Despre Mircea Tomuş

Prof. dr. Zenovie CÂRLUGEA

Între istoricii şi criticii literari din ultima jumătate de secol, MIRCEA TOMUŞ este un nume are se recomandă de la sine. Avem în vedere cel puţin două aspecte în definirea acestei personalităţi. În primul rând, trebuie amintită îndelungata sa prestaţie literară (a debutat în revista „Steaua” în martie 1955, al cărei redactor a fost în perioada 1956-1970), la cele mai prestigioase publicaţii de profil, vreme în care s-au aşezat, în raftul bibliotecilor, rând pe rând, temeinicele sale lucrări de istorie şi critică literară; mai apoi, se cuvine menţionată vocaţia de arhitect revuistic, conducând, la Sibiu, de peste două decenii şi în două rânduri, noua serie a revistei „Transilvania” (1972-1990, 2000-2002) – o adevărată arhivă fără de care cercetarea literaturii române dintr-o anumită perioadă nu ar fi completă şi mai profund înţeleasă.

Universitarul sibian locuieşte, însă, retras, în orăşelul Avrig, de unde drumul spre mănăstirea brâncovenească Sâmbăta-de-Sus, marea lavră şi necropolă a mitropoliţilor Ardealului, o ia aproape în linie dreaptă (să menţionăm relaţia specială avută cu regretat Înalt Antonie Plămădeală), iar privirea se opreşte pe crestele pierdute în zare ale munţilor. Pe aici se află Ţara Almaşului şi Făgăraşului, ţinuturi din vechime ale domnilor munteni coborâtori „pe Argeş în jos”.

Cum treci Oltul şi peste dealul Bradului se zăreşte, de departe, pe un promontoriu, vechea biserică ortodoxă a Avrigului, lângă tâmpla căreia se află piatra tombală a marelui dascăl care a fost Gheorghe Lazăr (1779-1821), bun prieten al lui Tudor din Vladimirii Gorjului. Aici, în Avrigul în care îşi doarme somnul de veci marele bărbat al culturii şi şcolii româneşti din prima jumătate a secolului al XIX-lea şi unde se află domeniul cu vechiul castel al baronului Brukenthal (locuieşte chiar pe str. Brukenthal, 69) – dl Mircea Tomuş, fiu de preot ortodox din Apuseni, s-a aşezat, cu deosebită osârdie cărturărească, la casa sa, în ordinea peregrinărilor părinteşti, ca un luminat gospodar al literelor române, înconjurat de o imensă bibliotecă, de opere de artă (o inestimabilă colecţie de icoane pe sticlă şi picturi moderne ale Doamnei sale, prof. Lia Tomuş), dar şi de o minunată grădină cu roade, în care totul te îmbie la meditaţie, la bună-dispoziţie, la regăsirea şi împăcarea cu sine însuşi şi Dumnezeu.

Împlinind, la 9 ianuarie, frumoasa vârstă de 72 de ani, dl Mircea Tomuş trăieşte, desigur, satisfacţia unor mari realizări literare, conştient de dâra de lumină pe care o lasă, însă mereu solicitat fie la Festivaluri, colocvii şi evenimente cultural-artistice, în diferite localităţi ale Transilvaniei (şi nu numai), fie la Facultatea de Litere şi Arte a Universităţii „Lucian Blaga” din Sibiu ori la diferite examene de susţinere a unor teze de doctorat din întreaga ţară, domnia sa însuşi fiind un meticulos conducător de doctorat de o ireproşabilă deontologie didactico-ştiinţifică).

Cine a parcurs studiile, articolele şi cărţile d-lui Mircea Tomuş a putut rămâne impresionat nu numai de temeinicia comentariului estetic, dar şi de acea dicţiune a ideilor, deopotrivă precisă şi nuanţată, oferind cititorului perspectivele unor abordări originale şi satisfacţia de a înţelege mai în profunzime autorii, operele şi temele abordate. „Romancierul” (căci a scris şi romane) este atât un virtuoz interpret al epicii în „Romanul romanului românesc” (2 vol., 1999-2000: I - „În căutarea personajului”, II - „Despre identitatea unui gen fără identitate; romanul ca personaj al propriului său roman” şi alte două volume în pregătire), o abordare sistemică şi hermeneutică a marilor realizări din literatura română, dar şi un caragialeolog de seamă, oferind, expressis verbis, „perspectiva unui alt Caragiale”, prin monografia „Opera lui I. L. Caragiale” (1977, 2002), „Teatrul lui Caragiale dincolo de mimesis” (2002) şi masiva lucrare „Caragiale după Caragiale” (2004), în care studiază temeinic opera comediografului, „dramaticitatea” acesteia, relevând deopotrivă „mecanismele magiei teatrale” (este şeful Catedrei de Artă Teatrală de la Sibiu) şi caracterul ficţional susţinut al întregii opere (lume paralelă, „ţară a ficţiunii” în deplină suveranitate, guvernată de principii, convenţii şi cutume artistice). „Obsesia Caragiale” l-a determinat pe istoricul şi criticul literar să se îndrepte şi asupra fiului Mateiu Caragiale, publicând deja, de câţiva ani, fragmente dintr-un (bănuim) studiu mai de amploare.

