Prof. Constantin Voiculescu -

George Baciu –„ Istoria mai aproape de tine”

MOTTO: „Creaţia vine din efort şi suflet”, Marin Voiculescu -„Lumea în gândire”

Intitulată sugestiv, cartea prof. G. Baciu este scrisă dintr-o perspectivă obiectivă, pe baza unei impresionante documentări, cu mult respect pentru adevărul istoric şi cu multă dragoste pentru istoria neamului.  În viziunea autorului, „istoria este cartea de identitate” a unui neam. În cazul neamului nostru, alături de credinţă, limbă şi tradiţii, istoria stă mărturie grăitoare a existenţei noastre milenare în acest binecuvântat spaţiu. E o datorie sfântă a fiecărui român să-şi respecte credinţa şi limba, să-şi cunoască istoria, păstrându-şi astfel identitatea naţională în contextul istoriei contemporane. Cartea cuprinde şase mari capitole, structurate, la rândul lor, pe subcapitole şi prezintă evenimente istorice, personalităţi, fapte ale acestora mai puţin consemnate de istorie, pentru mulţi cititori fiind chiar inedite. Autorul le redă într-un stil accesibil, atractiv şi pe deplin obiectiv, după cum însuşi mărturiseşte în postfaţă. Încercând o prezentare a acestei cărţi, mărturisesc faptul că mă încearcă un sentiment de nelinişte, de îndoială sau regret că nu pot reda frumuseţea acestei cărţi, bucuria lecturii în fraze cât mai puţine şi cât mai frumos scrise. Aş vrea să scriu despre cât mai multe evenimente şi fapte istorice, dar în cuvinte cât mai puţine. Voi încerca.

Capitolul I, intitulat „Război şi unitate”, cuprinde mai multe subcapitole independente între ele, iar relatările sunt însoţite de imagini sugestive. Deosebit de interesant pentru cititori este să afle care au fost cele mai scurte zece războaie din istorie, care au durat între 42 de zile şi 45 de minute, cauzele acestora şi modul cum s-au sfârşit. Dintre aceste zece războaie menţionez doar pe următoarele:

- Al Doilea Război Balcanic a durat doar 32 de zile, având ca părţi beligerante pe Bulgaria, pe de o parte, iar pe de alta, pe Grecia, Serbia, România, Muntenegru şi Turcia. Cauza războiului a constituit-o nemulţumirea ţărilor menţionate de faptul că Bulgaria obţinuse mai multe teritorii decât i se cuveneau, prin Tratatul de Pace de la Londra din 30 mai 1913, după încheierea Primului Război Balcanic. Pentru România, Al Doilea Război Balcanic s-a încheiat cu obţinerea Cadrilaterului, alcătuit din judeţele Durostor şi Caliacra, după Tratatul de Pace de la Bucureşti din 10 august 1913. Războiul s-a încheiat cu înfrângerea Bulgariei.

- Războiul dintre Grecia şi Turcia, care a avut loc în anul 1897, a durat 30 de zile şi s-a încheiat cu victoria Turciei. Cauza a constituit-o încercarea Greciei de a anexa Insula Creta, aflată atunci sub stăpânirea Turciei. Abia în anul 1913, Creta s-a unit cu Grecia, având sprijinul marilor puteri: Rusia, Marea Britanie, Franţa.

- Războiul dintre Israel şi ţările arabe: Egipt, Siria, Irak, Iordania. A durat şase zile şi a avut loc între 5 – 10 iunie 1967. S-a încheiat cu victoria Israelului, care a ocupat Peninsula Sinai, Platoul Golan şi Cisiordania.

- Războiul dintre Imperiul Britanic şi Zanzibar, care a avut loc în ziua de 27 august 1896 şi a durat 38 de minute, între orele 9 - 9,40 minute. Cauza a fost moartea unui sultan probritanic şi înscăunarea unui succesor neagreat de Guvernul Marii Britanii. În urma unui puternic bombardament asupra Palatului Regal din această mică republică africană, noul sultan a capitulat.

