Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană | Comunicate şi apeluri

Gânduri de zăpadă

Antonia Iliescu, Belgia

3 decembrie 2008

E greu să scrii la comandă, dar împrejurările triste o impun uneori. Păstrezi tăcerea un timp, asteptând un semn de la cel dispărut. Lasi gândul-undă să vorbească cu alte unde ce vin pe un canal ce se deschide negresit între om si cer, în astfel de împrejurări. A nins peste noapte si pădurea care s-a albit îmi dictează acum aceste câteva rânduri despre Artur Silvestri. Cad bucăti de zăpadă de pe crengi, cad ca niste gânduri întrupate în doliul alb al naturii, semn de tăcere si reculegere.

L-am cunoscut întâmplător pe Artur Silvestri, în împrejurări cât se poate de prozaice: prin intermediul internetului, mijlocitor fiind Lucian Hetco, redactorul sef al revistei AGERO. Dar mai bine las să vorbească o scrisoare de la Artur Silvestri, a treia dintr-o bogată corespondentă care s-a desfăsurat între octombrie 2005 si septembrie 2008:

19. 10. 2005

“Dragă Antonia,
Imi pare rău că am întarziat cu lectura prozelor recomandate, cu delicatete, desi as fi vrut să le citesc ceva mai repede. Mă făcuse curios muzica; am ascultat-o toată după-amiaza. S-a întâmplat asa: m-am trezit pe la prânz, fiindcă merg la culcare întotdeauna târziu, am găsit
scrisoarea si, de îndată ce am ajuns la birou, am rugat pe una dintre colaboratoarele mele să facă astfel încât să pot asculta cântecele despre care îmi vorbise si Lucian Hetco, acum două săptămâni, la Bucuresti si despre care mai auzisem undeva (...). Era o zi stranie, de octombrie târziu; soare mic, firav, nori prelungi si fumurii pe toate orizonturile. Am întârziat acolo (...) câteva ore. Când m-am întors, am auzit încă de pe scări cum fetele cu care lucrez, unele la editură, altele la compania de consultantă imobiliară (...) ascultau ca vrajite muzica din "Printul de zăpadă". Ascultau si îsi vedeau de ale lor; era ca un fel de continuum natural, ca si cum ar fi existat un fel de fundal, potrivit întocmai pe un tablou colorat suav. Le-am privit si eu, fără să mă vadă, cum o luau de la capăt când melodia se încheia. Până către seară, am tot lăsat să curgă si să se reîntoarcă, de fiecare dată, muzica neobisnuit de fragilă, legănătoare, comunicând candori ce se găsesc rar în lumea de azi; însă mai sunt încă, am înteles. Noaptea, acum, destul de târziu, am citit si prozele adunate "din suflet". Am căzut pe gânduri, avand o anumită tulburare, citind "Ingerul gonit"; o tulburare pe care o veti întelege când veti primi peste câteva zile, cărtile ce am trimis. Mi-a făcut plăcere să vi le dăruiesc, ca de fiecare dată când dăruiesc ceva, indiferent ce anume, cuiva care stiu că merită. La inceput, am pus în pachet doar două-trei, dar pe urmă am adăugat mai multe. Cred că sunt vreo zece, cincisprezece, de diferite feluri, apărute acum, în anii recenti. Mi-am zis că pe acelea ce nu le veti socoti potrivite, veti găsi pe cineva care, vorbind si citind româneste, să le dorească. Mă va bucura întotdeauna să aflu că s-a aflat pe lume cineva care să răsfoiască vreuna din ele. Am adăugat reviste; si literare si reviste "de casă", de familie si "de copii", ce edităm. Mi-am dat seama acum, răsfoind prin lexiconul de "sertar cu lucruri de pret", ce am deschis la această oră, că am intuit ceea ce v-ar trebui si am trimis ce trebuia.
Muzica, proza, delicatetea prezentei si un fel neobisnuit de candoare ce am întrevăzut, toate acestea mi-au adus un sentiment de seninatate, ce vi se datorează. Il cunoasteti fiindcă doriti întotdeauna să il aduceti si reusiti.
Cu emotie si calde bune-doriri,

Artur Silvestri”

