FRONTIERELE SPAŢIULUI ROMÂNESC

ÎN CONTEXT EUROPEAN

Constantin MĂLINAŞ

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII

Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Sub acest generic atrăgător s-a desfăşurat la Facultatea de Istorie a Universităţii din Oradea, între 8-11 mai 2008, cel mai important simpozion de istorie vie, la o temă de interes românesc, socotind astfel după participare şi prin virtualitatea de regăsire în real a celor comunicate şi discutate.

1. Participarea

Au ţinut comunicări şi vorbiri 32 de istorici români de la Oradea, Cluj-Napoca, Bucureşti, respectiv de la Udine şi de la Chişinău, adică a fost o întâlnire româno-română, având totodată caracter internaţional accentuat, sub genericul din titlu şi întreg conţinutul manifestat.

Parcă ne găseam, prin gravitatea aserţiunilor, în anticamera unor hotărâri importante şi discutam despre spaţiul şi unitatea românilor, precum după Războiul Crimeii (1856), Unirea Principatelor (1859), sau după Primul Război Mondial (1914-1918), când au circulat şi s-au purtat idei asemănătoare şi când chestiunea românească devenea subiect de drept internaţional, încât trebuia număraţi românii şi trebui măsurat spaţiul lor de existenţă. Aceeaşi este urgenţa şi acum, deşi în cu totul alte condiţii interne şi internaţionale, dar pe o încărcătură intelectuală şi nemulţumire asemănătoare: La peste o sută de ani după pornirea mai pe ţintă a procesului de unire, Românii se află în cea mai mare neunire, în cea mai mare dispersare geografică, în cea mai gravă risipire psihologică, în care preocuparea de unire este slabă, voinţa lor este grav oxidată de mentalităţi interne centrifuge, este subminată şi descurajată de politicile imperiale nostalgice, sau reale, care ne înconjoară, cu un puternic efect de sugativă.

Românii înşişi, în special cei din ţară, dovedesc un spirit critic înşelător, adesea greşit direcţionat, deoarece se autodenigrează prea mult, prelungind nefericit succesul diversiunilor de denigrare, puse în circulaţie de tacticile perverse ale serviciilor din imperiile veacului al XIX-lea. Asemenea lunecare pe un tobogan revolut este timpul să înceteze, joaca nu este fastă şi un proces de reevaluare critică, făcut cu bună credinţă, este foarte necesar. Fără a avea această pretenţie, simpozionul de la Oradea poate sta cu brio la începutul unui astfel de proces, deoarece tematica lui vine din însăşi fundamentul românităţii, care este teritoriul ei est-vest, iar participarea şi puntea Oradea-Chişinău, deschisă cu acest prilej, devine emblemă, dacă se va persevera, sau va rămâne efemeră, dacă se va renunţa.

2. Misiunea şi mesajul simpozionului

Întâlnirea de la Oradea a pornit din dificultatea coeziunii româno-române, care are acum Prutul ca barieră politică europeană, o realitate nouă şi dureroasă, care impune. Devine firească acum şi presantă nevoia de a ne ridica genele cu degetele şi de a privi, de a vedea frontierele, grele, sau uşoare, opace, sau permisive, de a vedea că frontierele sunt de mai multe feluri, că nu sunt egale pentru români. De a vedea că românii există între mai multe feluri de frontiere şi pe ce spaţii se întind aceştia, fiind trataţi în chip diferit. Devine presantă nevoia de a defini şi a descrie curat fenomenul acestei discriminări nefireşti.

Dincolo de diversitatea destul de mare a comunicărilor, dintre care cele ale fraţilor moldoveni au fost pregătite mai pe ţintă şi mai la atitudine, s-a discutat mult. Despre frontiere în mod prioritar. Ce sunt ele acum şi ce vor deveni? S-a discutat despre difuziunea românilor în amestecuri de populaţie, uşurată de dispariţia frontierelor, despre mişcări de populaţie, despre acel mixtum compositum, către care se îndreaptă o societate internaţională fără frontiere naţionale de tip statal.

