Dialoguri indo-europene:

Ezoterismul lui Chatterji și antroposofia lui Steiner

Iulian Chivu

După cum notam cu un alt prilej, Heidegger se întreba la un moment dat, în fenomenlologia lui: „Transformarea lui praesentia  în absentia are un caracter de negativitate, de ne-prezență. Întrebarea care se ridică este: Unde se află rădăcina acestui nimic în genere?” (1)  Răspunsul fusese dat aproape succesiv (sfârșitul sec. al XIX-lea și, respectiv, prima jumatate a sec. al XX-lea) de idealismul vedantin al gânditorului indian J.C. Chatterji (2) și de Rudolf Steiner (3), creatorul concepției antroposofice occidentale.Nu știm dacă Stainer îl citise pe Chatterji când își scria  tezele sale antroposofice, însă ca un bun cunoscător al unor opere orientale fundamentale, cele două lucrări par a se continua; Steiner explicitează ezoterismul indian transferându-i obiectul în dialectica gândirii precreștine și în perioadele care i-au urmat. Antroposofia lui (altceva decât antropologia) tocmai de aceea este o concepție despre om și lumea spirituală care susține evoluția percepției suprasensisibile a spiritului.

Personalitate comlexă, Steiner realizează după o arhitectonică specifică proiectul clădirii Universității Libere pentru Știință Spirituală, Goetheanum-ul, sediul Societății Antroposofice Generale. Prin toate acestea, Steiner dă o interpretare occidentală adiacentă celei vedantine. Elementele de noutate stau în planul conținutului, pentru că de fapt și Mircea Eliade, într-o prefață la Cartea tibetană a  morților (4), identifica „omologia cosmos-casa-trup omenesc” ca pe o matrice. Iar karma fiecăruia va fi străbătută în final de cele șase lumini:„lumina zeilor albă, palidă și cea a demonilor roșie, palidă, și cea a oamenilor galbenă, palidă, și cea a fantasmelor albastru-închisă, palidă, și cea a animalelor verde, palidă, și cea a infernurilor încețoșată, galbenă; în acel moment și culoarea trupului tău karmic va fi precum culoarea luminii formei specifice și formei de existență în care vei renaște”(5).

Trecerea sufletului (Manasul Superior) în samsara peste ceea ce etnololgii numesc prag a fost ritualizată riguros în tradiția vedantină, după cum ne-o descrie un alt indianist, Yog Ramacharaka, amintind de un imperativ, acela de a nu „întoarce din drumul lui” pe cel ce pleacă:„Jalea noastră egoistă produce întotdeauna multe suferințe și dureri celor pe care îi iubim și care au plecat deja dincolo” (6), iar iubirea noastră trebuie să dea posibilitatea sufletului de a pleca liniștit, altfel se realizează ceea ce etnologia românească numește întoarcerea mortului (și reluarea implicită a trecerii pragului).Steiner, reține și el în antroposofia sa că „sufletul ar trebui să piardă legătura cu spiritul lumii din care se trage, dacă nu vrea să audă în el însuși strigătul de deșteptare al spiritului”(7) În filosofia vedantină, desprinderea aceasta conduce sufletul în planul astral, cu o geografie destul de confuză pentru occidentalii care au tendința să îl perceapă mai mult spațial decât ca vibrație. Ramacharaka descrie acest spațiu al vibrațiilor a fi tot așa de eterogen ca și cel material, de unde și întunericul care îl domină și de care se pot desprinde doar sufletele mai curate (a se vedea nu numai în context balcanic credința în vămile văzduhului). El avansează și ideea unor suflete caritabile care pot coborî în adâncul întunericului astral spre a salva sufletele unor rude, dar nu după modelul orfismului.

Cartea tibetană a morților (8) dă chiar sfaturi și propune incantații pentru cei care pleacă spre a-i ajuta să se desprindă de astralul în care legăturile cu materialul se mai păstrează prin dorințe. Analiza lui Chatterji este însă sistemică și se deschide cu viziunea sa ezoterică privind constituția ființei umane. Pentru acesta, natura spirituală nu e încă Eul real al omului fiindcă „există, îndărătul naturii noastre spirituale, ceva care percepe schimbările din sferele superioare ale ființei noastre”(9). Acela este Eul omului ca martor unic în care rezonează toate oscilațiile mentalului și corporalului, dincolo de el nefiind nimic altceva decât obiecte. O precizare însă: materia corpului nostru nu e identică cu aceea a obiectelor. Neorganicul din noi se află sub influența vitalului ca principiu eteric. În sanskrită, corpul omului este alcătuit din armonia a două principii fizice: corpul grosier (Sthula Bhuta) și vitalitatea (Prana). Mentalul însă cunoaște o multiplicare de forme convergente în trei elemente: Kama (dorințe, emoții, sentimente de la cele primare la cele superioare), apoi Manasul inferior (mentalul intelectiv) și Manasul superior (prin care se înțelege individualitatea, conștiința sau sufletul omului), lucruri de care  va aminti, după cum vom vedea, și Rudolf Steiner. Un punct de vedere comun împărtășesc cei doi autori în ce privește Eul, considerându-l natură spirituală unică. La Chatterji, acesta are trei componente, dar ele nu pot fi cunoscute decât de omul perfect; cel ce este Mahatma, ceea ce corespunde în creștinism Sfintei Treimi (10).