De atunci, de la primirea cărtilor, toate scrisorile mele purtau în en tęte - uneori vizibil, alteori, nu - cuvinte de multumire si de recunostintă. A urmat o lungă perioadă de colaborare literară, începând cu un publicarea unui mic text (“Antemergătorul”) în cartea de autor colectiv “Mărturisirea de credintă literară”, urmat de alte texte  în “Viata de pretutindeni” si alte publicatii si încununată cu publicarea primei mele cărti în limba franceză: “Dora-Dor. Le chemin entre deux portes” la editura Kogaion. Printre aceste scrisori se strecurau si altele, de suflet, generoase si modeste, din care am selectat câteva fragmente:

vendredi 16 décembre 2005

“(...) M-am gândit să tipăresc o cărticică de proză în limba franceză, continand ceea ce vei socoti că merită cunoscut si in Occident, astfel încât să o poti oferi ca un fel de carte de vizită când este nevoie de aceasta si când socotesti că este trebuitor. Contrar ideii curente, eu cred că există încă o anumită fascinatie colectivă fată de "scriitor", privit încă în felul unui shaman care întelege mai multe si stie cu o lărgime mai mare decât "omul obisnuit"; acesta este un reziduu arhaic si, într- o anumită măsură, se si reazemă pe un gen de realitate necontingentă, unde trăim fără să ne dăm seama întotdeauna. Astfel încât o carte "frantuzească", aparută indiferent unde ar fi, cred că ti-ar sluji, într-un anumit fel, fără să îmi pot da seama cum anume si cât de mult. Stiu însă că, pentru Domnia Ta, ar putea să fie o clipa de bucurie. M-am hotărât să fac aceasta acum câteva zile când mi-ai scris câteva rânduri pline de amărăciune; nu erau multe, dar aveau o concentratie neobisnuită. As fi vrut să pot aduce, ca să mai treacă, un gând bun căci altceva nu stiu să aduc; (...)

Cu calde, bune doriri,
Artur Silvestri”

Accente extrem de intense se resimteau în special în preajma marilor sărbători, în scrisori care definesc crezul său sufletesc:

“ 22 Decembrie 2005
Hristos se Naste !
Mariti-L!

Domnia Voastră,
Imi îngadui să vă trimit, acum când ne apropiem de zile ce ne tulbură întotdeauna, un gând bun si multumiri fiindcă, în aceste vremuri ce ne-au fost date, am simtit câteodată sau adeseori, că nu suntem singuri si datorită prezentei Domniei Voastre pe lume. Poate că, uneori, nu am reusit să ne trimitem unii altora "gândul bun" la timpul potrivit si atunci când ar fi fost mai multă nevoie de el; poate că, fără să o fi dorit, am uitat că  este nevoie să ne simtim alături de cei cu care ne-am învoit de la sine, fără să o fi cerut cineva, spre a fi împreună si spre a putea face, cu folos, si a duce până la capăt misiunea ce ni s-a dat de catre Cel ce le stie pe toate. Există, poate, în fiecare dintre noi, o clipă de clătinare sau un moment indefinit când uitarea cea rea ne absoarbe, dar ceea ce ni s-a poruncit si Binele ce îl putem face, si stim să îl facem căci l-am facut, biruie în cele din urmă. (...) Si, în ceea ce mă priveste, as adăuga ceea ce poate că stiti, sau poate ca ati bănuit: si anume că, pe cerul meu sufletesc, prezenta Domniei Voastre rămane cu fixitatea ce o au constelatiile.

Acum, când incheiem un an ce se invecheste si am mai adăugat încă unul la cei ce ni s-au dat să îi petrecem aici, împreună, as vrea să mai adaug câteva vorbe. Viata noastră nu a fost făcută ca să ne plângem si ca să ne gândim,precum cei ce aduc prigoana, răul si destrămarea, la toate cele trecătoare; ea ni s-a dat ca să ne străduim să devenim, în felul nostru, model si exemplu iar numele bun si fapta bună, oricat ar fi, în proportie, de maruntă si oricât de indefinite, sunt cele ce ne vor salva de la uitare si de la Moartea Definitivă. Noi am aflat (…)  că dincolo de lumile amestecate ce ne înconjoară, există si stăruieste o Românie tainică,  de unde am iesit la o vreme si unde ne vom întoarce si noi, la o vreme, adormind până când suna-vor trâmbitele Judecătii de Apoi. In acea lume sunt toti cei despre care, în soaptă sau în gând,facem adeseori pomenire căci sunt Părintii nostri, oamenii buni, vietatile cuviincioase si tot ceea ce, înconjurandu-ne cu bunatatea ce se presimte atunci când ne gândim la ei, ne ajută si ne păzeste. Să ne păzească deci, încă un an si încă o vreme si să ne păzim si noi, unii pe altii, de cel rău si de destrămarea ce ne amenintă.
"La multi si buni ani !"
Cu dragoste, căci crestinii sunt cei care se iubesc chiar fără să se cunoască.

