|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
|
Răzvan DUCAN Comentarii de la cititori la subsidiar
Mihai Eminescu a făcut patru drumuri în Transilvania. Într-unul din acestea, pe când avea ca “punct terminus”, Blajul, “locul de unde a răsărit soarele românismului”, după Ion Heliade Rădulescu, a poposit, la 3 iunie 1866, şi la Târnăveni (Dicio-Sînmartin, pe atunci). A spus-o George Călinescu în monumentala-i lucrare “Viaţa lui Mihai Eminescu”, publicată în 1932. Citez: “…De la Mureş-Oşorhei (Tg. Mureş, de astăzi-n.m.) călătorii au părăsit râul Mureş şi s-au lăsat pe Târnava-Mică, spre Dicio-Sînmartin”. Călătorii la care se referea marele critic erau seminariştii blăjeni Ion Cotta şi Teodor Cojocaru, care-l cunoscuseră pe adolescentul Eminescu la hanul “La Calul Alb” din Tg. Mureş, şi care-l invitaseră în trăsură să facă drumul comun împreună. Foto 1 sus: Crama din centrul Municipiului Târnăveni
Cercetând cu atenţie istoria zonei acelor vremuri, dar şi cele publicate de diverşi scoditori ai vieţii marelui poet român, am ajuns la concluzia că e foarte posibil ca drumul lui Eminescu, “haimanaua sănătoasă”, cum îl complimenta Călinescu, spre Blaj, prin Târnăveni, să nu fi fost ales întâmplător! Supoziţia subsemnatului, materializată într-un articol intitulat “O ipoteză eminesciană”, a fost, de altfel, publicată într-o serie de reviste şi ziare (“Mureşul” din Iernut, Nr.15 din noiembrie 1998; “Cuvântul liber”, Tg. Mureş, din 6 februarie 1999; rev. “Ambasador”, Tg. Mureş, Anul V, Nr. 32 din 1999; rev. şcolară “Mlădiţe”, Gimnaziul de Stat “Traian” Târnăveni, Nr. 3 din anul 2000, etc.), dar şi în cartea subsemnatului “Eminescu şi Târnăveniul-exerciţii de admiraţie”, Ed. Tipomur, Tg. Mureş, 2002.
Ştiindu-se situaţia pecuniară precară a adolescentului Eminescu, din acea perioadă, cu tot romantismul său, ce presupune şi o notă de aventurism, cred că presupusul său traseu spre Blaj nu a fost pe de-a-ntregul supus hazardului, pe alocuri fiind chiar premeditat, în sensul de a trece şi poposi prin locuri (localităţi) unde ar fi putut să găsească, cât de cât, sprijin: masă şi casă!
Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, drumul cel mai lesne de străbătut, de la Tg. Mureş la Blaj, era pe “drumul lui Traian”, după cum era denumit popular în epocă, drumul ce trecea pe locul actualei şosele de la Tg. Mureş spre Iernut, acesta şerpuind apoi, înainte de Iernut, pe drumul ce duce la Târnăveni, mergând pe acesta doar câţiva kilometrii, apoi la dreapta prin satul Şeulia, pe dealurile de lângă Bord, Bobohalma, Chinciuş, pe deasupra satului Dâmbău, pe lângă Crăieşti, coborând apoi pe valea Târnavei Mici, la Cetatea de Baltă, şi urmând apoi cursul râului. Acesta era “drumul Blajului”, după cum menţiona şi luptătorul paşoptist Vasile Moldovan în cartea sa “Memorii de la 1848-49”, publicată în 1895 la Braşov, şi ulterior, în 1995, la Ed. Tipomur din Tg. Mureş, drum uzitat, mai mult ca sigur, şi 18 ani mai târziu. Citez din Vasile Moldovan: “…Deasupra satului Dâmbău, unde se împreunau hotarele Bobohalmei, Deagului, Chinceşului şi Craifalăului (Crăieşti-ul de astăzi-n.m.), în nemijlocita apropiere de o pădure deasă, se afla o crâşmă simplă. Această crâşmă era în drumul Blajului, căci nefiind pe acele timpuri drumuri făcute şi aşternute, oamenii căutau culmile dealurilor, care, fiind neumblate, în timpuri ploioase, nu se scufundau carele…”