Și Rudolf Steiner, ca și filosofii vedantini, cu unele mici deosebiri, cum vom vedea, consideră că în natura umană se regăsesc mai multe principii, printre care principiul fizic grosier (corespunzător materiei solide, lichide și gazoase). Acesta și principiul eteric (principiu vital universal) alcătuiesc planul fizic al universului. Cel de al doilea plan universal este planul astral (sau principiul senzorial). Urmează planul mental, care înglobează principiul intelectiv și sufletul individual în principiul intelectiv universal și în sufletul suprem. În alte interpretări, s-ar mai adăuga planul spiritual sau buddhic și cel nirvanic, cu referire expresă la elementul  spiritual (Mahatma). Contradicțiile degenerate ulterior din vedantism au condus spre un monism care considera Cauza Primă ca neinteligentă, în timp ce idealismul o socotea Principiu Divin, deci inteligent, deși filosofia hindusă nu definea Absolutul decât ca Alaukika (transcendental), însă îl intuia vag, dincolo de orice gândire manifestă. Mai departe, între antroposofia occidentală și filosofia indiană interpretările devin tot mai originale. Interpretările lui Steiner definesc antroposofia ca pe „o cale de cunoaștere care ar dori să conducă spiritualul din ființa umană către spiritualul din Univers”, și antroposofi nu pot fi decât acei „oameni care resimt anumite întrebări despre ființa omului și despre lume ca o necesitate vitală”(11). Pe de altă parte, ezoterismul este un concept  filosofic-religios, structurat din cunoștințe și precepte cu un circuit închis, desprinse din fenomene de sorginte exclusiv spirituală, accesibile inițiaților atât în religiile orientale cât și în cele creștine.

Antroposofia nu își propune să fie o nouă religie, ci numai să sublinieze determinările istorice ale religiilor existente și să inspire impulsuri înnoitoare în toate domeniile vieții și, simultan, încearcă o concepție occidentală despre reîncarnare și karma, alta decât cea teosofică din care s-a desprins la începutul sec. al XX-lea. Potrivit antroposofiei, omul este o ființă proprie, cu un microcosmos integrat într-un macrocosmos care se află în legături subconștiente cu alte ființe spirituale, altfel decât în ezoterism, într-o încrengătură care conduce într-un sistem spiritual bipolar (Mikael/Ahriman) spre viețuirea mihaelo-christică (Mikael: Cel ce este ca Dumnezeu, ebr.; Ahriman: Demonul în zoroastrism, pers. Angra Mainyu). Rudolf Steiner, în ciuda faptului că declinul socio-cultural se produce pe seama lipsei unei legaturi temeinice dintre idealurile spirituale ale oamenilor și nevoile lor materiale, promovează o antroposofie care afirmă existența dincolo de corpul nostru fizic a unor factori decizivi suprasensibili, așa cum se poate vedea mai ales în lucrarea sa Mistica în zorii vieții spirituale a timpului nostru și legătura ei cu concepția modernă despre lume (1901), ori în cunoscutele Teze antroposofice (1924). Omul, în viziune antroposofică, este deci o ființă proprie, autonomă, care „ține legate împreună elementele și forțele lumii naturale”(12) doar atât timp cât se află în stare vie, după aceea  natura nu mai poate menține coeziunile anterioare. Steiner, spre deosebire de filosofiile vedantine care facilitau samsara, ajunge la concluzia că „sarcina  actuală a omului este de a înțelege acest lucru pentru a putea urma cu tot sufletul calea sa, calea spirituală, în cadrul epocii mihaelice” (13).