Urmând proceselor deja reale, noţiunea de frontieră îşi schimbă total conţinutul şi funcţiile în interiorul Uniunii Europene, dar se menţine şi se face mai dură la marginile Uniunii. Românii au situaţia paradoxală, că sunt beneficiarii şi victimele acestei situaţii, deoarece se află parţial în interiorul Uniunii, parţial în exteriorul ei, Prutul fiind o graniţă, care se întăreşte şi se securizeză tot mai mult, o graniţă care am vrea să unească, dar ea desparte.

Acesta este faptul real al acestor ani. Istoricii l-au discutat, dar mai de la distanţă, mai de sus, evitând paradigma politică, rămânând în cea culturală şi naţională.

Prof. univ. dr. Ioan HORGA, Prorector al Universităţii Oradea: „Noţiunea de frontieră este o noţiune în vogă, ca un paradox, tocmai acum, când frontierele fizice sunt pe cale de a fi lichidate… Frontiera a fost la timpul trecut în faţa noastră, acum trece în spatele nostru… Astfel că interpretarea frontierei din mai multe puncte de vedere este o necesitate actuală, deoarece vedem că frontierele se schimbă, cele fizice cad, apar altfel de frontiere, culturale, lingvistice, religioase… Frontierele religioase devin mult mai importante, decât vrem să credem, la fel frontierele culturale, mentale, sociale!… Este necesară tratarea frontierelor din perspectivă culturală, fenomenologică şi chiar epistemologică!… Termenul şi terenul de lucru în problematica frontierelor este foarte greu şi labil.” Prorectorul dr. Ioan HORGA a arătat că au format la Universitatea din Oradea, tocmai pentru a răspunde nevoii de informare şi studiu, în acest domeniu, Institutul de Studii Euroregionale, care editează revista „Eurolimes”, cu titlul programatic, spre a coopera de pe o frontieră pe alta în Europa.

Vorbind despre conceptul de frontieră estică a Uniunii Europene, care ne interesează, deoarece cade pe Prut, între români, formând ca o ghilotină, a doua barieră, ce cade între români, după aceea religioasă, de pe linia Carpaţilor, profesorul Ioan HORGA ne-a sugestionat foarte bogat, şi anume, că numai cooperarea universitară ne poate ajuta, ca Uniunea Europeană să nu devină o fortăreaţă nouă, după ce Europa prea mult a dus şi a suportat vicisitudinile unei frontiere ideologice, care a fost „Cortina de fier”.

Europa unită tinde să se deschidă în interior şi să se închidă în exterior, datorită unor adversităţi şi ameninţări noi, precum terorismul şi migraţia ilegală. Românii cad la mijloc, fiind partajaţi între şi în afara U.E., ceea ce creează agitaţie psihică în rândul lor. La calmarea situaţiei pot contribui universităţile, prin programe de colaborare, prin cercetare în comun şi primirea tinerilor de dinafară la studii în interior, adică în România. În discuţii s-a sugerat că ar fi motivată o selecţie de spaţii, de inclus în U.E., ca tip de frontieră. Dacă până acum frontierele au fost de tip „hard”, închise, de separare prin vize, de acum vine timpul ca frontierele să fie de tip „soft”, adică să fie deschise, de comunicare fără vize. Între acestea ar trebui inclusă şi frontiera U.E. cu Basarabia, care este mai mult decât Republica Moldova, sub mai multe aspecte, unde să fie o frontieră de tip „soft”, de includere, nu de separare, de excludere, dată fiind organicitatea acestei provincii cu România.

Revista „Eurolimes”, lansată la Oradea cu acest prilej, pledează pentru noul proiect şi crede că românii au suportat prea mult şi destul rigorile unei frontiere de excludere a unei părţi din ei, este cazul şi este oportun să se treacă la formarea unei frontiere permisive, de includere, la Prut, pentru ca să nu apară o nouă „Cortină de fier” mai la est, care să taie în două fiinţa românilor.

