Dr. Gheorghe Constantin Nistoroiu

Sfinţii Părinţi, raportându-se la Chipul lui Dumnezeu dăruit omului la facerea sa, spun că Tatăl Atotcreatorul, de fapt şi-a contemplat Arhetipul Fiului Său preaiubit. Omul deplin, cu posibilitatea asemănării întru Ziditorul său, a fost aşezat pe fundamentul lăuntric al tainei: bărbat şi femeie, pe o consubstanţialitate reciprocă şi pe corespondentul veşnic al genei religioase. Singurul sens adevărat al raporturilor uman-spirituale îşi are lumina în acest chip dumnezeiesc, care ţâşneşte din atotputernicia paternă. Mai înainte de a fi Creatorul cosmosului, Dumnezeu este Tatăl tuturor. În Fiinţa dumnezeiască asumarea esenţială a Sfintei Treimi începe cu atotputernicia Tatălui, apoi, a Fiului şi a Sfântului Duh, având vocaţia misiunilor divine de: Creator, Mântuitor, Mângâietor şi Judecător. Atotputernicia paternă îşi are expresia şi în înfierea noastră ca chemare la mântuire. Din lăuntrul omului religios sufletul acestuia strigă alături de Duhul Sfânt: avva Părinte. Deşi, Autoritatea paternă divină exprimă caracterul religios fundamental, cu privire la Om, Femeia este cea care are instinctul matern înăscut, exprimându-şi principiul religios în uman, ca sensibilitate specifică a spiritualităţii pure. (foto: Icoana Maicii Domnului, Mănăstirea Rarău)

Fecioara – Femeie – Maică este primul Om care devine Dumnezeu prin har.

Spiritualitatea feminină are o corespondenţă şi o comuniune aparte cu elementul religios. Aceasta explică şi divorţul dintre sensibilitatea spirituală feminină, milenară şi virilitatea umanistă a evului mediu. Amprenta secularizării aparţine civilizaţiei masculine, care sfârşeşte în cele din urmă pesimist. Pesimismul este atribut masculin, el rămânând deseori agăţat de disperare, fără şansa unui posibil recurs.

   Fără căldura şi lumina harului, germenele mâhnirii încolţeşte în esenţa masculină, atrofiind simţul religios al paternităţii, plesnind în mugurele batjocoritor al ateismului. Tot spiritul zeflemitor faţă de taina Fecioarei – Mamă poartă pecetea ateismului militant. Toate excesele frapante ale masculinităţii le regăsim în religiile lumii antice şi moderne, (excepţie făcând creştinismul ortodox), respectiv în sistemele filosofice sau doctrinele politice.

   Dimpotrivă, sufletul însetat de Dumnezeu şi de Neam, axa ascetică a marilor mistici, aura re-creării, cultul eroilor şi martirilor, temeritatea sfinţilor, frumuseţea ortodoxiei, simţul comunitar şi cosmic, sensibilitatea artistică, precum şi tandreţea maternă îşi au Cuibul în sensibilitatea feminină, iar în mod expres în Sânul (cultul) Maicii Domnului.

   Este suficient să privim Icoanele Maicii Domnului de la Mănăstirea Rarău (icoană nefăcută de mână omenească) şi cea a Sfintei Treimi – Deisis  a Sfântului Andrei Rubliov pentru a cunoaşte şi explica deplin Arhetipurile religioase: cel al Feminităţii absolute şi cel al paternităţii dumnezeieşti desăvârşite.

   Limba vechilor cazanii, ce ne învaţă că maternitatea umană răspunde chemării paternităţii divine este Chipul- Icoană exprimat liturgic.

Femeia- Icoană este comoara tuturor valorilor moral- religioase, naţionale şi universale.Şansa izbăvirii lumii aparţine creştinismului prin Mântuitorul Hristos, iar cea care o apără şi aduce mângâierea harului, oprind dezumanizarea creaţiei este Maica Domnului- toată nădejdea omenirii.

    În lupta cu răul, bărbatul religios înfruntă suferinţa, în timp ce femeia i se abandonează pe moment, pentru ca apoi să culeagă biruinţa. Deşi Virtutea are în componenţa ei rădăcina bărbatului ” vir „ ea este de genul feminin. Smerenia aparţine aşadar feminităţii prin excelenţă. Tăria virilă nu e superioară blândeţii feminine. Aceasta explică şi sensul principiului spiritual al sensibilităţii feminine exprimat de Mântuitorul nostru Iisus Hristos: „Luaţi jugul Meu (Crucea Mea) asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre”. (Matei 11, 29).

    Bărbatul trăieşte prin lupta sa de cucerire, de biruinţă, deseori ucigând viaţa. Femeia, dimpotrivă naşte viaţa, apărând-o, întreţinând-o, sfinţind-o cu propria sa dăruire. Ştiind că Femeia poartă pecetea religiozităţii, Ispititorul i s-a adresat ei şi tot ea este cea care re-născută prin Fecioară, primeşte arvuna mântuirii prin mesajul Buneivestiri şi bucuria supremă de a-l vedea prima pe Iisus Hristos înviat.

