|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
Eugen Evu, un poet practician La cei 60 de ani ai poetului RHEEA ZEICANI , 2006 Impresii si pareri personale in FORUM
Pentru activitatea sa deţine numeroase titluri, academice, de Excelenţă, de ambasador cultural, de expert al ABI- USA pentru literatură şi artă,etc. şi includeri în Who ‘ Who şi atestări ale A.B. I. S.U.A ., de consoulting editor. Asociaţia Română pentru Patrimoniu dar şi edilii zonali i-au acordat titluri de Excelenţă şi de cetăţean de onoare, precum şi Trofeul „ Cheia Oraşului „ pentru neobosita lui lucrare în domeniile literaturii, teatrului, artelor plastice, publicisticii ş.a. Recent, la Filiala U.S.R . Timişoara, Cornel Ungureanu, Eugen Dorcescu şi Şerban Foarţă au prezentat elogios opera şi activitatea sa , sărbătorindu-l la 6o de ani de viaţă şi 4o de ani de la debut .În ultimul timp, poetul şi publicistul semnează consecvent în reviste internet ca Agero-Stuttgart – Germania, „ Revista noiniciodatanu „ (Australia) , ş.a. Eugen Evu a editat a 32-a lui carte, set egal cu o mică bibliotecă, dintre care am citit l4 , mai puţin proza , ori cărţile destinate copiilor şi cele două piese de teatru poetic. Poetul a fost receptat destul de bine, dacă ne gândim la faptul că trăieşte şi scrie într-un spaţiu izolat de « laboratoarele promotion « din capitală, ori din centrele culturale universitare , ale unei pieţe culturale mai pertinente. Poate că tocmai în această « paideuma « specială , a experimentului social cvasi – industrial , însă unde el , cunoscut şi ca un animator cultural, fondator de mişcare literară (cenaclul Lucian Blaga la 21 de ani de existenţă neîntreruptă, fondarea de reviste , publicaţii , precum şi ,fără a avea o editură , descoperirea, lansarea unor tineri promiţători , faptul că a editat 54 de cărţi de poezie, proză, tewatru , eseuri , sunt fără îndoială elemente care întregesc, lapidar, un portret, o prezenţă de excepţie . Acolo unde o Cetate nu are instiuţii profesioniste, astfel de oameni sunt numiţi pe drept ,,oameni – instituţie ,,. În felul său, acest poet şi publicist nu s-a abătut timp de peste 4o de ani de când a debutat revuistic (Familia, prezentare de Ştefan Augustin Doinaş ) respectiv editorila, prin concurs , la editura timişoreană Facla , (Toate Iubirile , şapte poeţi tineri ) , recomandat tot de Şt. Aug. Doinaş ..Dar dintre peste 3oo (…) de referinţe critice (în Dicţionarul Scriitorilor Români , Istoria Literaturii Române Moderne , Who’s’Vho (ABI –U..A. )*2ooo/2oo6(, majoritatea revistelor de specialitate din ţară şi din străinătate, antologii selective, din Statele Unite, Germania , Italia , Franţa , Ungaria , Australia . Cu toate că opera sa însumează peste 2ooo de poeme ( ! ), mă refer la cele editate în cărţi, ori publicaţii , de la principalele direcţii iniţiale , ramificate doar sub aspect pragmatic . Un stil inconfundabil, pornit cândva a se contura – cel puţin aparent , - sub duhul lui Blaga (« Muntele Mioritic , Facla , primul volum autonom ), avea să se dezvolte poliedric, ca un joc de oglinzi, dacă vreţi, (Ramură cu oglinzi era titlul unei cărţi ) în coronamentul unui spirit impetuoas, cu amploarea şi vitalitatea unui Arbore genezic , un arbore al vieţii,(ca « strigăt ce se povesteşte …) viguros, transilvănean, dar deschis spre universalitate .