Foto 2 : Placa de marmură şi altorelieful de bronz de pe Crama din centrul municipiului Târnăveni
Pe de altă parte, se poate lesne presupune că între Aron Pumnul, ce fusese până la Revoluţie profesor la seminarul din Blaj, şi foştii săi studenţi seminarişti, chiar şi după terminarea Revoluţiei şi împrăştierea lor, “în cele patru vânturi”, să fi rămas trainice prietenii, menţinute apoi mult timp, prin vizite şi căutări propriu-zise şi prin…corespondenţă! Şi unul dintre aceşti seminarişti a fost cu siguranţă Vasile Moldovan (1824-1895), student în anul al III-lea la Seminarul Teologic din Blaj, atunci la începutul Revoluţiei, ajuns în timpul Revoluţiei, Prefect al Legiunii a III-a, “Legiunea de Câmpie”, în armata lui Avram Iancu. După Revoluţia de la 1848-1849, după ce locuise câţiva ani la Cetatea de Baltă, Tirimia şi Gilău, Vasile Moldovan, se mută, de prin 1851, la Boziaş, în apropiere de Târnăveni, acupând diverse funcţii importante: “Inspector al comitatului Cetatea de Baltă”,“adjunct al Comisariatului Dicio-Sînmartin”, “vice-notar, “vice-comite”, “preşedinte al Sedrei orfanale”. Şi este mai mult ca sigur că între figurile de primă mărime de care a povestit Aron Pumnul lui Mihai Eminescu să fost şi Vasile Moldovan, ajuns la vremea aceea, în zonă, aşa cum am arătat anterior, într-o importantă poziţie socio-economică. Şi e în logica lucrurilor ca la auzul hotărârii spuselor adolescentului Eminescu “că în primăvară” trebuie să vadă neaparat şi el Blajul (dorinţă pornită şi exacerbată chiar de vestitul dascăl), Aron Pumnul să-l fi îndemnat cu afectivă recomandare verbală să treacă şi pe la fostul său student de la Blaj, locuitor în primăvara anului 1866, la Boziaş (pe atunci la 2 km de Târnăveni), şi asta chiar dacă va trebui să se abată de la drumul ştiut al Blajului, în speranţa de găzduire şi ajutor al tânărului său protejat. Aşadar, abaterea făcută de Eminescu de la “drumul clasic” din acea vreme, Tg. Mureş-Blaj, cu ”bucla” făcută prin Târnăveni, a fost tocmai pentru a-l întâlni pe Vasile Moldovan, a povesti despre dascălul lor decedat în acea iarnă, de a fi găzduit şi a primi…o straiţă cu merinde şi poate ceva…”creiţari”.(Ipoteza i s-a părut plauzibilă şi marelui eminescolog Dimitrie Vatamaniuc, cu care am discutat la Bucureşti, la 18 mai 2001, cu ocazia întâlnirii la conferinţa Naţională a Uniunii Scriitorilor din România).
Nu se ştie (poate doar deocamdată) dacă Eminescu l-a întălnit sau nu pe Vasile Moldovan. Cea ce se ştie e că, aşa cum spuneam, la 3 iunie 1866, Eminescu a fost la Târnăveni. Acelaşi reputat critic şi istoric literar, George Călinescu, în aceiaşi carte menţionată, “Viaţa lui Mihai Eminescu” spune: “La Dicio-Sînmartin, stând împreună cu seminariştii la masă, le-a declarat, în sfârşit, fără afectare: “Domnilor, eu sunt poet şi vreau să-mi adun material”, spre marea mirare a acestora care, cu ochii, căutau să împace purtarea drumeţului, cu hainele sale…”. Aceste cuvinte ale lui Eminescu spuse la Târnăveni, dacă e să dăm crezare lui George Călinescu, reprezintă, după mine, prima afirmaţie publică, a dobândirii de către acesta a conştiinţei de poet!