Pentru noua situaţie s-a creat şi se poate apela o colaborare interuniversitară, Asociaţia Universităţilor de Margine, cu centrul la Oradea şi parteneri din şase ţări, apoi reţeaua de la Marea Neagră, cu 110 universităţi din 11 ţări, sau Conferinţa Rectorilor din regiunea Dunării. E în curs de formare grupul de 150 de bursieri „Jean Monnet”, care să vină şi să studieze la Oradea, este în curs de formare grupul de cercetări interromâneşti Oradea – Chişinău. Toate pot însemna trecerea de la frontiera închisă de tip „hard”, la cea deschisă de tip „soft”.

Prof.univ.dr.Sorin ŞIPOŞ, care a fost făptuitorul principal al întâlnirii şi rezonatorul simpozionului, a vorbit mereu şi a subliniat în felurite imagini că acesta exprimă ideea de cercetare, ideea de unire a istoricilor de la Oradea şi Chişinău, sub egida celor două Universităţi de Stat din Chişinău şi Oradea, având sprijinul Academiei Române, de faţă prin Acad,dr.Ioan Aurel POP, director la Institutul de Studii Transilvane din Cluj-Napoca. Domnia sa a făcut numeroase intervenţii, cu care a păstrat direcţia discuţiilor pe ţinta înţelegerii comune şi pe programul virtual anunţat. Am mai remarcat sprijinul Asociaţiei „Gheorghe Şincai” a Studenţilor în Istorie şi al Primăriei Oradea, care a finanţat acţiunea. Coeziunea tuturor a dat întâlnirii un început de program de cercetare, tematica de urmat, pentru care universităţile sunt pionii principali.

Acad. dr. Ion Aurel POP a intervenit, pentru a tempera, sau pentru a încuraja. În mod deosebit am remarcat preocuparea Domniei sale pentru echilibru în păreri polemice şi a proteja reuniunea de exagerări. În preambul a atras atenţia că acest an este cu totul special, cu multe aniversări culturale mari, precum 2000 de ani de la Ovidiu la Tomis, 550 de ani de la Iancu de Hunedoara, 500 de ani de tipar slavon în mijlocul unui popor latin, cu alte asemenea aniversări ale cifrei opt: 1688, 1858, 1878, 1918. La toate, din retrospectiva timpului: ”Spaţiul de frontieră nu este un spaţiu care desparte, ci unul care uneşte.”

Academicianul a aplicat apoi ideea la frontiera reală, sau închipuită, dintre catolicism şi ortodoxie, care trece cam prin mijlocul românilor şi se cade să fie de unire, nu de dezbinare. A luat astfel atitudine la un atac din sală împotriva bisericii greco-catolice, spunând cu argumente, că: „Unirea cu Roma a fost o posibilitate de existenţă pentru românii din Transilvania”, a fost un fapt de progres în acel spaţiu şi timp, deci nu a fost o soluţie de privilegiere, cum s-a mai spus, ci una de salvare. Ca atare, este de dorit, ca să fim cu toţii mai permisivi, deci mai uniţi şi să nu folosim termeni peiorativi şi exageraţi, precum aceia de „schismatici” şi „uniaţi.” Trebuie o mai bună cunoaştere, deoarece numai ignoranţa aduce exagerare şi cine nu cunoaşte, cade în exagerare.

Prof. univ. dr. Alexandru NICULESCU, de la Universitatea din Udine, a ţinut cea mai interesantă comunicare, în care a analizat modul de vedere a romanităţii românilor dinspre vest, care este altfel decât o vedem noi de acasă, având de suport limba română, pe care a definit-o ca fiind „o altfel de latinitate”.

Dar iată câteva din ideile lingvistului român din Italia: Centura Carpaţilor, despre care s-a vorbit mai nou că este o graniţă religioasă a Europei, între catolici şi ortodocşi, de fapt e din vechime un ax vertebral al românilor, un ax al conservării, care a legat cultural şi lingvistic, nu a despărţit niciodată românii din sud de cei din nord. De ce acum să fie altfel! A dat exemple de legătură, a amintit de Patriarhul Chiril Lukaris, care scria în secolul 17 despre români, că sunt de aceeaşi rasă de o parte şi de alta a Carpaţilor, a amintit de Braşov, care sute de ani a făcut legătura între nord şi sud, ca oraş economic şi comercial, încât nu a fost numai un oraş ardelean, a fost internaţional.