Al doilea subcapitol tratează ceea ce  istoria a numit „Războaie neobişnuite”. Autorul cărţii face o scurtă introducere la acest subcapitol, care pune pe gânduri pe orice cititor, îl îndeamnă la adânci reflecţii şi poate produce chiar modificări de concepţie şi de atitudine. Dintr-o scurtă statistică  prezentată de autor aflăm că în ultimii 3500 de ani, Pământul s-a bucurat de pace doar 230 de ani. Faptul acesta dovedeşte că omul a fost în permanenţă un ins subevoluat din punct de vedere etic şi are o natură belicoasă. Natura şi cauza unor asemenea războaie, agresiuni, ameninţări şi constrângeri de tot felul, printre altele, au fost: setea de putere şi instinctul de dominaţie, scopuri politice, economice sau doar stări vindicative. Dintre aceste „războaie neobişnuite”, menţionăm pe următoarele:

- „Războiul Porcului”, care a avut loc în august 1859 între S.U.A. şi autorităţile britanice din  Columbia Britanică. A fost provocat de o dispută privind suveranitatea asupra Insulei San Juan aflată în apropierea Columbiei Britanice. Războiul s-a încheiat după 12 ani, dar fără nicio victimă, când insula a revenit definitiv la S.U.A.

De ce s-a numit Războiul Porcului, cititorii vor afla citind această carte.

- Neobişnuit a fost şi „Războiul fotbalului” dintre republicile El Salvador şi Honduras, în anul 1968,  în luna iulie.  A durat patru zile şi a dus la uciderea a circa patru mii de  civili. Conflictul dintre cele două ţări era vechi, dar motivul imediat l-a constituit meciul de fotbal dintre echipele celor două ţări, meci care a dus la invadarea Hondurasului de către armata din El Salvador. Echipa ţării invadatoare s-a calificat la Campionatul Mondial de Fotbal din 1970, dar, în final, s-a situat pe ultimul loc.

- Un război ciudat a avut loc în Australia, numit „Marele Război Emu” şi a avut loc în anul 1932 între o divizie de militari înarmaţi cu două puşti mitraliere şi aproximativ zece mii de role de muniţie şi mai multe cârduri de păsări Emu care invadaseră terenurile fermierilor, provocând mari pagube. Având un instinct deosebit, păsările se retrăgeau de pe terenuri la cel mai mic zgomot. Ministerul apărării din Australia, dându-şi seama de absurdul situaţiei, a dispus retragerea imediată a diviziei de artilerie întrucât după patru zile, soldaţii reuşiseră să doboare doar câteva păsări. După patru zile, ziarele anunţau că „Australia a pierdut războiul în faţa păsărilor Emu”. La fel de bizar este şi ceea ce se numeşte şi astăzi „Războiul pentru o ureche” dintre Marea Britanie şi Spania, care a avut loc între anii 1739 – 1748. Între cele două ţări colonizatoare stările conflictuale erau seculare, dar pretextul războiului a fost tăierea unei urechi a unui marinar englez de către militari spanioli care patrulau de-a lungul coastelor americane. Presa a amplificat acest incident, dându-i dimensiunile unei insulte naţionale. După mai multe conflicte militare, britanicii au cerut pace, întrucât în Europa se anunţau alte conflicte.