Între premisa care definește antroposofic  omul și concluzia amintită, Steiner cunoaște multe interferențe cu filosofiile orientale. Astfel, el ia în calcul premisa corpului astral dintr-un alt unghi decât cel al fizicului și al etericului; nu când fizicul și etericul se fac active prin forțele lor, ci când nu se mai manifestă ca atare. Spre deosebire de filosofiile orientale, Steiner consideră că doar în interferența fizicului cu etericul apare conștiența, rezumată în Eu (Atman), perceput mai degrabă ca ființare (Dasein, la Heidegger). Antroposofic, Eul la Steiner, în formă de conștiență obișnuită, poate fi identificat pe calea meditației ca imagine, ca mădular al lumii spirituale căreia îi subzistă și mai apoi ca entitate autonomă. „Eul adevărat” nu este un Dasein, pur și simplu, ci numai un reflex conceptual al acestuia; mai degrabă un Mahatma. Trecând la Eul ca imagine, se trece în corpul eteric, de unde începe Eul ca entitate a omului. Eul, ca imagine, nu e totuna cu Eul în sine, ca Eu, însă Eul ca entitate se identifică  în Dasein. Omul, învelișul grosier al Eului, are o dezvoltare trupească de la ceea ce i-a dat natura și o entitate sufletească -  propria sa identitate în interiorul căreia se află energii spirituale „ca daruri ce-l ridică deasupra lui însuși, la o participare zeiască”(14). O precizare se impune însă aici. În antroposofia lui, Steiner, în ce privește Eul, după cum am văzut, se apropie considerabil de filosofiile vedantine și în problema sufletului capătă un conținut destul de apropiat de acestea. Antroposofic, în suflet domnește intuiția, ca el să poată fi înțeles sub aspectul viețuirii; Aham este la hinduși Eul, noțiunea de suflet individual. Nici Steiner nu exclude călătoria fazială a sufletului.

La ieșirea din grosier, el  are în fața conștienței sale  un tablou sumar, halucinant și retrospectiv al vieții proprii. După despărțirea de corpul eteric, din ceea ce a fost viețuire rămân doar Eul și corpul astral, al doilea ca ordine și în filosofia indiană. Conținutul acestei ipostaze se referă la Steiner la o nouă judecată a viețuirii însă numai sub aspect spiritual; în faza spirituală se intră doar după ieșirea din corpul astral și aici se staționează într-o ambianță  exclusiv spirituală până la o nouă naștere. Acum, „ordinea morală cosmică se înfățișează ca reflectare pământească a unei ordini proprii lumii spirituale”(15). De reținut că într-un înveliș interior subzistă ființa voinței omenești, a cărei conștientizare deschide drumul spre cunoașterea destinului (Karma), din care decurge spiritualul și nu din conjuncturile fizice. De aceea se apreciază că o treime din viața pământească se derulează în trăiri spirituale ale sufletului (prilej de a constata că antroposofia nu face confuzie între spirit și suflet). Mai mult decât filosofiile vedice, ea apreciază că sufletul străbate o epocă pur spirituală postexistențială în care, în sensul Karmei, în comuniune cu alte suflete omenești și cu elemente superioare plăsmuiesc o altă viață pamântească. Filosofia orientală Advaita numea acest moment drept identitate a sufletului individual cu Absolutul (Jiva-brahma-aikya). Steiner consideră omul, așa cum am mai spus, ființă a voinței și a gândirii, dar interpretarea oscilează între rațional și irațional; gândurile apar doar ca imagini reflectate a ceva, iar omul se simte viu în gânduri și de aceea avansează ideea că această viață descinde de la ființele spirituale, ceea ce în sens ocult constituie o nouă  ierarhie reprezentată ca regn spiritual. Prin componenta voinței însă, omul nu mai rămâne în  sine și se manifestă în contact cu lumea din afară: „În timp ce voiește el își uită organismul său. În voință el nu aparține naturii sale.

Aici el aparține regnului spiritual al primei  ierarhii” (16). Există totuși o ușoară diferențiere de filosofia indiană în ce privește Eul și Sinea. Steiner susține că „omul pierde din conștiență lumea și în conștiență pătrunde Eul. El încetează de a-și reprezenta lumea; el începe să viețuiască Sinea”(17) alomorf, înțelegând că Eul și Sinele sunt sinonime imperfecte, în timp ce filosofiile vedantine vorbesc despre Eu (Aham) în sensul de suflet individual, altceva decât Sinele substanțial (Atman) căruia i se opune non-substanțialul, non-Sinele (Anatman). Dar nici Steiner nu este destul de consecvent din moment ce în Eu referințele simțurilor se pierd, iar Sinea urcă în om puternic inclusiv din lumea senzorială. Nici fenomenologia și nici exiatențialismul nu se apropie prea mult de aceste lucruri privind sferele spirituale cosmice și cunoașterea de sine omenească cu toate că vorbesc despre contingența și fragilitatea ființei umane ori despre neputințele rațiunii. Antroposofia occidentală, nu departe de  ezoterismul indian, remarcă trei ierarhii ale Sinelui. Steiner începe cu cea de a treia ierarhie, o sferă în care corpul fizic trăiește în senzorial și în eteric, limba, ca umbră a lucrurilor, făcând și ea parte din această ierarhie. Ambianța cosmică, accesibilă omului, se adaugă corpului fizic și celui eteric plasându-l în cea de a doua ierarhie. Prima ierarhie însă adaugă celorlalte mișcarea și cunoașterea intuitivă în corelație cu ambianța cosmică. Dintre cele trei ierarhii, doar cea de a treia se arată a fi exclusiv spiritual-sufletească, însă cea mai puternică este cea dintâi fiindcă reușește să facă din lumea fizică un Cosmos, pe când cea de a doua ierarhie se referă doar la elementul sufletesc și la cel eteric.