– Ce sunteţi voi, slavi sau latini?, îl întreabă colegii italieni pe profesor.

– Da de ce mă întrebaţi?

– Pentru că vorbiţi italiana cu accent slav! Italienii zic fer, voi ziceţi fier!

A memorat cazul savantului Gustav Weigand de la Leipzig, care ne-a ţinut latini, până când a fost plătit ca profesor din România, când nu a mai fost plătit, ne-a făcut slavi! Deci, românii sunt un fel de miză! Cine dă, cine primeşte mai mult, ne are! Atunci, trebuie să ne gândim chiar noi, ce suntem! Cum facem chiar în acest simpozion.

Suntem un neam şi o limbă romanică la Dunăre, limba Romei, legaţi de ocupaţia romană în peninsula Balcanică şi la nordul Dunării. Dar definiţia aşa nu e completă. Mai trebuie ceva. Deoarece fraţii basarabeni zic că sunt latini, dar cum au ajuns latini, căci nu a călcat picior de roman pe acolo. Atunci, cum au devenit ei latini!

– Voi sunteţi români!, exclamă profesorul de la Udine, arătând în direcţia grupului de la Chişinău. Noi suntem latini, dar voi aţi fost şi sunteţi români.

Adică, sugestiv, ei sunt români dinainte de a fi latini, căci au avut substratul dacilor liberi, care au fost români! Eu, cel puţin aşa am înţeles pledoaria profesorului Niculescu, de reapelare în formulări proaspete la teoria protolatinităţii dacilor, ca protoromâni, cu referire la Basarabia şi la celelalte zone ale dacilor liberi, din Maramureş şi Bihor.

– Voi sunteţi rezultatul expansiunii limbii române spre est, a expansiunii românităţii spre est!, exclamă profesorul Niculescu.

Cât priveşte, frontierele românilor, sunt aproape infinite în lume, până la Vladivostoc spre est, cu atlas lingvistic, cu puncte de anchetă, până acolo găsim limba română!… Şi din acest spaţiu am tot pierdut mereu!…A venit timpul să-l vedem din nou şi să-l reocupăm cultural! Şi Italia a pierdut la graniţa cu Croaţia, dar nu a pierdut cât noi. Definirea frontierelor spaţiului românesc e foarte necesară acum şi totdeauna. E un spaţiu uriaş, mondial, de la est al vest, de la nord la sud, este spaţiul limbii române! De aceea, ideea simpozionului e binevenită. Să definim spaţiul internaţional românesc!

Ideea de a defini este foarte importantă, pentru că am fost în ochiul ciclonului istoric, pentru ideile acestea s-a luptat, pentru ideile acestea s-a murit. Spaţiul românesc este altceva, decât celelalte spaţii romanice. Retragerea romană din anul 271 nu a însemnat practic nimic, căci a lăsat românii liberi, priveşte imperiul roman, dar nu pe noi. În fapt, a fost prima abandonare a noastră de către Occident!!!

– Înfluenţa slavă?

– E foarte importantă, dar e puţin cercetată. Avem de la ei cuvinte multe, dar nu s-a spus că avem şi forme gramaticale. Aşa avem de la ei un vocativ de tipul mamo, bunico, avem un vocativ foarte dezvoltat, atât latin, cât şi slav, cu forme paralele, de tipul lupe şi lupule! Sau Maria, Mărie, Mărio! Avem de la ei verbele reflexive (a ruga spun occidentalii, a se ruga spun românii, de la slavi). Între conjuncţiile ŞI şi DAR avem conjuncţia IAR, care vine din slavonă, formând un lanţ bogat şi elastic, cu sens afirmativ, copulativ, adversativ.

