HomeIstorieProzăJurnalisticăPoezieEconomieCulturăLimbi străineAnalize şi comentariiActualitatea germanăComunicateImpressum

 

Dr. Dan BRUDAŞCU

Gheorghe Andrei NEAGU – „Nunta Neagră”

Note de lectură

 

La cei 60 de ani ai săi, maestrul Gheorghe Andrei NEAGU este una din personalităţile proeminente ale vieţii culturale, literare şi spirituale vrâncene. În ultimii 20 de ani, el s-a remarcat nu numai prin ctitoriile sale în domeniul mass-media, ci şi prin numeroase volume literare publicate. Cu deosebire în ultima vreme, Gheorghe Andrei NEAGU a reuşit ca, aproape an de an, să adauge creaţiei sale literare noi volume, diferite tematic şi ca gen literar, dar care au un numitor comun: sensul pasiunii evidente a autorului pentru cuvântul scris şi, totodată, al dorinţei de a exprima trăiri şi sentimente profunde şi autentice.

 

Tot în ultimul deceniu, în calitate de fondator şi director al publicaţiei „Oglinda literară”, poetul şi scriitorul Gheorghe Andrei NEAGU a contribuit decisiv la renaşterea vieţii culturale şi literare vrâncene. Număr de număr, publicaţia, deschisă, deopotrivă, scriitorilor vrânceni şi moldoveni, dar şi celor din ţară şi de peste hotare, subliniază nivelul elevat al scriiturii, dar şi înscrierea publicaţiei în dezbaterea marilor teme ale actualităţii cultural-spirituale româneşti fierbinţi.

 

Recent, la editura Valman din Focşani, a apărut, în condiţii grafice excepţionale, volumul său intitulat „Nunta neagră”. În afara versiunii române, cartea mai cuprinde şi tălmăcirile, unele de înaltă ţinută profesională şi estetico-literară, în engleză, franceză, italiană, rusă şi spaniolă.

 

Deplin conştient, se pare, că scriitorul român de azi rămâne pe mai departe condamnat la statutul de creator de provincie, datorită limbii de circulaţie restrânsă în care scrie, Gheorghe Andrei NEAGU se ambiţionează să-şi facă auzit glasul în spaţiul mai larg al literaturii europene şi universale contemporane, conştient că, prin tematică şi mesaj, scriitura sa poetică poate reţine atenţia şi atrage interesul tuturor iubitorilor de poezie din spaţiul european ca şi din afara acestuia.

 

Poema lui Gheorghe Andrei NEAGU este o baladă cu un mesaj deosebit de profund, dar şi cu o scriitură care, deşi unor cititori exigenţi le-ar putea aminti diverse modele de baladişti din literatura autohtonă sau străină, este, în sine, un text emoţionant şi vibrant, un omagiu peste şi dincolo de timp adus eternei şi mereu neînţelesei iubiri. Poetul dovedeşte nu numai sensibilitate, dar şi măiestrie, şi o convingătoare stăpânire a mijloacelor estetico-literare. Poezia sa are un vibrant ritm interior şi rezervă cititorului bucuria întâlnirii cu sentimentele autentice redate cu sensibilitate şi în modul cel mai convingător.


Cel care ţine în mâna sa această carte este şocat şi de concepţia, cu totul inedită, plină de cutezanţă, a editorului şi ilustratorului pentru că şi aceştia îşi aduc o contribuţie remarcabilă la calitatea cu totul excepţională a produsului final. Ne permitem să formulăm câteva opinii şi în legătură cu versiunile din cele cinci limbi, care însoţesc originalul românesc. Deşi nu toate se datorează unor nume cunoscute, recunosccute sau consacrate în domeniul traductologiei, în special al celei de poezie, versiunile respective reuşesc, în foarte mare măsură, să transmită, cu onestitate, sensurile profunde ale mesajului poetic al textului românesc.

 

Salutând apariţia acestei cărţi şi adresând sincere felicitări autorului ei, ne exprimăm convingerea că volumul Nunta neagră se va impune ca una dintre cele mai remarcabile apariţii de poezie ale acestui an, devenind, totodată, şi uninspirat, dar şi binemeritat şi deplin convingător mesager al poeziei româneşti contemporane în spaţiul european şi la nivel internaţional.

 

Dr. Dan BRUDAŞCU

 

Impresii si păreri personale în FORUMUL de DISCUŢII - Inseraţi un comentariu la subsolul acestui ARTICOL

Redactia Agero nu îşi asumă răspunderea pentru conţinutul articolelor publicate. Pentru aceasta sunt raspunzatori doar autorii, în concordanţă cu legea presei germane. Publicarea scrisorilor de la cititori sau a mesajelor pe Forumul de discuţii al Agero se face în virtutea libertăţii la opinie şi expresie a acesteia. Punctul de vedere şi ideatica scrisorilor şi mesajelor afisate nu coincid în mod necesar cu cele ale redacţiei. Impressum >>

       Editor, redactor sef, conceptie, tehnoredactarea Revistei Agero:  Lucian Hetco (Germania).

              Colectivul de redactie: Ion Măldărescu (România), Melania Cuc (Romania, Canada), Maria Diana Popescu (România), Cezarina Adamescu (România)

Poşta redactiei: revista_agero@ yahoo.com