EXPOZIŢIE ROMÂNEASCĂ LA GALERIILE DE ARTĂ DE LA SILISTRA  

Ana Amelia Dincă

Luni, 26 apilie 2010 s-a deschis la Galeriile de Artă din Silistra, „Expoziţia de artă românească” în cadrul căreia au expus graficienii Maria Unţanu de la Slobozia, Ion Atanasiu Delamare şi Emilia Persu de la Bucureşti, Silviu Soare, artist ceramist din Călăraşi. Pe rând, o să îi prezentăm în patru articole. Creaţia Mariei Unţanu stă sub semnul excepţiei. Opera sa se întinde pe parcursul a peste patru decenii, deşi preocuparea propriu-zisă pentru grafică s-a intensificat începând cu anii 2000, aceasta continuând viziunea anterioară, dar la alt stadiu de complexitate.

Personalitate artistică prin viziunea propusă, prin tipul de existenţă dedicat astăzi în exclusivitate graficii, Maria Unţanu nu este cunoscută în fenomenul artistic naţional din cauza faptului că artista şi-a dedicat viaţa demersului pedagogic, lăsând pentru mai târziu acumulările tehnice şi plastice devenite componentele unei creaţii originale. Portretul, cu strălucita sa istorie, a rămas una dintre temele fundamentale ale artei, numai că Maria Unţanu face din acesta nu o definire a caracterelor umane şi nu un studiu academic, aşa cum ne obişnuise secolele precedente, ci alege să sugereze visul şi iluzia, ceea ce ţine de partea imaterială, spiritulă a fiinţei sale în special, apoi a lumii pe care o defineşte prin ideea purgatoriului, a regilor şi reginelor, a bufonilor, a gestului de detaşare şi desprindere de suprafaţa terestră. De aceea, Maria Unţanu nu face parte din categoria artiştilor care urmăresc succesul cu orice preţ fiindcă universul său plastic se rupe din partea ezoterică a trăirilor neobişnuite presupunând o transplantare a eterului, a energiilor, a spiritelor în formă figurativă. Rarele sale apariţii cu expoziţii personale se datorează nu numai seriozităţii actului artistic, dar preferinţa sa pentru adoptarea unei tehnici bazată pe desen, mai exact pe utilizarea punctului şi liniei, ambele elemente expresivizând imaginea pe suprafaţa căreia sunt repetate de sute de ori într-o determinare analitică ce necesită un timp îndelungat al procesului de elaborare artistică. Cu toate acestea, artista nu face parte din tagma izolaţilor artei, din contră conştientizează riscul pe care îl presupune asumarea unei estetici şi ieşirea în public a creaţiei, în general. Fiinţele imaginate şi portretizate au statut aparte şi nu se exteriorizează, ci preferă tipul de cunoaştere profundă, interioară, de cele mai multe ori fiind sugestiv redate cu ochii închişi sau cu mâinile ca un fel de limită impusă nouă, celor care vrem să depăşim cercul energetic propus de artistă şi creat de palmele deschise aflate uneori în prim plan, alteori completând registrul structurilor desenate. Aceste terminaţii anatomice sunt concepute sub forma zidului evocând biblicul „Noli me tangere”.  Maria Unţanu este o fire incomodă care spune pe nume nu numai lucrurilor, ci şi artei. Respinge lipsa talentului şi pe cei care nu au nimic de spus. Tocmai de aceea este atât de atentă cu creaţia sa axată pe portretele prin care se relevă sufletul cu farmecul straniu şi nevăzut al omului perisabil sugerat de  figurile efilate, cu conturul feţei oval, nasul subţire şi ascuţit, umerii înguşti, trupul alungit, în amintirea propriului chip, lucrările sale devenind astfel autoportrete. Elementul baroc indus de patetismului şi misterul rezultat din tendinţa de aglomerare a elementelor de limbaj plastic, nu lasă loc pentru vid amintind acel „horor vacui” din lumea musulmană reiterând ambiguitatea şi haloul energiei artistice refulate în efectele psihologicului. Echilibrul maselor structurale rezultă din diagonale, din poliaxialitate, din asimetria şi atectonismul viziunii foarte închegate, fără treceri radicale, fără diseminarea în perioade de creaţie.

Grafica Mariei Unţanu nu este nici realitate, nici ficţiune, ci este o senzaţie de neobişnuit, de stranie definire a fiinţei şi o confirmare a senzaţiei singurătăţii omului contemporan. Opera sa este focalizată pe descoperirea interiorul şi trăirilor umane prin forma exterioară, prin profilul demn al chipurilor cu bărbia uşor ridicată, evocate într-o atitudine detaşată chiar atunci când domină starea de visare redată prin ochii închişi şi prin liniştea care se aşterne pe figurile fericite. În grafica artistei persistă şi contorsiuni ale formelor stilizate şi interpretate într-un mod personal, din care derivă un bestiar specific doar acesteia,  inventat pentru lumea sa artistică formată din univesul subteran al balaurilor, al fiinţelor trecute prin purgatoriu, prin lumea Tanathosului, dar şi a elementelor de suprafaţă, vizibile, nu doar intuite, prezentate în autoportrete, în figura surorii, Olga, în aura de mister a  reginelor şi regilor imaginari şi intangibili care se ascund de civilizaţia noastră în spaţiul unui desen analitic care ţine sub control compoziţia şi elementele de limbaj plastic, din care rezultă universul său identitar.

Ana Amelia Dincă

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com