Şi influenţa greacă este importantă! Prin urmare, ce am fost? O latinitate la început fără orgolii latine! Acest orgoliu s-a născut în Şcoala Ardeleană din Transilvania, cu emfaza de a fi latin. Nu izbucnea Şcoala Ardeleană, ca mişcare naţională, dacă nu era creuzetul catolic de la Viena! Acolo s-a aflat şi s-a învăţat. Dacă nu ar fi fost explozia aceea, a ideii de latinitate, în veacul 18, nu am mai sta noi acuma de vorbă româneşte în sala asta! Latinitatea a fost atunci armă de salvare în comunităţi şi trebuie apărată. Latinitatea a fost ca un scut împotriva deznaţionalizării. Ei au apărat limba din părinţi. Părinteasca demândare!, cum au zis frumos aromânii.

Deci, 165 de ani nu explică păstrarea latinităţii deasupra Dunării, explică însă comunităţile latine nord-dunărene. Ele au existat. De căutat resturile lor în limbă şi de format atlas cu ele !

Eu vorbesc nu despre latinitatea, ci despre romanitatea românilor, termenul îmi aparţine. Ce înseamnă? E un alt fel de latinitate. De întâlnire. Creştinismul nostru e greco-latin: A scrie e latin, a citi este slav. Neamul nostru a trăit mai multe culturaţii în timp: romană, slavă, greacă, maghiară, turcă, deoarece romanitatea ce o avea era receptivă, accepta incluziunile. Izolarea noastră a venit odată cu scrierea chirilică! De atunci, elitele românilor au fost rupte de ţărani, care nu s-au culturalizat de aceleaşi influenţe. Au evoluat diferit. Avem o dualitate în limbă, care dă posibilităţi de studiu, limba populară relicvară şi limba literară. Suntem încă pe o latinitate de descoperit, cea mai complexă latinitate!

Cu speranţa că am auzit bine şi am rezumat corect, aşteptăm cu cel mai mare interes volumul colectiv, ca să putem citi şi înţelege mai amănunţit această lucrare atât de academică şi atractivă, despre teoria protolatinităţii, actualizată ca teoria protoromânităţii dacilor, a limbii şi a spaţiului lor, de la Nistru până la Tisa, precum Eminescu a zis în poezie.

Conf. univ. dr. Ion GUMENÂI, şeful delegaţiei de istorici de la Chişinău, citeşte mai întâi mesajul cald de salut al Rectorului Universităţii de Stat din Chişinău, prof. univ. dr. Gheorghe CIOCAN, apoi explică de ce au întârziat sosirea la Oradea, tot din cauza frontierelor de pe Prut, unde au fost ţinuţi în loc ore întregi, în problema vizelor de intrare în spaţiul restrictiv al U.E. Cere scuze! Dar, pentru ce?, mă întreb eu, că nu ei au cauzat oprirea, ci politica! Salută simpozionul, ca un moment unic, nu cunoaşte altul, care să adune extremele est-vest ale românilor. Reprezintă principalele instituţii de promovare a istoriei în republica Moldova, ne spune că acestea doresc colaborarea, vor revederi, vor cercetare împreună, deoarece: „Avem o istorie unică, o istorie a românilor.” Nu doresc izolarea dincolo de Prut, ci venirea prin România în Europa. Doresc să facă cercetare împreună cu grupul de la Oradea şi aflarea împreună a adevărului diacronic, prin istorie transfrontalieră. Au plecat din Chişinău miercuri la amiază, spre Oradea, au fost stopaţi la Prut, au ajuns în Oradea joi după amiază. Din câte am aflat, au fost stopaţi în graniţă sub diferite pretexte, de amândouă părţile Prutului, şi la moldovenii lor şi la moldovenii noştri.

„Greu a fost drumul încoace, dar sunt rezultate! Lucrările de două zile au arătat că este nevoie de mai mult timp pentru discuţii şi aprofundări, este nevoie de alte simpozioane de acest fel, în viitor, este nevoie de publicarea reciprocă a comunicărilor. Să creăm o colaborare, care să conţină preocupările şi interesul istoric de la Oradea şi Chişinău, problemele de frontiere ale spaţiului românesc şi în ce au fost implicate aceste teritorii.”

În ce priveşte selecţia tinerilor din Republica Moldova pentru studii în România, istoricul a admis că sistemul preuniversitar este prea permisiv, e chiar parţial corupt şi atunci capătă acces unii tineri slabi la studii în România. Deci, trebuie o mai bună selecţie, cu adevărat calitativă în totalitatea ei.

Prof.dr.O.ŢÂCU a vorbit foarte interesant despre moldovenismul sovietic, văzut ca o construcţie metodică şi artificială, dată de la Moscova, ca răspuns la tendinţele de unire, încurajate pe timpul lui Ceauşescu. S-a referit la chestiuni de teritorialitate, formarea de instituţii în Moldova, indigenizarea elitelor rusofone şi la rolul acaparator al Transnistriei sovietizate în materie de resurse umane, care a transportat în acele timpuri, la Chişinău, atâtea cadre, încât a ieşit proverbul: „Dacă vrei să fii ministru, trebuie să fii înalt, prost şi de peste Nistru!” Ca participant în diferite comisii de negociere, a aflat de cerinţa indusă la vedere de partea rusă: „Dacă readeraţi la Rusia, punem capăt separării Transnistriei!”, ceea ce este atât de clar, încât ne scuteşte de orice comentariu, dar nu ne opreşte să ne exprimăm revolta şi dezacordul cu asemenea metode relicvare în diplomaţie.

Prof. univ. dr. Emil DRAGNEV, autor al unor cărţi şi tratate importante de istorie, lansate la Oradea, s-a referit în mod special la modelul de ansamblu al României, cum este acesta prezentat la Chişinău prin televiziune. Este foarte prost prezentat. Acolo au, de fapt, o ofertă cu patru modele de televiziune: rusească, cea mai tare, ucraineană, moldovenească şi românească. Aceasta din urmă este dată de preluarea postului PROTV Bucureşti, care e cea mai dezastruoasă. Prezintă din România numai crime peste crime :”E mai grav ca efect, decât scăderea natalităţii, e un dezastru!”

Conf. univ. dr. Gheorghe PALADE, Preşedintele Asociaţiei istoricilor din Moldova, a prezentat preocupările lor de a scoate din uz manualele de istorie separatistă, de a le înlocui cu o carte de „istorie integrală” a românilor, ceea ce au şi făcut şi vor continua să facă, având nevoie de sprijin şi solidaritate, pentru a izbuti şi a asigura cartea cu idei şi litere latine în Republica Moldova, unde nouăzeci la sută din colecţiile bibliotecilor sunt cu idei şi litere chirilice.

Cum nu putem rezuma toate lucrările, mai facem menţiune despre comunicarea Valentinei SAMOILENCO, în care a studiat boierimea basarabeană şi boierirea străinilor rusofili. Se aduceau ruşi şi nemţi, de către autorităţile ruseşti de ocupaţie, după 1812, care erau împroprietăriţi abuziv în Basarabia, în special în sud, în Bugeac, apoi erau înnobilaţi. Tot ei căpătau şi funcţiile administrative principale, politica aceasta având efect până în zilele noastre. Ceva asemănător cu politica habsburgică în provincii. Dr. Tudor CIOBANU a expus o lucrare temeinic documentată despre incartiruirea armatei ţariste în Basarabia, care a fost asiduă şi abuzivă, povară pentru populaţie. După 1824, ţarismul a vrut să facă din Basarabia grânarul de bază al său şi forţă de tracţiune pentru armată, prin adunarea căruţelor cu cai, respectiv a făcut peste Basarabia drumuri cu scop militar.

Am încercat să rezum, din ceea ce am ascultat şi mi s-a părut mai interesant, dar am reuşit numai parţial, căci nu am putut asculta totul, iar multul abia urmează, îl vom vedea doar în volumul promis de către organizatorii orădeni şi pe care îl aşteptăm cu cel mai mare interes. Cert este că discuţiile au fost mai bune, adică mai deschise, decât lucrările, ele au crescut partea novatoare a simpozionului şi le-am consemnat aici mai pe larg. Dar ele arată cel mai bine utilitatea iniţiativei de la Oradea şi Chişinău şi ne fac să credem în ediţia următoare a simpozionului, care se dovedeşte foarte motivat, actual şi folositor din punct de vedere istoriografic.