Al treilea subcapitol prezintă o „Scurtă istorie a bombei atomice”. Sunt prezentaţi, în ordine cronologică, mulţi cercetători în domeniul fizicii nucleare, cu deosebire laureaţii Premiului Nobel, precum: Enrico Fermi, Heisenberg, Oppenheimer ş.a. Emoţionant sunt descrise cele două bombardamente atomice asupra oraşelor japoneze Hiroshima şi Nagasaki, la 6 august, respectiv 9 august 1945, când au fost ucişi 78.150 civili, 13.983 dispăruţi, 37.425 răniţi, mii de copii născuţi cu malformaţii, 51 de temple distruse ş.a nenorociri. Un subcapitol de mare interes pentru istoria contemporană este intitulat „Ideea de unitate europeană”. Autorul cărţii arată că ideea de unitate europeană nu este o creaţie a gândirii politice actuale, ea având rădăcini adânci la nivelul istoriei continentului. Primul gânditor care a formulat şi a susţinut ideea păcii, prin organizarea de confederaţii, a fost filozoful grec Platon. În epoca romană, conceptul „Pax romana” exprima aspiraţia Romei de unificare a întregii Europe, dar sub dominaţie romană, întrucât celelalte popoare erau considerate de romani „barbare”. Marele poet italian Dante preconiza o soluţie de tip federalist a Europei, o pace universală prin subordonarea monarhilor europeni unui conducător suprem. Marele iluminist francez J.J. Rousseau preconiza o „republică europeană” posibilă numai dacă monarhii îşi vor schimba natura lor „lacomă şi belicoasă”, iar popoarele se vor emancipa şi vor deveni mai înţelepte. Cuvinte memorabile a rostit şi scriitorul francez V. Hugo în anul 1849, la Congresul Pacifist de la Paris: „Va veni ziua când vom vedea două grupări uriaşe: Statele Unite ale Europei şi Statele Unite ale Americii dându-şi mâna prietenească peste ocean”…Filozoful german Kant preconiza stabilirea unei Societăţi a Naţiunilor pe baza unui „Stat de Drept Internaţional”. Omul de stat britanic Winston Churchill, într-o conferinţă ţinută la Universitatea din Zürich, pe 19 septembrie 1946, propunea constituirea unor „State Unite ale Europei”. Acest subcapitol mai cuprinde , pe date precise, istoricul construcţiei europene, din 1865 până la 1 ianuarie 2007, când România a devenit stat membru al Uniunii Europene. Capitolul se încheie cu prezentarea instituţiilor Uniunii Europene şi a simbolurilor acestora.  Dintre simboluri amintim doar Steagul, Imnul şi Ziua Europei – 9 Mai. Steagul este format din 12 stele, aşezate în cerc, pe un fond albastru. Cercul albastru semnifică unitatea, solidaritatea şi armonia popoarelor, iar stelele în număr de 12 reprezintă perfecţiunea (nu numărul de state membre, acestea fiind în număr de 27). Imnul U.E. este „Odă bucuriei”, versuri de Schiller, iar muzica de Beethoven şi a fost adoptat în anul 1985, când a fost stabilită data de 9 Mai ca Ziua Europei.

Capitolul al II-lea este intitulat „Mistere ale istoriei”. Sunt prezentate, în acest capitol, ordinele călugăreşti, într-o modalitate care îndeamnă la lectură, trezind sentimentul curiozităţii. Sunt prezentate următoarele ordine călugăreşti:

          1. „Ordinul franciscan”. A fost întemeiat de Francis din Assisi, pe numele laic Giovanni Bernardone (1182-1226). Este prezentată activitatea acestui ordin de la începutul secolului al XIII-lea până în jurul anului 1900. Se arată cum a avut loc convertirea lui Francis din Assisi de la o tinereţe zvăpăiată la o viaţă de rugăciune. A lăsat lumii unul dintre cele mai profunde imnuri, atât ale literaturii, cât şi ale religiei: „Cântarea fratelui soare”, cunoscut şi sub numele de „Cântarea făpturilor”. Tot lui Francis îi este atribuită şi o frumoasă rugăciune intitulată „Rugăciune pentru pace adresată Inimii lui Iisus”, din care cităm două strofe:

„Doamne, fă din mine unealta Păcii Tale/ Acolo unde este ură s-aduc iubire,/ Acolo unde este ofensă s-aduc iertare,/ Acolo unde este dezbinare s-aduc unire,/ Acolo unde este greşeală s-aduc adevăr/.