Scriitorul târnăvenean Liviu Suciu (1928-1997) identifică locul acestui inedit popas târnăvenean ca fiind cel al actualei Crame din centrul municipiului. În articolul “Eminescu la Târnăveni” din revista “Târnava”,Târnăveni, Anul II, nr. 1(2), serie nouă, iulie 1992, acesta menţionează: “…în zidurile groase ale parterului Cramei din centru, căci acesta este locul, recunoaştem şi astăzi cu uşurinţă vechile ziduri ale hanului. Pe atunci, avea un uriaş acoperiş de paie, cu o straşină lată. În curtea hanului, mare şi încăpătoare, au poposit caii, căruţa şi cei patru călători…”, menţionând că “…până la naţionalizare (hanul-n.m.) a aparţinut unei familii de cârciumari români: Mănase…”.
La 15 ianuarie 1996, pe peretele exterior al Cramei, într-un cadru festiv, în prezenţa scriitorilor Serafim Duicu, Nicolae Băciuţ, Lazăr Lădariu, Mariana Cristescu, Dumitru D. Silitră, Răzvan Ducan, etc. dl. ing. Octavian Popa, primarul localităţii, a dezvelit o placă de marmură şi un basorelief de bronz cu portretul “poetului nepereche”, operă a artistului plastic Victor Cristea, prezent şi el la manifestare. Şi astăzi se poate citi înscrisul cu rol informativ: “Loc de popas a fost/ aici pentru poetul/ Mihai Eminescu/ în drum spre Blaj/ în vara anului 1866”. Iniţiativa unui astfel de semn de cinstire a aparţinut subsemnatului, care a înaintat Primăriei Oraşului Târnăveni, un Memoriu justificativ, semnat la 8 noiembrie 1995. Cu o receptivitate şi o promptitudine lăudabilă dl. ing. Octavian Popa a acţionat în consecinţă şi a reuşit în doar câteva luni să realizeze , să monteze şi să inaugureze, insemnul cultural menţionat. De fapt domnia s-a făcut “vinovat”, în ani, de multă receptivitate atunci când a venit vorba de Eminescu. Astfel, la 15 iunie 1991, cu ocazia împlinirii a 102 ani de la trecerea “Luceafărului poeziei româneşti” în eternitate, în faţa a aproape 1000 de oameni, printre care, invitaţii: dl. Vasile Urdea, Prefectul judeţului, d-na Ileana Filipescu, Subprefect; dl. prof. univ. dr. Serafim Duicu, Consilier-şef al Inspectoratului pentru Cultură Mureş; conf. Univ. Ioan Şeulean de la Universitatea “Babeş-Bolyai” din Cluj-Napoca; actorii Vlad Rădescu şi Nicolae Cristache de la Teatrul Naţional Tg. Mureş, dl. Dorin Suciu, corespondent teritorial al TVR, etc., dl. ing. Octavian Popa, în aceiaşi calitate de primar,a dezvelit în Piaţa Primăriei din Târnăveni un frumos bust de bronz al Poetului Nostru Naţional, operă al aceluiaşi artist Victor Cristea. De asemenea, ca o iniţiativă şi o voinţă proprie, la 15 ianuarie 1992, a dezvelit, într-un cadru festiv pe faţada Casei Orăşeneşti de Cultură un basorelief de bronz Mihai Eminescu, cu semnătura olografă, tot în bronz al acestuia, având tot pe artistul plastic, Victor Cristea, ca autor. Din acea zi instituţia fanion a culturii Târnăveniului se numeşte “Mihai Eminescu”, primind la 7 mai 1992, ca zestre culturală, şi un bust “Mihai Eminescu” din “gresie refractară, arsă” (donaţie Victor Cristea), aflat şi în prezent în foaierul instituţiei.
Foto 3 : Manifestare omagială de 15 ianuarie la bustul de bronz al poetului Mihai Eminescu din Piaţa Primăriei din Târnăveni
Pe coperta a IV-a a cărţii mele “Eminescu şi Târnăveniul-exerciţii de admiraţie”, Ed. Tipomur, Tg. Mureş, 2002 spuneam: ”Truda de căutare printre concitadini a semnelor de afecţiune şi iubire eminesciană m-a condus , verosimil, la concluzia că a-l preţui şi iubi pe Eminescu e pentru târnăveneni un fapt absolut firesc, precum aerul ce se respiră, apa ce se bea, haina ce se-mbracă, copiii ce se cresc, şi că Eminescu şi-a căştigat firescul de a fi iubit prin ale Măriei Sale Versuri, adevărate perfuzii de-ncântare şi reverie în vena sufletului”. De aceea se strâng la fiecare 15 ianuarie, la bustul de bronz al poetului din Piaţa Primăriei, indiferent dacă e frig sau zăpadă, sute de elevi de la Gimnaziul de Stat “Traian” din localitate, şi nu numai de la această şcoală, să aducă flori, să recite şi să cânte din lirica marelui poet. De aceea vin la Casa Municipală de Cultură “Mihai Eminescu”, în preajma aceleiaşi zile de 15 ianuarie a fiecărui an, zeci de elevi din localitate să se-ntreacă în Concursul de recitări “Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie”, concurs din care s-au derulat deja 7 ediţii. De aceea au organizat, în preajma zilei de 3 iunie, la aceiaşi Casă Municipală de Cultură “Mihai Eminescu”, câteva ediţii din Concursul intergimnazial de cunoaştere culturală, între echipaje, denumit “Eminescu şi Târnăveniul”. De aceea merg cu flori şi lumânări aprinse în mâini, la acelaşi bust de bronz, la fiecare 15 iunie. De aceea târnăvenenii au realizat în iarna anului 2001 (din păcate doar pentru câteva luni) un “colţ Eminescu” la Crama din centrul localităţii. De aceea au organizat la 9 iunie 2002 “Orizontul Eminescu”, o manifestare cu scriitori mureşeni şi elevi şi studenţi nord bucovineni ce studiau la Tg. Mureş. De aceea au organizat la 22 iunie 2006 “Deniile eminesciene” cu o participare de peste 56 de persoane din România, Ucraina, Republica Moldova şi Macedonia, membri ai ASTREI. De aceea gândesc….Eminescu, ca pe a stare de beatitudine perpetuă, fără de care nu se poate ! E mult de spus, dar mai ales mult de simţit, întru acelaşi Eminescu, însă spaţiul unui articol rezonabil, ca întindere, nu permite o redare exhaustivă. Voi reda în încheiere un gând rostit de subsemnatul, din aceiaşi iubire, într-o zi de 15 iunie, acum mai bine de 10 ani, la bustul de bronz al poetului din aceiaşi Piaţă a Primăriei.
Emin!
Astăzi nu voi face glume, astăzi nu voi ironiza, astăzi nu voi analiza şi moraliza, nu voi lua atitudine. Cu fir nevăzut din ghemul sufletului, îmi voi lega cu putere degetele prin stilou, pentru ca acesta din urmă, să fie prin cerneală, bun conducător de emoţie pentru starea ce mi se-ntâmplă. Şi aceasta pentru că, distins auditoriu, la 15 iunie, Iisusul Christos al poeziei româneşti a fost răstignit de ignoranţă pe crucea grea a destinului său. Şi avea să-nchidă ochii, ochii lui visători ce “priveau la steaua singurătăţii”, acum mai bine de o sută şi ceva de ani, lovit în cap la spitalul (ospiciu) doctorului Şuţu din Bucureşti, de un confrate întru’ inconştienţă, căruia nu doresc să-i mai redau numele, pentru a nu contribui, astfel, şi eu, la prinderea de către acesta din urmă a unui nesperat tren al istoriei!