Artur Silvestri”

Da, si eu am trecut prin acea ”clipă de clătinare”. Ea m-a făcut să stau de-o parte, o bună bucată de vreme, de activitatea publicistică (virtuală mai ales), chiar cu riscul de a-mi atrage critici soptite. Neîncrederea mi-a poruncit să nu mă aventurez pe terenuri nisipoase, unde doar un spirit polemic puternic dezvoltat, asociat cu o cunoastere profundă a problemelor (...), te pot scăpa de greseală si/sau de nebunie. Si mai era ceva: începusem să mă tem (teamă oarecum justificată) de o oarecare tendintă de manipulare. A urmat chiar o perioadă de “frici” si angoase, de  care am încercat să mă liberez urmând un sfat al unui mare întelept, Parintele Iustin Pârvu: “Nu ne amestecăm în probleme pe care nu le cunoastem”. Si i-am împărtăsit acest lucru la timpul cuvenit, lui Artur Silvestri, care cred că m-a înteles foarte bine. Ii multumesc încă o dată.

Mă întrebam dacă am dreptul să dezvălui intimitatea acestei corespondente “speciale”, care se înfiripase între mine si Artur Silvestri. Da, trebuie să o fac, fiindcă asa mi s-a dezvăluit mie onestitatea intelectuală a omului, cu o profund umanistă amprentă a sufletului. In afară de aceasta, mi-am amintit si de o scrisoare-răspuns, din care reproduc un fragment:

 30.10.2005          

“Am să răspund foarte pe scurt fiindcă acum câteva ore ne-am întors de la Viena, unde am călătorit pentru un numar de zile; oboseala nu este nesemnificativă si rog să mă ierti fiindcă voi scrie putin. (...) Intâi de toate, as vrea să fac o precizare. Din principiu, absolut tot ceea ce scriu si semnez reprezintă, în acceptiunea mea, un punct de vedere public; nu am opinii ad-hoc si nici păreri făcute special ca să placă, într-un anumit fel, cuiva. Nu mă manifest, deci, în mod complezent. De altminteri, tot ceea ce am publicat si am semnat, reprezintă punctul meu de vedere; nu retractez nimic. Mai mult chiar, având un sentiment pronuntat al istoriei, eu stiu că toate gesturile noastre, propozitiunile si atitudinile de orice fel, sunt "documente", căci se păstrează si nu le vom putea modifica sau rectifica atunci când nu ni se mai par nimerite; le putem doar adăugi. De aici decurge ceea ce si trebuia să subântelegem de la început: tot ce scriu, inclusiv corespondenta cu aparentă privată, se poate publica, în orice formă acceptabilă. Imi si face plăcere să se stie că oameni de tot felul, din toate părtile si poate risipiti în amestecul de limbi de Turn Babel, ce pare a ne defini azi, pot să comunice parcă de la sine si ajung să se cunoască de la departare, precum crestinii din primele secole.
Cu calde bune-doriri,

Artur Silvestri”

 

Nu am făcut aici omagiul operei marelui om de cultură care a fost (altii au facut-o deja si sigur o vor mai face mult mai bine si mai documentat decât mine). Am tinut doar să dezvălui o parte a sufletului lui Artur Silvestri, asa cum mi s-a arătat mie din scrisori: generos, disponibil, sensibil la frumos; un mare iubitor al naturii în oricare dintre manifestările ei: de la florile pe care le uda cu obstinatie în timpul verilor secetoase, la păsările cerului, pribege si rebegite de frig, pe care le hrănea cu grăunte, în timpul temutelor ierni bucurestene . Am lăsat în mod expres sub tăcere acele nuante ale sufletului revoltat, uneori furios al omului Silvestri. Am considerat că nu este un moment potrivit...