„Acolo unde este neîncredere s-aduc credinţă,/ Acolo unde este disperare s-aduc speranţă,/ Acolo unde este întuneric s-aduc Lumina Ta,/ Acolo unde este tristeţe, s-aduc bucurie”…

            2. „Ordinul dominican”. A fost întemeiat de Dominic de Cuzman, care a trăit tot în primele decenii ale secolului al XIII-lea.

            3. „Ordinul benedictinilor”. A fost întemeiat de călugărul Benedict de Nursia, în anul 529 la Montecassino din Italia. Este cel mai vechi ordin călugăresc din lume.

            4. „Ordinul iezuit” numit „Societatea lui Iisus”. Bazele acestui ordin au fost puse la 15 august 1534 de către un grup de studenţi ai Universităţii din Paris, avându-l în frunte pe Ignaţiu de Loyola. Ordinul iezuit are ca deviză „Spre preamărirea Domnului”. „Societatea lui Iisus” a funcţionat şi în România până în anul 1948, când a fost desfiinţată. După 1990, Ordinul a fost reînfiinţat şi are sediul în Cluj-Napoca.

            5. „Ordinul teutonic”. Este un ordin religios catolic german, fondat la sfârşitul secolului al XII-lea în Palestina. În Evul Mediu a fost un ordin militar al cruciaţilor.

            6. „Ordinul Sf. Ioan”. Membrii acestui Ordin erau numiţi „Cavalerii Ioaniţi” şi alcătuiau un ordin militar şi religios în Evul Mediu. În timpul Cruciadelor, la Ierusalim acţionau două ordine: Templierii şi Ioaniţii, astăzi cunoscute sub numele de „Cavaleri de Malta”. „Cavalerii de Malta” au rămas până astăzi o importantă putere ocultă, politică şi financiară. Membrii acestui Ordin au titluri şi funcţii politice importante în N.A.T.O., C.I.A., F.B.I. ş.a. instituţii internaţionale. Dintre marile personalităţi politice – membre ale acestui Ordin sunt menţionate: Juan Carlos – rege al Spaniei; Bush – fost preşedinte al S.U.A.; Tony Blair – fost premier al Marii Britanii ş.a.

            7.„Ordinul templierilor” este un ordin militar creştin. A existat timp de două secole în Evul Mediu. A fost dizolvat în anul 1312 de Papa Clement, sub presiune din partea regelui Franţei, Filip al IV- lea. Majoritatea membrilor au fost arestaţi şi arşi pe rug.

Capitolul al III-lea  este intitulat „Casa Regală a României”. Impresionează prin amplele prezentări făcute dinastiei române. Primul rege al României, Carol I a fost fiul lui Friedrich de Hohenzoller – Sigmaringen – fost prim-ministru al Prusiei în perioada 1858 – 1862 (Hohenzoller provine de la cuvintele Hoch –înalt; Zollern-colină). Sigmaringen este un oraş în  Sudul Germaniei şi a fost atestat documentar în 1077. Carol I a devenit rege al României la 10 mai 1866. Este prezentată în detaliu viaţa regelui, principalele reforme înfăptuite, viaţa de familie a acestuia. S-a căsătorit cu Elisabeta – principesă de Wied, o fire visătoare. Au avut doar un copil – Maria care n-a trăit nici 4 ani (1871-1874). Elisabeta a rămas cunoscută şi ca patroană a artelor, sub numele de Carmen Sylva („Cântecul pădurii”). Cartea redă şi câteva poezii din creaţia acestei poete. În continuare sunt prezentaţi regele Ferdinand Întregitorul şi soţia acestuia, Maria – fiică a ducelui Alferd de Edinburg (Marea Britanie) şi a ducesei Maria – fiica ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Ferdinand a fost urmat la tron de nepotul său - Mihai, după ce îl dezmoştenise pe Carol al II-lea - fiul său. Interesantă este viaţa reginei Maria, supranumită „Mama răniţilor”, pentru frumoasa ei atitudine în Primul Război Mondial. Încărcat de duioşie este testamentul reginei Maria, în care se spune, printre altele: „Te binecuvântez, iubită Românie, ţara bucuriilor şi a durerilor mele… Cu trupul voi odihni la Curtea de Argeş, lângă iubitul meu soţ, regele Ferdinand”… Copiii cuplului Ferdinand – Maria au fost: Carol al II-lea, Elisabeta, Marioara, Nicolae, Ileana, Mircea. În pagini numeroase sunt prezentate viaţa şi activitatea regelui Mihai I, căsătorit cu Ana de Burbon-Parma, devenind regina Ana a României. Fiica cea mai mare a acestora – Margareta este căsătorită cu prinţul Duda.

