|
|
|
|
|
EFIM TARLAPAN - O RADIOGRAFIE DE PERFORMANŢĂ
Maria Diana Popescu, Agero
„Scuzaţi pentru deranj”, domnule Efim Tarlapan, însă potrivit unor surse sigure, ştiu că v-aţi născut în circumstanţele unui „atlas comic”, ca singur locuitor al unei văi… adică sub un car, un pic mai la vale de linia frontutului, în Valea lui Mălai, taman în ziua ofensivei armatei sovietice asupra celei germane, pe o lapoviţă rece şi aţi fost scăldat într-un izvor. Era 17 mai 1944. Efim Tarlapan, „buturuga mică” de atunci a crescut mare, n-a fost niciodată prins „cu mâţa-n carte”, a absolvit Facultatea de Filologie, secţia Ziaristică, Chişinău, şi ne dăruieşte azi „zâmbete cu supliment”, „câte-o poantă de căciulă” din spaţiul umoristic românesc, pentru că din ADN-ul neamului nostru de români se trage şi domnia sa. Membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, al Uniunii Scriitorilor din România, cu peste şaizeci de titluri de carte, cetăţean de onoare al Clujului, poet, memorialist, antologator, publicist, traducător, deţinător al titlului guvernamental, „Maestru al literaturii”, Efim Tarlapan inaugurează prin prezenta antologie amfiteatrul unui Colosseum, umoristic. „Marea antologie a epigramei româneşti” surprinde plăcut cititorul cu lojele intelectuale înalte, selecţii de performanţă ale clasicilor şi neoclasicilor, aproximativ patru sute de nume cu ecou în literatura noastră.
Editura „Prut Internaţional” din Chişinău se învredniceşte cu străluminarea „acestui florilegiu ales pe sprânceană” de valorosul scriitor, care „promovează şi continuă o tradiţie multiseculară cu profesionalism”, afirmă domnisa sa, acad. Mihai Cimpoi, în prefaţă. Succesul de care s-a bucurat antologia este rezultatul efortului distinsului cărturar Efim Tarlapan, „scriitorul care se contopeşte cu destinul neamului nostru, cu memoria lui fără moarte”.
Masivă la propriu şi la figurat, antologia insistă şi demonstrează că literatura umoristică românească are tradiţie, are rădăcini istorice, iar azi, o viaţă profundă şi bogată, de mare importanţă. Vîrfului de lance pe care îl conturează antologia în peisajul editorial de gen, îi va corespunde interesul cititorului vremii, care îi va acorda întotdeauna atenţie şi semnificaţie. Mărcile cardinale ale umorului clasic şi neoclasic, regăsite în bogăţia şi în rigoarea expunerilor, carierele acelor notabili scriitori, dar şi raporturile dintre literatura lor şi climatul social al timpului, sînt cu adevărat martori ai unităţii noastre întru cultură. Iar domniei sale, Efim Tarlapan, îi datorăm recunoştinţă pentru făptuirea de spirit cu care ne învredniceşte pe noi, cititorii.
Maria Diana Popescu, Agero
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |