LA FONTAINE DE CE SIČCLE

Fântâna vieţii în viziunea poetului Adrian Erbiceanu

Eva Halus

Într-un moment în care mi se părea că poezia este pe cale de dispariţie, că materia ei cu care este învăluită realitatea pragmatică este pe cale de a se scurge din lume, redescopăr un poet care în jocul său cu materia şi timpul dă voce în ziua de azi şi duce mai departe câteva elemente importante din istoria poeziei şi a civilizaţiei şi anume contemplarea mistică a Sofiei (înţelepciunea divină), a conţinutului divin al Frumuseţii, situându-se în linia misticilor medievali şi a lui Serghei Bulgakov, Nicolai Berdiaev şi Herman Keyserling, precum şi a gândirismului/panseismului românesc, pentru a-l cita pe Constantin Frosin, traducătorul şi prefaţatorul prezentului volum de poezii. La fontaine de ce sičcle (Editura ASLRQ, Montreal, 2009), reuneşte în paginile ei aceste elemente ce se conturează pe un fond de profundă cunoaştere a naturii, a naturii umane şi a vieţii.

Femeia din poezia lui Erbiceanu, eterna femeie căreia i se poate adresa doar un poet, este ori Sofia - înţelepciunea, ori muza inspiratoare (ca la Bulgakov), care apare şi este conspiratoare la însăşi formularea versurilor, cea spre care se leagănă în mod normal sentimentele şi gândurile, în jocul lor cu materia şi timpul. În jocul acesta poetul se regăseşte, se pierde, contemplează spaţii şi anotimpuri, elaborează stări şi sentimente în decorul natural, care la rândul lui freamătă, se transformă şi dezvăluie noi şi noi detalii, acompaniind la pas iambic pe cel care se află proiectat în mijlocul lor şi în acelaşi timp este “istorisitorul“ :

"Tu joues avec les mots, pour que ça m’escorte / Au fil du temps, en vrais masse pyrophore"  (Ŕ ton appel).  ["Te joci cu vorba, ca să mă escorte / Prin vreme, ca o masă piroforă"  (Chemarea ta)]

" Quel ręve clignote dans tes yeux ? / Et qui alors connait mon histoire en longueur, par cśur ? " (Quel secret). ["Ce vis clipeşte-n ochii tăi? Şi cine / Povestea mea o ştie pe de rost? " (Ce taină)]

Prezenţa timpului este adesea menţionată şi apare în momentul unei conştientizări a sinelui, ca un reflex produs de atingerea de aripa eternităţii :

"Tant des montres sonnent, mesurant le temps révolu / Alors que lŕ dedans j’entrevois l’inconnu / De moi - suis-je un blasphčme ŕ la va-vite…"  şi " Tant de montres sonnent  ŕ la tęte de mon lit…/ Toi, lumičre délicate, ŕ moi t’unis. " (Tant et plus). ["Atâtea ceasuri bat stârnind minutul  /  În care-ntrezărind necunoscutul / Ce sunt – parcă mă vântur prin blestem…"  şi "Ceasuri atâtea-mi bat la căpătâi... / Tu fragedă lumină îmi rămâi. " (Atâtea)]

Uniunea cu lumina este un simbol puternic, însa autorul ne lasă să înţelegem că acest simbol -  împreună cu multe altele de acest fel - nu este pornit dintr-o veneraţie religioasă, ci mai curând din alfabetul omului modern care este poetul, lasându-ne să întrevedem deschiderea spirituală a unei renaşteri în timpuri contemporane.

Daca ne-am putea închipui ce muzică produc aceste versuri, aş alege pentru multe un ton bariton, grav, cum ar fi, de exemplu, în versurile următoare :

"Plus je m’élčve, plus je m’abaisse et sombre…/ Un lourd silence s’empare  de moi et m’enserre, / d’une force obsessionnellement testamentaire… "    (Ce sont les męmes vents).  ["Cu cât mă-nalţ, cu-atâta mă afund. /Grea linişte mă prinde şi-nconjoară, / C-o forţă obsesiv-testamentară;" (Aceleaşi vânturi)]