« Poet cu un parcurs bibliografic bogat, cu o personalitate literară ferm constituită, Eugen Evu ar reprezenta, nu numai geografic, tipul scriitorului din centrul teritoriului liric românesc .Vin să susţină aceasta câteva aspecte specifice, un tradiţionalism actualizat, responsabilitatea estetică, fondul religios, cultul naturii, consecvenţa stilistică «…, « O perseverenţă sisifică, un fux lingvistic impetuos ssunt semne ale profeţiei ca har poetic. Creaţia lui Eugen Evu ilustrează întocmai propria-i spusă : « Spiritul se dezbracă-n cunoaştere « Eugen Evu este un poet orfic , înzestrat cu har, făcut să evoce mereu înnoit miracolul lumii, al vieţii, al cunoaşterii ..Fiece cuvânt, mitizat,devine locuit de zeu. Autorul se află tot timpul într-o sărbătoare sufletească, într-un extaz gândit … » (Paul Aretzu, Viziuni critice, edit. Ramuri, Craiova .
Eugen Evu este fără-ndoială, prin ultimele sale cărţi, un adept al ezotericului luminiscent, impetuos resurect în aceşti ani în lumea zguduită de conflicte deloc ecumenice. Ceea ce era conceptul « alchimiei fericirii », la un Al Cazali ( Algazel ) în finele secolului XI, alchimia nematerială, interioară şi spirituală , ţintea « atingerea stării de iluminare « . Lirica eviană a parcurs iniţiatic, intuitiv superior , apoi prin inducţii de transă mistică, mărturisite de poet în confesiiunile sale, (Tresărirea Focului, vol I, jurnale , ori Dialogul cu Dumitru Velea ( Agero- internet , 2oo6 ), - iar scrierile eseistice recente confirmă aceasta : avem în faţă un poet gnostic modern,care a dat la mari adâncimi ale « fiinţei freatice « , în stratele « cu straniu în ele « , de un filon neaşteptat de pur . El converteşte cu arta orfevrului ori cultivă în « grădinile semantice « , trezoreia unui magician al rostirii mantramice, de oficiere a unui Mister oracular , însă negreşit din răsadul melosului arhetipal românesc, de unde dealtfel provine. Un spaţiu sanctuaric, urieşesc, un spaţiu întrezărit de Poetul din Lancrăm , însă pentru Eugen Evu ,un spaţiu « purtat » , cu fiinţa pe care el o defineşte « memorie cromozomială « « …Uriaşul travaliu mitologic, pe urma altui haţegan, Densuşianu , trasnpare în laboratorul de creaţie eseistică, parţial apărut prin reviste , ori cărţi, urmând a fi editat în cartea « Biriliantul şi Noaptea « , un jurnal de idei exploziv . Dar această iluminaţie ezoterică, imanentă şi rămuroasă , transpare tot mai puternic în poezia sa .( Stăpânul Jocului, Rezerva de duioşie, Port şi rănile tale , Amarul mierii, Plângea să nu se nască, Sărutul cu privirea , Transilvania Poems (engl. ) . Nu întâmplător, Eugen Evu are undeva imaginea Omului Fructifer, metaforă parafrazică , a omului care rodeşte, în cheie hermetică, apelându-se la un artificiu ludic ( atenţie, ludismul poetului echivalează cu acel « copiii spun lucruri trăznite : poeţii deasemeni, numai că, spune Evu , « din creierul nostru cenzurat de entităţi nevăzute, în illo tempore , fulgerul mental poate reface conexiuni neuronice , poate coborîi, ca Duih Sfânt , sub cupola frunţii, în altarul inimii, revelaţia divinului « ( Empatia divină, 2oo3 ) : jocul cu focul ? Anagrama sa este : « rodnic – dornic « ,, aşadar Dorinţa de a rodi , dorinţa sublimată în credinţă, un fel de auto-programare , de program