto Interuniversitario Italiano din Florenţa. În 1934 urmează cursuri de istoria artei italiene la Perugia. Între 1935-1937 îşi pregăteşte lucrarea de doctorat la Viena cu profesorul Friederich Kainz, lucrare susţinută în România (Formele deschise în artă). Mai târziu devine profesor la Liceul Naţional din Iaşi iar apoi profesor de estetică la Universitatea din Bucureşti. În 1951 se căsătoreşte cu Angela Pappu, inginer chimist iar în 1956 i se naşte unicul fiu Vlad-Ion Pappu, cunoscut eseist. La 15 decembrie 1961 este arestat, fiind acuzat de „înaltă trădare" şi condamnat la opt ani de închisoare (motivul fiind credinţa în Dumnezeu). I se confiscă averea şi face închisoare la Bacău în grajdurile din apropierea oraşului. După eliberarea sa în 1964 duce o viaţă de om marginalizat, nemaifiind primit la Universitate. Scriitorii grupaţi în jurul revistelor Luceafărul şi Săptămâna îl vor convinge să gireze cu prestigiul său de intelectual umanist protocronismul (interpretare naţionalist-comunistă a literaturii). Se stinge la 30 martie 1993 la Bucureşti. (GR)

(sursa: Wikipedia)

 

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com