Conf.univ.dr.Constantin MĂLINAŞ

ORADEA

27 iulie 2008

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Vă prezentăm în continuare două articole pe aceeaşi temă:

Prof.univ.dr.Sorin ŞIPOŞ: OPINIE DE CHENAR

La Oradea, între 8-11 mai 2008, s-a desfăşurat Simpozionul Frontierele spaţiului românesc în context european, sub auspiciile Facultăţii de Istorie, Geografie şi Relaţii Internaţionale de la Universitatea din Oradea, a Facultăţii de Istorie şi Psihologie de la Universitatea de Stat din Republica Moldova, iar Prof. univ. dr. Sorin Şipoş a fost preşedintele executiv al simpozionului. Printre organizatori a fost şi Centrul de Studii Transilvane din Cluj-Napoca, filială a Academiei Române, reprezentat la Oradea de Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, directorul respectabilei instituţii şi membru corespondent al Academiei Române.

„Ideea simpozionul ne-a venit anul trecut chiar la Chişinău, unde am participat la un simpozion despre metoda comparativă în cercetarea istorică. Multe lucruri care priveau istoria Transilvaniei ni s-au clarificat, în mod paradoxal, la Chişinău, unde colegii din Republica Moldova au prezentat realităţile politice, religioase şi culturale de la frontiera estică a spaţiului românesc. Acolo am putut să constat identitatea dintre politica ţaristă în Basarabia şi politica dusă de Habsburgi în Transilvania. Sigur, sunt anumite nuanţe, dar în fond este politica unor imperii faţă de provinciile cucerite şi are ca şi scop integrarea lor în noua entitate politică.

La Oradea, s-a urmărit în primă instanţă luarea de contact cu istoriografia din Republica Moldova, cu noile direcţii de cercetare. Am constatat cu vădită plăcere că temele de cercetare ale colegilor din Republica Moldova sunt de maxim interes pentru specialiştii din Oradea, Cluj şi Bucureşti prezenţi la simpozion. Comunicările prezentate, discuţiile purtate pe marginea comunicărilor, intervenţiile invitaţilor au fost de înalt nivel ştiinţific.

Merită remarcate comunicările susţinute de Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, Dr. Alexandru Niculescu, prof. univ. dr. Sorin Şipoş, prezentate în sesiune plenară în dimineaţa zilei de 8 mai, în Sala Mare a Primăriei Municipiului Oradea. De asemenea, comunicările prezentate de Conf. univ. dr. Ion Gumenâi, Conf. univ. dr. Emil Dragnev, Conf. univ. dr. Gheorghe Palade şi de alţi colegi. Simpozionul a fost complinit, într-o manieră fericită, de lansări de carte din cele trei centre universitare şi de cercetare, precum şi de vernisarea unei expoziţii intitulate Oradea în cărţi poştale.

Aceste lucruri i-au determinat pe organizatori să facă toate eforturile pentru a permanentiza întâlnirile ştiinţifice. Astfel, s-a convenit ca la mijlocul lunii septembrie 2008, la Chişinău, să fie lansat volumul ce conţine comunicările susţinute, volum care este pe cale să fie predat la tipar. Cu această ocazie s-a mai convenit să se organizeze un grup de lucru alcătuit din colegii din Republica Moldova şi de la Universitatea din Oradea, precum şi de la Centrul de Studii Transilvane, pentru a realiza un raport privind stadiul istoriografiei din cele două ţări şi în ce măsură politicul se implică în cercetarea istorică, urmând ca să se poarte discuţii pe marginea acestor două rapoarte.

De asemenea, în luna mai din 2009, la Chişinău să fie organizată ediţia a doua a Simpozionului. Toate aceste proiecte de viitor arată că simpozionul a fost un succes ştiinţific.”

---------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Conf. univ. dr. Ion GUMENÂI: OPINIE DE CHENAR

„Simpozionul Ştiinţific Frontierele spaţiului românesc în context european, ce s-a desfăşurat la Universitatea din Oradea în perioada 8-10 mai a fost o manifestare – rod a colaborării dintre profesorii instituţiei gazdă şi a Universităţii de Stat din Moldova, rezultat a convenţiei de colaborare semnate de aceste două instituţii de învăţământ superior.

