|
|
|
|
|
|
|
Tiberiu Ciobanu,
„Fortissimus athleta Christi”,
Iancu de Hunedoara 555,
Editura Eurostampa, Timişoara, 2011, 280 p
Autorul acestei cărţi –
profesorul doctor Tiberiu Ciobanu – face parte din stirpea acelor oameni
rari, pentru care meseria înseamnă pasiune, iar pasiunea semnifică
dăruire întru cunoaştere. Pasionat de trecut, cu precădere de trecutul
poporului român, istoricul pomenit a dat la lumină peste douăzeci de
cărţi de istorie. Multe dintre ele – rezultat al unor laborioase
cercetări proprii – poartă pecetea erudiţiei autentice, a unei acribii
împinse până la detaliu, conducând la reconstituiri savante şi la
restituiri importante. Altele sunt abordări noi ale unor teme istorice
interesante, dar scrise de specialişti într-un limbaj mai greu accesibil
şi transpuse, de aceea, de profesorul Tiberiu Ciobanu pe înţelesul
tuturor celor iubitori de trecut. Dintre aceste din urmă lucrări fac
parte multe dedicate Evului Mediu, mai exact unor subiecte de larg
interes, precum oştile române şi cruciadele antiotomane, voievozi
desăvârşitori ai Principatelor Române, personalitatea lui Mihai
Viteazul, voievozi şi domni români din secolele XIV-XVI, cele mai scurte
trei domnii din Evul Mediu românesc, domnia lui Ion Vodă cel Viteaz etc.
Cărţile de minuţioasă cercetare proprie şi de reale contribuţii
ştiinţifice se concentrează pe tema largă a istoriografiei româneşti
referitoare la Banatul medieval, temă căreia autorul i-a dedicat mai
mulţi ani de muncă intensă, în biblioteci şi arhive. Rezultatele acestei
insistente activităţi nu au întârziat să apară, sub forma unor adevărate
monografii care tratează – pe curente, epoci sau autori mai importanţi,
de la iluminism până la perioada contemporană – interpretările,
descrierile sau viziunile legate de soarta Banatului medieval.
Cartea de faţă nu face
excepţie de la preocupările consacrate ale autorului, ea reluând o temă
de istorie medievală des abordată şi dragă multor generaţii de autori,
anume Iancu (Ioan) de Hunedoara. Tema este privilegiată nu doar pentru
istoriografia noastră, ci şi pentru concepţia şi metoda profesorului
Tiberiu Ciobanu, fiindcă uneşte cele două mari subiecte evocate mai sus,
adică Evul Mediu şi Banatul, în sensul că Iancu de Hunedoara a fost o
figură emblematică a Evului Mediu, numit de unii «ultimul mare cruciat
european», dar şi o personalitate remarcabilă din istoria Banatului,
comite de Timiş, apărător al regiunii, rezident la Timişoara şi ctitor
al unui impozant castel, păstrat (cu transformări) până astăzi. În
abordarea profesorului Tiberiu Ciobanu accentul cade pe marile campanii
militare şi bătălii ale eroului Creştinătăţii, deoarece pretextul
scrierii cărţii au fost cei 555 de ani trecuţi în 2011 deopotrivă de la
victoria de la Belgrad şi de la moartea lui Iancu. Am spus «pretext» în
sens de ocazie, pentru că autorul este convins de importanţa cunoaşterii
trecutului oriunde şi oricând, de către toţi oamenii, istoria fiind
percepută în cheie ciceroniană (Historia magistra vitae). Tiberiu
Ciobanu reia autori şi cercetări dragi lui, din panoplia Banatului de
odinioară, de la Damaschin Bojincă şi Patriciu Drăgălina până la Victor
Motogna şi Ioan Haţegan, fără să neglijeze marile abordări monografice
mai recente, datorate unor personalităţi precum Mihail Dan şi Camil
Mureşanu sau mari sinteze, ca cele elaborate de Constantin C. Giurescu,
Nicolae Iorga sau de istoricii actuali în cadrul tratatului Academiei
Române.
Dezvoltând tema în viziunea tradiţională a istoriografiei române,
autorul nu absolutizează latura patriotică, dar nici nu recurge la o
descriere rece, fără sentiment. Istoria nu poate rămâne o materie
neînsufleţită, fiindcă în centrul ei se află oamenii. Este subliniată
răspicat originea românească a lui Iancu de Hunedoara din raţiuni varii,
de la nevoia spulberării unor deformări grave până la convingerea că
adevărul istoric se cuvine să primeze în orice împrejurare.
Personalitatea lui Iancu de Hunedoara nu se conturează însă ca una
exclusiv românească sau pusă în serviciul poporului român. Portretul
construit de profesorul Tiberiu Ciobanu este unul complex, aşa cum au
fost omul şi epoca. Astfel, eroul de la Belgrad apare ca actor al mai
multor lumi şi în primul rând al Republicii Creştine, pe care a servit-o
cu toată fiinţa sa, apoi al familiei sale şi al neamului românesc, dar
şi al Regatului Ungariei, în serviciul căruia s-a pus, ca înalt demnitar
militar şi politic. Figura lui Iancu este deopotrivă transilvăneană,
central-europeană, balcanică sau bizantină şi latină, ca rezultat al
unei arii de interferenţă de la întâlnirea Occidentului cu Orientul, a
societăţii carpato-danubiene cu cea meridională, levantină, dominată
politic şi militar de Imperiul Otoman. Alături de Iancu, „lumina lumii”
şi „preaputernic atlet al lui Hristos”, intră în scenă alte mari
personalităţi, precum umanistul Enea Silvio Piccolomini (papa Pius al
II-lea), franciscanul Ioan de Capestrano, principele Vlad Ţepeş, regele
Vladislav al II-lea, florentinul Filippo Scholari (Pippo Spano), sârbul
Gheorghe Brancovici, albanezul Gheorghe Castriota, poreclit Skanderbeg,
sau turcul Mehmet al II-lea.