Fecioara Maria este osmoza unui cer şi a unui pământ roditor, reprezentând chipul cosmic al nativităţii, prin naşterea lui Dumnezeu.

   Mariologia este inerentă bucuriei cosmice, contemplării cereşti şi pământeşti.

   Fecioara Maria, devenind Chipul înţelepciunii lui Dumnezeu şi Surâsul sofianic al Sfântului Duh, este proclamă deapururi de Sfinţi: Bucuria tuturor făpturilor.

   Noi, daco-românii- fiii Ei spirituali şi de sânge, îi spunem Surâsul zorilor divine, Cea care şade de-a dreapta dreptei Tatălui.  

   În Apocalipsa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, Femeia- Icoană apare înveşmântată în Soare, închipuind Biserica Ortodoxă dreptmăritoare. (Apocalipsa, 12, 1).

   În sfera religioasă valoarea metafizică aparţine categoric şi fără echivoc numai naturii feminine. Mirificile efluvii care fertilizează izvoarele tainice ale vieţii emană din fiinţa Femeii. Aceasta ne explică faptul excepţional, de ce Matriarhatul pelasg (şi matriarhatul în genere) a fost epoca prelungită a elementului cosmic ce a dominat principiului personal prin: Sibilele-profetese, Vestalele- proorociţe, ori Marile Preotese.

    Puterea bărbatului se exprimă prin acţiune, prin verbul: a acţiona, în timp ce autoritatea Femeii constă în verbul a fi, expresia religioasă absolută.

   În antinomia destinului uman, prima care devine tu sau el este Femeia.

   Femeia, fiind aşadar tot timpul contemplată este în mod evident binecuvântată permanent.

   Numai prin transcendenţă femininul şi masculinul se întregesc, devenind una sau unul ca la creaţie.

   Femeia prin vocaţia ei spirituală se întrepătrunde culturii, omenirii, nu civilizaţiei societăţii.

   Femeia se prelungeşte dimensional în lume prin dăruirea de sine, devenind totodată destinul propriu al bărbatului.

   Dacă bărbatul poate re-crea ca sisteme: arta, filosofia, teologia, ştiinţa, etc, întruparea acestor grandioase valori are loc în Femeie.

   Braţele Femeii care-i împodobesc fiinţa surâzătoare sunt: smerenia şi dragostea înveşmântate în libertate şi har.

   Destinul Omului se află în braţele Femeii-Mamă, după cum destinul omenirii se află în îmbrăţişarea Fecioarei - Maici.

   Înfierea noastră dorinţei Dumnezeirii s-a făcut prin răspunsul divin al Fecioarei Maria, dat Arhanghelului Gavriil, consimţind astfel, Întruparea Domnului:

 „ - Fie mie după cuvântul tău ! „

   Aşadar, graţie Maicii –Fecioare, noi creştinii vom putea fi după har asemenea Fiului ei.

   În Sfânta Fecioară Maria, culminează sinergia sfinţeniei ortodoxe şi a Duhului Sfânt.

   Fecioara Maria nu este o Femeie între femei, ci este încoronarea prin excelenţă a Femeii.

   Născându-se Cuvântul din Sânul Fecioarei, toţi oamenii ar trebui să posede strălucirea în cuvinte.

   Fecioara Maria, Fecioara ori Femeia aleasă, fac din firea lor prin  adumbrirea sofianică o sensibilitate feminină fără egal, desăvârşită ca vocaţie a iubirii.

    Şi Energiile divine îşi descoperă aspectul feminin ca manifestări în afara Fiinţei absolute   în Aura Sofiei, a Înţelepciunii dumnezeieşti.

   Prin urmare, Sofia ca principiu feminin al Ziditorului Îi provoacă în timp umanizarea. Dorinţa inimii Fecioarei Maria cere Întruparea Domnului prin Sofia divină care o aprobă.

   Deodată, Icoana (Chipul) lui Dumnezeu din Om, reflectă chipul Omului în Dumnezeu.

   Aşadar şi altfel Fecioara Maria Îl zămisleşte pe Dumnezeul – Om.

   Dumnezeiasca Întrupare a avut ca „tocmeală” bunăvoinţa Sfintei Treimi şi consinţământul neprihănit al Fecioarei.

   Sfântul Duh este Cel care creează harisma (starea) maternă a puterii duhovniceşti unde se zămisleşte şi creşte viitoarea fiinţă.

   Desigur, în Taina Întrupării, Fiul poartă în Sine întreaga Lumină a Cuvântului şi a Adevărului, dar Cel care suflă viaţa este Sfântul Duh. 

   Toată lumina dogoritoare a puterii mariologice zâmbeşte în Zorii zămislirii Dumnezeului – Om.

   Numai în lumina hristică femininul şi masculinul, nemicşorându-se, ci crescând unul în celălalt, devin compatibile logodnei şi Tainei sfinte a Cununiei.