Capitolul al IV-lea este intitulat „Istoria face parte din noi”. Cuprinde mai multe studii de istorie naţională scrise de un bun specialist dublat de un iubitor al istoriei neamului şi adevărat patriot. Menţionăm doar câteva dintre acestea:

- „190 de ani de la naşterea lui Nicolae Bălcescu”; „Primul domnitor al Principatelor Unite”; „Vlad Ţepeş a murit asasinat; „Maramureşul istoric – o poartă către românism”.

Capitolul al V-lea este intitulat „Istoria, altfel decât o ştim”. Într-adevăr, sunt prezentate fapte, date şi aspecte inedite  sau mai puţin cunoscute din istoria naţională sau mondială. Sunt prezentate două scrisori ale mareşalului I. Antonescu: una către regele Carol al II-lea, iar cealaltă către soţia sa, Rica, scrisă înaintea execuţiei, din care cităm o frază: „Să răspundem la ură cu iubire, la lovituri cu mângâieri, la nedreptate cu iertare”. Scrisoarea se încheie cu sfatul: „Nici o lacrimă. Ioan.” Capitolul mai cuprinde aspecte referitoare la urmările Primului Război Mondial; „Testamentul lui Petru cel Mare”. De-a dreptul amuzante sunt „micile ciudăţenii ale oamenilor mari” şi mai ales „Paradoxurile din viaţa unor celebrităţi”, dintre care menţionez: Walter Scott a fost caracterizat de profesorii săi astfel:  „E un prost şi va rămâne prost.” Biologul suedez Carl Linné era considerat în şcoală de unii profesori „înapoiat mintal”. Filozoful Hegel a avut scris pe certificatul de absolvire a liceului „Incapabil de filozofie”. Verdi a fost pe punctul de a cădea la examenul de admitere la conservator. Nicolai Luzin – mare matematician rus a avut în liceu nota 2 la matematică (pe scara 1-5).

Capitolul al VI-lea se intitulează „O fărâmă de istorie domnişană”. Cuprinde aspecte, evenimente, personalităţi şi eroi din istoria comunei Domneşti, toate fiind prezentate cu o adâncă trăire şi iubire de neam, de oameni, de istorie. Secvenţele se referă la istoria localităţii Domneşti, prezentată „între legendă şi adevăr”, la istoria învăţământului din Domneşti şi la oamenii acestei frumoase aşezări. Cartea se încheie cu numeroase imagini fotografice, mai ales portrete ale multor eroi din Primul şi Al Doilea Război Mondial, fapt ce trezeşte uimire, admiraţie şi sentimente de laudă pentru cei care au păstrat aceste fotografii şi, mai ales, pentru cel care le-a reprodus şi le-a aşezat într-o carte care  va rămâne în istoria neamului şi în sufletul oamenilor din această mirifică aşezare făuritoare de istorie.

Prof. C. Voiculescu

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Vizualizare comfortabilă cu diacritice:  Bara de sus - clic pe Vizualizare - clic pe Codare caractere - apoi pe Detecatre automata - ultima optiune: Universala

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com