auto-indus … ca pulsiune permanentă întru a reuşi « Nimic bizar în astfel de formulări ,implicit inserate în discursul lui lirici, formulări – enunţuri nuanţat ştiinţifice , ale ştiinţei de graniţă, ori ale paranormalului . « Creierul nu creează, ci creerează « , latent există forţe implacabile , creierul doar operează , dar Mintea noastră, Gândul, este emanaţie a divinului, tiunde a se arăta , a ne recupera noi înşine , prin extragere , uliminare , cunoaştere , din rădăcina astrală .. » Despre creaţia sa au scris , între alţii, elogios, Ştefan Augustin Doinaş , Laurenţiu Ulici, Al. Cistelecan, Mircea Ciobanu, Ion Mircea, Adrian Popescu , Paul Aretzu, etc. (referiri la apartenentul Evu la Promoţia 7o , însă şi mai mulţi critici ori confraţi , inclusiv cei din generaţia 8o … nu mai puţin , mari poeţi sau critici occidentali , Angelo Manitta, Maria Teresa Liuzzo (Italia ), Zaldivar Chacon(Cuba ), Pierre Dubrunquez (Franţa ) Dioeter Schlesak şi Magddalena Constantinescu, (Germania ),Florentin Smarandache( USA )… Deoarece poezia lui Eugen Evu nu a cantonat neapărat în arealul niciunei promoţii convenţionale, nici areal cultural restrâns . El a evitat prudent sau intuitiv , situări strict « deceniste « şi s-a contopit , într-o arhitectură piramidală ,sau dacă vreţi de brad rămuros , (dar …fructifer ), dezvoltând armonios planurile « dihotomice « , palierele simetric continuate pe verticală … » Arbore care se smulge , să zboare ; « cuib cu aripi « sunt sintagme care asta spun : degravifierea , « migraţia materiei vii » (citat ) . Accederea ,prin iluminare, spre fericirea (încă ) accesibilă, alchimică, evocată de Al Cazali …Poate că Novalis şi Holderlin îi sunt cei mai apropiaţi, ca filiaţie, însă Eugen Evu mărturiseşte neaşteptat, că este şi un spirit fascinat de Becket, Ciorna Eliade , de Joyce şi Eugen Ionescu , ceea ce rămâne de văzut : va lua o trunură nouă calea ce părea Royală, a itinerariului său altădată mărturisit epifanic ? Despre o anume religiozitate a poeziei sale, Al Cistelecan a scris ca despre o « religiozitate transilvanică “ ,,,accentuând o dimensiune de profunzime a poetului, firească, aceea a apartenenţei la ardelenismul său originar. Deasemeni, Laurenţiu Ulici care i-a urmărit sistematic scrisul , cu o matematică rigoare, remarcase « centrele energetice « complementare ale liricii sale ,având un bogat filon triadic , unlul ardelenesc, altul muntenesc , cu uşoare inserţ ludice, paradoxale, mai ales ale limbajului parafrazic(.L . 1973 ), respectiv dolorismul de sorginte nordic ardeleană. Cei trei « modelatori « recunoscuţi şi de poet , într-un interviu târziu , au fost , în lirica română , Blaga , Bacovia şi Goga . Este, a rămas Eugen Evu un poet al religie transilvanice ? În măsura în care el venerează spaţiul şi istoria sa , al originii şi al incintelor sanctuarice , amintind spusele iniţiale ale lui Doinaş : » poezia lui este una a rostirii parcă oraculare , fiecare cuvânt odată rostit devine unic şi esenţial … Întâlnirea cu un poet ca Domnia Ta, îi scria Doinaş, încântat, este pentru mine un dar din partea lui Dumnezeu . « La Eugen Evu, cuvântul odată rostit devine unici şi esenţial . În poezia sa se rosteşte parcă un oracol. » « Familia ,197o , « Toate iubirile « 1874) .Timişoara .
Rari poeţi care să se fi bucurat de dominanta elogioasă , fără însă a fi “propulsat “ între înaintaşii liricii moderne , după reţetele binecunoscute anilor 7o-8o , dinspre Bucureşti Nu aparţine declarat nic unei mişcări literare zonale ,şi cu toate că a fost inclus de către Lurenţiu Ulici în promoţia (generaţia) 7o, poetul este deopotrivă un tradiţionalist modern, şi un optzecist. ….Poetul afirmă că doar Al Piru , şi , mai încoace , un Alex Ştefănescu, “ de aceeaşi sorginte miştocară., beizadescă şi neînstare a vedea cu ochii” , spune el,“…Ei bine, tocmai atari excepţii de scepticism , mă fac să dorm liniştit ! Sunt de mult timp lămurit cum merg lucrurile la noi,eşti recunoscut după ce te premiază alţii, eventual din Americ,a Italia, Germania.. Cu atât mai mult , faptul că trăieşti în provincie, una industrială excesiv, unde proletcultismul a făcut ravagii, pare să fie o stigmă..Eşti marginalizat, cel mai acut ignoraţi în acset sens sunt poeţii şi scriitorii din Valea Jiului,mai ales după mineriade .. Ce tâmpenie, ce prejudecată ! Cazul filozofului şi dramaturgului I.D. Sârbu e emblematic, în acest sens … Criticii care n-au organon , nu mă interesează. Am citit nişte mostre lirice ale dlui Manolescu ( Muşina, ca frustrate de profesie este mic prunc ! ) , şi era să mă prăpădesc de râs . Al Muşina , care m-a atacat insultător , absolut extraliterar , în « Vatra « e de înţeles , patologia lui este mania persecuţiei într-o situaţie total defazată şi ea …Un simptom , care face pui de genul fracturismului ianuşian, aşa că verbul « a amuşina « , etimon probabil al numelui său , este unul al unei funcţii decăzuteă în disfuncţie « …« , mărturiseşte sacrastic, poate prea « rău » , Eugen Evu , în « Saurid, jurnale 2 « ) . Apelul frecvent la terminologia sacrului, a arhetipalului, care aveau să accentueze inconfundabil un edificiu în ultim apărutele sale cărţi, travaliul amplu, mistic, gnoseologic, cu metodă, referirile obsedante la mitologie ca la un strat de profunzime, una numită de el “ a ArheoFiinţei “ sau « fiinţei freatice « , este un program ce a depăşit demult intuitivul impuls natural- creativ, « al răsadului « şi accede spre dimeniunea superioară a revelaţiei continue, de rostirea profetică, într-adevăr oraculară . Se motivează ontic şi axiologic, sintagme ca (memorie cromozomială, regresiuni în memoria … auto-telepatică (!!) etc ), ca şi o “explozie “ de cosmice, spectaculare meditaţii , ca dintr-un laborator fenomenal, din jurnalele recente, (parţial editate ) , ating ceea ce am numi un paroxism revelatoriu,( Poetul spune : « Îngere, voilŕ ! Eu penetrez a votre fenetre « ) Voce şi melos … simfonice , ale unui simţ armonic desăvârşit ,(Doinaş elogia eufoniile sale încă de la debut) de o splendidă « natură « vizionară şi profetică Eugen Evu , însă , este un « poetician « ,totodată, aşa mărturtiseşte, deoarece el gândeşte lumea poetic –extactic (Paul Aretzu ). Parafrazându-l pe Bacovia , care « auzea materia plângând « , el dă replica « aşadar aud antimateria râzând « …Acest gen de răsturnări semantice şi axiologice, la Eugen Evu relevă o altă « statornică « , tulburătoare în sine obsesie , aceea de a « defini « inefabilul , utopie care pare a da dinamica unei continuităţi, anume prin sacrificial . Totul în cosmos, « precum în Om , aşa şi în Atom « (parafrazic la « Precum în Cer ,aşa şi pe