O altă abordare de substanţă, radiografiind, de astă dată, atât tematica cât şi ideologia estetică a operei şi impunându-l pe autor drept un nume de referinţă în sadoveanologie, este lucrarea „Mihail Sadoveanu – universul artistic şi concepţia fundamentală a operei” (1978).

Deopotrivă de aplicate în observaţii şi idei sunt şi studiile referitoare la poezie. Dl Tomuş este printre primii critici literari care au militat pentru impunerea poeziei lui Blaga (a se vedea ampla prefaţă la volumele de poezii tipărite în colecţia Bpt a EPL, în 1968), ca şi a atâtor poeţi din generaţii diferite (în special şaizeciştii şi şaptezeciştii, dar manifestând deschidere şi pentru optzecişti ori generaţiile din urmă).

Multe din lucrările d-lui Tomuş au devenit puncte de referinţă în cercetarea literară actuală, ba, am putea spune, că din „mantaua” tomuşiană au ieşit opere şi spirite binecunoscute lumii literare, unele dovedind, nu de puţine ori, ingratitudine!

Dovedind o bună formaţie clasică şi, deopotrivă, o largă deschidere faţă de mai noile abordări metodologice, dl M. Tomuş se impune, în general, printr-o critică aplicată de tip universitar, academic, eludând locurile comune şi demontând anumite croieli artificiale, poncife şi tabuizări, tocmai pentru a impune o viziune mai coerentă şi funcţională, mai aplicată şi mai actualizată, în general, de ansamblu, a autorilor şi fenomenelor literare investigate (a se vedea activitatea de cronicar literar cu rubrică permanentă de la „Steaua”, „Ateneu”, „Transilvania”).

Bunăoară, în cazul lui Caragiale, criticul ţinteşte „o ecuaţie critică pe cât posibil mai cuprinzătoare, prin care întregul să se oglindească în fiecare component, iar suma detaliilor să constituie un tot cu unitate organică” (2002).

Este memorabilă, în cazul discursului critic, o anumită vocaţie a teoretizărilor de larg orizont, cu reveniri contrapunctice, ilustrative şi analitice, reuşind astfel a releva „mecanismul ficţional” al textelor, figurile specificităţii artistice, sensul estetic al operei şi năzuinţele „spiritului creator” (cum ar zice Blaga).

Mai trebuie amintită aici, pentru ca portretul să fie cât mai complet, şi o altă faţetă mai puţin cunoscută: vocaţia de editor (fost redactor şef la Editura „Dacia”, 1970-72). Căci de la îngrijirea unor ediţii şi alcătuirea unor prefeţe (M. Eminescu, L. Blaga, G. Coşbuc, I. Pillat, V. Voiculescu, M. Sebastian, Radu Stanca, G. Bacovia, G. Călinescu ş.a.), dl Tomuş a trecut la punerea în circuit cultural a prestigioasei edituri sibiene „Media Concept” , în care deja s-au tipărit sonetele lui Shakespeare (ediţie completă), lirica esenţială a lui Eminescu, poezia lui Goga, dar şi lucrări de valoare aparţinând unor scriitori români de azi (desigur, deşi am vrea, nu putem să le urmărim pe toate!).

Reconsiderând toate aceste faţete ale personalităţii, conchidem, azi, la ceas aniversar, cu o îndreptăţită convingere, că literatura română, cultura şi învăţământul românesc au în dl Mircea Tomuş unul din stâlpii de susţinere ai Panteonului naţional. Recent a fost distins cu Premiul OPERA OMNIA al Festivalului Internaţional de Poezie „Lucian Blaga” (2004), după ce în urmă cu mai bine de 40 de ani fusese încoronat cu laurii Academiei Române (Premiul „B. P. Hasdeu”) pentru monografia „Gheorghe Şincai – viaţa şi opera”.

La mulţi ani, domnule Profesor!

Spornice succese în învăţământ şi în activitatea de cercetare literară.

Prof. dr. Z. CÂRLUGEA

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, redactarea şi Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]