|
|
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Petre FLUERAŞU Grafica de Hetco (Agero)
”Tandru şi rece” se dovedeşte a fi încă de la primele pagini un roman iniţiatic, o carte a călătoriilor care se împletesc. Cititorul descoperă cum lumile converg, exteriorul confundându-se adesea cu interiorul. Păşim împreună cu personajele într-o realitate definită vag. Absenţa regulilor oferă posibilităţi nelimitate, iar autorul încearcă să nu ne ofere indicii, încearcă să ne surprindă prin elemente neaşteptate. Momentele cheie ale romanului sunt concentrate, fiind despărţite de numeroase descrieri ale lucrurilor mărunte. Acumulând tensiune, cartea erupe periodic, trăgându-l pe cititor într-un vortex al trăirilor definite de clipă.
Descriind societatea românească a anilor 90, romanul oferă realism, autenticitate şi fior epic. Te regăseşti în poveste, trăirile sunt ale fiecăruia dintre noi, iar mediul ne este familiar, îngrozindu-ne sau smulgându-ne un zâmbet. Felix Nicolau construieşte acţiunea, reuşind totuşi să îi ofere aerul de naturaleţe atât de necesar. Personajele nu par să îşi caute replicile şi totuşi acestea apar oportun, întregind mozaicul scenelor. Umorul nu lipseşte şi, amestecat pe alocuri cu o sexualitate vagă, diafană, transformă cartea într-o frescă a omului modern, cel care a învăţat să îşi maximizeze chiar şi cele mai banale trăiri în căutarea catharsis-ului:
”- Dă-mi rujul! I-l dau. - Şi nici pentru ăsta nu ai făcut efort; l-ai plimit glaaatis. E adevărat, l-am primit de la Cristina, sora mea mai mare, dar nu pot să mă las înfrânt aşa uşor. - Ba am făcut efort – oratoric! - Şi de la început am observat eu că are ceva... nu-i corect! - Ba e un ruj foarte corect. - Leo, taci, că-ţi mănânc puţa! - Ei şi? Nu mai pot eu de asta! - Tu n-auzi? Îţi mănânc puţa şi-i clănţănesc... zbârciu! ţipă ea triumfătoare. - Care zbârci? - Nu ştiu, găsesc eu. - Păi îţi mănânc şi eu păsărica! - A mea e înăuntru. - Da, dar are şi-n afară. - Eee, o plăcinţică mică, acolo...”
Personajele principale sunt construite treptat, prin acţiuni şi stări. Felix Nicolau nu insistă pe aspectul fizic, iar adesea indivizii apar aidoma unor aburi, fiind reduşi, conceptualizaţi, definiţi de trăsăturile dominante ale naratorilor. În “Tandru şi rece” întâlnim tipologii, eroi şi antieroi ai aceluiaşi sistem, iar cartea duce astfel cu gândul la jocurile textualiste ale marilor autori francezi sau germani. Reuşind să fie clasic şi modern în acelaşi timp, romanul oferă momente savuroase, fiind încărcat de trimiteri multiculturale şi reuşind să îl facă pe cititor să întoarcă paginile frenetic.
Povestea curge, iar pendularea între perspectivele narative ajută la fluidizare. Privim lumea prin ochii lui Leo, care ne prezintă o viziune inhouse, oferindu-ne perspectiva celui surprins în mijlocul unui vârtej, însă avem parte şi de un narator care încearcă să obiectivizeze, atunci când îl analizează pe Cosmin. Tânăr, neexperimentat, adesea teribilist, Leo ilustrează perfect drama individului care nu îşi poate depăşi condiţia, deşi încearcă în permanenţă să o facă. El nu reuşeşte nici măcar să înnebunească, înţelegând într-un final că pentru a înnebuni trebuie să trăieşti cu adevărat. Felix Nicolau reuşeşte să ilustreze drama celui ce nu este capabil nici măcar de ratare, rămânând întotdeauna captiv între micile probleme existenţiale. Cercul metaforic al ţigăncilor reuşeşte până la urmă să se închidă în jurul personajelor, care chiar dacă la început par fericite, realizează în timp că nu mai pot avansa:
”Care va să zică, madam Cucu se speriase şi ţinea morţiş să ină în Bucureşti. Cică s-o aştept la personalul de ora 19. Norocul nostru! Sabina a rămas să facă ordine, iar eu am luat-o agale spre Gara de Nord. La intrare au făcut cerc în jurul meu vreo cinci ţigănci bleojdite. - Hai frumosule, muşchiulosule, cocostârcule, să-ţ dau o fată a-ntâia! - Nu vreau nicio fată. - Cum nu vrei fată? Da ce vrei? - O vreau pe mătuşă-mea. - Ptiu, ptiu!”
Folosind un limbaj comun, adecvat situaţiilor descrise, Felix Nicolau se apropie de cititor, îi oferă acestuia posibilitatea de a se topi în poveste. Te pierzi printre simboluri, însă de fiecare dată ceva pare să te aducă înapoi, să îţi ofere o punte de legătură. Ca scriitor, Felix Nicolau analizează fiecare ipostază, construieşte dialogurile cu migală şi reuşeşte să-şi însufleţească personajele. Un bildungsroman în miniatură, “Tandru şi rece” se concentrează asupra unei porţiuni din natura umană, pe care o exploatează şi o transformă în sistem.
O piedică pentru cititor se dovedeşte a fi însă tehnica descriptivă, care adesea monopolizează cartea. Dialogul apare foarte rar şi atunci este redat printr-un interpus. Naratorul personaj redă comunicarea directă din perspectivă proprie, ceea ce înseamnă că personajele secundare apar ca simple extensii ale unor personalităţi monopol.
Ca tehnică literară, romanul se dovedeşte a fi o adevărată feerie, încărcat cu trimiteri rafinate şi combinând stiluri diferite aparent antagonice. De la orientalismul detaliilor şi până la stilul robust al descrierilor, Felix Nicolau pendulează printr-o pleiadă de stiluri şi motive, oferind o carte care poate fi savurată atât ca roman de acţiune cât şi ca o meditaţie complexă asupra condiţiei umane: “În faţa ochilor îi juca imaginea lui Chilot, lipit în formă de G pe scândura ţinută în braţe de Clemanza. Al naibii Aghioritul! Poate o să-l caute cândva, dacă nu se va ascunde sub înfăţişarea lui Tanti Cucu. Nici cele mai sofisticate tehnici de citire a gândurilor nu l-ar putea ajuta pe Iolescu să descifreze secretul. Ca să descopere Graalul pur şi simplu nu avea destul umor, nu ştia să râdă dumnezeieşte. Or, ca să poţi râde dumnezeieşte trebuie să fi trecut prin iadul iubirii şi al deznădejdii. Sanatoriul era doar iadul birocratic, cu un rai de plastic deasupra, ca un tavan fals.”
Finalul romanului surprinde, nereuşind însă să păstreze senzaţia de realism de pe parcursul cărţii. Povestea alunecă pe o pantă periculoasă în final, devenind bizară, iar încercarea de a forţa limitele cognoscibilului se soldează cu un eşec. Transformarea Sabinei în Cosmin şi invers, contopirea identităţilor, pare la nivel ideatic o reuşită, însă concretizarea ei lasă de dorit. Cititorul ajunge în final aşteptându-se la o soluţie, la o rezolvare care să certifice filonul autentic al întâmplărilor, iar romanul se scufundă într-o metafizică desuetă şi nu reuşeşte să ofere un final memorabil.
“Tandru şi rece” este un roman puternic, care se foloseşte din plin de aura încă sălbatică a acestei zone. Cititorii vor înţelege sugestiile, vor simţi expresiile ascuţite ale autorului. Eminamente local, fără pretenţii de bestseller internaţional, romanul lui Felix Nicolau ne oferă un duş rece, o privire dură asupra realităţii cu care ajungem în timp, fără să vrem, să ne confundăm. Un semnal de alarmă, conceput sub forma unei poveşti mirobolante despre iubire, pasiune şi înfrângere. Felix Nicolau ne învaţă să trăim viaţa ca pe un perpetuum mobile, să înţelegem că şi un pumn poate fi tandru şi rece. Asta dacă şti când trebuie să loveşti...
Petre FLUERAŞU
Bibliografie Felix Nicolau – Tandru şi rece – Cartea Românească – 2007
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|
Felix
Nicolau sau revitalizarea prezentului continuu
