Gânduri şi trăiri în perioada Postului Mare

Marie Hetco

            Sfânta Biserică prin glasul preoţilor a vestit fiilor ei, intrarea în perioada unei mai intense vieţi de rugăciune, de penitenţă, pentru că, este timpul care ne reaminteşte umilinţele, chinurile Calea Crucii şi moartea lui Isus, prin răstignire. Toate aceste cumplite suferinţe, El, le-a primit pentru a ridica de pe sufletele noastre, păcatele de moarte şi fărărdelegile fiecăruia dintre noi, pentru împăcarea omenirii cu Creatorul nostru şi convertirea nostră.

            Perioda „Postului Mare” ne propune, ne îndeamnă, ne susţine şi ne cere, o disponibilitate şi angajare mai deosebită în rugăciune, post, renunţări, fapte de caritate, spovadă şi euharistie, trăirea cuvântului lui Dumnezeu în comuniune cu Isus, în cotidianul vieţii. De aici şi chemarea Bisericii, de a trăi această perioadă mai intens în rugăciune şi post, în prezenţa mai frecventă la sf. Liturghie, Calea Crucii şi Sf. Rozariu din timpul săptămânii, nu numai în timpul duminicii. Rugăciunea sinceră, caldă, evlavioasă, rugăciunea inimii, înseamnă a-i dărui lui Dumnezeu – intimitatea şi iubirea sufletului, înseamnă a-l asculta şi a-i încredinţa Lui, toată viaţa nostră; a-l lăsa pe Isus – să acţioneze în noi. Cine a reuşit să atingă această experienţă cu inima, a înţeles că viaţa este goală fără rugăciune, pentru că sensul vieţii fiecăruia este legătura de iubire cu Creatorul nostru, prin Isus, prin Maria şi harurile Spiritului Sfânt.

            Temelia în toate, în această lume este rugăciunea. Să ne rugăm dimineaţa pentru a primi o rază de tărie şi de speranţă, care să ne uşureze povara zilei şi să atragă asupra noastră binecuvântarea cerului. Să ne rugăm în timpul zilei, în necazurile, în neîmplinirile şi neajunsurile zilei, în bucurii, în muncile ce le avem de împlinit, ca toate fapele zilei să fie binecuvântate. Să ne încheiem ziua cu rugăciunea de seară, cu rugăciuni în timpul nopţii, rugăciuni de recunoştinţă, de mulţumire după binefacerile zilei şi consfinţirea somnului, a trezirii la o nouă şi bună zi a vieţii noastre.

            Să ne apropiem acum, în această perioadă mai mult ca oricând de Sf. Euharistie – prin participarea la sf. Liturgie, suprema rugăciune a Bisericii. Isus ne cheamă, ne doreşte, ne aşteaptă plin de iubire, la Masa şi jertfa lui.

            Să trăim mesajele rugăciunii Calea Crucii, parcurgând cu Isus, drumul cumplitelor chinuri, batjocuri şi umilinţe, până la moartea pe Cruce, închinându-ne celor 5425 de lovituri pe care el le-a primit după cum s-a destăinuit Sf. Brigitta, de când a fost prins în Grădina Ghetsimani, până la coborârea de pe cruce. Durerea imenselor răni însângerate şi umilirea totală a lui Isus, evocate în rugăciunea Calea Crucii să ne transfigureze sufletul pentru a fi conştienţi de iubirea sa milostivă, să ne închinăm sfintei sale Cruci, ca unealtă a sfinţirii noastre. Ca fii recunoscători ai Preacuratei Mame, să fim apostoli ai rozariului, această rugăciune atât de puternică şi care cuprinde toată viaţa lui Isus, din momentul Bunei Vestiri, copilăria, moartea şi învierea Sa şi de preamărire a Preacuratei Fecioare Maria.

            Postul din această perioadă ca şi din toataă viaţa este sobrietatea mesei, este reducerea la esenţial, idelul fiind pâinea, apa, legumele şi fructele. Dar postul care ni se cere, merge dincolo de mâncare, cuprinde întregul nostru comportament: înseamnă tăcere atunci când cuvântul poate răni, înseamnă smerenie faţă de puterea orgoliului, înseamnă supunere în locul dominării, ofrandă în locul posesiunii, trebuie să punem postul în comuniune cu Dumnezeu. Un post care se face din obicei este un post greşit, el nu  are o motivaţie spirituală. La fel, postul – dietă – făcut pentru îngrijirea trupului. Trebuie să ne îngrijim trupul, dar pentru a fi un instrument al lui Dumnezeu şi nu al omului. În ochii lui Dumnezeu nu valorează nici postul foarte sever, făcut pentru a obţine cu orice preţ fenomene extraordinare sau numai pentru a dezvolta în noi ceea ce vrem. În schimb, valorează foarte mult, ce facem din iubire pentru Dumnezeu, din iubire pentru familie şi aproapele nostru, pentru că numai aşa suntem instrumentele Sale. Dacă există această deschidere interioară, această participare în rugăciune, în post, în modul nostru de a acţiona, de a vorbi, de a gândi, de a simţi, atunci suntem uniţi cu Dumnezeu şi Dumnezeu ne foloseşte ca pe mijloacele sale, El acţionează în noi şi prin noi.

            Dorim ca prin rugăciunile şi sacrificiile postului, ale vieţii noastre de creştini, să-i permitem lui Dumnezeu să fie în centru vieţii noastre şi să facă voia Sa Preasfântă în vieţile noastre.

Marie Hetco

Oradea  -  04.04.2011

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com