Sau : " La pluie le flagelle, le vent y souffle et crie, / Que moi je plonge dans son śil comme automnale, / Blessé et triste, solitaire, ŕ soi égale. " (Tant et plus). ["Să-l bată ploaia, vântul hăulindu-l,/ Că mă afund în ochiul lui tomnatic, / Rănit şi trist, şi-atât de singuratic; " (Atâtea)]

Dar şi stanţe de vals :

"… Et tellement appréhensive et candide / Qu’ŕ mon sort je t’avais incorporée". ["Atât de temătoare şi candidă / Încât te-ncorporasem în destin."]  Sau : " Tu passais, aux ailes du vent, spectaculaire, / Ŕ travers pensées illicites et sublimes….. // Voulais, mais ne savais te retenir…/ Dans la nuit papillonnante éphémčride, / Pourquoi ne viens-tu, quand je sais venir ? " (Pourquoi ne viens-tu pas).  ["Treceai, pe-aripi de vânt, spectaculară, / Prin gânduri ilicite şi sublime…..// Voiam dar nu ştiam să te reţin…/ Prin noaptea fluturând efemeridă, De ce nu vii acum când ştiu să vin? " (De ce nu vii acum)]

Dacă am fi să asociem o artă plastică poemelor lui Erbiceanu, aceasta ar fi, fără îndoială,  sculptura, prin frecventele referiri la eternitate; referiri care propun diverse unghiuri şi ipostaze ŕ propos de timp şi de scurgerea lui, exact ca şi un sculptor care dăltuieşte şi produce forme şi unghiuri care dau viaţă eternei marmuri într-o formă umană. ( Şi aici mă refer la Michelangello Buonarotti, unul dintre marii umanizatori ai Renaşterii) :

" D’un sens aride, avide demandais la pluie, / Pour que l’humide contour - abysses sculpturaux - / Pourfendent le moment, le format en épi, / Lequel se rigidifie en mondes idéaux. "  ( Quand je t’ai vue) ["C-un simţ arid, avid cerşeam să plouă, / Conturul ud, abise sculpturale, / Clipa s-o facă, despicată-n două, / Să-nţepenească-n lumi imateriale." (Când te-am văzut)]

Sau : " Le cśur fait : Dis-lui, sans rancune, / Ne la laisse pas crépusculaire, / Vague d’écume sur la cręte des dunes - / Éparpillement solitaire / Ombre entraînée par la lumičre, / Coupe non encore bue, qui reste lŕ, désučte, / Tache qui n’a pas de raison claire, / De la pierre brűlée, de l’herbe muette…"  (Rythme). ["Inima mă-ndeamnă : Spune-i!, / N-o lăsa, crepusculară, / Val spumat pe creasta dunei - / Răzleţire solitară, / Umbră trasă prin lumină, / Cupă încă nebăută, / Pată fără vreo pricină, / Piatră arsă, iarbă mută…" (Ritm)]

În sfârşit, rugăm pe cititori de-aş închipui că fiecare carte publicată în secolul nostru este o mărturie a prezentului, o fereastră a sufletului şi receptacol, primind la sine universul şi descifrându-i semnele. Titlul acestui volum de poezii, La fontaine de ce sičcle, reproducând  titlul unuia  dintre poeme, vorbeşte, tocmai, despre această scurgere inexorabilă a timpului, despre această « fântână a secolului » care, asemănătoare vieţii, se scurge şi ea : " …finirait par donner moins d’eau qu’hier" [" …tot mai puţină apă-ar da fântâna"].

Natura cognitivă a versurilor poate surprinde cititorul, autorul dezvăluind adevăruri universale despre viaţă şi moarte, cuprinse în tot ce se înţelege prin spiritul uman, dezvăluind o rafinată cunoaştere a lumii şi a aspectului fenomenal al acesteia.

O notă aparte se cuvine a fi acordată efortului de excepţie depus de Prof. univ. dr. Constantin Frosin, traducătorul poemelor. Cunoscând dificultăţile pe care le solicită traducerea unor texte, fie ele cât de simple, în respectarea prozodiei şi a ideilor ce le guvernează, traducerea în franceză a poemelor lui Adrian Erbiceanu a constituit un adevărat tur de forţă.

Eva Halus

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com