Trebuie mers în această zi de cireşar la casa lui memorială, la statuile şi la locurile lui de popas, şi trebuie duse flori. Flori multe, foarte multe flori şi apoi, mai ales “acolo”, nu trebuie spus nimic. Nimic, nimic, nimic.Trebuie stat aşa simplu, într-o tacită pioşenie, căci numai aşa se poate rememora pe deplin, în liniştea gândului, zbuciumata lui viaţă de când era “băiet” şi păduri cutreiera, neîncrezător că poate învăţa “a muri vreodată”, şi până la moartea adevărată, care pentru a-i putea fi liniştită, pe el lui se dorea redat.
Şi doar în cerul gândului fiecăruia trebuie să se audă “mersul cârdului de cerbi” al Limbii Române, prin Luceafărul limbii şi prin limba Scrisorilor şi a Somnoroaselor păsărele şi a Plopilor fără soţ şi a Odei în metru antic, şi a Revederii şi a altor multe încă minunăţii. Orice vorbe ar fi de prisos. Oricine şi oricum de frumos ar vorbi, chiar cuvinte mlădiate după gâturi de lebede, ar fi tot “un mititel”, ce nu l-ar slăvi pe “omul deplin al culturii româneşti”, cum a zis Noica, ci “s-ar lustrui (tot) pe el”.
De aceea, doamnelor şi domnilor, iubitori de “cădere în sus a Luceafărului”, cinstiţi dascăli ai superbei Limbi şi Literaturi Române, învăţaţi-vă copiii să buchisească tăcerea până când vor învăţa-o cursiv la locurile dragi de reculegere. Pentru că El, astfel, vă va lua aceasta drept cel mai frumos omagiu care i s-a făcut vreodată.
Şi apoi trebuie plecat repede, repede şi “veselit”, fiindcă “nu e mort Eminescu de moarte/ ci e mort de un alt început”. E începutul intrării irevocabil şi indestructibil în conştiinţa contemporanilor săi şi a generaţiilor ce-au urmat şi urmează şi vor urma, fiindcă “La steaua care-a răsărit,/ E-o cale atât de lungă” încât, oricât şi-ar încolăci uitarea tentaculele ei necruţătoare asupra memoriei, nu pot face nimic să-i înăbuşe amintirea. Ea “nici măcar nu se-ncepe”, căci spiritul versului său e acum un bun naţional şi universal care circulă fără legi şi restricţii.
Aşa a fost, este şi va fi cu “bell-ul june”, fiindcă, parafrazând gândurile lui Delavrancea, spuse prin gura lui Ştefan cel Mare, cel ce avea cândva “carnea îmbrăcată în ştofă”, după Nichita Stănescu, nu e al meu şi nu-i al vostru, ci al urmaşilor şi al urmaşilor urmaşilor voştri, în vecii vecilor. Emin!”
8 mai 2007 Răzvan Ducan
------------------------------------------- -- Formular: Parerea -------------------------------------------
1. Ce doriti sa ne transmiteti?:Despre
articolul -Eminescu si Tarnaveniul
5. Numarul Dvs. de telefon (fix): 0231 /
525008
7. Textul mesajului Dvs.:Articolul
,,Eminescu si Tarnaveniul" este foarte interesant si mai sterge din
petele albe din viata lui Eminescu. Nu stiam ca la Tarnaveni sunt atatia
iubitori a lui Eminescu si mai ales ofialitati locale care i-au dedicat
poetului busturi si manifestari culturale. Ce bine ar fi, daca fiecare
localitate, pe unde a trecut poetul, i-ar dedica macar o placa
comemorativa si ar da unei strazi numele poetului.
Cu stima, Nicolae Iosub-Botosani
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
Eminescu şi Târnăveniul