Cu toate acestea importanţa pe care a avut-o acest for ştiinţific a adunat în componenţa delegaţiei de la Chişinău pe reprezentanţi a principalelor instituţii ce se preocupă de cercetarea istorică cum ar fi: Universitatea de Stat din Moldova, Universitatea Pedagogică „Ion Creangă”, Universitatea Liberă Internaţională din Moldova sau Institutul de Istorie, stat şi drept a Academiei de Ştiinţe din Republica Moldova.

Totodată ne bucură faptul că această delegaţie a fost reprezentată atât de nume deja consacrate în lumea istoricilor aşa cum ar fi Gh. Palade – Preşedintele Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, E. Dragnev – Şeful Catedrei U.N.E.S.C.O. Studii Sud-Est Europene, U.S.M., O. Ţâcu - Şeful Catederei Istorie şi Relaţii Internaţionale, U.L.I.M., ca şi de tineri doctoranzi cum ar fi N. Timohin, T. Ciobanu, E. Cernenchi cărora le revine datoria de a menţine şi continua aceast bun început de colaborare dintre cele două centre situate la extremitatea vestică şi estică a spaţiului românesc ce au avut rolul şi locul său în evoluţia destinului şi istoriei neamului românesc.

Trebuie să menţionăm că acest simpozion nu a rămas izolat, cu participarea numai a oamenilor de ştiinţă din Oradea şi Chişinău, la acesta participând şi aşa personalităţi marcande a mediului academic cum ar fi Prof. univ. dr. Ioan-Aurel Pop, membru corespondent al Academiei Române sau Dr. Alexandru Niculescu, Profesor emerit al Universităţii din Udine, fapt care după părerea noastră demonstrează interesul ridicat de acest for ştiinţific.

Formatul propus de către oganizatorii simozionului, este unul inedit, deoarece este cunoscut faptul că în linii generale cercetătorii din Chişinău ţineau mai mult legătura cu centrele universitare din Iaşi, Suceava, Galaţi, Bucureşti, legăturile cu Univerităţile şi centrele de cercetare de la hotarele vestice a României fiind mult mai slabe datorită unor condiţii mai mult sau mai puţin obiective care însă considerăm că se vor schimba radical datorită interesului trezit de către acest simpozion la istoricii din Republica Moldova şi a bunei organizări şi primiri impecabile din partea gazdelor.

În ceea ce priveşte lucrările prezentate, acestea au cuprins atât toate perioadele istorice cât şi aşa domenii cum ar fi relaţiile internaţionale, studii de politologie, jurnalistică şi geografie. Studiile şi materialele prezentate au demonstrat fondul comun de cercetare ce poate să existe pentru specialiştii de la cele doua centre universitare amplasate la extremităţile de vest şi est a spaţiului românesc, cu atât mai mult cu cât şi Transilvania şi Basarabia s-au aflat sub diferite regimuri imperiale fapt ce dă posibilitatea de iniţiere a unor serii de studii de istorie comparativă.

Principalul rezultat a simpozionului Frontierele spaţiului românesc în context european, însă a fost demonstrarea odată în plus a existenţei unei evoluţii unice a istoriei neamului românesc, evident cu anumite particularităţi a diferitor regiuni a spaţiului românesc ce s-au dezvoltat într-un context general-comun , şi nu existenţa a două sau mai multe istorii, afirmaţie nulă şi absurdă ce aparţine unor politicieni şi pseudoistorici din stânga Prutului, ce doresc să fie pe placul actualei conduceri a Republicii Moldova.

Simpozionul de la Oradea a fost un început de bun augur şi va continua cu o serie de manifestări ştiinţifice ce se vor organiza în continuare atât la Chişinău cât şi la Oradea şi care vor fi argumente inexpugnabile în existenţa unei singure istorii a Românilor.”

Comentarii de la cititori

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® - Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero : Lucian Hetco [ Impressum ]

Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada)