|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
REEDITAT ĪNTR-O ANTOLOGIE
Anca GOJA
Lansată luni, 14 iulie, la Biblioteca Judeţeană Petre Dulfu, culegerea Maramureş, ţară veche este o antologie de folclor de pe Cursul Superior al Tisei, care adună īntr-un singur tom tot ceea ce se cunoştea, pīnă īn anul 1908, din folclorul maramureşean - texte pīnă acum risipite īn diverse studii, culegeri, ziare şi reviste. Alcătuită de Dumitru Iuga, cartea este publicată, la Editura Cybela, īn cadrul proiectului De la surse la resurse, derulat de Fundaţia social-culturală pentru democraţie identitate, unitate, generozitate, acţiune (preşedinte, Georgeta Maria Iuga), cu sprijinul financiar al UE prin Programul PHARE de Vecinătate Romānia-Ucraina 2004-2006.
Antologia reuneşte, īn cele aproape 400 de pagini ale ei, texte culese şi publicate īntre anii 1672-1908 (an după care au īnceput să apară mari culegeri de folclor, care au făcut ulterior carieră, alcătuite de Tit Bud, pr. Ioan Bārlea ş.a.), din colecţiile lui Alexandru Ţiplea, Tit Bud, Petru Bilţiu Dăncuş, a Elenei Vlad de Sălişte ş.a. (īn total, aproape 23.000 versuri), ordonate cronologic.
Criticul Augustin Cozmuţa, redactorul şef adjunct al cotidianului Graiul Maramureşului, a observat că această structurare a cărţii este o noutate, care o apropie de unele dicţionare de istorie literară. Cozmuţa a remarcat că unele poezii populare sīnt interesante şi din punctul de vedere al aspectelor geopolitice pe care le scot īn evidenţă, mai ales că textele au fost culese de la ţărani romāni, dar īnainte ca ei să facă parte dintr-un stat romān unit.
Poetul Ion Burnar, preşedintele Cenaclului scriitorilor maramureşeni, a adăugat că unul dintre plusurile lucrării īl constituie vechimea textelor pe care le īnglobează. De acest aspect s-a legat şi prof. univ. dr. Gheorghe Pop, care a precizat că o asemenea carte se constituie īntr-un "document, o zestre care ne defineşte ca etnie şi ne atestă vechimea". Profesorul a atras atenţia asupra faptului că dascălii şi preoţii, cei care s-au ocupat de culegerea folclorului dintotdeauna, ar trebui īncurajaţi īn această activitate mai ales acum, cīnd valorile tradiţionale sīnt ameninţate cu dispariţia sub puternica influenţă a europenizării.
Dr. Pop a propus ca Fundaţia i.u.g.a. să elaboreze o metodologie, iar folosindu-se de aceasta, preoţii şi dascălii să fie īncurajaţi să elaboreze monografii ale satelor, care să cuprindă şi culegeri de folclor. Georgeta Iuga a aderat imediat la această idee, care se mulează perfect pe scopurile iniţiale ale proiectului.
Anca GOJA Graiul Maramureşului 14 iulie 2008
|
|
|
Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | Īn limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri |
|
|
Redactia Agero nu īşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, īn concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face īn virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid īn mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >> |
|
|
AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.
Editor, conceptia paginilor,
tehnoredactarea Revistei Agero :
Lucian
Hetco Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)
|