pământ ,ori « Precum în Macrososmos ,aşa şi în microcosmos « are , la Eugen Evu , înţelesul prin Legea sacrificiului, a Foamei reciproce dintre energii,în materie şi intuitiv , şi în eter …Filozofia lui Eugen Evu este şi(sau ) implicit teozofic, gesticulaţia este a rostirii oraculare ,poetice , ca în sentinţele oraculare şi Socratice . Una dintre obsesiile acestor scufundări , de amfibiu regresiv – anamneztic (cum spune el ) , este « eterna întoarcere « ..Timpul lui Eugen Evu este cel al astrofizicianului , un Timp Circular … »Nimic în univers nu este liniar , nici materia ,nici continuum-ul spaţiu – timp…Percepţiile de acest fel sunt mereu reluate , reflectate ,magic , incantatoriu , cu numeroase inserţiuni ale limbajului strict –ştiinţific, fără complexe » …Eugen Evu vorbeşte despre o « fuziune « dintre subconştient şi raţional , transpar frecvent preocupări strict de auto-cunoaştere , în procedeu post – Gustav Jung , ploinjeuri în « sub – memorie « ,el defineşte zona « straniului « nemanifestat altfel , « fiinţa freatică « …Sintagme despre Fiinţă (Das Sein ), revin mereu în poezia ultimelor sale cărţi…Un sincretism concentric , unduios , şi un « colorism al umbrelor , precum şi sfidarea stihialului, explorarea albirintică( Creierul fiind reprezentarea ) , iar în « Stăpânul Jocului « ( 2oo5 ) ,Eugen Evu decodifică parcă apocrifele disimulate chiar în textul Vechiului Testament, (şi adiecante arhaice, din spaţii sumeriene ori vedice ,… »Înainte de toţi, a fost Zoroastru « . Critica îi observa de timpuriu dolorismul specific ardelean , dar şi energetismul muntenesc( Ulici ). pledând şi acuzând o Entitate primordială, căzută , complicitară cu omul adamic ,cu femeia (Eva mitocondiuală , ori Lilith , « sublunara « ) , pentru a fi inseminat umanul , a-l fi hibridizat … Iată cum poetul, prin gândirea eminamente poetică , creatoare ,dar astfel revelatoare , redevine un ..Gnostic , un iniţiat care parcurge etapele , regresiv , ab origine , întru a se – redecoperi ca făptură arhetipală … Avem un poet care scrutează , captează şi “aude infrasunetele “ c,um s-a spus , un poet al regăsriii umanului , sub iluminarea e z o t e r i c ă , aşadar gnostică …Una modernă , raportându-se (parabolic ) într-o dimensiune a Imediatului cunoaşterii . Un dialog cu Divinitatea (Emaptia Divină, ) sau cu ceea ce numeşte,cu trimitere la valentinieni, « divinitatea secundară, minoră, » Stăpânul Jocului » ( divinitatea ,aici,fiind Elohim (pluralul .n ) , dar şi Erosul Pnatehonului elen , este mereu reiterat, nu doar în lirica sa, ci şi( mai ales) în masivul jurnal de idei « Tresărirea Focului, vol I, 5o4 pagini !) Tirajul redus al acestei stranii cărţi modular întocmite, alternând consemnarea cu « răsadul liric « , eseul filozofic cu cel de « poet practician » , mărturisitor, confesiunea frustă cu dezvăluirile necruţătoare,) a adus totuşi două premii internaţionale de prestigiu.Cornel Ungureanu observa aproape stupefiat « post-mortemismul » atitudinal, curajul de a intra cu forcespusl în carnea rea a « vieţii literare « decăzute în derizoriu. Pamfletul, pentru Eugen Evu, este de o causticitate nemiloasă, careva a observat la el o veritabilă « artă de a-şi face duşmani ». Dar nu e vorba de radicalism, nici măcar de un spirit justiţiar, al frustraţiei, ci de unul , în esenţă , al l u s t r a ţ i e i …Astfel, poetul a făcut pur-şi-simplu cercetări pe cont propriu, ca un veritabil detectiv…Cele trei dosare de la Arhivele securităţii, aveau să-l » otrăvească definitiv, dar deopotrivă să-l facă imun » ,cum scrie în vol. 2 al jurnalelor . »Între-adevăr, nu m-am considerat în primejdie, am scris aşa, ca şi cum deja nu mai sunt…Mi-am revăzut astfel, rememorând şi recitind cele şase caiete-jurnale din anii 198o-1989, itinerariul de golgotă…Poate că acest destin a fost în mare parte unul provocat, am avut o ciudată propensiune de a intra singur la rău, în boca di lupo, în gura lupului, cum se zice. Şi, astfel, am schimbat zbuciumul consecinţelor, în materie de studiu, în verificarea sinelui meu , dar şi a stihialului care ne bântuie permanent…Nu exagerez, dar mi-am recuperat imunitatea , care ani mulţi a fost deteriorată. Aproape mă stingeam , eram umbra mea proprie ,în anii 8o-88… Dar greşeşte cine crede că aş fi avut vreun impuls maladiv, autodestructiv. Am avut o uriaşă curiozitate de a Mă cunoaşte , de a mă experimenta empiric « … Sunt cu adevărat un Poet Practician « Prototipul barbar , eseu , 2oo6 ) Deseori poetul mărturiseşte ezoterismul , dar mai ales convingerile lui Umberto Eco, relaţia dintre Paracelsus şi Gaşileo, dintre ştiinţă şi alchimie, magicieni şi revelaţiile de frontieră ale ştiinţei, ale paranormalului. « Sunt un iniţiat şi mă oglindesc îndepărtat de apăroiape în diuvinitateaa incognoscibilă « …Sunt omul, cel ce devine « … »Eseu, 2oo5)-Fermitatea rostirii frecvente a unor astfel de enunţuri, contrastează cu sfiiciunea, cu pietatea de a fi un « singuratic în mulţime « , un « zeu răzleţ, un sălbatic care meditează şi numără stelele… ». Este şi mai explicit în « Tresărirea Focului « ,jurnalul de idei ), sau, în materie lirică , cele două ediţii din « Port şi rănile tale « şi în cele două ediţii « Rezerva de duioşie « … (2oo5-2oo6 ) ….Aici poetul este la ora reîntoarcerii la sanctuaric , la orizontul topit în nadirul matriceal , al fiinţei în Natură , nu în abordare păgânî,de idolatrizare iconică , evident ,ci în însăşi « chipul cioplit în rouă « al poeziei , ca rugăciune şi catarsis .dar şi în colaborare cu daimonul ( « spiriduşul » ) copil al Spiritului etern ,cum spune el…Nu lipsesc şadar nici inserţiile pamfletare , satira tăioasă,invectiva cu scop sanitar , Se face şadar igiena sufletului, mereu contaminabil,. Intr-un mediu « fără ecranajul de dinaintea rupturii de natură « ( v. « La care pagină, moartea ? )« (2oo4) . Eugen Evu are pentru omul alienant din lume , sintagma « omul modificat « …O psihologie special aplicată , auto-experimentală cumva , extrage mereu o dimensiune revigorantă , o împrospeţire , un « colorism « al « umbrei luminei « , o « citire a curcubeului « , o decodare a inefabilului , a imponderabilului , fie şi iluzorie , de « interpretare « …Procedeul poate fi ,din nou , numit gnostic , unul al magiei şi alchimiei , ca « butuci « ulterior remaificaţi în ştiinţe, în cunoaşterea de graniţă , avantgardistă ,şocantă , de facto revelatorie …Procedeul este al inbteligenţei deduictive , analogiilor cvasi- metaforice , ca subn o stare dee transă …auto- provocată …Poetul acuză astfel epuizări de genul « terros mentis « ,efecte probabile ale scrutăriii de acest timp , în interioritatea latentă , în « fiinţa freatică « ,,,în « Arheo Fiinţă « … Un termen comparativ ar fi acela enunţat de Silvestriu , în alt context , anume al structurii catedrice ( « Memoria , ca un concert Barco ,Carpathia Press ) … Gnosticul Eugen Evu ,deşi vădeşte o neobişnuită continuitate (« cerc captiv în spirală, cum ar spune el ) ,nu poate fi un poet previzibil :încotro duce « ţinta ,care este chiar săgeata , săgeata cu care scriu « ) nu se va şti .Dialogul său cu Divinitatea ,ca empatie divină (a divinului din om ) – continuă ,parcă dezlănţuit de la orice restricţii, mai ales după ce , odată căzută cenzura , în România , nci autocenzura nu mai « f « funcţionează « : apropos , Eugen Evu se exprima prin exces de subtexte , aluziv , cu un anume adaos de « straniu « (« Prezenţa mea stranie « ) şi înainte de l989 …Acum ,explozivul poet pare a se « răzbuna « , « în felul în care se răzbună nourii / după furtună « (un poem ) . Fiecare carte a sa ,paradoxal ,poate fi o surpriză …Desigur, « omul este stilul « ,iar Eugen Evu rămâne cel ce s-a ivita de la început în poezia română. Un explorator , un cercetător care mizează enorm pe empiric, în virtutea crezului său că lumea se cere re-descoperită la propriu ,de fiecare dintre noi . Rezultatele asta atestă ,neîndoielnic Păgânismul nu a fost ceea ce consideră dogma azi ,ci Integrarea Arhetipală în Natura paradiziacă , refuzul de de a fi alungat (pe nedrept ,prin incitarea Entităţii Reptiliene , la « păcatul originar « ) – fără a nu smulge , măcar , prin suflet , un bruş din terra sacrum , sigilata … Undeva Evuspunea că el a învîţat ,bând din ulcior( vas simbolic , ca un graal , sau , dacă vreţi , ritualic , unul al Botezului cu elementul primordial (principioun ordonator ) al Apei , în Univers ( « porecum în Univers , aşa şi în Vers « ,cit . Evu ) ….aşadar , bând dintr-un ulcior , « am învăţat şi sărutul « … Uimorarea gândire eviană , la modul profund poetic , este mereu o surpriză , aşa cum sugerează acel « Briliantul şi Noaptea « - metaforă a relaşţiei dintre « materia nevie – mineralul , - şi Lumina (la antiteza Nopţii, Tenebrei , fără de care nu se- valorifică , nu se irizează , nu se reciproc oglindesc nici Cuvintele …Nicidecum Necuvintele stănesciene. Ezoterismul lui Eugen Evu este un recurs permanent la originile sacrului manifest încă în lumea primordiei , în « memoria cromozomială a indiviudului , ca parte din Unul . Unul dintre referenţii cei mai rezonanţi , vibranţi, este Paul Aretzu , un poet şi teolog , la rându-i , remarcabil , un confin , care îl “dedcriptează foarte empatic pe Eugen Evu, referitor la « Port şi rănile tale « Nu doar când rostirea poetului este una psalmică ,ci şi atunci când rămîâne « oraculară « ,de sentinţă ,de axiomatică « redefinire « cvasi- perceptivă (« gustul sărat al cuvintelor « ) , sunt gnostice ,în sensul de arhaice , revelatorii ,vizionare . A glossa asupra « asupririi esenţelor « sale ,a sensului mistic al operei sale (căci deja are operă ) , este rostul, poate , al altora . Remarcabil, , între numeroşii referenţi ai săi , este şi tânărul poet şi critic ,cu vocaţie teologică, Constantin Stancu (vezi referinţe la ultimele cărţi ale poetului, în reviste din ţară ,ori rev. internet “Agero “ din Germania . Dintre străini , lapidari , însă foarte exacţi , îi amintesc pe Jose Chaucon (Cuba ), Angelo Manitta (Italia ), Pierre Dubrunquez (Franţa ), ori Dietre Schlesak (Italia ) . Despre o anume glaciaritate (extraliterară, poetul