[1] Am reluat acest articol mai vechi spre a marca împlinirea a 115 ani de la naşterea acestui fenomenal artist, pe nedrept uitat, care, deşi originar de pe alte meleaguri, s-a ataşat deplin de această ţară, de locuitorii şi  de valorile ei.

[2] George B. LŘVENDAL provenea dintr-o familie nobilă, cu numeroase legături cu numeroase familii nobile şi regale din întreaga Europă. Între altele, de remarcat faptul că, potrivit uneia din fiicele sale, profesoara Lydia LŘVENDAL-PAPAE, pe care am cunoscut-o şi cu care am colaborat, în urmă cu peste 30 de ani, la realizarea unor proiecte culturale, artistul se înrudea cu regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi Irlandei de Nord. De altfel, tatăl său a deţinut înalte demnităţi şi ranguri, fiind amiral în flota ţaristă. Datorită acestei origini, după Marea Revoluţie din Octombrie, familia artistului a fost nevoită, spre a se salva de teroarea bolşevică, să părăsească Rusia. Astfel, el a ajuns, iniţial, în Bucovina, de undese va muta ulterior în capitala României.

[3] O impresionantă lucrare, intitulată Bucovineanca, a lui LŘVENDAL poate fi admirată la Muzeul memorial Octavian Goga din Ciucea. Potrivit declaraţiilor făcute de Veturia Goga, lucrarea a fost oferită de pictor soţului ei. În perioada interbelică, pictorul s-a aflat în extrem de calde relaţii cu poetul şi omul politic Octavian GOGA. Cu toate acestea, artistul a declinat oferta pe care i-a făcut-o poetul de a-i încredinţa funcţia de ministru al Culturii în efemerul său guvern din 31 decembrie 1937-10 februarie 1938.

[4] După stabilirea sa definitivă în România, îndeosebi după ce a ajuns în Bucureşti, artistul nu a reţinut doar atenţia presei şi a mediilor artistice româneşti, ci şi interesul unor politicieni interbelici. Personalitatea sa excepţională i-a determinat pe mulţi dintre aceştia (inclusiv pe dr. Petru GROZA), să-şi dorească să-l aibă alături, ca ministru al Culturii şi Artelor. Însă George B. LŘVENDAL a refuzat toate ofertele ce i-au fost făcute, considerând că nu-şi poate trăda creaţia plastică de dragul onorurilor şi beneficiilor pe care o astfel de demnitate politică i le-ar fi putut asigura.

[5] După stabilirea în Bucureşti şi îndeosebi după al II-lea război mondial când, din varii motive (inclusiv pericolul pe care-l reprezenta prezenţa trupelor sovietice de ocupaţie şi a comisarilor Moscovei care cenzurau deplasările artistuluii şi în special interesul arătat de el faţă de lăcaşurile de cult (biserici şi mănăstiri) monument istoric din nordul Moldovei, pictorul s-a orientat spre lumea spitalelor şi azilelor, fiind atras de chipurile contorsionate de dureri şi suferinţe, pe care le-a redat cu o expresivitate excepţională în multe din pânzele sale.

[6] Sora acesteia a fost prima soţie a poetului comunist Dan DEŞLIU. În momentul în care trecutul şi originea socrului său i-au afectat cariera, spre a nu-şi periclita parvenirea în demnităţile oferite de regimul comunist, Dan DEŞLIU a divorţat. Drama trăită a zdruncinat grav sănătatea şi echilibrul psihic al fostei lui soţii.

[7] Încă din timpul vieţii sale, Casa regală a Danemarcei, potrivit mărturisirilor fiicei sale Lydia LŘVENDAL-PAPAE, a făcut frecvente demersuri pentru a-l readuce pe artist în ţara de origine a strămoşilor lui. De fiecare dată, însă, el a refuzat onoranta invitaţie ce i-a fost făcută.

După moartea sa, autorităţile daneze s-au oferit de mai multe să repartizeze fiicei sale un imobil în Copenhaga, care să găzduiască opera sa artistică. Chiar dacă autorităţile române, ca de atâtea alte ori, au dovedit o jenantă miopie, refuzând solicitarea fiicei lui de a fi adunate creaţiile lui plastice în unul din muzeele româneşti, ea a declinat toate ofertele făcute, care includeau şi generoase reţete financiare. Dovedind un respect şi ataşament singulare faţă de ţara lui de adopţie, nici artistul, nici fiica sa n-au dat curs invitaţiilor făcute. Decizia ei nu avea cauze politice, respective piedicile pe care le-ar fi putut pune autorităţile comuniste ale vremii. Pe la sfârşitul anilor ’80 ai veacului trecut, când i-am călcat de câteva ori pragul casei, profesoara Lydia LŘVENDAL-PAPAE reuşise să recupereze, din diverse colecţii particulare, zeci de picture şi acuarele ale artistului. Din păcate, nu ştiu ce s-a întâmplat cu acest fond artistic extreme de valoros.

Deoarece cred cu tărie în valoarea excepţională a creaţiei sale plastice, supun atenţia noilor autorităţi române ideea de a încerca o reparaţie târzie şi găsirea unei soluţii corespunzătoare spre a aduna ce se mai poate recupera şi a le oferi vreunui muzeu din România dispus să deschidă o sală de expoziţii permanentă care să poarte numele lui George B. LŘVENDAL. Sper ca noul ministru al Culturii, artist el însuţi, să manifeste recxeptivitate faţă de acestă propunere.