În filosofia ezoterică a lui Chatterji „omul are corpul astral comun cu animalele. Ceea ce pentru corpul fizic este moartea, iar pentru corpul eteric somnul, pentru corpul astral este uitarea. Mai putem zice: corpului eteric îi este proprie viața, corpului astral conștiința, iar Eului amintirea”(18). Judecând astfel viața, hindusul nu putea cunoaște hazardul. Acesta nu există decât în vocabularul ignoranței, nu și în cel al înțeleptului. Cu această constatare este de acord și Steiner, în ale cărui ierarhii, tot trei la număr, lucrurile se așază aproape la fel: În prima ierarhie, vizibilă doar suprasensibil, intră Serafimii, Heruvimii, Tronurile, iar gândurile formează un spiritual metaforic. În cea de a doua ierarhie intră Kiriotes, Dynamis și Exusiai, unde spiritualul nu se percepe în senzorial, ci exclusiv spiritual. În cea de a treia  ierarhie se regăsesc Arhai, Arhangheli, Îngeri, iar spiritualul se manifestă la nivelul gândirii, simțirii și voirii sufletului omenesc. Rudolf Steiner, spre deosebire de filosofia ezoterică a lui Chatterji, argumentează inclusiv cu o evoluție a omului din perspectivă antroposofică, începând de la momentul în care cei ce gândeau aveau revelația sufletească a activității intelectuale, epocă arhaică, epoca Mihaelică – regentul inteligenței cosmice a secolului al IX-lea. După acest moment istoric, oamenii scapă de sub autoritatea mihaelică și cad în ceea ce numim sufletul individual. Realismul tomist vedea în gânduri ceva obiectiv, existentul din lucruri, în timp ce nominaliștii susțineau că gândurile sunt creație exclusivă a sufletului.

Într-un rezumat formulat de Steiner în „Alte teze din partea Goetheanumului pentru Societatea antroposofică” (19), pentru o primă etapă a conștienței, omul își formulează gândurile în Eu aproape în chip animist, antrenate și încărcate de viață, de spirit. Într-o treaptă mai evoluată, cea de a doua, omul trăiește gândurile ca pe imagini insuflețitoare. În cea de a treia etapă, gândurile se situează în corpul eteric ca mobilități, ca ecouri ale sufletului. In etapa actuală, cea de a patra, omul își formulează gândurile în corpul fizic doar ca pe umbre ale spiritului, iar misiunea lui Mihael ar fi aceea de a constata căderea din suprasenzorial la viețuirea senzorială și de a-l întoarce pe om acolo de unde a plecat. Din această cauză, apreciază autorul, în măsura în care gândurile au devenit dependente de corpul fizic și-au pierdut vitalitatea și nu mai voiesc exclusiv în om, transferând totul în lumea fizică, controlată în bună parte de ceeea ce concepția persană a identificat în Ahriman. Astfel, „Mihael urcă din nou drumul pe care omenirea a coborât” (20) și va conduce ascendent voința, reversibil, de la inteligență la înțelepciune. Decizia, ar spune sociologii, nu poate fi decât catastrofală pentru societate, în timp ce teologii ar găsi-o, firește, salvatoare pentru  umanitate.

Iulian Chivu

-------------------------------------------------

Note:

1. Heidegger, M.; Problemele fundamentale ale fenomenologiei, Ed. Humanitas, Buc.,2006, p.501

2.Chatterji,C.J; Filosofia ezoterică a Indiei, Ed. Princeps, Buc., 1991

3.Steiner, R.; Teze antroposofice, Ed. Univers Enciclopedic, Buc., 2006

4.Eliade, M.;Cartea tibetană a morților, Ed. Oltenia&Dyonisos, Craiova, 1992

5. idem, p.70

6.Ramacharaka, Yog; Viața  dincolo de moarte, Ed. Lotus, Buc., 1991, p.35

7. Steiner, R.; op. cit., p.24

8. Ramacharaka, Yog;  op. cit., p. 67

9. op. cit., p.10

10. În filosofia hindusă Tatăl este Brahma, Fiul este Mahat, iar Sfântului Duh îi corespunde Avidia (principiul feminin)

11. Steiner, R.; op. cit., p.17

12. idem, p.18

13. idem, p.78

14. idem, p.24

15. idem, p.33

16. idem, p.40

17. ibidem

18. Chatterji,C.J.; op. cit., p.83

19. Steiner, R.; op. cit., p.73

20. idem, p.77

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com