fiind , ca publicist, un incomod ), Eugen Evu s-a exprimat public şi în scris nemulţuimit Faţă de Alex Ştefănescu , dar şi Nicolae Manolescu …Este dreptul subiectivităţii poetului , dacă nu orgolios , cel puţin “irascibile genus “ . Dimpotrivă, el mărturiseşte că astfel de “ignorare voită “ ,îl provoacă să scrie mai bine ,înverşunat de chiar optuzitatea unora , care-I amintesc de “copistul Al Piru ,piromqanul cinic “ (citat Evu , interviu din 2oo4) . Tot el, însă, ,este încântat când se regăseşte în exigenţa critică a unor mari nume contemporane , vădind acea bucurie etern – copilărească : « Minte înţeleaptă şi suflet de copil « (Cronica ,2oo3) . Oricum , Eugen Evu este mai mult un Gnostic decât un dogmatic ,se relevă mai mult de sacrum , decât de religiozitate ,incşlusiv în sensul invocat de Al. Cistelecan , în anii 9o , când eminentul critic vedea o etapă 2 a derutei « ,în sensul recuirsului la mistic al poetului . În concluzie , cred , ar fi de citat ceea ce criticul francez exclama , la opera unui poet de afinitate electivă izbitoare cu Eugen Evu :Ceea ce contează , este că e frumos « ! Verlanine, spunea acelaşi critic , « nu-şi alege cuvintele fără vreo eroare « , penbtru că astfel savurăm versul , ca pe o perpetuă înnoire ,astfel urzeala poetului ne captivează ,ne captează şi pe noi . Imageria eviană este fabuloasă , mişcă splendori unice , panoramează hologramic stările cosmice , rezonante , ca un receptacul melodios ,revereberant , magic .
Briliantul r e f l e c t a t, faţă de Lumină , ci nu de Noapte , nu doar străluceşte miraculos , ci cântă ! (El chiar vorbeşte de « jucăriile zeilor « ). Apelul aparent la iraţional (în sensul vechi grecesc ) , ori freudian şi jung-ian , par doar strategii , luminiscenţe şi « umbre colorate « Intru a ne atrage , a ne fascina , în caleidoscopul ce valorifică incindeţa luminii cu Ochiul Triangular , al lui Horus ,al epifizei ( ?! ,n .) Cine doreşte să « decodifice « în grilă semiotică opera poetului , riscă , « mangetitic « şi consonant , a fi contaminat de m o d u l poetic evian . Modul interpretării , ci nu al « dezvăluirii « (operaţiunii prozaice ori eseistice ) . Între-adevăr , Eugen Evu derutează, chiar stupefiază ,uneori .Reluarea lecturii, paradoxal , aprofundează şi interpretarea , într-un fenomen sintonic ,învăluitor , ezoteric el însuşi .Poet « clar şi melodios « ,dar « scriind în acelaşi timp şi ca şi cum s-ar rosti un oracol « (Doinaş ) Il vom percepe pe modulaţii ultra fine, undeva între Wagner şi muzica gregoriană .Un efect manthramic şi taumaturgic rol îl are limbajul poetului acesta care , în definitiv , are gravitatea inconfundabilă ,rară , a Poetului ca sieşi « poetician « , cum scrie el în « Stăpânul Jocului »). Încă de la debut , acel baroc straniu -acut ,acuzat de unii , elogiat de alţii, s-a dezvoltat într- o mantică a sacrului , în religiozitatea de A FI a poetului . Aceasta fiind una a singurătăţii, a alergătorului de cursă lungă . « Dar cine a spus baroc « ? (v. Guy Chambelland ) .
|
|
Pagina de front | Istorie | Proza si teatru | Jurnalistica | Poezie | Economie | Cultura | In limbi straine | Comentarii | Actualitatea germana | Comunicate şi apeluri |
|
Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia. Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei. |
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
