Revista AGERO Stuttgart - redactor Lucian Hetco

FILIAŞI - VATRĂ DE CULTURĂ ŞI CIVILIZAŢIE

Motto: „Civilizaţia este doctoratul culturii !”

Claudiu COMAN

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII

Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Scăpat din sălbăticia defileului şi de vecinatatea dealurilor, Jiul confluează cu Gilortul şi Motrul, în nord-vestul câmpiei Olteniei, într-un loc binecuvântat de Dumnezeu, cu climă prielnică şi pământuri mănoase, care i-au statornicit pe oameni aici, formând o comunitate ce şi-a transmis mesajul peste veacuri, încă înainte de Hristos, fapt dovedit de izvore de cercetare. În anul 1930, preotul Dumitru Popescu a descoperit în locul numit „Via lui Tarfulea”, monede emise de două cetăţi-porturi la Marea Adriatica, Dyrrhachium şi Apollonia, aflate sub stăpânirea imperiului roman. În locul numit de localnici, Bujoarna, muncitorul Ilie Ruicu, a descoperit în anul 1976, fragmente de ceramică aparţinând culturii Glina III. Câţiva ani mai târziu, tot în acelaşi loc, norocosul Ilie Ruicu, a descoperit componente ale uneltelor de pescuit din ceramică, datând din secolele X-XIII. La Muzeul Olteniei din Craiova, sunt expuse monede din secolul XIII descoperite la Filiaşi. Desfăşurarea în aceste locuri a unor activităţi sociale şi culturle intense, este dovedită ştiinţific prin cercetări arheologice ample desfăşurate şi în această zonă, cercetări ce au dus la descoperirea unui tezaur monetar, datând tot din aceeaşi perioadă (sec. X-XIII).

Izvoare istorice consemnate în bibliografia romanului istoric „Zamfira, fiica lui Moise Voievod (1526-1570)” al autoarei Lucia Borş-Bucuţa, atestă existenţa aşezării Filiaşi înainte de 1526, delimitând precis aşezarea: „Zamfira, rămasă la Filiaşi cu Marco şi Vlad, începu să facă cu aceştia şi cu mama ei, lungi drumuri cu rădvanul sau călări, prin împrejurimile conacului, suind dealurile Comăneştilor şi ale Bodăeştilor ca să se lase apoi în satul Almăjelul unde poposeau la nişte rude...”

De asemenea, actul domnesc emis de domnul Ţării Româneşti, Alexandru Voievod, din anul 1571 (7079) august 13, dovedeşte existenţa acestei localităţi cu numele ce-l poartă şi astăzi: „+Din mila lui Dumnezeu, Io Alexandru, voievod şi domn a toată ţara Ungrovlahiei, fiul marelui şi prebunului Mircea voievod şi nepot al lui Mihnea voievod. Dă domnia mea această poruncă a domniei mele slugii domniei mele, Oprea şi cu fratele lui Stanciul şi cu fii lor, câţi ani le va lăsa Dumnezeu, ca să le fie stul Frasinul jumătate şi Filiaşul, iar jumătate şi cu vecini şi cu tot venitul, oricât se va alege, pentru că au cumpărat Oprea şi Stanciul acele sate de la jupâniţa Caplea şi de la mama ei din Vălcăneşti, pentru 25200 aspri turceşti gata... Io Alexandru voievod, din mila lui Dumnezeu domn”

De-a lungul anilor, localitatea Filiaşi (în prezent oraş cu o populatie de peste 20.000 de locuitori, situat în judeţul Dolj, Oltenia) şi-a menţinut comunitatea etnică, fapt atestat de unul din cele mai vechi documente cartografice ale ţinuturilor noastre, Harta lui Anton Maria del Chiaro, de origine italiană, fost secretar al lui Constantin Brâncoveanu, tipărită la Veneţia în 1718 în cartea „Istoria delle moderne revoluzioni della Valachia”. Aşezarea este menţionată şi în harta lucrată de Friedrich Schwarz, în 1723 în timpul ocupaţiei austriece. Timp de aproape 400 de ani, istoria localităţii Filiaşi a fost legată de existenţa familiei Filişanu, una dintre cele mai importante familii româneşti din acea epocă. Boier însemnat, cu mare trecere la curtea domnească a lui Matei Basarab, mare Pitar, mare Sluger şi mare Stolnic, Dimitrie Filişanu, om cu minte luminată şi un suflet plin de o curată şi adevarată pietate către Dumnezeu, oţelit din fragedă copilărie în lupta pentru apararea vetrei strămoşeşti şi a credinţei, şi-a pus viguros amprenta pe istoria localităţii Filiaşi. Peste timp, după 260 de ani (în 1896) un alt Filişanu, şi tot Dimitrie, ctitoreşte la Filiaşi un spendid edificiu, Capela Filişanu (vezi foto). Lucrată cu meşteri francezi, acestă capelă este moştenirea de suflet a Smarandei şi a lui Dimitrie Filişanu, lăsată locuitorilor acestei aşezări, care se mândresc că în acesta localitate s-au născut şi au trăit asemenea oameni.

Preocupările boierilor Filişeni s-au materializat şi în domeniul social, dovedind grija lor constantă faţă de oamenii nevoiaşi, înfiinţând pe cheltuiala lor Spitalul Filişanilor, construcţie începuta în anul 1865. Consecvent în grija pentru oamenii nevoiaşi, Dimitrie Filişanu a construit tot pe cheltuiala sa, două cişmele pentru apă, una în satul Balta şi alta în Filiaşi, în locul cunoscut sub numele de Hanul Mare.

Nobleţea sufletului, atitudinea creştină şi dragostea faţă de cei săraci, o demonstrează şi însemnele heraldice de pe blazonul acestei familii: un cocor hrănindu-şi puiul, pe o inimă, la adapostul unui scut.

În timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza, Filiaşul a suferit un proces de sistematizare, aliniindu-se de-a lungul şoselei naţionale (E 94). Clima blândă, misterioasele energii ale locului, hărnicia şi prosperitatea locuitorilor au contribuit ca „Luceafărul poeziei româneşti”, Mihai Eminescu, în trecerea lui meteorică prin viaţă să poposească şi în Filiaşi, în perioada când, din motive de sănătate, a primit invitaţia prietenului său Nicolae Mândrea, proprietarul moşiei Floreşti-Gorj, cunoscut de Eminescu de la şedintele Junimii. Venit pentru odihnă la Floreşti, poetul îi scrie lui I. L. Caragiale şi lui Ronetti Roman, colegii lui la redacţia ziarului „Timpul”, în iulie 13 anul 1878, dându-şi adresa: „M. Eminescu, Filiaşi, Poste-restante”. Construcţia Gării Filiaşi, în anul 1888, urmare a planului de modernizare a României iniţiat de regele Carol I, a constituit un element esenţial în emanciparea aşezării. Destinul de „nod de cale ferată”, şi-a pus amprenta permanent pe toate evenimentele importante care i-au definit evoluţia... Calea ferată, precum şi şoseaua naţională au constituit elemente decisive în dezvoltarea localităţii, facilitând comerţul şi legăturile cu restul ţării. Liviu Rebreanu, un alt mare scriitor care a călătorit mult, s-a oprit şi dânsul, în peregrinările sale, la Filiaşi, în anul 1931. În „Jurnalul” dat publicităţii la 30 de ani după moartea sa, el consemnează: „...acolo un om de bine a înfiinţat un cămin cu o bibliotecă. I-a câştigat credite pentru vinderea ziarelor şi carţilor literare şi didactice...”

În mod evident, căile de comunicaţii, harnicia oamenilor şi fertilitatea ogoarelor, au condus la îmbunătaţirea condiţiilor de viaţă, Filiaşul sporind în însemnătate. El devine rând pe rând comună, reşedinţă de plasă, reşedinţă de raion şi în anul 1968 oraş, cu o populaţie de peste 11.000 locuitori în aceea vreme. Învăţământul şi educaţia au ţinut pasul cu dezvoltarea economică şi creşterea demografică, astfel că după prima şcoală primară înfiinţată de Dimitrie Filişanu în anul 1832, acesta a mai construit una în anul 1864. Creşterea numărului şcolarilor a impus în anul 1935 construirea unei noi şcoli pentru clasele I-VII, inaugurarea ei fiind făcută de însuşi dr. Constantin Angelescu (1870-1948), ministrul Instrucţiei Publice. O formă excelentă de învăţământ pe care Filiaşul a avut-o după cel de-al doilea război mondial a fost „Şcoala de Arte şi Meserii”. Dezvoltarea agriculturii şi industriei după anul 1960, a făcut necesară înfiinţarea unui liceu agricol şi a unui liceul industrial, reunite mai apoi în Grupul Şcolar „Dimitrie Filişanu”. Teatrul sătesc, muzeul local şi biblioteca pentru popor „Anton Pann”, înfiinţate de învăţătorul Nicolae Mitea în anul 1935, şi-au stabilit sediul în noua clădire a şcolii primare proaspăt inaugurate. În activitatea acestor aşezăminte de cultură erau implicaţi „învăţători, profesori, preoţi, avocaţi, prim-pretorul, medici umani şi veterinari, agronomi şi agricultori. (Proces-verbal 15 februarie1939)”

Această scurtă istorie a localităţii Filiaşi a fost preluată din volumul „Biblioteca orăşenească «Anton Pann», Filiaşi -70 de ani de activitate”, o frumoasă lucrare a „îndrăgostitului de carte”, domnul Marin Turburan, directorul bibliotecii din acest oraş „dumnezeit de Dumnezeu” cum îl numeşte Maria Timuc, ziarist şi poet din Bucureşti.

CLAUDIU Coman (elev)

10 mai 2006

Filiaşi-România

Redactia Agero nu isi asuma raspunderea pentru continutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, in concordanta cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discutii al Agero se face în virtutea libertatii la opinie si expresie a acesteia.

Punctul de vedere si ideatica scrisorilor si mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redactiei.

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)