Dar nu pot încheia aceste gânduri de zăpadă, fără să amintesc de tema Ingerului Păzitor, îndrumătorul tainic ce i-a condus pasii în toate întreprinderile, începând cu 13 ianuarie 2004:

“12 Ianuarie 2006
(...) As dori să mă iertati fiindcă nu pot scrie prea mult nici astăzi si nici măine. Mâine se împlinesc doi ani de când, într-o iarnă cumplită si neânteleasă, m-a părăsit Ingerul meu Păzitor. Nu am să pot uita niciodată acele zile de o ciudătenie greu de înfătisat; (...) îmi este cu neputintă să nu mă găndesc aproape tot timpul atât la el, cât si la ceea ce a însemnat si înseamnă pentru mine. Viata mea s-a schimbat atunci într-o fractiune de secundă si toate cele ce s-au desfăsurat de atunci si până acum au fost altfel si au avut cu totul alte sensuri decăt cele obisnuite. Mi-am dat seama, mai apoi, că de la el am învătat tot ce stiu mai de pret despre cele văzute si nevăzute si de la el am putut să aflu că orice fiintă de pe Pământ este lăsată cu un rost si că  rostul acela nu este voie să îl clatine nimic, fiindcă l-a orânduit Cel ce le orănduieste pe toate. (...)

As dori să îmi dea zile ca să pot măcar să îndeplinesc câte ceva din ceea ce îmi spune să fac Cel ce vorbeste prin el; si, deopotrivă, să ajung să îi spun povestea, ca să nu se piardă si ca să nu se uite. Si povetele lui să nu se risipească în vânt, în zilele vietii noastre indefinite, scurte si invadate de amaraciune.
Artur Silvestri ”

“27 Aprilie 2008 , Invierea Domnului (Sfintele Pasti )

Hristos a înviat ! Adevărat a-nviat !

In anii de până acum , multi sau putini, asa cum o vrea Dumnezeu, nu am avut decât năzuinta de a privi în jur cu atentie si cu bună-voire, întelegând că, dacă viata ne-a fost dată ca un mister inexplicabil, nimic nu o face mai bine purtătoare de înteles ireductibil decat rezultatul viu si definit, Fapta, de orice greutate . De-aceea, atât  "ieri " âat si azi -si, dacă  voi avea zile, si măine - am simtit că dacă dincolo de orice prejudecati, retinere nepăsătoare si individualism sterp, voi afla, precum în nisipul râurilor mari, pepita de aur si o voi arăta si altora, ajutând, pe cât pot, să se scoată mai lămuritor în evidentă, nu voi fi trăit fără rost; si nădăjduiesc că nu am gresit . “

 

Suflete Artur, nu ai apucat să îi spui Ingerului toată povestea, dar nu ai trăit “fără rost”, ai dus la bun sfârsit multe fapte bune  “de orice greutate”, fapte de care  El cred că este mândru. Partea de poveste pe care am construit-o împreună nu se va pierde. Iată această mică mostră...

*

Ningea calm, usor, resemnat, când m-am asezat la masa de scris, acum mai bine de cinci ceasuri. O cădere blândă a gândurilor de zăpadă, spălate în cer. Zăpada a vorbit cu grai de rugăciune ce a durat o punte, între cei ce s-au dus, si noi, cei ce ne vom duce într-o zi.

Iată, am sfârsit ce aveam de spus. Acum nu mai ninge, dar a apărut un soare minunat pe cer. Este semn că cel dispărut a aflat Lumina si se bucură.

Gândurilor mele de zăpadă le-au răspuns din cer miliarde de raze de soare ce topesc pojghita de gheata de pe crengi si fac pădurea să cânte. Auziti?...

Antonia Iliescu

3 decembrie 2008

   Pagina de front | Istorie | Proză şi teatru | Jurnalistică | Poezie | Economie | Cultură | În limbi străine | Comentarii | Actualitatea germană  |  Comunicate şi apeluri

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane.

Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia.

Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

AGERO Stuttgart® -  Deutsch-Rumänischer Verein e.V. Stuttgart.

       Editor, conceptia paginilor, tehnoredactarea Revistei Agero :  Lucian Hetco   [ Impressum ]  

              Colectivul de redactie: Lucian Hetco (Germania) , George Roca (Australia), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România)