Realitatea central-sud-est europeană îi apare autorului ca o imensă
scenă în care se confruntă două lumi antagonice, civilizaţia creştină
europeană şi cea islamică otomană, venită dinspre Asia Mică. În
prim-planul acestei lumi se află Iancu de Hunedoara, cu spada într-o
mână şi cu crucea în cealaltă, capabil să electrizeze mulţimile şi să
strângă sub conducerea sa mase largi, de etnii şi confesiuni diferite,
în numele idealului comun. Cartea este bogat ilustrată, aducând înaintea
ochilor cititorilor nu doar o reconstituire prin cuvinte, ci şi una prin
imagini. În
acest fel, istoricul a împlinit o menire importantă, pornită dintr-o
convingere de viaţă. Profesorul Tiberiu Ciobanu ştie bine care este
deosebirea dintre un specialist în tratarea trecutului şi un iubitor de
trecut: în vreme ce iubitorul de istorie ştie multe despre ceea ce a
fost şi poate reconstitui uneori prezentul de-odinioară până la cele mai
mici detalii, istoricul are capacitatea cercetării lumii de demult, a
reconstituirii sale cu metodele specialistului, cu scopul relevării
adevărului. Autorul cărţii de faţă întruneşte aceste două calităţi,
întrucât este un specialist care ştie să cerceteze izvoarele, să le
compare şi să extragă mesajele lor autentice, dar este, prin toate
fibrele fiinţei sale, şi un iubitor şi evocator de trecut. Până la urmă,
cele două categorii de oameni care au în atenţie trecutul se întâlnesc
pe coordonata preocupării comune, în sensul că dragostea pentru trecut
înseamnă dragoste de viaţă. Trecutul este viaţă aşa cum a fost aceasta
trăită de toţi oamenii care ne-au precedat, din care descindem noi şi
fără de care nu am fi fost. Prin urmare – vrea să ne spună Tiberiu
Ciobanu, pe urmele unor antecesori de marcă – cine iubeşte în chip
autentic trecutul trebuie să iubească iremediabil viaţa. Cartea
aceasta popularizează trecutul medieval, adică îl face cunoscut
publicului larg, pe înţelesul tuturor. Unii istorici, mai ales dintre
aceia închişi în turnul lor de fildeş, ar putea obiecta, invocând
eventual lipsa unor noutăţi răsunătoare, care să răstoarne anumite
concluzii mai vechi sau să corecteze unele erori. Obiecţia ar rămâne
însă superfluă, deoarece autorul nici nu şi-a propus asemenea scopuri.
Scopul acestei lucrări este răspândirea unor cunoştinţe corecte despre
trecutul medieval, într-un mod adecvat ştiinţei, printre cei interesaţi.
Cartea nu „inventează” trecutul, nu-l „re-creează”, fiindcă nu este un
eseu, nici o operă literară care să opereze cu imagini artistice. Este
pur şi simplu o carte de istorie, scrisă de un specialist, pentru cât
mai mulţi oameni dornici să ştie. Oare câte teme legate de trecut ar fi
ajuns la public dacă ar fi rămas în forma erudită şi criptică, dată de
autorii lor savanţi? Oare rezultatele cercetării trecutului sunt
destinate numai specialiştilor? Oare o abordare (articol, studiu, carte)
să fie menită numai lecturii câtorva cunoscători, care s-o critice pe
toate părţile şi s-o paseze de la unul la altul? Noi credem că
răspunsurile la aceste întrebări sunt evidente, în sensul că istoricul
autentic trebuie să se adreseze şi publicului larg, oamenilor în
general, pătrunşi de curiozitate. Iar mesajul elaborat pentru
specialişti nu este întotdeauna inteligibil pentru toţi iubitorii de
trecut, ci el trebuie decodat într-o manieră corectă şi transmis în
forme plăcute şi alerte. Oamenii vor să ştie, dar nu o pot face în
limbajul sec al savanţilor, încât mesajul istoricilor de meserie riscă
să rămână de multe ori netransmis. Iar dacă specialiştii scriu numai
pentru ei, ce rost mai are investigarea? Prin urmare, este nevoie de
retransmiteri, de decodări, chiar de anumite simplificări inteligente,
pentru ca publicul să beneficieze de noile descoperiri, să-şi cunoască
temele predilecte, să le aprecieze şi să cultive corect gustul pentru
viaţa trecută.
Este ceea ce face adesea, cu ştiinţă şi conştiinţă, istoricul nostru, des invocat aici, pasionat de trecut şi specialist în cercetarea acestuia. Şi o face cu real succes! De această dată, pana sa reînvie figura legendară a eroului Creştinătăţii de la Belgrad, demnitar ungar, de sorginte etnică românească, devenit o personalitate de statură europeană, apărător al valorilor europene. Din acest punct de vedere, Iancu este un precursor al Europei, iar mesajul cărţii de faţă, deşi vine dinspre trecut, priveşte spre viitor. Este bine să preluăm acest mesaj cu seninătate, generozitate şi dragoste de oameni şi de locul de baştină, cum ne îndeamnă, cu măiestria cuvântului său, profesorul Tiberiu Ciobanu.
prof. univ. dr. IOAN-AUREL POP membru titular al Academiei Române
Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL |
|
|
|
Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero: Lucian Hetco (Germania). Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România) Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com |