   Printr-o covertire spirituală reciprocă, masculinul şi femininul ating îndumnezeirea.

   Cercetând în orice formă de întrupare, aflăm legătura ontică a Duhului Sfânt cu feminitatea.

   Existenţa desăvârşită trece noul prag al vieţii doar prin Uşa iscusit făurită în Crucea biruinţei.

   Născând Calea, Adevărul şi Viaţa, Fecioara Maria se face pe sine Pedagog, Stâlp şi Temelie a Înţelepciunii.

   Călăuzind Biserica împărătească a Fiului ei Iisus Hristos, Împărăteasa Maria şade de-a dreapta Împăratului.

   Omul nou, creştinul înfiat este replica Dumnezeului – Om, dar Duhul Sfânt este Cel care în sufletul fiecărui creştin Îl zămisleşte pe Hristos.

   Putem concluziona deci, că Femininul axat pe Sinele său, stă sub semnul Naşterii, al Cincizecimii, al zămislirii noii fiinţe şi a noului eon, în timp ce energeticul masculin priveşte chipul Învierii, al Schimbării la Faţă, al Parusiei.

   Lumea Dumnezeiască a atotputerniciei paterne , a Tatălui îşi are corespondentul în lumea umană a autorităţii maternale a Fecioarei – Maici.

   Maicii – Fecioare, Femeia înveşmântată în Soare, i-a revenit sarcina de a salva omenirea cu frumuseţea ei sofianică.

   Fecioara Maria metamorfozează destinul lumii cu frumuseţea ei supraîngerească.

   Aşa cum sufletul bărbatului respiră în mod firesc, tot aşa inima Femeia iubeşte în mod firesc.

   Aşa cum lumina Soarelui luminează în mod firesc, la fel dragostea Femeii străluceşte în mod firesc.

   Doar Iubirea care are cuprinsul  nemărginit, poate  naşte libertatea circumscrisă în absolut.

    Numai Dragostea, care străluceşte prin veşnica măreţie a inimii divine capătă dimensiunea nemuritoare a Frumuseţii Treimice: Tatăl este Dragostea care răstigneşte, Logosul este Dragostea răstignită, iar Sfântul Duh este Dragostea care sfinţeşte răstignirea prin biruinţa Crucii. 

   Omul deplin al întregii Creaţii, al tuturor timpurilor nu este altul decât Maria Fecioara – Femeia – Maică, înfrumuseţată în Hristos.

   Menirea Femeii, a Fecioarei Maria, ca şi cea a Mântuitorului, nu este de a li se sluji, ci de a sluji Omului şi Dumnezeirii.

   Toată această minunată slujire a Femeii nu se înfăptuieşte prin funcţii, ci prin natura ei, prin firea strălucitoare a bunăvoinţei.

   Prin iubirea de oameni Maica - Fecioară întruchipează harul şi dragostea dumnezeiască.

   Dacă nădejdea Femeii este Dumnezeu,speranţa bărbatului este întotdeauna Femeia.

   Dacă bărbatul zideşte casa, Femeia este focul şi lumina ei.

   Dacă bărbatul este scânteia care ţâşneşte din loc în loc, închipuindu-se flacără, Femeia este în mod sigur Rugul Aprins.

   Dacă bărbatul atinge unele virtuţi prin sudoarea frunţii, Femeia le are înăscute pe toate.

   Dacă bărbatul discută şi vorbeşte mereu, Femeia cântă tot timpul.

   Dacă bărbatul se află sub vreme, Femeia este desigur deasupra timpului.

   Dacă bărbatul se supune sau nu Legii, în mod sigur Femeia se supune Adevărului.

   Dacă bărbatul este curajos sau nu, Femeia aproape permanent posedă temeritatea.

   Dacă bărbatul răscoleşte şi cucereşte lumea pe care apoi o răstoarnă, Femeia este cea care o umanizează şi-o îndumnezeieşte.

   Dacă bărbatul este sau nu religios, Femeia poartă continuu în sân mireasma credinţei.

   Dacă bărbatul re-crează sau nu un principiu al existenţei, Femeia pururea este cea care zămisleşte viaţa.

   Dacă bărbatul zugrăveşte Icoana, Femeia este cea care îi dă aura.

   Dacă bărbatul se vrea întotdeauna iubit, numai în Femeia se întrupează dragostea.

   Dacă Chipul Femeii este Dumnezeu - Tatăl, al bărbatului este Femeia – Mamă.

   Dacă bărbatul este capul Femeii, Femeia este Filocalia bărbatului.

   Dacă bărbatul este buciumul de doină şi jale, Femeia e cântecul  de nuntă.

   Fecioara Maria este Crăiasa preabinecuvântată şi multmilosârdă a Naţiunii daco-române. Frumuseţea Fecioarei Maria să înflorască în fiecare Marie, iar dragostea ei dumnezeiască să zămisleacă Chipul iubirii în orice Femeie !